Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Blog

Slăbiciunea şi eşecul îţi vor zidi credinţa

Sunt multe lucruri pe care aş fi dorit ca cineva să mi le spună când aveam treizeci de ani, pentru că la treizeci de ani credeam că m-am realizat în viaţă.

Nu era adevărat.

Viaţa mi s-a întors pe dos foarte repede. Aş fi vrut ca cineva să-mi spună,

Te ţii de lucruri nesemnificative şi crezi în tine având motivaţii greşite. Nu-ţi mai judeca viaţa după realizările tale sau „binecuvântări,” fie materiale, relaţionale sau ce ţin de reputaţie, pentru că niciuna nu va dura. Ceea ce acum consideri binecuvântare îţi va fi luat şi când se va întâmpla asta vei descoperi că a fi binecuvântat are de-a face cu ceva mai profund şi mai de durată decât îţi poţi imagina.

Nu aveam cum să-mi pregătesc sinele de treizeci de ani pentru ceea ce mă aştepta. Cum te poţi pregăti pentru necunoscut? Mă bucur că nu ştiam ce va urma, dar aş fi vrut să ştiu că în timp ce Dumnezeu îmi lua comorile pământeşti, El îmi dădea ceva ce nu avea cum să-mi fie luat – mi s-a dăruit pe El însuşi.

Aş fi vrut să ştiu că a te încrede în Dumnezeu nu este niciodată o greşeală şi că va folosi fiecare picătură a durerii mele pentru binele meu şi gloria Sa. Şi aş fi vrut să ştiu că aceea viaţa în Cristos va fi din ce în ce mai bună, pentru că Isus întotdeauna păstrează cel mai bun vin pentru final.

Preţul pentru o carieră de succes

Ultimii ani de adolescenţă şi primii ani de după liceu au fost marcaţi de un succes total. Am fost şefă de promoţie în liceu. Acceptată la fiecare facultate la care am aplicat. După facultate, am lucrat la o instituţie financiară de renume. Am luat un master în administrarea afacerilor la o facultate prestigioasă. M-am căsătorit cu unul din colegii din acel master. Am înflorit în munca mea în timp ce urcam pe scara corporativă.

Viaţa era glorioasă dintr-o perspectivă lumească. Am oferit inimii mele tot ceea ce-şi dorea. Aveam tot ceea ce-mi doream. Dar totul a venit cu un preţ.

Credinţa mea vibrantă din facultate a ocupat locul secund, după carieră. Timpurile mele devoţionale erau pe fugă, când erau. Relaţiile mele erau superficiale, dar eram prea ocupată ca să-mi pese. Credinţa mea era plăpândă, dar mi se părea suficientă.

Apoi am intrat în a treia decadă a vieţii. O problemă serioasă în căsătorie ne-a dus în ani de consiliere. Bebeluşul nostru a murit. Am avut patru pierderi de sarcină. Am fost diagnosticată cu sindrom post-polio, deşi simptomele erau la început.

Realizările statului acasă

Viaţa mea ce părea perfectă a luat o mare întorsătură. Am decis să rămân acasă tot timpul meu după ce ni s-a născut primul copil. Mi-am schimbat focalizarea de pe carieră pe a fi o soţie şi o mamă dedicată. Am început să gătesc mâncăruri sofisticate, am făcut poze la fiecare respiraţie a copiilor mei şi un album în care să comemorăm fiecare ocazie.

M-am rugat pentru soţul meu şi ne-am făcut timp pentru a-l petrece împreună. Am planificat seri regulate în familie şi am început procesul de homeschooling pentru copii mei. Am avut timpuri devoţionale constante, am ţinut studii biblice pentru femei şi am mentorat femei în mariajul lor.

Frământările mele m-au forţat să mă bazez pe Dumnezeu şi am învăţat să mă adaptez la o viaţă diferită – una care nu mai era în lumina reflectoarelor dar în care mă simţeam realizată. Pur şi simplu alte priorităţi şi alte răsplătiri.

Nu aveam unde să mă duc

Însă pe la patruzeci şi ceva de ani, totul s-a destrămat. Soţul meu m-a părăsit pentru o altă femeie, acuzând lipsurile mele în calitate de soţie. Copii mei s-au îndepărtat de Dumnezeu în mânia lor, subliniind eşecurile mele în calitate de părinte. Căminul nostru a devenit un loc de furie şi regret, opusul sanctuarului ce fusese până atunci. Braţele mele nu mai aveau putere din cauza sindromului post-polio, aşadar nu am mai gătit, nu am mai scris şi nu am mai primit oaspeţi, pentru a avea grijă de mine.

Toate lucrurile pentru care am lucrat dispăruse. Lucrurile pe care le-am preţuit s-au destrămat. Nu mai era nici o urmă de realizare de care să mă agăţ.

Acele zile au fost mult mai dureroase decât pot să exprim în cuvinte. Prietenii mei şi familia au venit în jurul meu, dar în interior simţeam că mor. Nimic din ce am realizat nu părea că mai contează.

M-am agăţat de Dumnezeu ştiind că nu mai aveam unde să mă duc. Şi din aceea disperare s-a născut o delectare neaşteptată în Dumnezeu. Tânjeam după părtăşia cu El. Cuvântul Său mă înviora zilnic. Mă rugam cu mai multă sinceritate.

Iar relaţia mea cu alţii a avut o autenticitate redescoperită. Nu mai era nimic de ascuns. Nu mai aveam aparenţe de păstrat. Totul era gol şi descoperit.

Şi încet am realizat că acest eşec de proporţii imense a fost un dar imens.

Identitate şi siguranţă

În timp ce viaţa mea era testată de împotrivire şi eşec, am obţinut un simţ real a persoanei care eram. Nu se baza pe realizările mele. Pe ceea ce credeau oamenii despre mine. Pe ceea ce făceam sau am făcut.

Identitatea mea se baza pe Cristos.

Succesul meu în viaţă niciodată nu mi-a dat siguranţă. Ba din contră, el a pus mai multă presiune pe mine ca să am succes.

Însă eşecul mi-a dat o siguranţă interioară. M-a învăţat cine sunt. Pe ce mă puteam baza. Ce putea şi avea să fie zguduit. Iar lucrul acesta era de nezguduit.

În mijlocul eşecului meu, am înţeles mai clar care sunt adevăratele binecuvântări. Adevărata binecuvântare întotdeauna se găseşte în Dumnezeu Însuşi.

Dumnezeu construieşte pe eşecurile noastre

Biblia ne arată cum Dumnezeu foloseşte eşecurile şi fragilitatea noastră. David a păcătuit împotriva lui Dumnezeu când a decis să facă un recensământ, bazându-se pe oameni, nu pe Dumnezeu. Dumnezeu l-a pedepsit, iar în pocăinţa sa, David a construit un altar în aria lui Ornan, iebusitul. Iar exact pe acelaşi loc, locul falimentului şi pocăinţei lui David, s-a construit templul lui Dumnezeu.

Templul lui Dumnezeu în Ierusalim, cel mai sfânt loc unde putea să locuiască pe pământ cu omul, a fost construit pe terenul falimentului uman.

Noi nu-i putem oferi ceva lui Dumnezeu. El nu caută succesul nostru. El vrea inima noastră. Pocăinţa noastră. Dependenţa noastră.

Astăzi Dumnezeu nu mai locuieşte într-un templu făcut de mâini omeneşti. El locuieşte în noi. Şi în acelaşi fel, cea mai măreaţă lucrare a lui Dumnezeu în noi este construită pe terenul eşecului nostru. Dumnezeu îşi face cea mai extraordinară lucrare atunci când ne bazăm numai pe El.

Un mesaj pentru mine, cea de la treizeci de ani

Ce mi-aş spune mie, la treizeci de ani?

Încrede-te în Dumnezeu. El va folosi totul din viaţa ta ca să te atragă mai aproape de El. Nu-ţi irosi suferinţa, pentru că ea va forma credinţa ta. Şi într-o zi, când credinţa va fi înlocuită de lucrurile vizibile, vei fi recunoscătoare pentru tot.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/weakness-and-failure-will-build-your-faith

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *