Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Month: February 2018

Cum se autoperfecţionează creştinul?

Multe din hotărârile noastre luate de Anul Nou nu se împlinesc pentru că nu le luăm în numele lui Isus. Le luăm în propriul nostru nume – în puterea noastră, în termenii noştri, pentru câştigul şi beneficiul personal. Ele eşuează în februarie pentru că sunt atât de focalizate pe noi – pe eu-ul nostru.

Hotărârile de început de an sunt populare pentru că ating ceva fundamental din umanitate: noi suntem din natură iubitori de sine (2 Timotei 3:2). Fără o inimă nouă, ne petrecem toată viaţa în dragoste sau în afara ei, faţa de noi înşine – ne urâm pentru fiecare nesiguranţă şi faliment, şi totuşi căutăm orice motiv ca să ne scuzăm, să ne promovăm sau să ne lăudăm. Hotărârile acestea sunt foarte potrivite pentru ritualurile şi sacrificiile anuale aduse pe altarul Eu-ului.

Autoperfecţionarea aduce o atmosferă de veselie, speranţă, eliberare – cel puţin în teorie (sau în reclamele Nike). Dar hotărârile acestea pot deveni nişte plasturi pe care îi lipim ca să evităm o aprofundare adevărată a relaţiei noastre cu Isus. Ne simţim creştini mai buni, deşi nu suntem mai apropiaţi de Cristos şi astfel nu suntem mai aproape de a trata inima din spatele neliniştii, nesiguranţei şi vinovăţiei noastre.

Aşadar ce rol, dacă are vreun rol, joacă autoperfecţionarea în viaţa creştină? Există ceva distinctiv creştin cu privire la autoperfecţionare?

Praf în ochi

Read more

Cum devine evanghelizarea simplă pentru oricine

“Eu nu pot să fac ceea ce faci tu,” îmi spune fratele meu creştin, făcând câţiva paşi înapoi după o sesiune pregătitoare de evanghelizare. „Eu nu le am cu vorbitul.”

Întotdeauna mi se pare o mărturisire ciudată. De obicei vine după cinci minute de conversaţie extraordinară. Am discutat despre scorurile din sport, vreme, copii şi filme. Nu au fost pauze jenante, nici o încurcare a limbii, nimic care să-mi sugereze că persoana aceea are probleme cu înţelegerea sau comunicarea limbii pe care o vorbeşte. Dar, aparent, nu le are cu vorbitul.

Nu are această problemă când vorbim despre echipa sa favorită sau show-ul său favorit de televiziune. Dar problema apare atunci când subiectul discuţiei este credinţa. În rest, se pare că le are chiar bine cu vorbitul. Majoritatea oamenilor se descurcă cu vorbitul. Civilizaţia s-a clădit pe aşa ceva. Deci, care este problema?

Problema este frica. Nu ne este destul de frică.

Ceea ce-ţi capturează inima îţi mişcă limba

Read more

Scrisoare pentru un potenţial soţ adulter

Dragul meu Soţ,

Dacă îţi preţuieşti viaţa, dacă îndrăgeşti masculinitatea şi onoarea ta, dacă îţi iubeşti familia şi pe Dumnezeu, ascultă de vocea Lui. În timp ce ea îţi şopteşte în ureche, în timp ce buzele ei oferă cea mai dulce miere, în timp ce vorbele ei te alină şi te entuziasmează, ascultă în schimb de cuvintele Sale. Îneacă minciunile ei în înţelepciune.

Ea te ademeneşte spunând, „Vino, să ne îmbătăm de dragoste până dimineaţă, să ne desfătăm cu dezmierdări” (Proverbe 7:18). Ea spune că îţi poate satisface tânjirile tale. Ea spune că nimeni nu va şti. Ea te face să te simţi dorit, dominant. Ea te încoronează ca rege.

Şi ea poate să-ţi ofere câteva din plăcerile promise – pentru un timp.

Dar fii atent la aceste trei cuvinte: dar la urmă.

„Dar la urmă este amară ca pelinul.” Dar la urmă ea este „ascuţită ca o sabie cu două tăişuri” (Proverbe 5:4). Dar la urmă ar fi fost mai bine să dormi în fiecare noapte îmbrăţişând o sabie Katana Japoneză sau o grenadă cu senzori de mişcare.

Dar la urmă vei realiza că ceea ce ai crezut a fi o plăcere nevinovată, ca fiind „adevărata dragoste,” ca fiind drumul spre o satisfacţie de-o viaţă, a fost sicriul în care reputaţia ta, onoarea ta, bunăstarea familiei tale, încrederea şi – dacă nu te pocăieşti – chiar sufletul tău merg să moară. Locuinţa ei plină de secrete este o locuinţa a morţii (Proverbe 7:25-27). Patul ei este un mormânt unde bărbaţii morţi zac.

Suicidul celor fără minte

Read more

Trebuie să mă rog în fiecare zi?

Trebuie să mă rog în fiecare zi? Mulţi dintre noi ne luptăm cu o formă a acestei întrebări de-a lungul vieţii de creştin. Dacă ne referim la o datorie de care trebuie să ne absolvim pentru a merita binecuvântările lui Dumnezeu, atunci răspunsul este Nu. Creştinii ar trebui să scoată din vocabularul lor cuvintele a merita, a câştiga şi mi se cuvine atunci când vorbim despre acceptarea noastră în Cristos. Dacă întrebăm referindu-ne la dorinţa accentuată de a experimenta prezenţa lui Dumnezeu care să ne întărească credinţa, să ne dea putere să ascultăm şi să ne aprofundeze bucuria noastră în El, atunci răspunsul este Da. Noi nu ne întrebăm: „este datoria mea să respir în fiecare zi?” Noi respirăm în fiecare zi ca să supravieţuim! Există un loc pentru obligaţie în viaţa creştină, dar nu aceasta ar trebui să ne conducă la rugăciune. O relaţie personală cu Dumnezeu nu va înflori niciodată într-o atmosferă dominată de simţul obligaţiei.

Dacă lucrurile principale în viaţă pe care ni le dorim sunt sănătatea, bunăstarea şi copii frumoşi atunci noi nu ne simţim disperaţi spiritual. Dacă tânjim după dragostea lui Dumnezeu cu toată inima noastră şi-L experimentăm şi creştem în asemănare cu Cristos, atunci simţim o nevoie zilnică care ne conduce în rugăciune.

Nu ştiu un exemplu mai bun de rugăciune disperată şi sinceră decât cea a lui David în Psalmul 63, unde vedem cum cunoaşterea mentală despre Dumnezeu devine o experienţa a inimii.

Rugăciunea implică sete

Read more