Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Author: BBST

Cum să-ţi ajuţi copii ca să citească Biblia

Părinţii creştini sinceri doresc să-şi încurajeze copii în a învăţa cum să citească, să înţeleagă, să se încreadă şi să iubească Biblia. Dar cei mai mulţi dintre noi găsesc aceasta ca fiind o provocare semnificativă, dacă nu chiar descurajantă. Biblia este destul de mare şi complexă pentru a intimida adulţii. Cum ne putem ajuta copii să cunoască cea mai importantă carte scrisă vreodată şi să dezvolte obiceiuri pentru a se bucura de ea zilnic?

Nu există o formulă simplă pentru succes. Fiecare copil este diferit, iar Duhul Sfânt lucrează în moduri diferite şi în timpuri diferite cu fiecare din noi. Dar eu am găsit anumite mijloace ale harului care în general s-au dovedit eficiente. În calitate de părinte a cinci copii şi în calitate de păstor, voi împărtăşi opt din mijloacele ce m-au ajutat.

  1. Dăruieşte-le o Biblie de care să se bucure

Le-ai oferit vreodată copiilor tăi propria lor Biblie? Dacă nu au una, investeşte într-una. Şi cumpără cea mai bună Biblie pe care ţi-o permiţi, una de care copii tăi se vor bucura să o folosească, să o privească, una care comunică cât de specială şi valoroasă este această carte.

Diferite edituri produc Biblii frumoase cu coperte şi hârtie de calitate. Ai putea lua în considerare Bibliile de studiu pentru copii. Oferă-le copiilor tăi o Biblie care emană valoare, frumuseţe şi calitate, una care prin forma ei transmite un mesaj puternic.

  1. Dăruieşte-le un exemplu pe care să-l urmeze

Acestea fiind spuse, chiar şi cele mai frumoase Biblii vor sta prăfuite pe raft dacă copii noştri nu ne văd pe noi citindu-ne Biblia în mod consecvent, entuziast şi plin de bucurie.

Când eram copil nu înţelegeam de ce tatăl meu se trezea cu mult înaintea tuturor doar pentru a-şi citi Biblia înainte de a merge la serviciu. De asemenea îmi aduc aminte cât de confuz eram cu privire la obiceiul bunicii mele bolnave de a-şi citi Biblia de fiecare dată când avea oportunitatea. De ce cineva care este atât de bătrân ar dori să citească Biblia aşa de mult? Deşi nu am înţeles aceasta când eram copil, ambele exemple au lăsat o impresie adâncă în mine care mă influenţează în mod conştient şi inconştient chiar şi astăzi.

  1. Dăruieşte-le un motiv convingător

Unui tânăr pe care-l cunosc îi este foarte greu să se dea jos din pat dimineaţa pentru a merge la muncă. Câteodată amână alarma de câteva ori. Am vorbit despre asta şi deşi este un muncitor harnic, a pierdut din vedere motivaţia pentru serviciul său, lucru care îngreunează motivaţia sa. Motivul curent nu este suficient de puternic pentru a-l da jos din pat când sună alarma.

Dacă vrem ca copii noştri să citească Biblia, trebuie să le oferim marele motiv. „Citeşte pur şi simplu!” nu este suficient. De ce să citesc Biblia în fiecare zi? Pentru că împreună cu predicarea credincioasă a Cuvântului lui Dumnezeu, citirea regulată a Bibliei este principalul instrument şi metodă prin care Dumnezeu ne vorbeşte astăzi. Scripturile nu sunt doar cuvinte de înţelepciune care îmbunătăţesc viaţa noastră, ci sunt cuvintele vieţii veşnice care ne dau „înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Cristos Isus” (2 Timotei 3:15.

  1. Dăruieşte-le un plan clar şi realizabil

Odată ce le-ai oferit motivul, trebuie să le oferim metoda. Cum vor aborda aceasta? De unde încep? Cât de mult ar trebui să citează zilnic? Ar trebui să citească Vechiul sau Noul Testament?

Trebuie să le oferim un plan clar şi realizabil sau vor sări prin toată Biblia, iar fără nici un scop sau simţ al progresului, în final vor renunţa. În mod ideal, planul îi va lua treptat prin cele mai importante părţi ale Bibliei în lecturări zilnice şi realizabile. Sunt foarte multe planuri de citire a Bibliei sau ai putea să creezi chiar tu propriul tău plan personalizat pentru copii tăi.

Nu te aştepta să găseşti planul perfect imediat. Roagă-te pentru călăuzirea Duhului şi ajută-i pe copii tăi să experimenteze până vei găsi planul care pare că funcţionează cel mai bine pentru ei.

  1. Dăruieşte-le întrebări pe care să le pună

Când eram copil, tatăl meu încerca diferite strategii pentru a mă face să citesc Biblia, dar cea mai eficientă era aceea de a-mi pune întrebări. Uneori îmi dădea o întrebare simplă la care să răspund din textul pe care-l citeam. Prin asta se asigura că eu citesc textul ca să găsesc răspunsul, dar m-a pregătit şi să pun întrebări Bibliei. A construit un obicei de interacţiune cu Scriptura astfel încât eu nu o citeam pasiv, ci activ. Întrebările aveau de-a face, de obicei, cu conţinutul pasajului, dar pe măsură ce creşteam, întrebările se îndreptau înspre semnificaţie şi aplicaţie.

Întrebările pe care le dau copiilor mei sunt: Ce ne învaţă pasajul acesta despre Dumnezeu? Dar despre păcat? Dar despre mântuire? Dar despre Cristos? Dar despre Evanghelie? Dar despre viaţa din lumea aceasta şi cea viitoare? Poate că ai alte întrebări. Dar învaţă-i să interogheze textul.

  1. Dăruieşte-le răspunsuri când au întrebări

Copii tăi vor avea propriile lor întrebări despre texte pe care nu le înţeleg sau despre credibilitatea Bibliei. Trebuie să încurajezi asta. Întreabă-i în mod regulat dacă au vreo întrebare în legătură cu ce au citit. Spune-le că doreşti ca ei să vină la tine cu întrebări despre Biblie şi în mod special despre legătura ei cu viaţa lor.

Poate vor pune întrebări la care nu poţi răspunde. Nu-i nici o problemă. Spune-le că vei studia ca să găseşti răspunsul sau întreabă păstorul sau un creştin matur pentru sfat. Indiferent ce te întreabă, fii sigur că iei în serios întrebarea şi întotdeauna te întorci la ei cu un răspuns, dacă doreşti ca ei să mai vină cu întrebări.

  1. Dăruieşte-le încurajare pentru a continua să citească

Unul din cele mai bune obiceiuri pe care ni le-am format cu familia este să ne adunăm 10-15 minute când ne întoarcem de la biserică duminică dimineaţă şi să discutăm despre ce am citit din Biblie săptămâna trecută. Putem verifica dacă şi-au răspuns întrebărilor şi le oferim oportunitatea de a discuta despre ceea ce au învăţat.

Pe măsură ce copii cresc, nu mai facem aşa de mult lucrul acesta. În schimb, încercăm să vorbim informal cu ei despre ceea ce au citit. Dar arătând un interes continuu şi având părtăşie în Cuvântul lui Dumnezeu chiar pentru câteva minute din când în când, încurajează copii să citească.

  1. Dăruieşte-le har în eşecurile lor

La fel ca noi, copii tăi vor eşua. Vor uita să citească. Se vor preface că citesc. Vor fi lipsiţi de entuziasm şi leneşi. Îţi vor oferi tot felul de scuze. Nu renunţa. Arată-le har!

Dacă copii tăi nu sunt născuţi din nou, te vor dezamăgi în domeniul acesta din nou şi din nou. Nu renunţa. Arată-le har! Cei mai legalişti vor transforma citirea Bibliei într-o chestie de neprihănire bazată pe fapte. Arată-le har. Îndreaptă-le atenţia înspre harul lui Cristos şi Evanghelia Sa care le acoperă păcatele şi motivează ascultarea lor.

Unul din cele mai bune cadouri ce le poţi dărui copiilor tăi este familiarizarea cu Biblia şi mesajul ei. Dăruieşte-le o Biblie de care să se bucure, dăruieşte-le un exemplu pe care să-l urmeze, dăruieşte-le un motiv convingător, dăruieşte-le un plan clar şi realizabil, dăruieşte-le întrebări pe care să le pună Bibliei, dăruieşte-le răspunsuri la întrebările lor despre Biblie, dăruieşte-le o încurajare ca să continue citirea şi dăruieşte-le har în căderile şi eşecurile lor.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/how-to-help-your-children-read-the-bible

Femeile bine-crescute rareori fac istorie

Nesurprinse de paparazzi, ignorate de jurnalişti, prezente şi absente fără ca lumea să observe, femeile bine-crescute nu lasă în urmă aproape nici un material cu care istoricii să lucreze. Dar aceste provocări nu au oprit pe istoricul de la Harvard, Laurel Thatcher Ulrich, în încercările sale onorabile de a găsi femei bine-crescute şi a le celebra trăirea.

Istoricul, care avea un ochi pentru lucrurile simple şi obişnuite şi care a câştigat un premiu Pulitzer pentru aducerea la viaţă a jurnalului unei moaşe care a trăit în deceniile de după revoluţia americană, de asemenea a căutat să strângă în mod sistematic virtuţile celebrate a primelor femei americane. De dat aceasta, căutarea ei a condus-o la vechi manuscrise ale unor predici de înmormântare, singurul loc în care aceste vieţi ale unor femei trecute cu vederea erau celebrate şi înregistrate.

Cele ascunse

Ea şi-a publicat descoperirile în 1976, într-un articol intitulat „S-au găsit femei virtuoase: Literatura pastorală din New England, 1668-1735.”

Ea şi-a început studiul cu această concluzie directă:

Cotton Mather le-a numit „cele ascunse”. Ele niciodată nu au predicat sau nu au stat în banca diaconilor. Nici nu au votat, nici nu au mers la Harvard. De asemenea, pentru că erau femei virtuoase, nu L-au pus niciodată la îndoială pe Dumnezeu sau pe judecători. Ele s-au rugat în secret, au citit întreaga Biblie cel puţin odată pe an, şi au mers să asculte predicatorul predicând chiar şi când ningea. Nădăjduind după o cunună cerească, ele niciodată nu au dorit să rămână amintite aici pe pământ. Şi nu sunt. Femeile bine-crescute arareori fac istorie; împotriva antinomianiştilor şi a vrăjitoarelor, aceste femei de familie pioase nu au nici o şansă.

Aici aş dori să subliniez ideea că aceste femei creştine „bine-crescute” ale pietăţii pot căuta să se educe şi cu smerenie pot corecta liderii bisericii ce o iau razna. Nu există nici o contradicţie. Dar nu acest lucru a făcut paragraful faimos.

„Femeile bine-crescute arareori fac istorie” – fraza, schimbată puţin de-a lungul timpului şi devenită o idee de sine stătătoare („femeile bine-crescute rar fac istorie”) – a devenit în douăzeci de ani un slogan feminist popular. A apărut prima dată pe tricouri în 1996. Apoi pe insigne. Apoi pe etichete. Apoi a devenit motto-ul organizaţiilor feminine. A avut propria viaţă – o propoziţie scoasă dintr-un articol academic a primit o viaţă autonomă.

Mai târziu, Ulrich recunoştea amuzat, „Nimeni nu a propus să imprime tricouri cu orice altă propoziţie din articolul meu despre predicile de înmormântare. Este greu de crezut că femeile din Amtrak ar purta în mod voluntar insigne pe care scrie: „Adevărata dramă se găseşte în viaţa banală”. (The Slogan)

Asta face ca situaţia cu propoziţia extrasă din articolul ei să fie comică. Intenţia lui Ulrich nu a fost să cheme femeile în a lua poziţie, în a se împotrivi statutului lor şi să instige la tulburare pentru consemnările istorice, aşa cum reprezentantele feministe au sugerat. Nu. Ea pur şi simplu a subliniat o idee simplă din partea unui istoric atent: minunatele virtuţi a femeilor evlavioase din America timpurie sunt repede uitate pentru că ele au lăsat puţine urme notabile pentru istorici.

Capturând ochii lui Dumnezeu

Deci, care caracter de pe pământ atrage atenţia lui Dumnezeu? Cine îşi va găsi biografia înregistrată în arhivele cerului, celebrată în arhivele istoriei umane cuprinse în enciclopediile veşniciei?

Spre deosebire de istoricii limitaţi care trebuie să lucreze cu surse limitate în ceea ce priveşte virtuţile ascunse, cei şapte ochi ai lui Dumnezeu cutreieră pământul într-un mod omniscient, căutând pe cei virtuoși.

În mod specific, în 1 Petru 3, găsim virtuţile ascunse şi blânde ale vieţii creştine celebrate şi găsite în femei (şi în bărbaţi). Rezultatul net nu este să-i facă pe creştinii să pară persoane slabe, ci să arate cum aceste virtuţi ascunse ale blândeţii conduc la o siguranţă puternică în Cristos în faţa nesiguranţei şi a pericolului (1 Petru 3:1-6).

Cei care se încred în Dumnezeu vor face câteodată fapte demne de istorie, dar de obicei, viaţa lor zilnică este marcată de aceste virtuţi subtile subliniate de Vechiul şi Noul Testament când apostolul în 1 Petru 3:10-12 citează Psalmul 34:12-16:

„Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare, să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmărească. Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.”

Ce anume din această mărturie a harului ar captura atenţia unui istoric? În mod special când Petru continuă după acest citat, încurajând pe cei credincioşi: „fiţi întotdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă” (1 Petru 3:15).

Blândeţea vieţii creştine este o mărturie a puterii şi harului statornic pe care le-avem în unirea noastră cu Cristos.

O istorie veşnică

În ficţiunea lui C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, creştinul ţintit de atacurile demonice întâlneşte o femeie care ar putea deveni soţia sa. O femeie virtuoasă, am putea spune. În ochii lumii, ea pare slabă. În ochii demonici, este un duşman respingător, o ameninţare pentru iad, pentru că ea „nu este doar un creştin, ci un astfel de creştin – josnic, mişel, rânjitor, mofturos, monosilabic, şoricesc, apos, nesemnificativ, feciorelnic, banal. Bruta mică. Mă face să vărs… Un escroc cu două feţe care pare că leşină dacă vede sânge şi apoi moare cu zâmbetul pe buze.”

Acest „escroc cu două feţe”, femei ale purităţii şi credinţei – femei puternice ale demnităţii care privesc în ochi demonii, râd de viitorul necunoscut şi zâmbesc în faţa morţii – tulbură stomacul diavolului (1 Petru 3:5-6; Proverbe 31:25).

Pietatea centrată pe Dumnezeu demonstrată pe pământ nu va intra de cele mai multe ori în analele istorice. Există prea puţine surse pentru a face acest lucru posibil. Femeile bine-crescut rar fac istorie. Corect. Dar istoricii noştri nu vor avea ultimul cuvânt. Cred că istoria fiecărui creştin credincios, chiar şi în cea mai banală parte a vieţii lui, a generat voluminoase înregistrări pentru veşnicie şi îşi va găsi povestea scrisă în epopeea acestui veac, o bibliotecă plină cu milioane de volume complete care înregistrează fiecare faptă şi atitudine care au atras atenţia Creatorului nostru – şi au înjunghiat demonii cu groază.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/well-behaved-women-rarely-make-history

Lasă moartea să te înveţe cum să trăieşti

Unele din cele mai frumoase daruri ale vieţii se găsesc în cele mai ciudate locuri.

Alex Zanardi a câştigat aurul în proba de ciclism de mână la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro din 2016. Cincisprezece ani mai devreme, fiind şofer de Formula Una, şi-a pierdut ambele picioare într-un accident în Germania, din cauza vitezei. Când a primit medalia de aur la Rio, Zanardi a spus, „Simt că viaţa mea este un privilegiu continuu… Chiar şi accidentul, ceea ce mi s-a întâmplat, a devenit cea mai mare oportunitate a vieţii mele.”

Sunt foarte atent atunci când cineva ca Zanardi vorbeşte. Întotdeauna există ceva frumos – şi derutant – în a găsi un dar acolo unde credem că vom găsi doar tragedie.

Cuvintele lui Zanardi sunt ecoul perspectivei asupra vieţii a uneia din cele mai neobişnuite cărţi din Scriptura Vechiului Testament: Eclesiastul. Mulţi sunt derutaţi de refrenul care se repetă, „Deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune” (Eclesiastul 1:2), şi despre modurile discordante în care această parte a Cuvântului lui Dumnezeu pare să vorbească despre viaţa din lumea aceasta. Dar strălucirea cărţii Eclesiastul este să ne descopere daruri în cel mai îngrozitor, ciudat şi aspru loc care poate exista: moartea.

Read more

5 moduri în care Satan discreditează convertirile musulmanilor

Vreau să-ţi spun câteva veşti încurajatoare: în ciuda unor istorisiri fără suport şi a unor statistici exagerate, este adevărat că istoria nu a mai văzut atât de mulţi musulmani care îşi pleacă genunchiul înaintea Domnului Isus!

Ultimii 27 de ani de creştere a secerişului în mijlocul musulmanilor a fost remarcabil! Fiind unul din cei ce şi-a dedicat viaţa înţelegerii islamului şi împărtăşirii Evangheliei cu musulmanii, cred că avem toate motivele să fim bucuroşi, recunoscători şi plini de speranţă! Dumnezeu lucrează. Şi deşi este nevoie să se ajungă încă la marea majoritate a musulmanilor, Regele regilor nu-şi prinde mâinile sub barierele masive în calea atingerii lor.

La sfârşitul Bibliei, ni se spune că Isus va răscumpăra oameni din „orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam [grup etnic]” (Apocalipsa 5:9). Aşadar avem motive biblice şi observabile pentru a crede că vor fi zeci de mii de musulmani în acea mulţime ce I se închină Salvatorului! Dar de asemenea pot spune că este prea devreme să ne simţim biruitori sau satisfăcuţi cu răspunsul prezent. 98% din lumea musulmană – 24% din toţi bărbaţii, femeile şi copii de pe planetă – sunt încă sub înşelăciunea unui profet fals. Sufletele lor sunt în mare pericol. Satan încă îi ţine pe prea mulţi sub robie. Trebuie să ne rugăm, să planificăm şi să lucrăm pentru a vedea mai mulţi musulmani care îmbrăţişează Evanghelia şi vin la Isus.

Cinci manevre ale lui Satan

Read more

Fii onest cu tine însuţi

Dumnezeu se bucură atunci când adevărul domneşte în adâncul fiinţei noastre (Psalmul 51:6).

Dar nu întotdeauna mă bucur în adevăr. Cu siguranţă ar trebui, dar, sincer, nu o fac. Câteodată îmi vine să caut adevărul la fel cum îmi vine să caut dentistul. Adevărul s-ar putea (sau de fapt deja ştiu că va) descoperi nişte carii. Cariile au nevoie de burghiu. Şi cine îşi doreşte aşa ceva?

Ei bine, dacă aş fi înţelept, ar trebui să îmi doresc aşa ceva. Dar înţelepciunea nu este întotdeauna cea mai convingătoare voce din capul meu. Uneori este mândria. Şi mândria mea numai înţeleaptă nu este. Când mândria îmi vorbeşte, mă încurajează să caut interesele mele egoiste mai presus de interesele lui Dumnezeu. Mai clar, mândria mea preferă o iluzie înşelătoare a auto-dezvoltării, auto-înălţării sau auto-protecţiei în locul adevărului care mă expune, mă smereşte dar care până la urmă este plin de milă şi mă eliberează. Iar preferinţa aceasta este curată nebunie, pentru că asta înseamnă să prefer distrugerea celei mai mari bucurii în loc să caut cea mai mare bucurie.

Read more

Ce nu se prea spune despre credinţa slabă

Este greu să scrii ceva despre care crezi că va fi înţeles greşit. Inima mea se îndreaptă înspre sfinţii care se frământă şi care sunt înclinaţi să găsească noi motive pentru a fi descurajaţi. Nu îmi doresc să-i rănesc.

Isus nu frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă (Matei 12:19-20). Amin. Nici eu nu vreau să fac asta. Scopul meu nu este să îndepărtez scaunul cu rotile de la cei ce au nevoie de el, ci să avertizez cu privire la starea de inactivitate faţă de rămânerea şi întărirea în Domnul.

Sânge pe uşă

Analogiile bune au rezultate rele atunci când sunt puse în contextul greşit. Analogia sună în felul următor: nu contează că israeliţii au avut o credinţă slabă: dacă sângele mielului era pe uşă, atunci ei erau salvaţi! Aplicaţia? Problema nu-i cât de puternică este credinţa ta, ci cât de puternic este obiectul credinţei tale. Nu este vorba despre puterea credinţei tale, ci despre cât de puternic este Isus în a salva păcătoşi. Punctele vrednice de subliniat sunt clare: Isus Cristos este măreţ în a salva păcătoşi, iar lucrarea Sa, nu credinţa ta, este singura bază pentru acceptarea noastră înaintea lui Dumnezeu. Noi nu avem credinţă în credinţa noastră pentru a fi îndreptăţiţi. Credinţa noastră este în persoana şi lucrarea Regelui Isus.

Read more

Nu te încrede în propria ta mânie

Mânia nu primeşte atenţia cuvenită. De multe ori, păcatul sexual ne atrage atenţia; mânia, nu prea. Dar când apostolul Pavel face o listă cu păcate, el în mod intenţionat identifică dorinţele scăpate de sub control care se manifestă în senzualitate şi mânie, cu idolatria ca fiind firul comun dintre cele două.

Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. (Galateni 5:19-21)

Având în minte cât de serioasă este problema mâniei, iată câteva principii de bază care pot îmbunătăţii cunoştinţele noastre despre mânie.

Cu toţii ne mâniem în mod păcătos

Fără excepţie. Astăzi, în biserica ta, mânia este un distrugător – separă prieteni, distruge legăturile familiei, zdrobeşte copii. Poate avea diferite forme. Găseşti mânia în dezlănţuiri criminale, dar de asemenea o găseşti şi în murmurări şi cârtiri (Numeri 14:2, 11), sau într-o atitudine rece ori tăcută. Câteodată pur şi simplu întoarce spatele în loc să se dezlănţuie, dar este în noi toţi.

Read more

Când este copilul meu suficient de matur ca să plece de acasă?

Împreună cu soţia mea, Julie, am avut minunata şi provocatoarea sarcină de a creşte şase copii, toţi fiind acum adulţi.

Când unul din fii noştri a devenit adolescent, a început să pună sub semnul întrebării tot ce l-am învăţat. Noi am devenit duşmanii lui, înşelăciunea a devenit prietenul său, iar casa noastră era câmpul de luptă. Refrenul pe care-l tot repeta era: „Când voi avea 18 ani, am plecat de aici!”

Văzând direcţia în care se îndrepta, mi-am regândit scopurile mele în calitate de părinte. Înainte să plece de acasă, vroiam ca el să poată gândi de unul singur, să aibă tot mai puţin nevoie de sfatul nostru şi să-i oferim o mai mare libertate de a face propriile alegeri. Dar această abordare doar i-a încurajat şi mai mult mândria şi răzvrătirea.

Nu-i surprinzător că acesta este mesajul culturii noastre. Ar trebui să ne creştem copii pentru a fi independenţi, pentru a gândi singuri şi pentru a face lucruri de unii singuri. Sărbătorim primul moment când şi-au dat seama că maşina nu mai are combustibil şi trebuie umplut rezervorul. Suntem uimiţi când au decis de unii singuri să nu se alăture unui grup de prieteni cu caracter îndoielnic. Abia aşteptăm ziua când vor învăţa să-şi deschidă singur un cont bancar, să plătească o factură, să se înscrie la un curs, toate de unii singuri. Acestea pot fi dovezi ale maturităţii. Dar niciuna din ele nu este în mod necesar înrădăcinată în frica de Domnul, care este începutul înţelepciunii (Proverbe 9:10). Dacă gândirea independentă este singurul lucru pe care-l urmărim la copii noştri, am putea să ratăm unul din cele mai importante aspecte a ceea ce înseamnă să fii matur: smerenia.

Read more

El îţi va înviora sufletul

Regele David a scris Psalmul 22 şi Psalmul 23, dar dacă nu ni s-ar fi spus asta, nu am fi crezut. Aceste două cântări antice ale credinţei sunt cât se poate de diferite. Primele versete din ambii psalmi surprind tonul lor. Iată primele două versete din Psalmul 22:

Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele? Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi: strig şi noaptea, şi tot n-am odihnă. (Psalmul 22:1-2)

Acum, citeşte primele trei versete din Psalmul 23:

Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina numelui Său. (Psalmul 23:1-3)

În Psalmul 22, David se simte abandonat de un Dumnezeu ce nu răspunde. În Psalmul 23, David se simte păstorit de un Dumnezeu întotdeauna atent. În Psalmul 22, sufletul lui David este într-o agonie neliniştită. În Psalmul 23, sufletul lui David este înviorat într-o odihnă alimentată de încredere în grija Păstorului cel Bun.

Read more

Ai grijă pe unde umbli în 2018

Viaţa creştină nu este un sprint. Este o călătorie a milioane de paşi.

Zi după zi, şi an după an, punem un picior în faţa celuilalt în timp ce fugim de naufragiul păcatului nostru şi-L urmăm pe Isus pe calea vieţii. Ne îndepărtăm dinspre auto-protecţie înspre dragoste, plecăm din întuneric înspre lumină, fugim de nebunie înspre înţelepciune. Pas cu pas cu pas – de milioane de ori.

Dar dacă nu ne oprim din când în când pentru a ne uita cu atenţie înapoi şi înainte, paşii noştri se vor îndepărta încet, încet de pe calea lui Dumnezeu şi se vor împiedica pe alte căi. La fel ca un turist care niciodată nu-şi verifică busola, ne stabilim direcţia corectă dar sfârşim la kilometri distanţă de ţintă. Încet, subtil şi poate inconştient, ieşim de pe calea îngustă şi grea care duce la viaţă şi ajungem pe calea cea largă şi uşoară care duce la pieire (Matei 7:13-14).

Începutul anului este un timp pentru corectarea cursului – un timp pentru a scoate harta, a consulta busola şi a asculta porunca lui Pavel de a fii atenţi cum trăim (Efeseni 5:15).

În Efeseni, Pavel porunceşte cititorilor de 5 ori să „umble” – în fapte bune, într-o manieră vrednică de chemarea lor, în dragoste, în lumină şi în înţelepciune. Privind la trei din poruncile lui Pavel legate de „umblarea” noastră, priveşte înainte şi înapoi: Unde te-ai îndepărtat de cale? Ce paşi ai putea face anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru a-L urma pe Isus pe aceste drumuri grele dar pline de bucurie?

Read more