Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Blog

El îţi va înviora sufletul

Regele David a scris Psalmul 22 şi Psalmul 23, dar dacă nu ni s-ar fi spus asta, nu am fi crezut. Aceste două cântări antice ale credinţei sunt cât se poate de diferite. Primele versete din ambii psalmi surprind tonul lor. Iată primele două versete din Psalmul 22:

Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele? Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi: strig şi noaptea, şi tot n-am odihnă. (Psalmul 22:1-2)

Acum, citeşte primele trei versete din Psalmul 23:

Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina numelui Său. (Psalmul 23:1-3)

În Psalmul 22, David se simte abandonat de un Dumnezeu ce nu răspunde. În Psalmul 23, David se simte păstorit de un Dumnezeu întotdeauna atent. În Psalmul 22, sufletul lui David este într-o agonie neliniştită. În Psalmul 23, sufletul lui David este înviorat într-o odihnă alimentată de încredere în grija Păstorului cel Bun.

Două perspective asupra realităţii

Datorită providenţei minunate şi îndurătoare avem aceşti doi psalmi atât de diferiţi aşezaţi unul lângă celălalt, scrişi de aceeaşi persoană. Pentru că ei ilustrează diferitele căi în care experimentă realitatea ciudată a vieţii de credinţă în lumea noastră. Dacă am trăit suficient de mult, cu toţii am experimentat fenomene ocazionale de agonie a aparentei tăceri a lui Dumnezeu. Dar de asemenea cu toţii am experimentat restaurarea, pacea şi protecţia bună a lui Dumnezeu. De fapt, realizăm că ceea ce se simţea a fi un abandon era de fapt o apropiere miloasă şi o păstorire pe care nu am înţeles-o sau perceput-o până atunci. Descoperim că promisiunile lui Dumnezeu sunt de un infinit de ori mai substanţiale şi de încredere decât percepţiile noastre.

Dar există o frumuseţe şi o îndurare mai adâncă în aceste juxtapuneri poetice şi tematice. Ambii psalmi sunt mesianici – sunt umbre şi profeţii despre Isus. Şi în această realizare profundă, descoperim că ordinea în care apar aceşti psalmi nu este întâmplătoare.

Isus a fost părăsit

Noi ştim Psalmul 22:1. Prima lui propoziţie este printre cele mai faimoase din Biblie. Isus a citat-o când era într-o agonie de neimaginat pe cruce: Eli, Eli, lama sabactani? (Matei 27:46).

Opreşte-te şi gândeşte-te la această propoziţie. Adânceşte-te în ea cât de mult poţi. Niciodată nu vei ajunge la capătul ei.

A fost un moment, în momentul decisiv al istoriei, când Dumnezeu a fost părăsit de Dumnezeu. Pentru noi, care nu suntem Dumnezeu şi care nu putem experimenta decât puţine dimensiuni ale realităţii, lucrul acesta este misterios. Dar nu a fost un mister; a fost înfricoşător de real. Dumnezeu Fiul, plăcerea veşnică a Tatălui, oglindirea slavei Tatălui, întipărirea exactă a Fiinţei Lui şi imaginea pământească vizibilă a Tatălui (Evrei 1:3; Coloseni 1:15) a devenit în acel moment întunecat şi de neînţeles, păcat necurat – păcatul nostru necurat (2 Corinteni 5:21). Şi cât a ţinut acel moment, Sfântul Tată şi Sfântul Duh nu au putut rămâne cu Sfântul Fiul devenit necurat. Dumnezeu a devenit obiectul mâniei lui Dumnezeu. O fisură teribilă, odată pentru totdeauna, a rupt legătura dintre Tatăl şi Fiul.

Pentru Isus, a fost cu adevărat un moment al iadului, de aceea, în cuvintele lui R.C. Sproul, strigătul lui Isus din Psalmul 22:1 a fost „strigătul condamnatului. Pentru noi.” Dintr-o dragoste pentru noi pe care abia o putem înţelege, El a luat asupra Lui blestemul nostru şi a devenit o jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre (Galateni 3:13; 1 Ioan 4:10). Şi a făcut-o pentru noi ca blestemul nostru să fie îndepărtat pe vecie de la noi şi noi să devenim obiectul milei veşnice a lui Dumnezeu, îmbrăcaţi pentru totdeauna cu sfinţenia şi dreptatea lui Dumnezeu (2 Corinteni 5:21).

Psalmul 22 ne oferă mai mult decât cuvinte pe care să le folosim în rugăciune când trecem prin sezoane de dezolare spirituală. Ne oferă cuvinte prin care să înţelegem dezolarea Dumnezeului Fiu, pe care a experimentat-o pentru a obţine pacea şi restaurarea noastră.

Ca tu să nu mai fi vreodată părăsit

Această restaurare, măreaţa restaurare mesianică, este ceea ce l-a făcut pe David să cânte de bucurie în Psalmul 23. Bunul Păstor, dându-şi viaţa pentru oile Sale (Ioan 10:11), oferă oilor viaţă veşnică şi ele nu vor pieri niciodată şi nimeni nu le va putea smulge din mâna Sa (Ioan 10:28).

Nimeni. Nici moartea sau viaţa, nici îngerii sau domnitorii, nici lucrurile prezente sau cele viitoare, nici autorităţile, nici înălţimile sau adâncimile, nimic altceva din toată creaţia nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu în Cristos Isus, Domnul nostru, marele Păstor al oilor – chiar dacă ar fi să umblăm prin valea umbrei morţii (Romani 8:38-39; Evrei 13:20; Psalmul 23:4).

Măreţul nostru Păstor a umblat prin valea aceasta înainte de noi şi pentru noi. În această vale, El a fost lovit şi umilit, trădat şi bătut până la sânge, răstignit cu brutalitate de cei răi. A fost străpuns pentru fărădelegile noastre şi zdrobit pentru păcatele noastre (Isaia 53:5). A fost lovit şi părăsit de Dumnezeu (Isaia 53:4; Psalmul 22:1).

Şi a făcut asta pentru noi, pentru ca să ne poată spună, „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5).

El îţi va înviora sufletul

În această lume vom avea necazuri (Ioan 16:33). Portretul biblic al necazurilor este înfricoşător de realist. Psalmul 22 este o descriere a necazurilor lui David şi ele au fost severe. Dar de asemenea este o descriere a necazurilor lui Isus care au fost de un infinit de ori mai severe decât ale lui David sau ale noastre.

Te simţi abandonat de Dumnezeu? Isus înţelege. El chiar înţelege mai bine decât ştii tu. Noi ne putem simţi abandonaţi de Dumnezeu; Isus a fost abandonat de Dumnezeu. Noi ne simţim singuri; Isus a fost, pentru un moment teribil, cu adevărat singur. În calitate de Marele nostru Preot, El poate simţi cu noi în toate slăbiciunile noastre, de vreme ce a fost ispitit în toate ca şi noi, dar fără să păcătuiască (Evrei 4:15).

Dar Isus face mai mult decât doar să simtă împreună cu noi. În calitate de Mielul nostru suprem de jertfă, El a ispăşit pentru fiecare păcat pe care noi îl comitem în slăbiciunea noastră, în împiedicarea noastră lipsită de credinţă, îndepărtând blestemul nostru pentru totdeauna prin faptul că a devenit blestemul nostru. Şi în calitate de marele nostru Păstor, El ne conduce prin fiecare necaz – indiferent cât este de greu – înspre înviorarea veşnică.

Aceasta este promisiunea Psalmului 23, obţinută prin preţul Psalmului 22: Bunul tău Păstor îţi va înviora sufletul pentru totdeauna. El a fost abandonat de Dumnezeu, batjocorit şi lovit de oameni, iar mâinile şi picioarele Sale au fost străpunse (Psalmul 22:1, 6-7, 16) de dragul tău. Pentru ca să te poată călăuzi prin fiecare valea rea, să te onoreze în faţa fiecărui duşman rău, să te caute cu bunătatea şi îndurarea Sa în fiecare zi a vieţii tale pământeşti şi să te aducă să trăieşti cu El în casa Sa pentru totdeauna (Psalmul 23:4-6).

Psalmul 22 poate fi cântarea ta pentru o noapte scurtă, dar Psalmul 23 va fi cântarea ta pentru o dimineaţă veşnică (Psalmul 30:5).

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/he-will-restore-your-soul

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *