Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Blog

Mare parte din viaţa noastră este o aşteptare

Îmi doresc ca cineva să-mi fi spus.

Uitându-mă în urmă, mi-aş fi dorit ca o doamnă mai învârstă să-mi spună, „Mare parte din viaţă implică aşteptarea, Jani. Învaţă să aştepţi cu speranţă, nu cu frică.”

Eu am crescut crezând o minciună – o minciună pe care am dus-o în viaţa mea de adult. Am crezut că fericirea va fi a mea atunci când visurile mele se vor împlini. Aşadar am lucrat din greu – foarte greu – ca să adun în jurul meu lucrurile după care inima mea tânjea.

Tirania fricii

Dar mai apoi, în timp ce îmi îndeplineam unele dorinţe, am început să mă tem că le voi pierde. Ce stăpân nemilos a fost frica! M-a paralizat în pânza îndoielii şi a preocupării de mine, lipsindu-mă de bucurie.

M-am temut de vulnerabilitatea căsătoriei şi m-am temut de durerea singurătăţii. M-am temut de presiunea succesului şi m-am temut de ruşinea falimentului. M-am temut de lipsa de fertilitate şi m-am temut de sarcină. M-am temut de responsabilitatea creşterii copiilor şi m-am temut de golul unei case fără copii. M-am temut de stresul unui loc de muncă şi m-am temut de izolarea rămânerii acasă. M-am temut să nu par imatură şi m-am temut de îmbătrânire. Care au fost lucrurile de care nu mă temeam? Foarte puţine.

Nu-mi plăcea să fiu atât de speriată. Nu-mi plăcea ceea ce acele frici mi-au făcut mie şi celor pe care-i iubeam. Am încercat să mi le scot din inimă şi să nu mai acţionez pe baza lor, lucru care m-a dus la acel semnal de avertizare înfricoşător dar strălucitor care în cele din urmă mi-a atras atenţia spunându-mi: „Jani, tu nu eşti în control. Şi niciodată nu vei fi.”

Am observat că mă temeam de circumstanţe mai mult decât mă temeam de Dumnezeu. Am pierdut din vedere realitatea că atât încercările cât şi biruinţele sunt parte din povestea bună pe care Dumnezeu o scrie prin mine. Nu am preţuit adevărul că El este acelaşi cu noi şi în bucurie cât şi în tristeţe, şi în sărbătorile noastre cât şi în suferinţele noastre.

Câteodată viaţa pare foarte mohorâtă şi nedrept de aspră. Pare aşa pentru că este aşa. Ne găsim aşteptând acel bărbat special care să ne cheme la o întâlnire sau să găsim în sfârşit acel loc de muncă special sau analizele care să ne confirme că totul este bine. Şi este greu să aştepţi cu speranţă, pentru că, „Dacă…?”

Remediul pentru fricile noastre

Ce poate calma fricile noastre? Remediul pentru frică nu este retragerea sau mai mult auto-control sau chiar a căuta mai mult curaj. Remediul pentru fricile noastre este speranţa – speranţa într-un Dumnezeu care este mai puternic decât orice lucru de care ne temem pe acest pământ, un Dumnezeu care şi-a promis însăşi prezenţa aproape de noi şi reală:

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. (Psalmul 23:4)

Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare. (Isaia 41:10)

Adevărata speranţă este o Persoană

Nu te ţine strâns de fricile tale. Adu-le la Dumnezeu şi oferă-le cu mâna deschisă, rugându-L să înlocuiască fricile tale cu speranţa. Lasă-te de fricile tale şi apucă-te de El. Când lăsăm fricile noastre cu El, El ne va linişti prin dragostea Sa (Ţefania 3:17), ajutându-ne să ne întrebăm, „Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu” (Psalmul 43:5).

Şi cum arată această speranţă? Arată la fel de împlinitoare şi sigură ca şi Dumnezeu însuşi, pentru că adevărata speranţă este o persoană. Pavel ne spune în Romani 15:13, „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde.” Când ne ţinem tari de Dumnezeul speranţei, avem parte nu de o îmbunătăţire psihologică ci de Dumnezeu însuşi ca aliat al nostru în faţa oricărei îndoieli şi pericol.

Cum te ţi tare de Dumnezeu? Ei bine, trebuie să te apropii de El. Trebuie să-L cunoşti mai bine. Cum îl cunoşti pe Dumnezeu mai bine? La fel cum cunoşti pe oricine mai bine: petrecând timp împreună cu El. Ceea ce mă ajută pe mine să-L cunosc pe Dumnezeul speranţei, este să petrec timp cu El – în mod intenţionat şi consecvent întâlnindu-mă cu El pe paginile Bibliei. Multe lucruri s-au schimbat în lume din vremea timpurilor biblice. Dar Dumnezeu nu s-a schimbat. Dumnezeul speranţei pe care-L vedem pe paginile Scripturii este Dumnezeul cu care ne întâlnim astăzi.

Speranţa este o alegere

Speranţa este o alegere. Ce conduce, ce-i dă aromă, ce alimentează această alegere? Deschiderea zilnică a Bibliei noastre şi meditarea asupra Dumnezeului speranţei. Mama mea soacră, Anne Ortlund, m-a învăţat cum să iau un pasaj din Scriptură şi, în timp ce-l citesc, să pun aceleaşi două întrebări pe care Saul le-a pus în prima sa întâlnire cu Cristos, „Cine eşti Tu, Doamne?” şi „Ce să fac, Doamne?” (Fapte 22:8, 10). Orice femeie, cu Biblia deschisă, poate găsi pe Dumnezeu acolo şi să crească mai mult în speranţă punând aceste două întrebi.

Haideţi să fim femei care se aşează în bunătatea lui Dumnezeu. Haideţi să savurăm grija Sa înţeleaptă peste fiecare detaliu din universul Său. Haideţi să nu ne ţinem strâns legate de aceste necesităţi, de aceste vise fără de care nu putem trăim, înaintea Regelui nostru. Haideţi să alegem speranţa. Atunci vom putea spune împreună cu David, „Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea” (Psalmul 39:7).

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/most-of-life-is-waiting

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *