Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Blog

Realitatea supremă este aici

Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. […] Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă Cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte.” (Evrei 8:1-2, 5)

Am privit şi ieri la acest text, dar mai se poate săpa. Crăciunul este înlocuirea umbrei cu adevărata realitate.

Evrei 8:1-2, 5 este un rezumat al acestei afirmaţii. Ideea este că singurul preot care stă între noi şi Dumnezeu, şi care ne îndreptăţeşte înaintea Lui, şi care se roagă pentru noi lui Dumnezeu nu este un preot obişnuit, slab, păcătos, muritor, aşa cum se întâmpla în zilele Vechiului Testament. El este Fiul lui Dumnezeu – puternic, fără păcat, cu o viaţă indestructibilă.

Nu doar că El nu slujeşte într-un cort al întâlnirii pământesc cu limitările locului şi a spaţiului, devenind tot mai uzat, mâncat de molii, ud, ars, rupt şi jefuit. Nu, Evrei 8:2 ne spune că Isus slujeşte pentru noi în „adevăratul Cort, care a fost ridicat nu de om, ci de Domnul.” Aceasta nu este umbra. Este realitatea din cer. Este realitatea care a format o umbră pe Muntele Sinai pentru ca Moise să o copieze.

Conform Evrei 8:1, un alt lucru uimitor despre realitatea care este mai măreaţă decât umbra este că Marele nostru Preot s-a aşezat la dreapta Majestăţii în cer. Nici un preot din Vechiul Testament nu a putut spune aşa ceva. Isus vorbeşte direct cu Dumnezeu Tatăl. El are un loc de onoare lângă Dumnezeu. El este iubit şi respectat în mod infinit de Dumnezeu. El este tot timpul cu Dumnezeu. Aceasta nu este o umbră la fel ca perdelele, bolurile, mesele, lumânările, robele, ciucurii, oile, caprele şi porumbeii. Aceasta este realitatea finală şi supremă: Dumnezeu şi Fiul Său interacţionează în dragoste şi sfinţenie pentru salvarea noastră veşnică.

Realitatea finală sunt Persoanele Dumnezeirii în părtăşie, interacţionând Unul cu Celălalt pentru a vedea cum majestatea, sfinţenia, dragostea, dreptatea, evlavia şi adevărul pot fi manifestate în poporul răscumpărat.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/the-final-reality-is-here

Înlocuind umbra

Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. (Evrei 8:1-2)

Ideea cărţii Evrei este că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, nu a venit doar ca să se încadreze în sistemul pământesc de slujire preoţească, în calitate preotul uman suprem şi cel mai bun, dar a venit ca să împlinească şi să încheie acest sistem, şi să ne orienteze toată atenţia noastră pe El, slujind pentru noi prima dată pe Calvar ca jertfa finală şi apoi în cer ca Preotul suprem.

Cortul întâlnirii din Vechiul Testament, preoţii şi sacrificiile au fost umbre. Acum, a venit realitatea şi umbrele au dispărut.

Iată o ilustraţie de Advent pentru copii – iar cei care am fost copii, ne aducem aminte cum a fost. Să zicem că te pierzi de mama într-un magazin şi începi să te sperii, intri în panică şi nu ştii încotro să o iei, fugi până la capătul unui raion şi chiar înainte să începi să plângi, vezi o umbră pe podea la capătul raionului care seamănă cu mama. Asta te face plin de speranţă. Dar ce este mai bine? Speranţa pe care o ai pentru că vezi umbra sau chiar mama ta care vine de după colţ şi este cu adevărat ea?

La fel este şi atunci când Domnul Isus vine să fie Marele nostru Preot. Despre asta este vorba la Crăciun. Crăciunul este înlocuirea umbrei cu lucrul real: mama venind de după colţul raionului şi toată bucuria şi liniştea pe care o oferă copilaşului.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/replacing-the-shadows

De ce a venit Isus?

Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor. (Evrei 2:14-15)

Acesta este, cred, textul meu favorit de Advent pentru că nu ştiu un altul care să exprime atât de clar legătura dintre începutul şi sfârşitul vieţii pământeşti a Domnului Isus – între întrupare şi crucificare. Aceste două versete ne spun clar de ce a venit Domnul Isus; şi anume, să moară. Le poţi folosi foarte bine pentru un prieten necredincios sau un membru din familie în a prezenta pas cu pas perspectiva ta creştină asupra Crăciunului. Ai putea merge aşa, luând pe rând câte o frază:

Astfel, dar, deoarece copii sunt părtaşi sângelui şi cărnii

Read more

Aur, smirnă şi tămâie

Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. (Matei 2:10-11)

Dumnezeu nu este slujit de mâini omeneşti ca şi când ar avea nevoie de ceva (Fapte 17:25). Darurile magilor nu sunt oferite ca un ajutor sau ca împlinirea unei nevoi. Ar fi o ofensă pentru un monarh dacă nişte vizitatori străini ar veni cu ajutoare regale. În acelaşi timp, aceste daruri nu sunt mită. Deuteronom 10:17 spune că Dumnezeu nu primeşte mită. Atunci, care este semnificaţia lor? În ce fel sunt parte a închinării?

Darurile oferite oamenilor bogaţi, care au tot ce le trebuie sunt ecouri şi intensificări ale dorinţei dăruitorului de a arăta cât de minunată este aceea persoană. Într-un sens, a oferi daruri lui Cristos este asemănător cu postul – a te lipsi de ceva pentru a arăta că Isus este  mai preţios decât acel lucru de care te lipseşti.

Când oferi un astfel de dar lui Cristos, de fapt spui: „Bucuria pe care o urmăresc (observă Matei 2:10! „Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie”) – bucuria pe care o urmăresc nu este speranţa de a mă îmbogăţi făcând troc cu Tine sau negociind vreo plată. Nu am venit la Tine pentru lucrurile Tale, ci pentru Tine. Iar această dorinţă o intensific şi o demonstrez renunţând la aceste lucruri, în speranţa de a mă bucura mai mult de Tine, nu de ce primesc de la Tine. Oferindu-Ţi ceea ce Tu nu ai nevoie, dar lucruri de care m-aş putea bucura, spun în mod sincer şi autentic, `Tu eşti comoara mea, nu aceste lucruri.`

Cred că asta înseamnă să te închini lui Dumnezeu prin daruri de aur, smirnă şi tămâie. Sau orice altceva am vrea să-I oferim lui Dumnezeu.

Fie ca Dumnezeu să trezească în noi o dorinţă pentru Cristos Însuşi. Fie ca noi să zicem din inimă, „Doamne Isus, Tu eşti Mesia, Regele lui Israel. Toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta. Dumnezeu doreşte ca lumea să vadă că Ţie ţi se aduce închinare. De aceea, indiferent de împotrivirea pe care o voi găsi, cu bucurie îţi voi recunoaşte autoritatea şi demnitatea, şi îţi voi aduce darurile mele pentru a arăta că doar Tu îmi satisfaci inima, nu aceste daruri.”

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/gold-frankincense-and-myrrh

Două feluri de împotriviri faţă de Isus

Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el. (Matei 2:3)

Isus este inconfortabil pentru oamenii care nu vor să se închine Lui şi stârneşte opoziţie faţă de cei care vor să I se închine. Probabil că nu aceasta este ideea centrală pe care Matei a avut-o aici, dar cu siguranţă este o implicaţie a textului.

În cazul de fază, sunt două tipuri de oameni care nu vor să I se închine lui Isus.

Primul tip de oamenii sunt aceia care nu vor să aibă nimic de-a face cu Isus. El nu există pentru ei. Grupul acesta este reprezentat la începutul vieţii lui Isus de marii preoţi şi cărturari. Matei 2:4 spune, „A aduna pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle [Irod] de la ei unde trebuia să se nască Cristosul.” Aşadar i-au spus şi asta a fost tot: s-au întors la viaţa lor obişnuită. Simpla lor tăcere şi inactivitate este copleşitoare în perspectiva evenimentelor măreţe ce aveau să se întâmple.

Şi observaţi, Matei 2:3 spune, „Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el.” Cu alte cuvinte, se zvonea cum că Mesia s-a născut. Deci inactivitatea marilor preoţi este şocantă: de ce nu s-au dus cu magii? Nu au fost interesaţi. Nu erau pasionaţi pentru a-L găsi pe Fiul lui Dumnezeu şi a I se închina.

Al doilea tip de oameni care nu vor să I se închine lui Isus sunt aceia care se simt ameninţaţi de El. Şi aceştia sunt reprezentaţi de Irod. Lui îi era teamă. Atât de mult încât face tot felul de planuri, minte şi apoi comite o crimă în masă pentru a scăpa de Isus.

Deci astăzi, două tipuri de împotrivire vor veni împotriva lui Cristos şi a închinătorilor Lui: indiferenţa şi ostilitatea. Sper că nu faci parte din niciunul din aceste grupuri!

Iar dacă eşti creştin, fă din acest Crăciun un timp în care să meditezi la semnificaţia şi costul de a te închina şi a-L urma pe Mesia.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/two-kinds-of-opposition-to-jesus

Steaua supranaturală a Betleemului

„Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” (Matei 2:2)

Din nou şi din nou, Biblia stârneşte curiozitatea noastră cu privire la anumite lucruri ce s-au întâmplat. Cum a reuşit această „stea” să-i aducă pe magi de la răsărit la Ierusalim?

Nu ne spune că i-a călăuzit sau a mers înaintea lor pe drumul spre Ierusalim. Ni se spune doar că au văzut o stea în răsărit (Matei 2:2) şi au venit la Ierusalim. Şi cum mergea steaua înaintea lor pe scurtul drum dintre Ierusalim şi Betleem aşa cum ne spune Matei 2:9? Şi cum steaua „s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul”?

Răspunsul este: nu ştim. Există numeroase eforturi de a o explica în termenii unei conjuncţii de planete sau comete sau supernove sau lumini miraculoase. Pur şi simplu nu ştim. Şi te îndemn să nu devii preocupat, să nu devii fixat pe teorii care sunt doar tentative în cele din urmă şi au o semnificaţie spirituală foarte mică.

Read more

Noi nu pricepem ceea ce Dumnezeu realizează

Ai stat vreodată să te gândeşti cât de ciudat a fost tot ce s-a întâmplat în jurul naşterii lui Isus? Orice şi-ar fi imaginat oamenii că s-ar întâmpla la venirea lui Mesia, nimeni nu şi-a imaginat că va arăta aşa.

În tot ceea ce ne-a descoperit nouă despre acel prim Crăciun straniu, Dumnezeu ne spune nişte lucruri foarte importante cu privire la felul în care vrea ca noi să vedem experienţele tulburătoare, glorioase, frustrante, înfricoşătoare, dureroase, neaşteptate, dezamăgitoare sau chiar tragice din viaţa noastră. Nimeni nu a priceput pe deplin ce se întâmplă în timp ce Fiul lui Dumnezeu intra în lumea noastră. Nimeni nu a văzut toată imaginea – nimeni, afară de Dumnezeu.

Un Mesia neaşteptat

Read more

Un Mesia şi pentru magi

După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” (Matei 2:1-2)

Spre deosebire de Luca, Matei nu ne spune despre vizita păstorilor la ieslea Domnului Isus. Focalizarea sa imediată este pe nişte străini – neamuri, non-evrei, care vin de la răsărit pentru a se închina lui Isus.

Deci, Matei ni-L prezintă pe Isus atât la începutul cât şi la finalul Evangheliei ca fiind un Mesia universal pentru toate naţiunile, nu doar pentru evrei.

Read more

Pace între oamenii plăcuţi Lui

Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” Şi deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” (Luca 2:12-14)

Pentru cine pace? Există un ton sumbru în lauda îngerilor. Pace în mijlocul celor peste care se odihneşte harul Său. Pace în mijlocul celor plăcuţi Lui. Dar fără credinţa este imposibil să-I fi plăcut Lui (Evrei 11:6). Deci Crăciunul nu aduce pace tuturor.

„Şi judecata aceasta stă în faptul că,” spunea Isus, „odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (Ioan 3:19). Sau aşa cum spunea bătrânul Simeon atunci când a văzut copilul Isus, „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel şi să fie un semn care va stârni împotrivire… ca să descopere gândurile multor inimi” (Luca 2:34-35). Oh, câţi de mulţi sunt aceia care se uită la mohorâta şi friguroasa zi de Crăciun şi nu vă nimic mai mult decât atât – un semn care va stârni împotrivire.

Read more

Nici o abatere de la Calvar

Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. (Luca 2:6-7)

Te-ai gândi că dacă Dumnezeu conduce lumea în aşa fel încât să folosească un recensământ cu impact în tot imperiul, numai pentru a-i aduce pe Maria şi Iosif la Betleem, cu siguranţă ar fi putut rezerva o cameră în casa de poposire pentru ei.

Da, ar fi putut face asta. Cu siguranţă! Şi Isus putea să se nască într-o familie bogată. El ar fi putut să transforme pietrele în pâini când era în pustie. Ar fi putut să cheme 10.000 de îngeri ca să-L ajute în Ghetsimani. Ar fi putut să se dea jos de pe cruce şi să se salveze. Întrebarea nu este ce poate Dumnezeu, ci ce doreşte Dumnezeu să facă.

Voia lui Dumnezeu a fost ca deşi Cristos era bogat, de dragul tău să devină sărac. Semnul „Ocupat” de pe toate motelurile din Betleem au fost de dragul tău. „S-a făcut sărac pentru voi” (2 Cor. 8:9). Dumnezeu conduce toate lucrurile – chiar şi locurile disponibile dintr-un hotel – de dragul copiilor Lui. Drumul spre Calvar a început cu semnul „Ocupat” în Betleem şi se încheie cu scuipături şi batjocuri la cruce în Ierusalim.

Nu trebuie să uităm că El a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze” (Luca 9:23).

Noi ne alăturăm Lui pe drumul Calvarului şi îl auzim spunând: „Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: Robul nu este mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15:20).

Celui care strigă entuziasmat: „Te voi urma oriunde vei merge!”, Domnul Isus îi răspunde: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde-Şi odihni capul” (Luca 9:57-58).

Da, Dumnezeu putea să-I rezerve Domnului Isus o cameră la naşterea Sa. Dar acest lucru ar fi fost o abatere de la drumul Calvarului.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/no-detour-from-calvary