Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

maturitate

Ce nu se prea spune despre credinţa slabă

Este greu să scrii ceva despre care crezi că va fi înţeles greşit. Inima mea se îndreaptă înspre sfinţii care se frământă şi care sunt înclinaţi să găsească noi motive pentru a fi descurajaţi. Nu îmi doresc să-i rănesc.

Isus nu frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă (Matei 12:19-20). Amin. Nici eu nu vreau să fac asta. Scopul meu nu este să îndepărtez scaunul cu rotile de la cei ce au nevoie de el, ci să avertizez cu privire la starea de inactivitate faţă de rămânerea şi întărirea în Domnul.

Sânge pe uşă

Analogiile bune au rezultate rele atunci când sunt puse în contextul greşit. Analogia sună în felul următor: nu contează că israeliţii au avut o credinţă slabă: dacă sângele mielului era pe uşă, atunci ei erau salvaţi! Aplicaţia? Problema nu-i cât de puternică este credinţa ta, ci cât de puternic este obiectul credinţei tale. Nu este vorba despre puterea credinţei tale, ci despre cât de puternic este Isus în a salva păcătoşi. Punctele vrednice de subliniat sunt clare: Isus Cristos este măreţ în a salva păcătoşi, iar lucrarea Sa, nu credinţa ta, este singura bază pentru acceptarea noastră înaintea lui Dumnezeu. Noi nu avem credinţă în credinţa noastră pentru a fi îndreptăţiţi. Credinţa noastră este în persoana şi lucrarea Regelui Isus.

Read more

Când este copilul meu suficient de matur ca să plece de acasă?

Împreună cu soţia mea, Julie, am avut minunata şi provocatoarea sarcină de a creşte şase copii, toţi fiind acum adulţi.

Când unul din fii noştri a devenit adolescent, a început să pună sub semnul întrebării tot ce l-am învăţat. Noi am devenit duşmanii lui, înşelăciunea a devenit prietenul său, iar casa noastră era câmpul de luptă. Refrenul pe care-l tot repeta era: „Când voi avea 18 ani, am plecat de aici!”

Văzând direcţia în care se îndrepta, mi-am regândit scopurile mele în calitate de părinte. Înainte să plece de acasă, vroiam ca el să poată gândi de unul singur, să aibă tot mai puţin nevoie de sfatul nostru şi să-i oferim o mai mare libertate de a face propriile alegeri. Dar această abordare doar i-a încurajat şi mai mult mândria şi răzvrătirea.

Nu-i surprinzător că acesta este mesajul culturii noastre. Ar trebui să ne creştem copii pentru a fi independenţi, pentru a gândi singuri şi pentru a face lucruri de unii singuri. Sărbătorim primul moment când şi-au dat seama că maşina nu mai are combustibil şi trebuie umplut rezervorul. Suntem uimiţi când au decis de unii singuri să nu se alăture unui grup de prieteni cu caracter îndoielnic. Abia aşteptăm ziua când vor învăţa să-şi deschidă singur un cont bancar, să plătească o factură, să se înscrie la un curs, toate de unii singuri. Acestea pot fi dovezi ale maturităţii. Dar niciuna din ele nu este în mod necesar înrădăcinată în frica de Domnul, care este începutul înţelepciunii (Proverbe 9:10). Dacă gândirea independentă este singurul lucru pe care-l urmărim la copii noştri, am putea să ratăm unul din cele mai importante aspecte a ceea ce înseamnă să fii matur: smerenia.

Read more