Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Blog

Încredinţând lui Dumnezeu durerea copiilor noştri

Am simţit un val de ameţeală care m-a lovit în creştetul capului în timp ce îl ţineam de mână pe băiatul meu de trei ani. Strigătele lui mi-au străpuns inima în timp ce se lupta cu asistenta care dorea să-i introducă cateterul venos central (PICC) pentru următoarele tratamente. Nu ştiu dacă mai pot trece prin aşa ceva, mă gândeam în timp ce am realizat că va trebui să trec încă de trei ori prin acest proces, într-o singură săptămână, cu celălalt copil.

Nu mi-am dorit niciodată aşa ceva pentru copii mei. De fapt, exact de asta mă temeam pentru ei. Îmi doream doar să le ofer o copilărie normală şi să-i protejez de realităţile dure ale vieţii trăite în această lume căzută, atât de mult cât aş fi putut. M-am luptat cu modul în care să înţeleg dorinţa mea de a-mi proteja copii de lucrurile pe care Dumnezeu alege să le îngăduie. Ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu pentru copii mei când ea se manifestă diferit decât o sănătate perfectă – sau măcar normală?

Focul plin de har al rafinatorului

Cum ar fi dacă tocmai lucrurile de care ne temem pentru copii noştri – şi pe care încercăm cu meticulozitate să le controlăm – se dovedesc a fi căile pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a le deschide ochii ca să-L vadă pe El? Dar dacă Dumnezeu foloseşte cele mai grele zile (pe care încercăm să le evităm) pentru a creşte caracterul lor şi pentru a-i aşeza pe o cale diferită, dar veşnic profitabilă decât cea pe care noi am alege-o pentru ei?

Dacă călătoreşti pe un drum greu împreună cu copilul tău sau eşti paralizat de frica a ceva ce s-ar putea să ameninţe confortul şi fericirea lor, vreau să te încurajez arătându-ţi câteva moduri în care L-am văzut pe Dumnezeu folosindu-se de suferinţă în viaţa copiilor mei şi a familiei mele. El a lucrat în noi în moduri pe care nu le-aş schimba nici dacă aş putea. Copii mei au fost atinşi de focul Rafinatorului şi învaţă lecţii preţioase în mijlocul focului.

  1. Învaţă să sufere cu răbdare

Nu trebuie să trăieşti prea mult ca să realizezi că viaţa este grea şi dacă copii tăi îl vor urma pe Cristos, nu va fi confortabil şi lipsit de durere. Dar mulţi dintre noi trăim într-o cultură unde copiilor li se oferă totul pe tavă, totul în jur este capitonat ca să nu se lovească şi sunt super-protejaţi, iar de multe ori rezultatul este un copil răsfăţat, foarte îngrijorat, egoist şi fricos.

Trebuie să facem tot ce putem mai bine ca să ne protejăm copii de pericolele evidente? Sigur că da. Dar de asemenea trebuie să fim atenţi ca nu cumva să ne aşezăm noi în locul lui Dumnezeu încercând să controlăm totul din jurul lor, crezând că le facem un serviciu prevenind greutăţile şi disconfortul în viaţa lor. Ne vom trezi că-i protejăm exact de lucrurile care îi vor echipa să-L urmeze cu adevărat pe Cristos.

Deşi nu aş fi ales vreodată ca copii mei să se nască în boală şi luptă la o vârstă aşa de fragedă, am văzut cum Dumnezeu a folosit această suferinţă pentru a-i învăţa să-L caute, să facă lucruri grele, să rabde în suferinţă şi să crească în caracter (Romani 5:3-4).

  1. Învaţă să vadă credincioşia lui Dumnezeu.

Trăim într-o cultură creştină care este îmbibată de învăţătura şi gândirea evangheliei prosperităţii. Cu bunătate, Domnul a îngăduit circumstanţe care au schimbat această perspectivă şi au deschis ochii tineri ai copiilor mei pentru a vedea în timp credincioşia Sa. Ei au avut bilete în primul rând pentru a privi la modul în care Dumnezeu poartă de grijă financiar familiei noastre în perioade de nevoie disperată. Au experimentat dulcea purtare de grijă a lui Dumnezeu privind darurile lăsate de anonimi pe scările casei noastre şi când mâncarea ne-a fost adusă constant de familia bisericii noastre.

Deşi au plâns de frustrare faţă de durerea lor, au învăţat că Isus le vede lacrimile şi răspunde rugăciunilor. De asemenea au învăţat să fie recunoscători pentru lucrurile mici şi să aprecieze binecuvântările pe care nu le-ar fi apreciat dacă nu ar fi experimentat atâtea pierderi.

Desigur, copii mei încă au accese de furie, ar dori să fie normali, să se comporte ca şi copii obişnuiţi dar au experimentat credincioşia lui Dumnezeu în moduri tangibile, prezenţa şi purtarea Sa de grijă în încercări, lucruri ce au devenit tot mai dulci.

  1. Învaţă că păcatul este mai periculos decât durerea.

Adevărul este că durerea are modul ei de a dărâma pretextele noastre şi abilitatea noastră de a masca păcatul. De exemplu eu, atunci când apar durerile cronice sau când nu ştiu ce să mai fac cu copii mei, mult mai repede mă descarc pe ei, mă plâng de tot ce trebuie să fac sau dau vina pe ceilalţi pentru reacţiile mele. Durerea nu cauzează păcatul meu; durerea mi-l descoperă. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru copii noştri.

În timp ce familia noastră a îndurat ani de încercări continue, Dumnezeu ne-a ajutat să vedem că nu suferinţa este principala noastră problemă – ci păcatul. Acesta nu este un proces drăguţ, dar a fost o binecuvântare în timp ce au experimentat focul Rafinatorului la o vârstă aşa de fragedă. În loc să-şi trăiască copilăria liberi de orice durere şi ignoranţi faţă de modul profund în care păcatul locuieşte în ei, Dumnezeu a folosit aceste încercări neaşteptate pentru a-i dezbrăca de poleiala iluzorie a trivialităţii, descoperindu-le nevoia după un Salvator.

Ce binecuvântare este pentru un părinte creştin să-şi vadă copii înţelegând că Isus este cel mai măreţ dar şi că durerea pe care o experimentează acum este doar temporară dacă au nădejdea veşniciei. Deşi nu ştiu cu siguranţă starea inimii fiecărui copil al meu, sunt mulţumitoare că Dumnezeu ne-a oferit multe oportunităţi de a semăna sămânţa Evangheliei în solul fertil al sufletului lor.

Nu mă voi teme

Dacă chiar acum îţi priveşti copilul luptându-se cu greutăţi într-un anume fel, ţine minte că Dumnezeu ne iubeşte copii mai mult decât i-am iubi noi vreodată şi că El este vrednic de încredere. Sunt atât de multe lucruri de care să ne temem în această lume, dar când ajungem să ne temem şi să ne încredem în Dumnezeu mai mult decât ne temem de durere sau ne încredem în abilitatea noastră de a controla viaţa, vom găsi libertatea şi pacea în creşterea copiilor.

Aşa cum psalmistul spune în Psalmul 56:3-4, „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine. Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu cuvântul Lui. Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni [ce se poate întâmpla copiilor mei]?” Haideţi să fim părinţi care nu doar se roagă pentru protecţia copiilor, dar în primul rând şi cel mai mult se roagă ca inima lor să se întoarcă la Cristos, indiferent de cost.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/trusting-god-with-our-childrens-pain

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *