Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Month: February 2018

‚Dumnezeu face lucrarea, punct’ – Un tribut adus lui Billy Graham

Autor: John Piper 

Mi-am adus aminte în această dimineaţă (cu mai multă emoţie decât mă aşteptam) că una din fricile vieţii mele, pe când eram un băiat ce a crescut în Greenville, Carolina de Sud, a fost ca nu cumva Billy Graham să moară. Ştiu că exista în aceea frică o măsură mare de eşec imatur în a mă încrede în Dumnezeu, care s-ar descurca să conducă lumea şi fără Billy Graham. Dar asta îţi arată o părticică din rolul pe care el l-a jucat, fiind ca un soare ce ţinea planetele la locul lor în sistemul meu solar al lumii religioase de la sfârşitul anilor 1950.

Acum am 72 de ani, sunt în Minneapolis şi nu mai sunt un adolescent din Carolina de Sud. Iar Billy a murit astăzi la vârsta de 99 de ani. Toată dimineaţa am cântat cântările lui („Aşa cum sunt” şi „Ce mare eşti”). Tumultul de emoţii pe care le-au trezit, după o viaţă întreagă de legături profunde, este o dulce tristeţe. Mulţumesc, Doamne, că ai răspuns rugăciunilor mele copilăroase şi i-ai păstrat viaţa atât de mult. Şi nu doar viaţa sa, ci şi credinţa şi mărturia sa.

„Ţie mă predau”

Billy Graham s-a născut pe 7 noiembrie, 1918, în Carolina de Nord. În 1934, la predicarea evanghelistului Mordecai Ham, Billy a fost convertit la Cristos. El a mers la Universitatea Bob Jones din Cleveland, Tennessee, pentru un an şi a petrecut trei ani şi jumătate la Institutul Biblic Florida din Tampa. În martie 1938, a simţit prima dată chemarea la predicare din partea lui Dumnezeu.

Read more

Puterea vindecătoare a păcatului iertat

Trupul lui nu mai funcţiona.

De cât timp era cunoscut ca fiind „paralizatul”? De cât timp picioarele nu-l mai ascultau? De cât timp era ţinut prizonierul propriului său pat?

Dar oamenii spuneau că Mesia are să vină. Când paralizatul a auzit acest lucru, nu s-a putut împotrivi impulsului de a face ceea ce s-a temut să facă în ultima vreme: să spere.

Auzea povestire după povestire despre felul în care Isus l-ar putea vindeca. El a reuşit să ridice un slăbănog de pe patul lui, a reînviat membre căzute – dar ar putea şi acum? Aceste picioare? Renunţând la precauţie, paralizatul a cerut prietenilor lui să-l poarte înspre singura sa speranţă.

Casa era plină. Nu au putut intra pe uşă – dar a se întoarce acasă nu era o opţiune. S-au urcat pe acoperiş, au forat acoperişul, iar prietenii lui l-au coborât prin acoperiş. Deşi mulţi trăgeau de Cel ce făcea miracole, Isus, găsindu-şi plăcerea în credinţa lor, i-a spus paralizatului, „Îndrăzneşte, fiule…!

În timp ce Mesia vorbea, ploaia a început să cadă peste pustiu; soarele atingea orizontul; speranţa şi prietenii lui înstrăinaţi se apropiau din nou. Lucru neştiut nici măcar de cei mai apropiaţi prieteni, anii aceştia l-au terminat. Sufletul său era aproape la fel de fără vlagă ca şi picioarele sale. Dar Isus i-a poruncit să îndrăznească. El ştia. Din toată aceea mulţime, Isus Însuşi l-a numit „fiule.” Cu siguranţă, vindecarea avea să urmeze.

„Îndrăzneşte, fiul; Păcatele îţi sunt iertate” (Matei 9:2). Iar apoi a venit aceea pauză care a părut o veşnicie pentru omul ce nu-şi putea folosi picioarele.

Imaginează-ţi că eşti acolo. Ai spart acoperişul pentru ca prietenul tău paralizat să ajungă la Isus. În timp ce fariseii protestează împotriva autorităţii Sale de a ierta păcatele, poate tu te întrebi, „Oare nu-l vede cum zace aici pe pat? Oare nu ştie scopul pentru care am bătut atâta drum? Nu poate să-l vindece? Oare prietenul nostru nu ar „îndrăzni” şi chiar s-ar simţi „fiul Lui” dacă Isus i-ar vindeca trupul bolnav şi să-i ierte şi păcatele? La ce bună iertarea dacă picioarele nu-ţi funcţionează?”

Oare de câte ori, în durerea noastră, am fost ispitiţi să ne întrebăm acelaşi lucru?

De ce cântă pasărea prinsă în cuşcă?

Read more

Fetiţa noastră are cancer – Cum Dumnezeu s-a îngrijit de familia noastră

În vara anului 2016, fiica noastră de doi ani a fost diagnosticată cu cancer. Din aceea zi până acum, am experimentat mai mult ca niciodată ce înseamnă ca familia bisericii să-ţi poarte de grijă în mijlocul încercării.

Putem spune despre biserica noastră locală ceea ce Pavel a spus despre biserica din Tesalonic: când vine vorba de dragostea frăţească, nu mai au nevoie de învăţătură, pentru că au fost învăţaţi de Dumnezeu să-i iubească pe alţii (1 Tesaloniceni 4:9).

Dumnezeu a promis că El ne va da har şi că va fi cu noi când valurile suferinţei se vor ridica (Isaia 43:2). Dar câteodată uităm că El de multe ori se delectează să-şi arate prezenţa, confortul şi ajutorul prin oamenii Săi.

Nu eşti singur

Read more

Sfinţenia te va face extraordinar de fericit

Dragul meu creştin, când ai fost cel mai liber de păcatul tău?

Când ai fost cel mai puţin motivat de ambiţii false, lenevie, poftă păcătoasă şi auto-îndreptăţire? Când au avut cea mai mică influenţă asupra ta frica de oameni, îngrijorările generale ale acestei lumi şi înşelăciunea bogăţiilor (Matei 13:22)? Când ai simţit cea mai mare capacitate de a-i iubi pe alţii şi cea mai mare grijă faţă de necredincioşii ce pier, biserica persecutată şi săracii uitaţi de ceilalţi?

Cu alte cuvinte, când a fost viaţa ta cel mai mult caracterizată de sfinţenie?

Îţi pot spune eu când. Atunci când ai fost cel mai îndrăgostit de Isus. Atunci când ai fost plin de credinţă în promisiunile Sale astfel încât ai trăit pe baza lor. Atunci când Evanghelia Sa a fost plină de semnificaţie pentru tine şi misiunea Sa a fost cea mai atrăgătoare în aşa fel încât ţi-a dictat priorităţile vieţii.

Cu alte cuvinte, ai fost cel mai sfânt atunci când ţi-ai găsit cel mai mult fericirea în Dumnezeu.

Sfinţenia este în mod fundamental o problemă de afecţiuni, nu de comportament. Nu spun că comportamentul nostru nu contează – contează foarte mult. Însă comportamentul nostru este simptomatic. Este rezultatul afecţiunilor noastre în acelaşi fel în care comportamentul nostru este rezultatul credinţei noastre (Iacov 2:17).

De ce sfinţenia are o reputaţie negativă

Read more

Dumnezeul bun din spatele veştilor rele

Recent am primit o serie de veşti tragice care au întors rugăciunile mele normale pline de credinţă şi speranţă în strigăte de plâns pline de chin şi aporie.

Fiica preadolescentă a unui prieten apropiat a căzut dintr-o dată şi inexplicabil în întunericul unei boli mintale, împingându-şi părinţii dezorientaţi în lumea confuză a sistemului de sănătate mintală.

Fiul unui alt prieten bun şi nora lui şi-au pierdut a treia fetiţă din cauza unei tulburări genetice.

Micuţa fetiţă a unui păstor a contractat E.coli la un târg de ţară şi acum se confruntă cu mari provocări de sănătate.

Toate acestea au agravat durerea noastră cu privire la pierderea fiicei noastre adoptive, care a ales să-şi înceapă viaţa împreună cu fiica ei, fără nici un loc în care să poată sta, în Philadelphia, în loc să vină acasă în familia noastră.

De ce, Doamne?

Read more

Nu-i împiedica pe cei dragi să-L slujească pe Dumnezeu

Trupurile erau grămadă pe străzi. Mii de oameni mureau. Cei care veneau în contact cu persoana bolnavă sau moartă se expuneau la o boală foarte contagioasă care te putea omorî în douăsprezece ore. Holera mătura Anglia.

Dacă vroiai să eviţi holera, trebuia să te fereşti, să stai departe de mulţimi şi să eviţi pe oricine era infectat. Totuşi, în fiecare zi George Müller îşi lăsa soţia însărcinată, Maria, şi siguranţa casei lor pentru a-i sluji pe oamenii din Bristol. Călătorea dintr-o parte în alta a oraşului – îngrijind pe bolnavi, petrecând timp în casele oamenilor infectaţi şi ajutând familii îndurerate cu mutarea trupurilor moarte. În fiecare dimineaţă se întâlnea cu sute de oameni din biserica sa pentru a se ruga.

George Müller ştia că fiecare masă putea să fie ultima. Ştia că fiecare casă în care intra, fiecare copil pe care-l îmbrăţişa, fiecare văduvă pe care o încuraja putea să-l facă mai vulnerabil în faţa holerei. Şi Maria ştia acest lucru. Dimineaţă după dimineaţă, ea îşi privea soţul cum ieşea pe uşă şi se ducea direct înspre pericol.

Biografii ne spun că acest lucru nu era uşor pentru Maria. Nu îi plăcea ideea că George alegea să se expună unui astfel de risc. Ca orice soţie, ea se temea să rămână singură. Se îngrijora că fiica ei va creşte fără tată. Se lupta pentru a lăsa pe cel iubit să facă ceea ce Dumnezeu l-a chemat.

O femeie demnă de imitat

Read more

Predicatorii sunt slujitori, nu celebrităţi

Duminică dimineaţa, 5 august 1855, Charles Haddon Spurgeon în vârstă de 21 de ani, s-a urcat în spatele amvonului din Capela New Park Street pentru a-şi provoca congregaţia în a urma exemplul unui sfânt care a inspirat lucrarea sa, apostolul Pavel. „Ca un predicator al Cuvântului,” spunea Spurgeon despre Pavel, „el se evidenţiază în mod proeminent în calitate de prinţ al predicatorilor şi predicator în faţa regilor.”

Descrierea făcută lui Pavel de către tânărul Spurgeon a fost profetică faţă de propria sa lucrare viitoare. După puţini ani din aceea duminică dimineaţă, Spurgeon şi-a câştigat titlul de „prinţul predicatorilor” proclamând Cuvântul lui Dumnezeu membrilor din fiecare pătură a societăţii. Băiatul predicator cu origini umile a devenit chiar „predicator în faţa regilor” pentru că membrii din familia regală britanică stăteau în rândurile bisericii sale.

Am auzit prima dată de numele „Spurgeon” când eram doar un băiat în Scoţia. Cu toate acestea, când am crescut şi am început să-i citesc predicile şi scrierile, l-am îndrăgit şi mai mult. Astăzi, fiind şi eu un slujitor, găsesc în lucrarea şi viaţa sa un exemplu minunat a ceea ce înseamnă să fii un predicator al Evangheliei.

  1. Predică Cuvântul

Read more

Te ascunzi de vocea lui Dumnezeu?

Adam şi Eva s-au bucurat de părtăşie perfectă cu Dumnezeu în grădină. Auzeau vocea lui Dumnezeu şi vorbeau cu Dumnezeu în mod direct. Nu existau distrageri păcătoase care să-i împiedice să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. Vieţile lor se învârteau în jurul Cuvântului lui Dumnezeu.

Dar şarpele a şoptit la umărul Evei şi a strecurat prima minciună care încă îşi găseşte ecoul în zidurile inimii noastre: „Chiar a spus Dumnezeu?” A fost o sămânţă a înşelăciunii şi a fost adânc semănată în fiecare dintre noi.

Experienţa neîmpiedicată a vocii lui Dumnezeu care a caracterizat grădina s-a stricat într-un moment. Adam şi Eva au căutat în afara Cuvântului lui Dumnezeu adevărul. Ei au luat în serios întrebarea: „Chiar a spus Dumnezeu?”

Aceea şoaptă a înşelăciunii s-a rostogolit într-o inversare directă a imaginii originale: ascultarea iubitoare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu a devenit o frică exprimată la auzul vocii Sale. Acum, când Dumnezeu a vorbit, Adam şi Eva s-au cutremurat. S-au ascuns într-o nou aflată ruşine.

Ascunzându-se de Cuvântul lui Dumnezeu

Read more

Cei mai buni lideri de multe ori trec neobservaţi

Robert Cleaver Chapman a încercat din răsputeri să fie uitat, dar Dumnezeu a intervenit în numele lui.

Un om neobişnuit de smerit, Chapman ar fi fost mulţumit dacă nu ai fi auzit de el – şi dacă majoritatea creştinilor nu ar fi auzit. Şi cu siguranţă ar fi protestat împotriva faptului că eu vă atrag atenţia cu privire la el. Dar o fac oricum ştiind că vei fi mai bogat cunoscându-l. Şi cred că nu s-ar mai supăra, fiind deja în cer de aproape 120 de ani.

Poate vei fi surprins să afli că el este unul din cei mai influenţi creştinii ai secolul 19 din Anglia. Mulţi lideri englezi proeminenţi ai acelei ere a căror nume le cunoşti, ca Charles Spurgeon, J.C. Ryle, Hudson Taylor, George Müller şi chiar Primul Ministru Gladstone, l-au ştiut, l-au iubit şi respectat pe Robert Chapman, căutându-i sfatul. De ce?

A devenit legendar în timpul său pentru metodele sale pline de har, răbdarea sa, bunătatea sa, judecata sa echilibrată, abilitatea sa de a împăca oamenii în conflict, fidelitatea sa absolută faţă de Scriptură şi grija sa pastorală iubitoare (Agape Leadership)

Pe scurt, modul frumos şi (din păcate) rar în care Chapman a iubit pe alţii a fost cel care a arătat în mod clar, tuturor, a cui ucenic era el (Ioan 13:35). Spurgeon l-a numit „cel mai sfânt om pe care l-am ştiut.”

De la naştere la Barnstaple

Read more

Peste cadavrele noastre – costul avertizării celor pierduţi

Într-una din cele mai sumbre ocazii, el a căutat să-i mângâie pe cei ce plângeau. Sicriul rece împodobea un trup răcit în timp ce ochii familiei şi a prietenilor, apăsaţi de tristeţe, priveau înspre vorbitor. Acesta dorea să le aducă orice mângâiere ar fi putut. De aceea, a făcut ceea ce mulţi păstori bine intenţionaţi fac în această situaţie: a abandonat adevărul.

Mulţi pot simpatiza cu impulsul de a face aşa ceva. Femeia din faţa lui a trăit cât se poate de lumesc, L-a batjocorit pe Dumnezeu şi Cuvântul Lui ori decât ori avea ocazia. Cu toţi prieteni şi familia în jurul ei, nu părea timpul potrivit pentru a spune ceea ce Dumnezeu spune de fapt. De aceea, păstorul a proclamat că – undeva în adâncul sufletului – ea a fost o persoană bună şi acum este cu Domnul în Cer.

În acel moment, când toţi erau mulţumiţi de cuvintele păstorului, o tânără femeie a vorbit:

Este o minciună! Nu-l credeţi! Nu veţi fi toţi într-un loc mai bun! Această speranţă este falsă! Doar cei ce cred în Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a murit şi a înviat, vor fi mântuiţi! Doar cei care se pocăiesc, cred şi-L urmează până la sfârşit vor fi într-un loc mai bun. Mânia îi aşteaptă pe toţi cei ce mor în păcat! Vă rog, credeţi! El este gata să vă ierte!

Oamenii se holbau înspăimântaţi. Uşierul s-a apropiat de ea, invitând-o să plece. O persoană i-a spus furios să tacă odată din gură. Asta pentru că gura iadului era larg deschisă. În joc erau sufletele. Adevărul lui Dumnezeu a fost măcelărit. Ea a încercat, singură, să-i avertizeze pe cei dragi de calea înspre pieire.

Soţia mea a fost la această înmormântare în urmă cu zece ani. A fost martora cuvintelor sentimentale ale păstorului, a văzut abordarea uşierului şi a auzit limbajul dur adresat ei. Ea era aceea tânăra care, cu o voce tremurândă, a oferit tuturor celor ce ar asculta-o, har la poarta iadului.

Păcătoşi în mâini mânioase

Read more