Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

casatorie

Încă caut să-l câştig – Scrisoare către o femeie căsătorită cu un necredincios

Dragă soţie ostenită,

Nu ne-am întâlnit niciodată, dar dacă aş putea, te-aş îmbrăţişa şi ţi-aş spune să nu renunţi şi să nu te laşi copleşită! Ştiu că este greu. Am trecut şi eu printr-o căsnicie de genul „chiar dacă…” timp de 24 de ani: „Soţiilor, chiar dacă soţii voştri nu cred, supuneţi-vă lor şi încercaţi să-i câştigaţi prin viaţa voastră evlavioasă! (parafrazarea mea). Eu eram ostenită. Mă trezeam simţind că nimic nu se va schimba vreodată în căsnicia mea. Eram descurajată. Mă uitam la uriaşii ce apăreau în relaţia noastră şi nu mai priveam la credincioşia lui Dumnezeu.

Ştiu cum este să mă trezesc duminică dimineaţa ca să mă pregătesc pentru biserică ştiind că soţul rămâne acasă şi că trebuie să-mi iau cei doi copii singură la biserică. Ştiu cum este să asculţi o predică despre căsătorie şi să simţi că jumătate nu se aplică, pentru că soţul tău nu este credincios şi nu se gândeşte la ce înseamnă să-ţi iubeşti soţia aşa cum Cristos a iubit biserica. Ştiu cum este să te rogi, să cânţi şi să plângi în baie cu uscătorul de păr pornit, pentru că dacă aş fi făcut-o de faţă cu el, şi-ar fi bătut joc de mine. Cunosc tensiunea constantă de a încerca să-ţi mulţumeşti soţul necredincios şi pe Cristos.

Dumnezeu ştie şi El. Prin Pavel, El spune, „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii?” (2 Corinteni 6:14-16). El ştie că există o diviziune reală şi constantă în căsătoria cu un necredincios. Deşi El a proiectat căsătoria ca să fie unirea într-un singur trup, noi simţim că suntem două animale aduse împreună de un jug greu, abraziv şi masiv. Dar Dumnezeu nu ne lasă fără speranţă.

Trei adevăruri care ne protejează de lipsa de speranţă

Read more

Ultima primă întâlnire a ta

A fost prima noastră întâlnire. Nu eram prea sigur că şi ea ştia că suntem la o întâlnire. Ne-am cunoscut la o nuntă şi am vorbit la telefon odată pe săptămână timp de două luni. Am întrebat-o dacă aş putea să o invit în oraş iar ea a fost de acord.

Am adus câteva jocuri, am luat câteva lipii cu taco şi am găsit o cafenea unde să stăm după prânz. Cafeaua arăta că sunt interesat şi serios, dar nu disperat. Jocurile arătau că ştiu să râd şi să mă distrez, dar am venit să câştig. Nu ştiu ce mesaj transmiteau lipiile cu taco, dar îmi plac.

A fost o întâlnire grozavă. Conversaţia a fost un amestec dulce de seriozitate şi distracţie, de poveşti şi întrebări interesante, toate acestea împachetate în dragostea noastră pentru Isus. Puţinele ore au trecut foarte repede. Simţindu-mă sigur pe mine, i-am spus ce simt pentru ea şi am întrebat-o dacă vrea să începem să ne întâlnim.

„Şi eu m-am simţit tare bine. Chiar m-am bucurat să te cunosc. Mi-au plăcut mult discuţiile noastre şi felul în care m-ai îndreptat înspre Isus… Asta era tot ce vroiam să aud. „Eşti o persoană foarte bună…” Stai, ce înseamnă asta? „… dar când mă gândesc la o relaţie, inima mea este rece.” A urmat o pauză lungă, jenantă şi inconfortabilă. „Rece?” „Da… rece.” „Rece gheaţă sau căldicel?” „Rece.”

Ce nu a mers bine? Ce trebuia să fac diferit? Totul părea atât de confortabil, entuziasmant, corect, sigur. Dar când ziua s-a încheiat, ea era mai rece decât o Coca Cola iar eu eram doar „o persoană foarte bună.” Începeam să cred că aceasta ar putea fi ultima primă întâlnire a mea. Desigur, cred că au mai fost primele întâlniri în care m-am simţit aşa. Oricum, am ajuns din nou de unde am plecat. Astfel de experienţe erau suficiente pentru a te face să renunţi la căsătorie.

Ultima primă întâlnire a ta

Read more