Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Blog

Să ştii ce să nu spui

Creştinii ar trebui să fie cei mai atenţi vorbitori din lume. Ar trebui să fim caracterizaţi de două feluri de tremur atunci când vine vorba de cuvinte: ar trebui să tremurăm la cuvintele rostite de Dumnezeu şi ar trebui să tremurăm la cuvintele rostite de noi.

Ştim că trebuie să tremurăm la Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că El ne spune,

Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu. (Isaia 66:2)

Dar de ce ar trebui să tremurăm când noi vorbim? Pentru că Isus spune,

Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit. (Matei 12:36-37)

„Orice cuvânt nefolositor.” Asta ar trebui să ne mai frâneze. Ar trebui să ne provoace un tremur, gândindu-ne cât de multe cuvinte vorbim. Şi prin „vorbim” mă refer la fiecare cuvânt care iese din gura noastră, pixul nostru şi tastatura noastră. Vorbim mii de cuvinte în fiecare zi, uneori zeci de mii.

Când experimentăm aceste două genuri de tremur, ele apar din acelaşi motiv: îl iubim şi ne temem de Dumnezeu, nedorind să profanăm Cuvântul Său sfânt sau să profanăm sfinţenia Sa prin cuvintele noastre murdare. Astfel de tremur ne face să vorbim cu atenţie şi câteodată să nu vorbim deloc. Pentru că noi credem,

Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui… tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; (Eclesiastul 3:1, 7)

Tăcerea îşi are vremea ei

Chiar există un timp în care să taci. Şi acel timp este mai des decât ne place nouă se credem.

Noi trăim într-o eră a vorbitului continuu. Niciodată în istoria umană zgomotul comunicării umane nu a fost mai constat. Chiar şi când nu vorbim, noi nu tăcem, pentru că primim şi oferim mesaje prin media digitală. Cultura noastră nu crede că „nebunul spune o mulţime de vorbe” (Eclesiastul 10:14).

La un anumit nivel, crede că mulţimea de vorbe aduce o mulţime de cunoştinţe şi mulţimea de cunoştinţe aduce multă înţelepciune. La un alt nivel, dacă nu te temi de Dumnezeu, chiar nu contează cât de multe cuvinte foloseşti. De aceea ne inundă fără încetare cu informaţii, analize, comentarii, critici, lecţii şi batjocură în fiecare mod de comunicare. Nu putem să nu fim modelaţi de un astfel de mediu.

Şi cu sosirea mediei sociale, aproape oricine are o platformă de difuzare din care pot în mod public să susţină orice problemă socială, culturală, politică, economică sau teologică, orice controversă, orice scandal şi orice vor ei, indiferent de cât de informaţi sunt. Şi chiar dacă democratizarea comunicării publice este un fenomen istoric remarcabil şi cu siguranţă are anumite beneficii minunate, este un lucru periculos, din punct de vedere spiritual. Este un forum imens, cacofonic a mulţimii de cuvinte nebune şi neglijente şi fiecare participant, fie că ştie sau nu, va da socoteală lui Dumnezeu.

Începutul înţelepciunii

Creştinii ştiu că „frica de Domnul este începutul înţelepciunii” şi „începutul ştiinţei” (Psalmul 111:10; Proverbe 1:7). Iar o exprimare a acelei frici este tremurul la auzirea Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu şi al tău.

Suntem învăţaţi că este foarte înţelept pentru noi să cultivăm disciplină de a fi încet la vorbire (Iacov 1:19). A fi încet la vorbire implică faptul că există un timp pentru tăcere. Uneori înseamnă că suntem tăcuţi pentru o perioadă scurtă sau pentru o perioadă mai lungă, timp în care suntem rapizi la ascultare (atenţi), pentru a primi o înţelegere corectă a unei probleme înainte de a vorbi cu atenţie. Iar uneori înseamnă că nu trebuie să vorbim deloc. Prima opţiune întotdeauna este o necesitate pentru noi; a doua este de multe ori o necesitate.

Dumnezeu ne cheamă să trăim împotriva culturii noastre care ne trage de limbă. Într-o lume unde informaţia rapidă, comentariile rapide şi răspunsurile rapide la comentarii continuă să extindă incendii în pădurea cuvintelor (Iacov 3:5), fii şi fiicele lui Dumnezeu sunt chemaţi să fie împăciuitori care sting focul (Matei 5:9). Şi una din cele mai rar folosite căi ale împăciuirii este să recunoşti timpul în care să taci. Mai puţine cuvinte poate fi mai puţin combustibil pentru foc.

Vorbirea îşi are vremea ei

Dar creştinii nu trebuie să tacă tot timpul. Vorbitul îşi are vremea lui şi sunt lucruri pe care trebuie să le spunem. Dumnezeu nostru este un Dumnezeu care vorbeşte şi ştim că El doreşte într-adevăr ca noi să vorbim (Matei 24:14; 28:19-20).

Dar când Dumnezeu vorbeşte, El vorbeşte foarte intenţionat şi, ţinând cont de omniștienţa Sa, El vorbeşte controlat. La fel doreşte să vorbim şi noi, copii şi ambasadorii Lui care nicidecum nu suntem atotştiutori (2 Corinteni 5:20): intenţionat şi controlat. El doreşte să învăţăm să vorbim ca Isus.

Noi, la fel ca Iov, avem tendinţa de a vorbi în mod pripit şi foarte sigur de lucruri pe care nu le înţelegem (Iov 42:3). Dar Isus de multe ori a spus mai puţine decât ştia pentru că asculta în rugăciune de Tatăl şi spunea doar ceea ce El credea că trebuie spus (Ioan 8:26). Doar pentru că avea o gură şi o platformă publică nu însemna că tot timpul trebuia să le folosească. Mai degrabă, El a spus, „nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu” (Ioan 8:28). El a trăit şi ne-a exemplificat perfect următorul verset: „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!” (Psalmul 141:3)

Dumnezeu îşi aşează copii în mod strategic în fiecare sferă. Ne oferă tuturor câteva sarcini şi ne dă unele lucruri pe care să le spunem pentru a prezenta Evanghelia în sferele noastre limitate. Fiecare trebuie să discernem în rugăciune sferele şi limitările noastre. Niciunul din noi, fie indivizi, fie biserici sau organizaţii nu suntem chemaţi să ne adresăm oricărei probleme curente. Iar dacă lucrul acesta este adevărat cu privire la probleme de care avem cunoştinţă, cu atât mai mult este adevărat cu privire la probleme în care avem puţin său nici o experienţă personală.

Dacă suntem într-o formă de conducere unde suntem chemaţi să ne adresăm unei astfel de probleme, mai întâi ar trebui să ne rugăm pentru înţelepciune, apoi să fim public sinceri cu privire la ceea ce nu ştim şi să nu capitulăm în faţa presiunii încercând să vorbim mai mult decât ceea ce ştim. Iar apoi, dacă Domnul ne călăuzeşte, ar trebui să căutăm înţelegerea necesară pentru a vorbi mai cu folos.

Şi când discernem direcţia în care Dumnezeu vrea ca noi să vorbim atunci, la fel ca Isus, să nu uităm că gura, degetele şi platformele noastre aparţin lui Dumnezeu. Nu suntem liberi să spunem orice dorim despre ceea ce ştim. Nu facem nimic pe baza propriei noastre autorităţi, ci să spunem doar ceea ce discernem că doreşte Dumnezeu să spunem.

Dur, blând sau tăcut?

Noi vorbim adevărul în dragoste (Efeseni 4:15), dar nu vorbim ca să primim aprecieri umane; vorbim ca să primim aprobarea lui Dumnezeu. Aşadar asta înseamnă că uneori vorbim adevărul plin de dragoste care este blând şi dulce (Proverbe 16:24), iar altădată vorbim adevărul plin de dragoste care este greu (Proverbe 27:6). Asta înseamnă să vorbeşti ca Isus care uneori spunea: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28), iar alteori spunea: „Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13:5).

A discerne când să spui un adevăr blând în dragoste, când să spui un adevăr dur în dragoste şi când să nu spui nimic este tensiunea pe care Dumnezeu a proiectat-o cu intenţie pentru a ne ţine dependenţi în rugăciune de El. Lucrul acesta este frecvent de evident. Sunt perioade în care vrem să vorbim şi nu trebuie. Şi sunt perioade în care nu vrem să vorbim şi trebuie.

Ceea ce ne va ajuta cel mai mult în a discerne când este timpul să taci şi când este timpul să vorbeşti este cultivarea unui tremur sfânt la Cuvântul lui Dumnezeu şi la cuvintele noastre. Adevărata frică de Domnul este cea mai bună strajă a gurii noastre.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/know-what-not-to-say

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *