Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Dumnezeu

Ultima primă întâlnire a ta

A fost prima noastră întâlnire. Nu eram prea sigur că şi ea ştia că suntem la o întâlnire. Ne-am cunoscut la o nuntă şi am vorbit la telefon odată pe săptămână timp de două luni. Am întrebat-o dacă aş putea să o invit în oraş iar ea a fost de acord.

Am adus câteva jocuri, am luat câteva lipii cu taco şi am găsit o cafenea unde să stăm după prânz. Cafeaua arăta că sunt interesat şi serios, dar nu disperat. Jocurile arătau că ştiu să râd şi să mă distrez, dar am venit să câştig. Nu ştiu ce mesaj transmiteau lipiile cu taco, dar îmi plac.

A fost o întâlnire grozavă. Conversaţia a fost un amestec dulce de seriozitate şi distracţie, de poveşti şi întrebări interesante, toate acestea împachetate în dragostea noastră pentru Isus. Puţinele ore au trecut foarte repede. Simţindu-mă sigur pe mine, i-am spus ce simt pentru ea şi am întrebat-o dacă vrea să începem să ne întâlnim.

„Şi eu m-am simţit tare bine. Chiar m-am bucurat să te cunosc. Mi-au plăcut mult discuţiile noastre şi felul în care m-ai îndreptat înspre Isus… Asta era tot ce vroiam să aud. „Eşti o persoană foarte bună…” Stai, ce înseamnă asta? „… dar când mă gândesc la o relaţie, inima mea este rece.” A urmat o pauză lungă, jenantă şi inconfortabilă. „Rece?” „Da… rece.” „Rece gheaţă sau căldicel?” „Rece.”

Ce nu a mers bine? Ce trebuia să fac diferit? Totul părea atât de confortabil, entuziasmant, corect, sigur. Dar când ziua s-a încheiat, ea era mai rece decât o Coca Cola iar eu eram doar „o persoană foarte bună.” Începeam să cred că aceasta ar putea fi ultima primă întâlnire a mea. Desigur, cred că au mai fost primele întâlniri în care m-am simţit aşa. Oricum, am ajuns din nou de unde am plecat. Astfel de experienţe erau suficiente pentru a te face să renunţi la căsătorie.

Ultima primă întâlnire a ta

Read more

Doamne, eliberează-mă de frică

Marţi seara, Petru i-a spus Celui ce ştia că este „Cristos, Fiul Dumnezeului celui Viu” (Matei 16:16), „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine!” (Matei 26:35). Apoi, în scurtele ore de vineri dimineaţa, Petru a spus câtorva slujitoare că nu îl ştie deloc, „Nu cunosc pe Omul acesta” (Matei 26:69-72).

Ce s-a putut întâmpla cu Petru de l-a împins să facă exact ceea ce s-a jurat că nu va face? Frica, asta s-a întâmpla cu Petru.

Apoi, după câteva săptămâni, Petru se găseşte în faţa Sanhedrinului – acelaşi Sanhedrin care l-a înspăimântat în noaptea procesului lui Isus – şi în schimbul lepădării, din gura lui au ieşit aceste cuvinte: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am* văzut şi am auzit.” (Fapte 4:19-20).

Ce s-a putut întâmpla cu Petru încât dintr-o dată a devenit atât de curajos? Credinţa, asta s-a întâmplat cu Petru.

La fel ca Petru, nu putem face faţă fricii care ne paralizează şi care ne prind atunci când stăm în faţa pericolului potenţial sau real, dacă privim lucrurile doar cu ochii pământeşti. De fapt, vom fi uşor intimidaţi de tot felul de lucruri. Dar dacă prin puterea Duhului Sfânt, privim cu ochii credinţei, vom vedea lucrurile aşa cum sunt şi temerile noastre se vor topi.

Puterea, care l-a eliberat pe Petru de frică şi i-a alimentat curajul, este disponibilă pentru fiecare creştin. O putem cere şi o putem primi.

O milă defectă

Read more

Dumnezeu îşi doreşte mai multe pentru tine decât îţi doreşti tu

Dacă ianuarie este de obicei o lună a noilor începuturi, şansa unui dosar curat, gândindu-ne cu optimism că anul acesta va fi diferit, în următoarele luni ne lovim de un realism descurajant. De multe ori speranţele noastre umflate, legate de schimbare, explodează şi ne întoarcem din nou cu picioarele pe dificilul pământ pe care am fost încă de la început.

Euforia pe care o simţim atunci când luăm din nou tot felul de hotărâri noi nu are puterea să ne poarte peste terenul anevoios înspre ţara promisă a transformării.

Cu toţii suntem familiarizaţi cu acel sentiment euforic. Este un val de optimism pe care-l experimentăm atunci când vedem beneficiile pline de har de care ne putem bucura dacă atingem un anumit scop. Euforia ne inspiră să formulăm o nouă hotărâre pentru a urmări acel scop. Dacă este păstrat în perspectiva corectă, este de folos. Dumnezeu ne-a proiectat să experimentăm acel sentiment pentru a ne încuraja să ne luptăm cu frământarea urmăririi unei direcţii noi şi mai bună.

Dar Dumnezeu nu a proiectat ca euforia să ne poarte prin aceea luptă. El a intenţionat ca noi să luptăm cu o determinare scăldată în rugăciune, planificând, disciplinându-ne, perseverând, dând socoteală şi răbdând. Euforia este doar anticiparea harului viitor pe care-l dorim. Ne ajută să pornim în dificila călătorie de a-l obţine. Dar dacă confundăm euforia ca fiind acelaşi lucru cu hotărârea, atunci nu trebuie să fim surprinşi că „hotărârile” noastre se evaporă.

Pasiunea înflăcărată nu este suficientă

Read more

Ce înseamnă să te desfătezi în Dumnezeu?

Găsirea desfătării în Dumnezeu este găsirea desfătării într-o Persoană – nu doar desfătarea într-un lucru, sau o idee, sau un tipar de acţiuni, sau o forţă misterioasă. Bucuria supremă a fiinţelor create de Dumnezeu este bucuria într-o Persoană – bucuria în Dumnezeu.

Exact pentru acest motiv a murit Isus. Apostolul Petru a spus, „Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petu 3:18). La Dumnezeu. Ceea ce face ca viaţa veşnică să fie de dorit nu este doar că ţine o veşnicie, ci pentru că vei cunoaşte, te vei delecta de o Persoană infinit de împlinitoare. Şi El este de asemenea o Persoană care, în natura Sa umană, a murit pentru ca El să poată fi cunoscut şi să te desfătezi în El.

Desfată-te în Persoana Lui

Dar cum ajungem să cunoaştem această Persoană? Ajungem să o cunoaştem prin acţiunile Sale, prin ideile Sale revelate în Cuvântul Său – lucruri pe care El ni le-a lăsat ca indicatoare şi anticipări ale Lui însuşi.

„Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El” (1 Ioan 4:9). Cunoaştem dragostea acestei Persoane prin acţiunile acestei Persoane. Cunoaştem puterea acestei Persoane prin acţiunea Sa de a crea universul (Romani 1:18-20). Cunoaştem înţelepciunea acestei Persoane prin providenţa Sa în istorie (Romani 11:33-36). Cunoaştem dreptatea şi neprihănirea acestei persoane prin pedeapsa păcatului în moartea lui Isus (Romani 3:24-26). Cunoaştem credincioşia acestei Persoane prin faptul că îşi ţine promisiunea (2 Corinteni 1:20). Cunoaştem compasiunea şi răbdarea acestei Persoane pentru că îl ştim pe Isus Cristos care a spus, „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9).

Read more

Sfinţenia te va face extraordinar de fericit

Dragul meu creştin, când ai fost cel mai liber de păcatul tău?

Când ai fost cel mai puţin motivat de ambiţii false, lenevie, poftă păcătoasă şi auto-îndreptăţire? Când au avut cea mai mică influenţă asupra ta frica de oameni, îngrijorările generale ale acestei lumi şi înşelăciunea bogăţiilor (Matei 13:22)? Când ai simţit cea mai mare capacitate de a-i iubi pe alţii şi cea mai mare grijă faţă de necredincioşii ce pier, biserica persecutată şi săracii uitaţi de ceilalţi?

Cu alte cuvinte, când a fost viaţa ta cel mai mult caracterizată de sfinţenie?

Îţi pot spune eu când. Atunci când ai fost cel mai îndrăgostit de Isus. Atunci când ai fost plin de credinţă în promisiunile Sale astfel încât ai trăit pe baza lor. Atunci când Evanghelia Sa a fost plină de semnificaţie pentru tine şi misiunea Sa a fost cea mai atrăgătoare în aşa fel încât ţi-a dictat priorităţile vieţii.

Cu alte cuvinte, ai fost cel mai sfânt atunci când ţi-ai găsit cel mai mult fericirea în Dumnezeu.

Sfinţenia este în mod fundamental o problemă de afecţiuni, nu de comportament. Nu spun că comportamentul nostru nu contează – contează foarte mult. Însă comportamentul nostru este simptomatic. Este rezultatul afecţiunilor noastre în acelaşi fel în care comportamentul nostru este rezultatul credinţei noastre (Iacov 2:17).

De ce sfinţenia are o reputaţie negativă

Read more

Dumnezeul bun din spatele veştilor rele

Recent am primit o serie de veşti tragice care au întors rugăciunile mele normale pline de credinţă şi speranţă în strigăte de plâns pline de chin şi aporie.

Fiica preadolescentă a unui prieten apropiat a căzut dintr-o dată şi inexplicabil în întunericul unei boli mintale, împingându-şi părinţii dezorientaţi în lumea confuză a sistemului de sănătate mintală.

Fiul unui alt prieten bun şi nora lui şi-au pierdut a treia fetiţă din cauza unei tulburări genetice.

Micuţa fetiţă a unui păstor a contractat E.coli la un târg de ţară şi acum se confruntă cu mari provocări de sănătate.

Toate acestea au agravat durerea noastră cu privire la pierderea fiicei noastre adoptive, care a ales să-şi înceapă viaţa împreună cu fiica ei, fără nici un loc în care să poată sta, în Philadelphia, în loc să vină acasă în familia noastră.

De ce, Doamne?

Read more

Mare parte din viaţa noastră este o aşteptare

Îmi doresc ca cineva să-mi fi spus.

Uitându-mă în urmă, mi-aş fi dorit ca o doamnă mai învârstă să-mi spună, „Mare parte din viaţă implică aşteptarea, Jani. Învaţă să aştepţi cu speranţă, nu cu frică.”

Eu am crescut crezând o minciună – o minciună pe care am dus-o în viaţa mea de adult. Am crezut că fericirea va fi a mea atunci când visurile mele se vor împlini. Aşadar am lucrat din greu – foarte greu – ca să adun în jurul meu lucrurile după care inima mea tânjea.

Tirania fricii

Dar mai apoi, în timp ce îmi îndeplineam unele dorinţe, am început să mă tem că le voi pierde. Ce stăpân nemilos a fost frica! M-a paralizat în pânza îndoielii şi a preocupării de mine, lipsindu-mă de bucurie.

M-am temut de vulnerabilitatea căsătoriei şi m-am temut de durerea singurătăţii. M-am temut de presiunea succesului şi m-am temut de ruşinea falimentului. M-am temut de lipsa de fertilitate şi m-am temut de sarcină. M-am temut de responsabilitatea creşterii copiilor şi m-am temut de golul unei case fără copii. M-am temut de stresul unui loc de muncă şi m-am temut de izolarea rămânerii acasă. M-am temut să nu par imatură şi m-am temut de îmbătrânire. Care au fost lucrurile de care nu mă temeam? Foarte puţine.

Nu-mi plăcea să fiu atât de speriată. Nu-mi plăcea ceea ce acele frici mi-au făcut mie şi celor pe care-i iubeam. Am încercat să mi le scot din inimă şi să nu mai acţionez pe baza lor, lucru care m-a dus la acel semnal de avertizare înfricoşător dar strălucitor care în cele din urmă mi-a atras atenţia spunându-mi: „Jani, tu nu eşti în control. Şi niciodată nu vei fi.”

Read more

Ce nu vrea diavolul ca tu să ştii

Iată adevărul pe care diavolul nu doreşte ca tu să-l ştii: poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele (1 Ioan 5:3). Diavolul doreşte ca tu să crezi că poruncile lui Dumnezeu sunt la fel de grele ca nişte torturi şi sunt moartea fericirii tale. Diavolul vrea ca tu să crezi că Dumnezeu îţi refuză bucuria prin limitările pe care ţi le trasează.

Dar aceasta este o îndepărtare subtilă de la realitate. Poruncile lui Dumnezeu sunt doar eliberatoare, în mod special în limitările lor. Ceea ce diavolul ştie şi noi deseori nu vedem la început este că încălcarea limitelor pline de îndurare a lui Dumnezeu nu este libertatea auto-determinării – ci este propria noastră vânzare în sclavie. Oridecâteori ascultăm o poruncă a lui Dumnezeu prin credinţă, El ne eliberează şi ne ţine liberi de sclavia orbitoare, opresivă şi distructivă a păcatului şi ne creşte capacitatea de a ne bucura. Poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele; ele sunt poarta strâmtă înspre viaţă şi adevărata libertate (Matei 7:13-14; Ioan 8:32).

Şi cea mai mare poruncă a lui Dumnezeu dintre toate poruncile este să-L iubim cu toată fiinţa (Matei 22:37-38). Este cea mai mare poruncă pentru că este izvorul tuturor celorlalte porunci. Este tocmai inima celorlalte porunci producătoare de bucurie şi singura cale prin care putem asculta cu credincioşie de celelalte porunci (Matei 22:40).

Intrarea înspre dragoste

Read more

Aşteptând ca Dumnezeu să-ţi dea mesaj înapoi

Nerăbdare. Este foarte uşor s-o simţi, în mod special pe internet. Apasă pe un link, frunzăreşte un articol şi treci la subiect. Viteza mică a Internetului, timpul prea lung de descărcare şi forma scrisă prea lungă frustrează eforturile noastre de a citi repede şi a trece mai departe.

Dorinţele noastre pentru rapiditate se strecoară uşor în credinţa noastră şi în bisericile noastre. Ne rugăm şi aşteptăm, ne rugăm şi aşteptăm întrebându-ne de ce Dumnezeu nu ne-a răspuns înapoi. Sărbătorim victoriile rapide, vindecările imediate şi răspunsurile fulger la rugăciune. Este adevărat că Duhul se poate mişca repede. Într-un singur moment dramatic, Duhul poate interveni într-o convertire evidentă. Într-o secundă, El poate elibera pe cineva din păcatul persistent. În Faptele Apostolilor, Duhul a inspirat pe loc predicile lui Ştefan şi Petru.

Dar doar pentru că Duhul Sfânt este suveran şi liber, activitatea Sa nu poate fi redusă la o singură descriere. Deşi inimile noastre ce îşi doresc un ritm rapid sărbătoresc eliberările rapide ale lui Dumnezeu, El nu preţuieşte lucrurile pe care lumea le preţuieşte. De fapt, câteodată El îşi arată gloria mişcându-se încet.

Acelaşi Duh care a inspirat în mod spontan predici a inspirat şi poemele meşteşugite în formă de acrostih a cărţii Plângerile lui Ieremia. El se mişcă şi ca un torent – iute şi energic – uimitor atunci când îl vezi. Dar de asemenea Duhul se mişcă şi ca un gheţar – subtil şi crescând – şi uneori atât de imperceptibil încât credinciosul nici nu este conştient de lucrarea Sa.

De fapt, Dumnezeu are o anumită glorie pe care o manifestă când se mişcă încet.

Dumnezeu pune la îndoială idolii întârziaţi

Read more

Dumnezeu râde în hohote pentru a ne linişti temerile

Cât de înfricoşător şi cât de minunat este atunci când Dumnezeu râde în hohote.

Râsul Său împarte lumea în două. Duşmanii Lui tremură de frică. Prietenii Lui se ridică în siguranţă. Râsul Său avertizează trădătorii cosmici de osânda lor iminentă, în timp ce le reaminteşte sfinţilor slabi că ce este mai bun pentru ei, urmează.

Râsul vorbeşte

Râsul, pentru Dumnezeu şi pentru noi, este o formă nonverbală de comunicare. Confirmă că se întâmplă ceva mai mult decât ceea ce vezi cu ochii – se întâmplă ceva mai mult decât ce poţi surprinde în cuvinte.

Conform unui articol din Psychology Today, râsul este „una din caracteristicile distinctive ale fiinţei umane” şi poate fi „cea mai contagioasă din toate experienţele emoţionale” – şi totuşi „puţine se cunosc despre mecanismele din spatele acestuia.”

Dar ceea ce este clar – în afara beneficiilor practice pentru sănătatea noastră cum ar fi eliberarea de tensiune, scăderea anxietăţii, stimularea sistemului imunitar şi îmbunătăţirea circulaţiei – cu privire la râs este că acesta „este un sistem de semnalare socială foarte sofisticat.” Râsul este social. Este un efort, indiferent cât de conştient sau nu, de a comunica cu alţii. Singuraticii nu râd, iar când suntem singuri şi din întâmplare râdem cu hohote, vrem să-i anunţăm şi pe alţii de acest lucru – „lol”.

Râsul în Biblie

Râsul exercită o putere comunicativă în Scriptură. De multe ori batjocoreşte, ironizează sau ia în derâdere (Geneza 21:9; 38:23; 39:14, 17; 2 Cronici 30:10; Psalmul 52:6; 80:6; Proverbe 1:26; Ezechiel 23:32; Habacuc 1:10). Râsul unui nebun arată nebunia sa (Proverbe 29:9; Eclesiastul 7:60, în timp ce râsul celui drept arată încrederea sa în Dumnezeu (Psalmul 52:6). Râsul de multe ori prinde forma a ceea ce noi numim astăzi „flirt” (Geneza 26:8).

Read more