Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

familie

Către fiicele ce provin din cămine falimentare

Lumea aceasta nu este completă. Acest adevăr mi-a fost rostit răspicat în căminul distrus în care am crescut – şi poate şi în al tău.

Părinţi care au împovărat umerii copilaşilor cu responsabilităţi ce erau dincolo de capacitatea lor de a le purta sănătos. Eram lăudaţi pentru că suntem „mai maturi decât vârsta noastră,” dar noi ştim secretul: noi nu ne-am trăit copilăria.

Unii băieţi au fost învăţaţi de bărbaţi mai învârstă că femeile sunt obiecte folosite pentru plăcere; unele fete au fost învăţate de femei mai învârstă că bărbaţii sunt nişte nemernici ce merită scuipaţi. Cămine în care membrii familiei au abuzat şi manipulat copii în mod fizic, verbal sau emoţional. Persoanele care trebuiau să protejeze, ne-au ignorat sau ne-au rănit. Încrederea a fost fracturată fundamental şi ne-am chinui să facem faţă. De unii singuri.

Părinţi care se ceartă cu violenţă. Taţi şi mame care se abandonează. Părinţi ce mor. Copii sunt învinovăţiţi pentru circumstanţe faţă de care nu au vreo vină. Noi devenim un burete pentru ruşine, dezgust, absorbind fiecare jignire şi lovitură.

Nu există alt stil de viaţă decât supravieţuirea.

Nimic nu este ascuns de Dumnezeu

Read more

Ultima primă întâlnire a ta

A fost prima noastră întâlnire. Nu eram prea sigur că şi ea ştia că suntem la o întâlnire. Ne-am cunoscut la o nuntă şi am vorbit la telefon odată pe săptămână timp de două luni. Am întrebat-o dacă aş putea să o invit în oraş iar ea a fost de acord.

Am adus câteva jocuri, am luat câteva lipii cu taco şi am găsit o cafenea unde să stăm după prânz. Cafeaua arăta că sunt interesat şi serios, dar nu disperat. Jocurile arătau că ştiu să râd şi să mă distrez, dar am venit să câştig. Nu ştiu ce mesaj transmiteau lipiile cu taco, dar îmi plac.

A fost o întâlnire grozavă. Conversaţia a fost un amestec dulce de seriozitate şi distracţie, de poveşti şi întrebări interesante, toate acestea împachetate în dragostea noastră pentru Isus. Puţinele ore au trecut foarte repede. Simţindu-mă sigur pe mine, i-am spus ce simt pentru ea şi am întrebat-o dacă vrea să începem să ne întâlnim.

„Şi eu m-am simţit tare bine. Chiar m-am bucurat să te cunosc. Mi-au plăcut mult discuţiile noastre şi felul în care m-ai îndreptat înspre Isus… Asta era tot ce vroiam să aud. „Eşti o persoană foarte bună…” Stai, ce înseamnă asta? „… dar când mă gândesc la o relaţie, inima mea este rece.” A urmat o pauză lungă, jenantă şi inconfortabilă. „Rece?” „Da… rece.” „Rece gheaţă sau căldicel?” „Rece.”

Ce nu a mers bine? Ce trebuia să fac diferit? Totul părea atât de confortabil, entuziasmant, corect, sigur. Dar când ziua s-a încheiat, ea era mai rece decât o Coca Cola iar eu eram doar „o persoană foarte bună.” Începeam să cred că aceasta ar putea fi ultima primă întâlnire a mea. Desigur, cred că au mai fost primele întâlniri în care m-am simţit aşa. Oricum, am ajuns din nou de unde am plecat. Astfel de experienţe erau suficiente pentru a te face să renunţi la căsătorie.

Ultima primă întâlnire a ta

Read more

O mamă mai bună este o mamă frântă

„Doamne, ajută-ne să dormim noaptea aceasta ca să putem fi părinţi buni mâine pentru fiica noastră.”

Am făcut această rugăciune des în ultima vreme. Nu cu mult timp în urmă, a venit primul nostru copil şi somnul a devenit o provocare. Dar nu doar somnul a fost dificil în zilele acestea: mi-e dor să fac un duş fierbinte fără să mă grăbesc, să citesc o carte fără să fiu întreruptă şi mi-e dor de o anumită rutină.

Pe scurt, vreau să fiu în control. Şi când lucrurile nu merg în direcţia mea, sunt zbuciumată. Sunt zbuciumată pentru că somnul mă face o mamă mai bună, nu-i aşa? Nu-i aşa? Chiar mă face?

Aceste obiceiuri – somnul, duşul, liniştea – cu siguranţă nu sunt rele în esenţă; ele sunt daruri bune de la un Tată care ştie precis când avem nevoie de ele. Ele sunt daruri pe care ar trebui să mi le doresc. Dar de multe ori mă gândesc că aceste daruri în esenţă mă vor face o mamă mai bună – o mamă mai puternică, mai fericită, mai sigură. Pentru fiica mea. Pentru soţul meu. Pentru Dumnezeu.

Dar Tatăl meu ceresc ştie că există ceva mai bun pentru mine în El însuşi: acel „mai bun” este egal cu frânt. Este egal cu smerenia. Pentru că a fi frânt – o inimă vulnerabilă, disperată dependentă de Isus – este ceea ce mă face să fiu o mamă mai bună.

Întreruperi pline de har

Read more

Patru paşi pentru a reconstrui încrederea

Încrederea este esenţială.

Conform unui cercetător, încrederea este piatra de temelie a fiecărei relaţii. Dar cum devii un om de încredere? Şi cum poţi recâştiga încrederea în cineva atunci când ţi-a trădat încrederea?

Pe cât este de esenţială încrederea în relaţii sănătoase, pe atât de poate fi de complicată. În pregătirea mea pentru consiliere am fost învăţat că „Încrederea este rezultatul acţiunilor vrednice de încredere.” Aceasta este o descriere folositoare, dar are nevoie de nuanţare pentru a fi eficientă. Întrebarea evidentă este, „Care sunt acţiunile vrednice de încredere?” Răspunsul ar putea părea uşor la prima vedere, dar relaţiile de orice durată ne descoperă imediat că ceea ce o persoană este convinsă că sunt acţiuni vrednice de încredere, de multe ori trec neobservate sau neapreciate de celălalt.

John Gottman, profesor emerit la Universitatea din Washington, a făcut puţină cercetare pe acest subiect. Conform doctorului Gottman, încrederea este zidită atunci când observăm acţiuni ce ne arată că cealaltă persoană este de partea mea, chiar şi atunci când există un preţ. Observă cele două componente ale acestei descrieri: o persoană acţionează; cealaltă persoană recunoaşte. Ambele sunt egal necesare pentru a zidi sau rezidi încrederea. În schimb, când acestea lipsesc, lipsa de încredere începe să apară.

Putem schiţa procesul rezidirii încrederii în patru paşi: (1) recunoaşte şi pocăieşte-te, (2) defineşte şi arată acţiuni vrednice de încredere, (3) recunoaşte şi încurajează acţiunile vrednice de încredere şi (4) încrede-te în Dumnezeu.

Recuperarea încrederii

Read more

Fetiţa noastră are cancer – Cum Dumnezeu s-a îngrijit de familia noastră

În vara anului 2016, fiica noastră de doi ani a fost diagnosticată cu cancer. Din aceea zi până acum, am experimentat mai mult ca niciodată ce înseamnă ca familia bisericii să-ţi poarte de grijă în mijlocul încercării.

Putem spune despre biserica noastră locală ceea ce Pavel a spus despre biserica din Tesalonic: când vine vorba de dragostea frăţească, nu mai au nevoie de învăţătură, pentru că au fost învăţaţi de Dumnezeu să-i iubească pe alţii (1 Tesaloniceni 4:9).

Dumnezeu a promis că El ne va da har şi că va fi cu noi când valurile suferinţei se vor ridica (Isaia 43:2). Dar câteodată uităm că El de multe ori se delectează să-şi arate prezenţa, confortul şi ajutorul prin oamenii Săi.

Nu eşti singur

Read more

Cum să-ţi ajuţi copii ca să citească Biblia

Părinţii creştini sinceri doresc să-şi încurajeze copii în a învăţa cum să citească, să înţeleagă, să se încreadă şi să iubească Biblia. Dar cei mai mulţi dintre noi găsesc aceasta ca fiind o provocare semnificativă, dacă nu chiar descurajantă. Biblia este destul de mare şi complexă pentru a intimida adulţii. Cum ne putem ajuta copii să cunoască cea mai importantă carte scrisă vreodată şi să dezvolte obiceiuri pentru a se bucura de ea zilnic?

Nu există o formulă simplă pentru succes. Fiecare copil este diferit, iar Duhul Sfânt lucrează în moduri diferite şi în timpuri diferite cu fiecare din noi. Dar eu am găsit anumite mijloace ale harului care în general s-au dovedit eficiente. În calitate de părinte a cinci copii şi în calitate de păstor, voi împărtăşi opt din mijloacele ce m-au ajutat.

  1. Dăruieşte-le o Biblie de care să se bucure

Le-ai oferit vreodată copiilor tăi propria lor Biblie? Dacă nu au una, investeşte într-una. Şi cumpără cea mai bună Biblie pe care ţi-o permiţi, una de care copii tăi se vor bucura să o folosească, să o privească, una care comunică cât de specială şi valoroasă este această carte.

Diferite edituri produc Biblii frumoase cu coperte şi hârtie de calitate. Ai putea lua în considerare Bibliile de studiu pentru copii. Oferă-le copiilor tăi o Biblie care emană valoare, frumuseţe şi calitate, una care prin forma ei transmite un mesaj puternic.

Read more

Când este copilul meu suficient de matur ca să plece de acasă?

Împreună cu soţia mea, Julie, am avut minunata şi provocatoarea sarcină de a creşte şase copii, toţi fiind acum adulţi.

Când unul din fii noştri a devenit adolescent, a început să pună sub semnul întrebării tot ce l-am învăţat. Noi am devenit duşmanii lui, înşelăciunea a devenit prietenul său, iar casa noastră era câmpul de luptă. Refrenul pe care-l tot repeta era: „Când voi avea 18 ani, am plecat de aici!”

Văzând direcţia în care se îndrepta, mi-am regândit scopurile mele în calitate de părinte. Înainte să plece de acasă, vroiam ca el să poată gândi de unul singur, să aibă tot mai puţin nevoie de sfatul nostru şi să-i oferim o mai mare libertate de a face propriile alegeri. Dar această abordare doar i-a încurajat şi mai mult mândria şi răzvrătirea.

Nu-i surprinzător că acesta este mesajul culturii noastre. Ar trebui să ne creştem copii pentru a fi independenţi, pentru a gândi singuri şi pentru a face lucruri de unii singuri. Sărbătorim primul moment când şi-au dat seama că maşina nu mai are combustibil şi trebuie umplut rezervorul. Suntem uimiţi când au decis de unii singuri să nu se alăture unui grup de prieteni cu caracter îndoielnic. Abia aşteptăm ziua când vor învăţa să-şi deschidă singur un cont bancar, să plătească o factură, să se înscrie la un curs, toate de unii singuri. Acestea pot fi dovezi ale maturităţii. Dar niciuna din ele nu este în mod necesar înrădăcinată în frica de Domnul, care este începutul înţelepciunii (Proverbe 9:10). Dacă gândirea independentă este singurul lucru pe care-l urmărim la copii noştri, am putea să ratăm unul din cele mai importante aspecte a ceea ce înseamnă să fii matur: smerenia.

Read more