Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Articole

Cum să-ţi ajuţi copii ca să citească Biblia

Părinţii creştini sinceri doresc să-şi încurajeze copii în a învăţa cum să citească, să înţeleagă, să se încreadă şi să iubească Biblia. Dar cei mai mulţi dintre noi găsesc aceasta ca fiind o provocare semnificativă, dacă nu chiar descurajantă. Biblia este destul de mare şi complexă pentru a intimida adulţii. Cum ne putem ajuta copii să cunoască cea mai importantă carte scrisă vreodată şi să dezvolte obiceiuri pentru a se bucura de ea zilnic?

Nu există o formulă simplă pentru succes. Fiecare copil este diferit, iar Duhul Sfânt lucrează în moduri diferite şi în timpuri diferite cu fiecare din noi. Dar eu am găsit anumite mijloace ale harului care în general s-au dovedit eficiente. În calitate de părinte a cinci copii şi în calitate de păstor, voi împărtăşi opt din mijloacele ce m-au ajutat.

  1. Dăruieşte-le o Biblie de care să se bucure

Le-ai oferit vreodată copiilor tăi propria lor Biblie? Dacă nu au una, investeşte într-una. Şi cumpără cea mai bună Biblie pe care ţi-o permiţi, una de care copii tăi se vor bucura să o folosească, să o privească, una care comunică cât de specială şi valoroasă este această carte.

Diferite edituri produc Biblii frumoase cu coperte şi hârtie de calitate. Ai putea lua în considerare Bibliile de studiu pentru copii. Oferă-le copiilor tăi o Biblie care emană valoare, frumuseţe şi calitate, una care prin forma ei transmite un mesaj puternic.

Read more

Femeile bine-crescute rareori fac istorie

Nesurprinse de paparazzi, ignorate de jurnalişti, prezente şi absente fără ca lumea să observe, femeile bine-crescute nu lasă în urmă aproape nici un material cu care istoricii să lucreze. Dar aceste provocări nu au oprit pe istoricul de la Harvard, Laurel Thatcher Ulrich, în încercările sale onorabile de a găsi femei bine-crescute şi a le celebra trăirea.

Istoricul, care avea un ochi pentru lucrurile simple şi obişnuite şi care a câştigat un premiu Pulitzer pentru aducerea la viaţă a jurnalului unei moaşe care a trăit în deceniile de după revoluţia americană, de asemenea a căutat să strângă în mod sistematic virtuţile celebrate a primelor femei americane. De dat aceasta, căutarea ei a condus-o la vechi manuscrise ale unor predici de înmormântare, singurul loc în care aceste vieţi ale unor femei trecute cu vederea erau celebrate şi înregistrate.

Cele ascunse

Ea şi-a publicat descoperirile în 1976, într-un articol intitulat „S-au găsit femei virtuoase: Literatura pastorală din New England, 1668-1735.”

Read more

Lasă moartea să te înveţe cum să trăieşti

Unele din cele mai frumoase daruri ale vieţii se găsesc în cele mai ciudate locuri.

Alex Zanardi a câştigat aurul în proba de ciclism de mână la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro din 2016. Cincisprezece ani mai devreme, fiind şofer de Formula Una, şi-a pierdut ambele picioare într-un accident în Germania, din cauza vitezei. Când a primit medalia de aur la Rio, Zanardi a spus, „Simt că viaţa mea este un privilegiu continuu… Chiar şi accidentul, ceea ce mi s-a întâmplat, a devenit cea mai mare oportunitate a vieţii mele.”

Sunt foarte atent atunci când cineva ca Zanardi vorbeşte. Întotdeauna există ceva frumos – şi derutant – în a găsi un dar acolo unde credem că vom găsi doar tragedie.

Cuvintele lui Zanardi sunt ecoul perspectivei asupra vieţii a uneia din cele mai neobişnuite cărţi din Scriptura Vechiului Testament: Eclesiastul. Mulţi sunt derutaţi de refrenul care se repetă, „Deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune” (Eclesiastul 1:2), şi despre modurile discordante în care această parte a Cuvântului lui Dumnezeu pare să vorbească despre viaţa din lumea aceasta. Dar strălucirea cărţii Eclesiastul este să ne descopere daruri în cel mai îngrozitor, ciudat şi aspru loc care poate exista: moartea.

Read more

5 moduri în care Satan discreditează convertirile musulmanilor

Vreau să-ţi spun câteva veşti încurajatoare: în ciuda unor istorisiri fără suport şi a unor statistici exagerate, este adevărat că istoria nu a mai văzut atât de mulţi musulmani care îşi pleacă genunchiul înaintea Domnului Isus!

Ultimii 27 de ani de creştere a secerişului în mijlocul musulmanilor a fost remarcabil! Fiind unul din cei ce şi-a dedicat viaţa înţelegerii islamului şi împărtăşirii Evangheliei cu musulmanii, cred că avem toate motivele să fim bucuroşi, recunoscători şi plini de speranţă! Dumnezeu lucrează. Şi deşi este nevoie să se ajungă încă la marea majoritate a musulmanilor, Regele regilor nu-şi prinde mâinile sub barierele masive în calea atingerii lor.

La sfârşitul Bibliei, ni se spune că Isus va răscumpăra oameni din „orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam [grup etnic]” (Apocalipsa 5:9). Aşadar avem motive biblice şi observabile pentru a crede că vor fi zeci de mii de musulmani în acea mulţime ce I se închină Salvatorului! Dar de asemenea pot spune că este prea devreme să ne simţim biruitori sau satisfăcuţi cu răspunsul prezent. 98% din lumea musulmană – 24% din toţi bărbaţii, femeile şi copii de pe planetă – sunt încă sub înşelăciunea unui profet fals. Sufletele lor sunt în mare pericol. Satan încă îi ţine pe prea mulţi sub robie. Trebuie să ne rugăm, să planificăm şi să lucrăm pentru a vedea mai mulţi musulmani care îmbrăţişează Evanghelia şi vin la Isus.

Cinci manevre ale lui Satan

Read more

Fii onest cu tine însuţi

Dumnezeu se bucură atunci când adevărul domneşte în adâncul fiinţei noastre (Psalmul 51:6).

Dar nu întotdeauna mă bucur în adevăr. Cu siguranţă ar trebui, dar, sincer, nu o fac. Câteodată îmi vine să caut adevărul la fel cum îmi vine să caut dentistul. Adevărul s-ar putea (sau de fapt deja ştiu că va) descoperi nişte carii. Cariile au nevoie de burghiu. Şi cine îşi doreşte aşa ceva?

Ei bine, dacă aş fi înţelept, ar trebui să îmi doresc aşa ceva. Dar înţelepciunea nu este întotdeauna cea mai convingătoare voce din capul meu. Uneori este mândria. Şi mândria mea numai înţeleaptă nu este. Când mândria îmi vorbeşte, mă încurajează să caut interesele mele egoiste mai presus de interesele lui Dumnezeu. Mai clar, mândria mea preferă o iluzie înşelătoare a auto-dezvoltării, auto-înălţării sau auto-protecţiei în locul adevărului care mă expune, mă smereşte dar care până la urmă este plin de milă şi mă eliberează. Iar preferinţa aceasta este curată nebunie, pentru că asta înseamnă să prefer distrugerea celei mai mari bucurii în loc să caut cea mai mare bucurie.

Read more

Ce nu se prea spune despre credinţa slabă

Este greu să scrii ceva despre care crezi că va fi înţeles greşit. Inima mea se îndreaptă înspre sfinţii care se frământă şi care sunt înclinaţi să găsească noi motive pentru a fi descurajaţi. Nu îmi doresc să-i rănesc.

Isus nu frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă (Matei 12:19-20). Amin. Nici eu nu vreau să fac asta. Scopul meu nu este să îndepărtez scaunul cu rotile de la cei ce au nevoie de el, ci să avertizez cu privire la starea de inactivitate faţă de rămânerea şi întărirea în Domnul.

Sânge pe uşă

Analogiile bune au rezultate rele atunci când sunt puse în contextul greşit. Analogia sună în felul următor: nu contează că israeliţii au avut o credinţă slabă: dacă sângele mielului era pe uşă, atunci ei erau salvaţi! Aplicaţia? Problema nu-i cât de puternică este credinţa ta, ci cât de puternic este obiectul credinţei tale. Nu este vorba despre puterea credinţei tale, ci despre cât de puternic este Isus în a salva păcătoşi. Punctele vrednice de subliniat sunt clare: Isus Cristos este măreţ în a salva păcătoşi, iar lucrarea Sa, nu credinţa ta, este singura bază pentru acceptarea noastră înaintea lui Dumnezeu. Noi nu avem credinţă în credinţa noastră pentru a fi îndreptăţiţi. Credinţa noastră este în persoana şi lucrarea Regelui Isus.

Read more

Nu te încrede în propria ta mânie

Mânia nu primeşte atenţia cuvenită. De multe ori, păcatul sexual ne atrage atenţia; mânia, nu prea. Dar când apostolul Pavel face o listă cu păcate, el în mod intenţionat identifică dorinţele scăpate de sub control care se manifestă în senzualitate şi mânie, cu idolatria ca fiind firul comun dintre cele două.

Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. (Galateni 5:19-21)

Având în minte cât de serioasă este problema mâniei, iată câteva principii de bază care pot îmbunătăţii cunoştinţele noastre despre mânie.

Cu toţii ne mâniem în mod păcătos

Fără excepţie. Astăzi, în biserica ta, mânia este un distrugător – separă prieteni, distruge legăturile familiei, zdrobeşte copii. Poate avea diferite forme. Găseşti mânia în dezlănţuiri criminale, dar de asemenea o găseşti şi în murmurări şi cârtiri (Numeri 14:2, 11), sau într-o atitudine rece ori tăcută. Câteodată pur şi simplu întoarce spatele în loc să se dezlănţuie, dar este în noi toţi.

Read more

Când este copilul meu suficient de matur ca să plece de acasă?

Împreună cu soţia mea, Julie, am avut minunata şi provocatoarea sarcină de a creşte şase copii, toţi fiind acum adulţi.

Când unul din fii noştri a devenit adolescent, a început să pună sub semnul întrebării tot ce l-am învăţat. Noi am devenit duşmanii lui, înşelăciunea a devenit prietenul său, iar casa noastră era câmpul de luptă. Refrenul pe care-l tot repeta era: „Când voi avea 18 ani, am plecat de aici!”

Văzând direcţia în care se îndrepta, mi-am regândit scopurile mele în calitate de părinte. Înainte să plece de acasă, vroiam ca el să poată gândi de unul singur, să aibă tot mai puţin nevoie de sfatul nostru şi să-i oferim o mai mare libertate de a face propriile alegeri. Dar această abordare doar i-a încurajat şi mai mult mândria şi răzvrătirea.

Nu-i surprinzător că acesta este mesajul culturii noastre. Ar trebui să ne creştem copii pentru a fi independenţi, pentru a gândi singuri şi pentru a face lucruri de unii singuri. Sărbătorim primul moment când şi-au dat seama că maşina nu mai are combustibil şi trebuie umplut rezervorul. Suntem uimiţi când au decis de unii singuri să nu se alăture unui grup de prieteni cu caracter îndoielnic. Abia aşteptăm ziua când vor învăţa să-şi deschidă singur un cont bancar, să plătească o factură, să se înscrie la un curs, toate de unii singuri. Acestea pot fi dovezi ale maturităţii. Dar niciuna din ele nu este în mod necesar înrădăcinată în frica de Domnul, care este începutul înţelepciunii (Proverbe 9:10). Dacă gândirea independentă este singurul lucru pe care-l urmărim la copii noştri, am putea să ratăm unul din cele mai importante aspecte a ceea ce înseamnă să fii matur: smerenia.

Read more

El îţi va înviora sufletul

Regele David a scris Psalmul 22 şi Psalmul 23, dar dacă nu ni s-ar fi spus asta, nu am fi crezut. Aceste două cântări antice ale credinţei sunt cât se poate de diferite. Primele versete din ambii psalmi surprind tonul lor. Iată primele două versete din Psalmul 22:

Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele? Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi: strig şi noaptea, şi tot n-am odihnă. (Psalmul 22:1-2)

Acum, citeşte primele trei versete din Psalmul 23:

Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina numelui Său. (Psalmul 23:1-3)

În Psalmul 22, David se simte abandonat de un Dumnezeu ce nu răspunde. În Psalmul 23, David se simte păstorit de un Dumnezeu întotdeauna atent. În Psalmul 22, sufletul lui David este într-o agonie neliniştită. În Psalmul 23, sufletul lui David este înviorat într-o odihnă alimentată de încredere în grija Păstorului cel Bun.

Read more

Ai grijă pe unde umbli în 2018

Viaţa creştină nu este un sprint. Este o călătorie a milioane de paşi.

Zi după zi, şi an după an, punem un picior în faţa celuilalt în timp ce fugim de naufragiul păcatului nostru şi-L urmăm pe Isus pe calea vieţii. Ne îndepărtăm dinspre auto-protecţie înspre dragoste, plecăm din întuneric înspre lumină, fugim de nebunie înspre înţelepciune. Pas cu pas cu pas – de milioane de ori.

Dar dacă nu ne oprim din când în când pentru a ne uita cu atenţie înapoi şi înainte, paşii noştri se vor îndepărta încet, încet de pe calea lui Dumnezeu şi se vor împiedica pe alte căi. La fel ca un turist care niciodată nu-şi verifică busola, ne stabilim direcţia corectă dar sfârşim la kilometri distanţă de ţintă. Încet, subtil şi poate inconştient, ieşim de pe calea îngustă şi grea care duce la viaţă şi ajungem pe calea cea largă şi uşoară care duce la pieire (Matei 7:13-14).

Începutul anului este un timp pentru corectarea cursului – un timp pentru a scoate harta, a consulta busola şi a asculta porunca lui Pavel de a fii atenţi cum trăim (Efeseni 5:15).

În Efeseni, Pavel porunceşte cititorilor de 5 ori să „umble” – în fapte bune, într-o manieră vrednică de chemarea lor, în dragoste, în lumină şi în înţelepciune. Privind la trei din poruncile lui Pavel legate de „umblarea” noastră, priveşte înainte şi înapoi: Unde te-ai îndepărtat de cale? Ce paşi ai putea face anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru a-L urma pe Isus pe aceste drumuri grele dar pline de bucurie?

Read more