Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Blog

Nu te încrede în propria ta mânie

Mânia nu primeşte atenţia cuvenită. De multe ori, păcatul sexual ne atrage atenţia; mânia, nu prea. Dar când apostolul Pavel face o listă cu păcate, el în mod intenţionat identifică dorinţele scăpate de sub control care se manifestă în senzualitate şi mânie, cu idolatria ca fiind firul comun dintre cele două.

Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. (Galateni 5:19-21)

Având în minte cât de serioasă este problema mâniei, iată câteva principii de bază care pot îmbunătăţii cunoştinţele noastre despre mânie.

Cu toţii ne mâniem în mod păcătos

Fără excepţie. Astăzi, în biserica ta, mânia este un distrugător – separă prieteni, distruge legăturile familiei, zdrobeşte copii. Poate avea diferite forme. Găseşti mânia în dezlănţuiri criminale, dar de asemenea o găseşti şi în murmurări şi cârtiri (Numeri 14:2, 11), sau într-o atitudine rece ori tăcută. Câteodată pur şi simplu întoarce spatele în loc să se dezlănţuie, dar este în noi toţi.

Ne dorim pace, sănătate, respect, dragoste, control, influenţă, siguranţă şi multe altele. Mânia păcătoasă apare atunci când aceste dorinţe şi aşteptări devin în mod subtil mai importante pentru noi decât a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru (Iacov 4:1-2).

Mânia ne orbeşte

Noi subestimăm frecvenţa mâniei noastre şi impactul ei asupra altora. Alţi oameni subestimează impactul mâniei lor asupra noastră. Mânia ne face să simţim că noi avem dreptate. Dar de fapt ea spune: „Te urăsc” şi „Îţi sunt superior.” Cu cât este mai mare mânia, cu atât mai siguri suntem că avem dreptate. Iar ca rezultat, oamenii mânioşi sunt ultimii care ştiu că sunt mânioşi într-un mod păcătos.

Mânia de asemenea spune: „Sunt rănit şi nu vreau să mai fiu rănit” sau „Îmi este teamă şi mă simt lipsit de putere,” dar chiar şi atunci este o metodă în care abordezi lumea în propria ta metodă şi proprii tăi termeni.

Isus a fost mânios?

Isus nu s-a mâniat niciodată când a fost ispitit, batjocorit sau respins. Totuşi, El s-a mâniat. Incidentul cu cei ce schimbau banii este printre cele mai cunoscute istorii din Noul Testament (Ioan 2:13-17). Dar mânia Sa nu a fost amestecată cu motivaţii egoiste şi mândre ca ale noastre. Pasiunea Sa intensă a fost pentru slava Tatălui Său.

Cu alte cuvinte, mândria nu este întotdeauna păcătoasă, dar având în vedere puţinele dăţi în care simţim o mânie dreaptă, ar fi bine ca să nu dăm propriei mânii prezumţia de nevinovat.

Cel mai bun text despre mânie

Iacov 4:1-10 este pasajul care adună cam tot ceea ce trebuie să ştim despre mânia noastră:

De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre. Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine. Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare: smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.

Există pasaje şi istorii despre mânie peste tot în Scriptură, niciuna întregind toată imaginea, dar Iacov ne ajută. Dorinţele noastre, luptele noastre, relaţia noastră cu Dumnezeu şi influenţa lui Satan – toate sunt aduse împreună în cuvintele lui Iacov pentru noi cu privire la mânie.

El nu intră în detalii cu privire la răbdarea Domnului şi cât de repede doreşte să ne ierte – aceste diamante sunt cuprinse în comentariul său despre gelozia lui Dumnezeu faţă de noi şi cum Domnul ne oferă tot mai mult har. Pasajul ne deschide ochii orbiţi pentru a vedea cum mânia este împotriva altor oameni şi împotriva Domnului. Cu toţii am avea de câştigat dacă am stăpâni şi am fi stăpâniţi de aceste versete.

Încotro ne îndreptăm?

Când ne întoarcem dinspre un lucru, vrem să ştim înspre ce ne întoarcem. Trebuie să ne întoarcem de la mânia noastră alimentată din sine înspre Cristos şi trăim sub ascultare de El. Ne întoarcem de la a da frâu liber mâniei noastre pentru că „avem dreptate” (şi poate că avem dovezi care ar putea sta în picioare) înspre smerenie şi dragoste. Iar asta va avea un efect mai de durată dacă se face cu tânguire şi plâns (Iacov 4:9).

Suntem oameni ocupaţi şi nu este uşor să găsim un loc pentru lucrurile care sunt pe inima lui Dumnezeu, dar mânia noastră păcătoasă este o simpatie temporară faţă de căile criminale ale celui rău. Se opune unităţii care este în inima Împărăţiei lui Cristos.

Nu trebuie să trecem cu vederea acest păcat sau să-l scuzăm.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/doubt-your-own-anger

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *