Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Author: BBST

Cum devine evanghelizarea simplă pentru oricine

“Eu nu pot să fac ceea ce faci tu,” îmi spune fratele meu creştin, făcând câţiva paşi înapoi după o sesiune pregătitoare de evanghelizare. „Eu nu le am cu vorbitul.”

Întotdeauna mi se pare o mărturisire ciudată. De obicei vine după cinci minute de conversaţie extraordinară. Am discutat despre scorurile din sport, vreme, copii şi filme. Nu au fost pauze jenante, nici o încurcare a limbii, nimic care să-mi sugereze că persoana aceea are probleme cu înţelegerea sau comunicarea limbii pe care o vorbeşte. Dar, aparent, nu le are cu vorbitul.

Nu are această problemă când vorbim despre echipa sa favorită sau show-ul său favorit de televiziune. Dar problema apare atunci când subiectul discuţiei este credinţa. În rest, se pare că le are chiar bine cu vorbitul. Majoritatea oamenilor se descurcă cu vorbitul. Civilizaţia s-a clădit pe aşa ceva. Deci, care este problema?

Problema este frica. Nu ne este destul de frică.

Ceea ce-ţi capturează inima îţi mişcă limba

Read more

Scrisoare pentru un potenţial soţ adulter

Dragul meu Soţ,

Dacă îţi preţuieşti viaţa, dacă îndrăgeşti masculinitatea şi onoarea ta, dacă îţi iubeşti familia şi pe Dumnezeu, ascultă de vocea Lui. În timp ce ea îţi şopteşte în ureche, în timp ce buzele ei oferă cea mai dulce miere, în timp ce vorbele ei te alină şi te entuziasmează, ascultă în schimb de cuvintele Sale. Îneacă minciunile ei în înţelepciune.

Ea te ademeneşte spunând, „Vino, să ne îmbătăm de dragoste până dimineaţă, să ne desfătăm cu dezmierdări” (Proverbe 7:18). Ea spune că îţi poate satisface tânjirile tale. Ea spune că nimeni nu va şti. Ea te face să te simţi dorit, dominant. Ea te încoronează ca rege.

Şi ea poate să-ţi ofere câteva din plăcerile promise – pentru un timp.

Dar fii atent la aceste trei cuvinte: dar la urmă.

„Dar la urmă este amară ca pelinul.” Dar la urmă ea este „ascuţită ca o sabie cu două tăişuri” (Proverbe 5:4). Dar la urmă ar fi fost mai bine să dormi în fiecare noapte îmbrăţişând o sabie Katana Japoneză sau o grenadă cu senzori de mişcare.

Dar la urmă vei realiza că ceea ce ai crezut a fi o plăcere nevinovată, ca fiind „adevărata dragoste,” ca fiind drumul spre o satisfacţie de-o viaţă, a fost sicriul în care reputaţia ta, onoarea ta, bunăstarea familiei tale, încrederea şi – dacă nu te pocăieşti – chiar sufletul tău merg să moară. Locuinţa ei plină de secrete este o locuinţa a morţii (Proverbe 7:25-27). Patul ei este un mormânt unde bărbaţii morţi zac.

Suicidul celor fără minte

Read more

Trebuie să mă rog în fiecare zi?

Trebuie să mă rog în fiecare zi? Mulţi dintre noi ne luptăm cu o formă a acestei întrebări de-a lungul vieţii de creştin. Dacă ne referim la o datorie de care trebuie să ne absolvim pentru a merita binecuvântările lui Dumnezeu, atunci răspunsul este Nu. Creştinii ar trebui să scoată din vocabularul lor cuvintele a merita, a câştiga şi mi se cuvine atunci când vorbim despre acceptarea noastră în Cristos. Dacă întrebăm referindu-ne la dorinţa accentuată de a experimenta prezenţa lui Dumnezeu care să ne întărească credinţa, să ne dea putere să ascultăm şi să ne aprofundeze bucuria noastră în El, atunci răspunsul este Da. Noi nu ne întrebăm: „este datoria mea să respir în fiecare zi?” Noi respirăm în fiecare zi ca să supravieţuim! Există un loc pentru obligaţie în viaţa creştină, dar nu aceasta ar trebui să ne conducă la rugăciune. O relaţie personală cu Dumnezeu nu va înflori niciodată într-o atmosferă dominată de simţul obligaţiei.

Dacă lucrurile principale în viaţă pe care ni le dorim sunt sănătatea, bunăstarea şi copii frumoşi atunci noi nu ne simţim disperaţi spiritual. Dacă tânjim după dragostea lui Dumnezeu cu toată inima noastră şi-L experimentăm şi creştem în asemănare cu Cristos, atunci simţim o nevoie zilnică care ne conduce în rugăciune.

Nu ştiu un exemplu mai bun de rugăciune disperată şi sinceră decât cea a lui David în Psalmul 63, unde vedem cum cunoaşterea mentală despre Dumnezeu devine o experienţa a inimii.

Rugăciunea implică sete

Read more

Vrei să ai prietenii de care ai nevoie?

El este de multe ori subiectul şoptitorilor.

„Oh, vezi că vine – scoate-ţi Biblia.”

„Nu-i de mirare că nimeni nu-l invită la masă: nu poţi avea o discuţie normală cu el.”

„Nu mă pot bucura de meci fără să mă întrebe un milion de întrebări despre umblarea mea cu Domnul şi lupta mea cu păcatul.”

Ester serios cu privire la sfinţenie, preocupat de sufletul prietenilor lor şi dedicat lor în a-i ajuta să-L urmeze pe Isus din toată inima. Deşi Solomon îl numeşte cel mai dulce dintre prieteni (Proverbe 27:9), de multe ori este lăsat afară în pustia întâlnirilor creştinilor pentru a mânca lăcuste şi miere sălbatică.

Vorbeşte cu un simţ al urgenţei, vorbeşte cu calm, spune lucruri pe care alţii nu le spun. Îi pune pe creştini pe gânduri şi glumeţii se întreabă pe ascuns: „De ce-i atât de serios?” Numele lui este Zelosul.

Un prieten pe nume Zelosul

Read more

Doamne, trezeşte-mi dragostea dintâi

În 1677, Henry Scougal, la 27 de ani, îi scria unui prieten: “Valoarea şi excelenţa unui suflet este măsurată de obiectul dragostei sale” (Viaţa lui Dumnezeu în sufletul omului). Este una din cele mai pătrunzătoare propoziţii în limba engleză (sau orice altă limbă).

Este o propoziţie devastatoare. Ne lasă pur şi simplu descoperiţi. Pentru că, aşa cum spunea John Piper,

Sufletul este măsurat de zborurile sale

Unele joase, unele înalte

Inima este cunoscută prin bucuriile sale

Pentru că plăcerile niciodată nu mint. (Plăcerile lui Dumnezeu)

Plăcerile niciodată nu mint. Putem să ne înşelăm pe noi şi pe alţii în multe feluri, dar plăcerea este denunţătorul inimii, pentru că plăcerea este indicatorul comorii noastre. Ştim că ceea ce preţuim cu adevărat este ceea ce iubim cu adevărat pentru că Isus a spus, „unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră” (Matei 6:21). Deci „ceea ce descoperă excelenţa sau răutatea noastră nu este lucrul pe care ni-l dorim din datorie ci lucrul pe care îl dorim din pasiune” (Plăcerile lui Dumnezeu, 4). Plăcerea este bucuria pe care o experimentăm cu privire la o bogăţie pe care o iubim şi care ne face să vindem totul doar ca s-o avem (Matei 13:44).

Henry Scougal a avut dreptate într-un mod minunat, devastator şi biblic: obiectul dragostei noastre, comoara pe care ne-o dorim cu pasiune, măsoară valoarea şi excelenţa sufletului nostru.

Cercetează-mă, Dumnezeule

Read more

Înainte să crezi, ai fost al Tatălui

Când vine vorba de subiecte cu greutate din Biblie, haideţi să fim ca Maria. “Maria păstra toate cuvintele acelea şi se gândea la ele în inima ei” (Luca 2:19). În primul rând, ea a observat lucrurile importante şi le-a aşezat într-un loc sigur – inima ei. În al doilea rând, gândurile ei “s-au sfătuit” cu privire la ele. Asta înseamnă că “se gândea” şi asta implică termenul grecesc pentru “a gândi”

Dar, o, cât de puţini oameni fac asta atunci când citesc Evanghelia după Ioan şi găsesc afirmaţii surprinzătoare despre suveranitatea lui Dumnezeu în salvarea noastră! Pot să-ţi atrag atenţia asupra câtorva dintre ele şi să le ţes împreună ca tu să te gândeşti la ele? Pentru că nu sunt mai puţin importante decât mesajul îngerilor atunci când Isus s-a născut.

Ai Tăi erau

Să începem cu rugăciunea Domnului Isus în Ioan 17.

„Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău… Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi.” (Ioan 17:6, 9).

Iată două afirmaţii surprinzătoare. Una din ele este că Dumnezeu a dat pe ucenici lui Isus. Cealaltă este că înainte ca să-i dea lui Isus, ei erau deja ai Lui. Aşează aceste afirmaţii într-un loc sigur pentru moment.

Read more

Ce nu vrea diavolul ca tu să ştii

Iată adevărul pe care diavolul nu doreşte ca tu să-l ştii: poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele (1 Ioan 5:3). Diavolul doreşte ca tu să crezi că poruncile lui Dumnezeu sunt la fel de grele ca nişte torturi şi sunt moartea fericirii tale. Diavolul vrea ca tu să crezi că Dumnezeu îţi refuză bucuria prin limitările pe care ţi le trasează.

Dar aceasta este o îndepărtare subtilă de la realitate. Poruncile lui Dumnezeu sunt doar eliberatoare, în mod special în limitările lor. Ceea ce diavolul ştie şi noi deseori nu vedem la început este că încălcarea limitelor pline de îndurare a lui Dumnezeu nu este libertatea auto-determinării – ci este propria noastră vânzare în sclavie. Oridecâteori ascultăm o poruncă a lui Dumnezeu prin credinţă, El ne eliberează şi ne ţine liberi de sclavia orbitoare, opresivă şi distructivă a păcatului şi ne creşte capacitatea de a ne bucura. Poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele; ele sunt poarta strâmtă înspre viaţă şi adevărata libertate (Matei 7:13-14; Ioan 8:32).

Şi cea mai mare poruncă a lui Dumnezeu dintre toate poruncile este să-L iubim cu toată fiinţa (Matei 22:37-38). Este cea mai mare poruncă pentru că este izvorul tuturor celorlalte porunci. Este tocmai inima celorlalte porunci producătoare de bucurie şi singura cale prin care putem asculta cu credincioşie de celelalte porunci (Matei 22:40).

Intrarea înspre dragoste

Read more

Aşteptând ca Dumnezeu să-ţi dea mesaj înapoi

Nerăbdare. Este foarte uşor s-o simţi, în mod special pe internet. Apasă pe un link, frunzăreşte un articol şi treci la subiect. Viteza mică a Internetului, timpul prea lung de descărcare şi forma scrisă prea lungă frustrează eforturile noastre de a citi repede şi a trece mai departe.

Dorinţele noastre pentru rapiditate se strecoară uşor în credinţa noastră şi în bisericile noastre. Ne rugăm şi aşteptăm, ne rugăm şi aşteptăm întrebându-ne de ce Dumnezeu nu ne-a răspuns înapoi. Sărbătorim victoriile rapide, vindecările imediate şi răspunsurile fulger la rugăciune. Este adevărat că Duhul se poate mişca repede. Într-un singur moment dramatic, Duhul poate interveni într-o convertire evidentă. Într-o secundă, El poate elibera pe cineva din păcatul persistent. În Faptele Apostolilor, Duhul a inspirat pe loc predicile lui Ştefan şi Petru.

Dar doar pentru că Duhul Sfânt este suveran şi liber, activitatea Sa nu poate fi redusă la o singură descriere. Deşi inimile noastre ce îşi doresc un ritm rapid sărbătoresc eliberările rapide ale lui Dumnezeu, El nu preţuieşte lucrurile pe care lumea le preţuieşte. De fapt, câteodată El îşi arată gloria mişcându-se încet.

Acelaşi Duh care a inspirat în mod spontan predici a inspirat şi poemele meşteşugite în formă de acrostih a cărţii Plângerile lui Ieremia. El se mişcă şi ca un torent – iute şi energic – uimitor atunci când îl vezi. Dar de asemenea Duhul se mişcă şi ca un gheţar – subtil şi crescând – şi uneori atât de imperceptibil încât credinciosul nici nu este conştient de lucrarea Sa.

De fapt, Dumnezeu are o anumită glorie pe care o manifestă când se mişcă încet.

Dumnezeu pune la îndoială idolii întârziaţi

Read more

Dumnezeu râde în hohote pentru a ne linişti temerile

Cât de înfricoşător şi cât de minunat este atunci când Dumnezeu râde în hohote.

Râsul Său împarte lumea în două. Duşmanii Lui tremură de frică. Prietenii Lui se ridică în siguranţă. Râsul Său avertizează trădătorii cosmici de osânda lor iminentă, în timp ce le reaminteşte sfinţilor slabi că ce este mai bun pentru ei, urmează.

Râsul vorbeşte

Râsul, pentru Dumnezeu şi pentru noi, este o formă nonverbală de comunicare. Confirmă că se întâmplă ceva mai mult decât ceea ce vezi cu ochii – se întâmplă ceva mai mult decât ce poţi surprinde în cuvinte.

Conform unui articol din Psychology Today, râsul este „una din caracteristicile distinctive ale fiinţei umane” şi poate fi „cea mai contagioasă din toate experienţele emoţionale” – şi totuşi „puţine se cunosc despre mecanismele din spatele acestuia.”

Dar ceea ce este clar – în afara beneficiilor practice pentru sănătatea noastră cum ar fi eliberarea de tensiune, scăderea anxietăţii, stimularea sistemului imunitar şi îmbunătăţirea circulaţiei – cu privire la râs este că acesta „este un sistem de semnalare socială foarte sofisticat.” Râsul este social. Este un efort, indiferent cât de conştient sau nu, de a comunica cu alţii. Singuraticii nu râd, iar când suntem singuri şi din întâmplare râdem cu hohote, vrem să-i anunţăm şi pe alţii de acest lucru – „lol”.

Râsul în Biblie

Râsul exercită o putere comunicativă în Scriptură. De multe ori batjocoreşte, ironizează sau ia în derâdere (Geneza 21:9; 38:23; 39:14, 17; 2 Cronici 30:10; Psalmul 52:6; 80:6; Proverbe 1:26; Ezechiel 23:32; Habacuc 1:10). Râsul unui nebun arată nebunia sa (Proverbe 29:9; Eclesiastul 7:60, în timp ce râsul celui drept arată încrederea sa în Dumnezeu (Psalmul 52:6). Râsul de multe ori prinde forma a ceea ce noi numim astăzi „flirt” (Geneza 26:8).

Read more

Îl iubeşti pe Isus, dar nu biserica?

„Îl iubesc pe Isus. Dar pe creştini nu-i suport!”

Am auzit acest lucru (sau ceva de genul) folosit de către unii ca un argument decisiv în a-şi permite să evite interacţiunea în viaţa bisericii. Ce este în spatele acestui sentiment? Cred că este insulta Evangheliei despre care Søren Kierkegaard a scris în cartea sa Instruire în creştinism.

Biserica păgână

Kierkegaard a trăit în Copenhaga, Danemarca, la mijlocul secolului nouăsprezece. Dacă te-ai fi născut în acea vreme şi în acel loc, ai fi fost botezat şi astfel prin lege şi obicei, erai un „creştin.” Şi totuşi, puţini erau cu adevărat creştini. Aşa cum Kierkegaard scrie în cartea sa, un astfel de creştinism diabolic şi cultural a convertit creştinismul în păgânism.

Kierkegaard începe cartea Instruire în creştinism cu chemarea lui Cristos din Matei 11:28: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.” Dar cine este acest Isus care a rostit aceste cuvinte? Nu era Isus cel glorificat, ci Isus care era prea uman, prea smerit, prea lipsit de putere umană – Cristosul dispreţuit şi respins de oameni.

Şi astfel, pe loc, suntem confruntaţi cu insulta. Insulta este Cristos care „în starea sa umilă… a rostit aceste cuvinte; de pe tronul slavei Sale, El nu le-a rostit” (19). Adică, nu Cristos cel glorificat a spus aceste cuvinte – sau care le spune acum. Într-adevăr, toţi cei ce trăiesc după învierea lui Cristos cred prea repede că trebuie să fugim la Cristosul înviat şi glorificat, trecând cu vederea pe Cristosul care este „blând şi smerit cu inima” (Matei 11:29).

Read more