Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

nadejde

Încă caut să-l câştig – Scrisoare către o femeie căsătorită cu un necredincios

Dragă soţie ostenită,

Nu ne-am întâlnit niciodată, dar dacă aş putea, te-aş îmbrăţişa şi ţi-aş spune să nu renunţi şi să nu te laşi copleşită! Ştiu că este greu. Am trecut şi eu printr-o căsnicie de genul „chiar dacă…” timp de 24 de ani: „Soţiilor, chiar dacă soţii voştri nu cred, supuneţi-vă lor şi încercaţi să-i câştigaţi prin viaţa voastră evlavioasă! (parafrazarea mea). Eu eram ostenită. Mă trezeam simţind că nimic nu se va schimba vreodată în căsnicia mea. Eram descurajată. Mă uitam la uriaşii ce apăreau în relaţia noastră şi nu mai priveam la credincioşia lui Dumnezeu.

Ştiu cum este să mă trezesc duminică dimineaţa ca să mă pregătesc pentru biserică ştiind că soţul rămâne acasă şi că trebuie să-mi iau cei doi copii singură la biserică. Ştiu cum este să asculţi o predică despre căsătorie şi să simţi că jumătate nu se aplică, pentru că soţul tău nu este credincios şi nu se gândeşte la ce înseamnă să-ţi iubeşti soţia aşa cum Cristos a iubit biserica. Ştiu cum este să te rogi, să cânţi şi să plângi în baie cu uscătorul de păr pornit, pentru că dacă aş fi făcut-o de faţă cu el, şi-ar fi bătut joc de mine. Cunosc tensiunea constantă de a încerca să-ţi mulţumeşti soţul necredincios şi pe Cristos.

Dumnezeu ştie şi El. Prin Pavel, El spune, „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii?” (2 Corinteni 6:14-16). El ştie că există o diviziune reală şi constantă în căsătoria cu un necredincios. Deşi El a proiectat căsătoria ca să fie unirea într-un singur trup, noi simţim că suntem două animale aduse împreună de un jug greu, abraziv şi masiv. Dar Dumnezeu nu ne lasă fără speranţă.

Trei adevăruri care ne protejează de lipsa de speranţă

Read more

Mare parte din viaţa noastră este o aşteptare

Îmi doresc ca cineva să-mi fi spus.

Uitându-mă în urmă, mi-aş fi dorit ca o doamnă mai învârstă să-mi spună, „Mare parte din viaţă implică aşteptarea, Jani. Învaţă să aştepţi cu speranţă, nu cu frică.”

Eu am crescut crezând o minciună – o minciună pe care am dus-o în viaţa mea de adult. Am crezut că fericirea va fi a mea atunci când visurile mele se vor împlini. Aşadar am lucrat din greu – foarte greu – ca să adun în jurul meu lucrurile după care inima mea tânjea.

Tirania fricii

Dar mai apoi, în timp ce îmi îndeplineam unele dorinţe, am început să mă tem că le voi pierde. Ce stăpân nemilos a fost frica! M-a paralizat în pânza îndoielii şi a preocupării de mine, lipsindu-mă de bucurie.

M-am temut de vulnerabilitatea căsătoriei şi m-am temut de durerea singurătăţii. M-am temut de presiunea succesului şi m-am temut de ruşinea falimentului. M-am temut de lipsa de fertilitate şi m-am temut de sarcină. M-am temut de responsabilitatea creşterii copiilor şi m-am temut de golul unei case fără copii. M-am temut de stresul unui loc de muncă şi m-am temut de izolarea rămânerii acasă. M-am temut să nu par imatură şi m-am temut de îmbătrânire. Care au fost lucrurile de care nu mă temeam? Foarte puţine.

Nu-mi plăcea să fiu atât de speriată. Nu-mi plăcea ceea ce acele frici mi-au făcut mie şi celor pe care-i iubeam. Am încercat să mi le scot din inimă şi să nu mai acţionez pe baza lor, lucru care m-a dus la acel semnal de avertizare înfricoşător dar strălucitor care în cele din urmă mi-a atras atenţia spunându-mi: „Jani, tu nu eşti în control. Şi niciodată nu vei fi.”

Read more