Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

intelepciune

Când este copilul meu suficient de matur ca să plece de acasă?

Împreună cu soţia mea, Julie, am avut minunata şi provocatoarea sarcină de a creşte şase copii, toţi fiind acum adulţi.

Când unul din fii noştri a devenit adolescent, a început să pună sub semnul întrebării tot ce l-am învăţat. Noi am devenit duşmanii lui, înşelăciunea a devenit prietenul său, iar casa noastră era câmpul de luptă. Refrenul pe care-l tot repeta era: „Când voi avea 18 ani, am plecat de aici!”

Văzând direcţia în care se îndrepta, mi-am regândit scopurile mele în calitate de părinte. Înainte să plece de acasă, vroiam ca el să poată gândi de unul singur, să aibă tot mai puţin nevoie de sfatul nostru şi să-i oferim o mai mare libertate de a face propriile alegeri. Dar această abordare doar i-a încurajat şi mai mult mândria şi răzvrătirea.

Nu-i surprinzător că acesta este mesajul culturii noastre. Ar trebui să ne creştem copii pentru a fi independenţi, pentru a gândi singuri şi pentru a face lucruri de unii singuri. Sărbătorim primul moment când şi-au dat seama că maşina nu mai are combustibil şi trebuie umplut rezervorul. Suntem uimiţi când au decis de unii singuri să nu se alăture unui grup de prieteni cu caracter îndoielnic. Abia aşteptăm ziua când vor învăţa să-şi deschidă singur un cont bancar, să plătească o factură, să se înscrie la un curs, toate de unii singuri. Acestea pot fi dovezi ale maturităţii. Dar niciuna din ele nu este în mod necesar înrădăcinată în frica de Domnul, care este începutul înţelepciunii (Proverbe 9:10). Dacă gândirea independentă este singurul lucru pe care-l urmărim la copii noştri, am putea să ratăm unul din cele mai importante aspecte a ceea ce înseamnă să fii matur: smerenia.

Read more

Ai grijă pe unde umbli în 2018

Viaţa creştină nu este un sprint. Este o călătorie a milioane de paşi.

Zi după zi, şi an după an, punem un picior în faţa celuilalt în timp ce fugim de naufragiul păcatului nostru şi-L urmăm pe Isus pe calea vieţii. Ne îndepărtăm dinspre auto-protecţie înspre dragoste, plecăm din întuneric înspre lumină, fugim de nebunie înspre înţelepciune. Pas cu pas cu pas – de milioane de ori.

Dar dacă nu ne oprim din când în când pentru a ne uita cu atenţie înapoi şi înainte, paşii noştri se vor îndepărta încet, încet de pe calea lui Dumnezeu şi se vor împiedica pe alte căi. La fel ca un turist care niciodată nu-şi verifică busola, ne stabilim direcţia corectă dar sfârşim la kilometri distanţă de ţintă. Încet, subtil şi poate inconştient, ieşim de pe calea îngustă şi grea care duce la viaţă şi ajungem pe calea cea largă şi uşoară care duce la pieire (Matei 7:13-14).

Începutul anului este un timp pentru corectarea cursului – un timp pentru a scoate harta, a consulta busola şi a asculta porunca lui Pavel de a fii atenţi cum trăim (Efeseni 5:15).

În Efeseni, Pavel porunceşte cititorilor de 5 ori să „umble” – în fapte bune, într-o manieră vrednică de chemarea lor, în dragoste, în lumină şi în înţelepciune. Privind la trei din poruncile lui Pavel legate de „umblarea” noastră, priveşte înainte şi înapoi: Unde te-ai îndepărtat de cale? Ce paşi ai putea face anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru a-L urma pe Isus pe aceste drumuri grele dar pline de bucurie?

Read more