Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

speranta

Încă caut să-l câştig – Scrisoare către o femeie căsătorită cu un necredincios

Dragă soţie ostenită,

Nu ne-am întâlnit niciodată, dar dacă aş putea, te-aş îmbrăţişa şi ţi-aş spune să nu renunţi şi să nu te laşi copleşită! Ştiu că este greu. Am trecut şi eu printr-o căsnicie de genul „chiar dacă…” timp de 24 de ani: „Soţiilor, chiar dacă soţii voştri nu cred, supuneţi-vă lor şi încercaţi să-i câştigaţi prin viaţa voastră evlavioasă! (parafrazarea mea). Eu eram ostenită. Mă trezeam simţind că nimic nu se va schimba vreodată în căsnicia mea. Eram descurajată. Mă uitam la uriaşii ce apăreau în relaţia noastră şi nu mai priveam la credincioşia lui Dumnezeu.

Ştiu cum este să mă trezesc duminică dimineaţa ca să mă pregătesc pentru biserică ştiind că soţul rămâne acasă şi că trebuie să-mi iau cei doi copii singură la biserică. Ştiu cum este să asculţi o predică despre căsătorie şi să simţi că jumătate nu se aplică, pentru că soţul tău nu este credincios şi nu se gândeşte la ce înseamnă să-ţi iubeşti soţia aşa cum Cristos a iubit biserica. Ştiu cum este să te rogi, să cânţi şi să plângi în baie cu uscătorul de păr pornit, pentru că dacă aş fi făcut-o de faţă cu el, şi-ar fi bătut joc de mine. Cunosc tensiunea constantă de a încerca să-ţi mulţumeşti soţul necredincios şi pe Cristos.

Dumnezeu ştie şi El. Prin Pavel, El spune, „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii?” (2 Corinteni 6:14-16). El ştie că există o diviziune reală şi constantă în căsătoria cu un necredincios. Deşi El a proiectat căsătoria ca să fie unirea într-un singur trup, noi simţim că suntem două animale aduse împreună de un jug greu, abraziv şi masiv. Dar Dumnezeu nu ne lasă fără speranţă.

Trei adevăruri care ne protejează de lipsa de speranţă

Read more

Puterea vindecătoare a păcatului iertat

Trupul lui nu mai funcţiona.

De cât timp era cunoscut ca fiind „paralizatul”? De cât timp picioarele nu-l mai ascultau? De cât timp era ţinut prizonierul propriului său pat?

Dar oamenii spuneau că Mesia are să vină. Când paralizatul a auzit acest lucru, nu s-a putut împotrivi impulsului de a face ceea ce s-a temut să facă în ultima vreme: să spere.

Auzea povestire după povestire despre felul în care Isus l-ar putea vindeca. El a reuşit să ridice un slăbănog de pe patul lui, a reînviat membre căzute – dar ar putea şi acum? Aceste picioare? Renunţând la precauţie, paralizatul a cerut prietenilor lui să-l poarte înspre singura sa speranţă.

Casa era plină. Nu au putut intra pe uşă – dar a se întoarce acasă nu era o opţiune. S-au urcat pe acoperiş, au forat acoperişul, iar prietenii lui l-au coborât prin acoperiş. Deşi mulţi trăgeau de Cel ce făcea miracole, Isus, găsindu-şi plăcerea în credinţa lor, i-a spus paralizatului, „Îndrăzneşte, fiule…!

În timp ce Mesia vorbea, ploaia a început să cadă peste pustiu; soarele atingea orizontul; speranţa şi prietenii lui înstrăinaţi se apropiau din nou. Lucru neştiut nici măcar de cei mai apropiaţi prieteni, anii aceştia l-au terminat. Sufletul său era aproape la fel de fără vlagă ca şi picioarele sale. Dar Isus i-a poruncit să îndrăznească. El ştia. Din toată aceea mulţime, Isus Însuşi l-a numit „fiule.” Cu siguranţă, vindecarea avea să urmeze.

„Îndrăzneşte, fiul; Păcatele îţi sunt iertate” (Matei 9:2). Iar apoi a venit aceea pauză care a părut o veşnicie pentru omul ce nu-şi putea folosi picioarele.

Imaginează-ţi că eşti acolo. Ai spart acoperişul pentru ca prietenul tău paralizat să ajungă la Isus. În timp ce fariseii protestează împotriva autorităţii Sale de a ierta păcatele, poate tu te întrebi, „Oare nu-l vede cum zace aici pe pat? Oare nu ştie scopul pentru care am bătut atâta drum? Nu poate să-l vindece? Oare prietenul nostru nu ar „îndrăzni” şi chiar s-ar simţi „fiul Lui” dacă Isus i-ar vindeca trupul bolnav şi să-i ierte şi păcatele? La ce bună iertarea dacă picioarele nu-ţi funcţionează?”

Oare de câte ori, în durerea noastră, am fost ispitiţi să ne întrebăm acelaşi lucru?

De ce cântă pasărea prinsă în cuşcă?

Read more

Dumnezeul bun din spatele veştilor rele

Recent am primit o serie de veşti tragice care au întors rugăciunile mele normale pline de credinţă şi speranţă în strigăte de plâns pline de chin şi aporie.

Fiica preadolescentă a unui prieten apropiat a căzut dintr-o dată şi inexplicabil în întunericul unei boli mintale, împingându-şi părinţii dezorientaţi în lumea confuză a sistemului de sănătate mintală.

Fiul unui alt prieten bun şi nora lui şi-au pierdut a treia fetiţă din cauza unei tulburări genetice.

Micuţa fetiţă a unui păstor a contractat E.coli la un târg de ţară şi acum se confruntă cu mari provocări de sănătate.

Toate acestea au agravat durerea noastră cu privire la pierderea fiicei noastre adoptive, care a ales să-şi înceapă viaţa împreună cu fiica ei, fără nici un loc în care să poată sta, în Philadelphia, în loc să vină acasă în familia noastră.

De ce, Doamne?

Read more

Dacă Dumnezeu nu te vindecă

Săptămâni de chimioterapie au erodat straturile de piele ale gurii ei, i-a distrus sistemul imunitar şi a culminat într-o operaţie de câteva ore pentru a scoate o tumoare de mărimea unui grepfrut.

În tot acest timp, prietenii şi cei dragi au ridicat o singură rugăciune venită din inimă: Doamne, vindec-o. Ea s-a înfăşurat în cuvintele lor ca într-o armură. Mai apoi, ea a arătat înspre o linie din raportul patologic care descria celulele moarte din centrul tumorii, şi L-a lăudat pe Dumnezeu pentru mila Sa. Ea spunea că procesul de chimioterapie a omorât tumoarea înainte ca medicul să pună bisturiul pe piele, iar vindecarea pentru care se ruga era posibilă.

Dar acele celule moarte nu promiteau vindecarea. Mai degrabă, ele indicau un cancer atât de agresiv încât vasele de sânge nu puteau să-l străpungă în centru. Tumoarea creştea atât de repede încât nu putea să-şi susţină propriul nucleu. Câteva luni mai târziu, cancerul nu doar că s-a întors, dar s-a răspândit cuprinzându-i plămânii şi apăsându-i creierul.

Dezechilibrat de durere

Read more

Mare parte din viaţa noastră este o aşteptare

Îmi doresc ca cineva să-mi fi spus.

Uitându-mă în urmă, mi-aş fi dorit ca o doamnă mai învârstă să-mi spună, „Mare parte din viaţă implică aşteptarea, Jani. Învaţă să aştepţi cu speranţă, nu cu frică.”

Eu am crescut crezând o minciună – o minciună pe care am dus-o în viaţa mea de adult. Am crezut că fericirea va fi a mea atunci când visurile mele se vor împlini. Aşadar am lucrat din greu – foarte greu – ca să adun în jurul meu lucrurile după care inima mea tânjea.

Tirania fricii

Dar mai apoi, în timp ce îmi îndeplineam unele dorinţe, am început să mă tem că le voi pierde. Ce stăpân nemilos a fost frica! M-a paralizat în pânza îndoielii şi a preocupării de mine, lipsindu-mă de bucurie.

M-am temut de vulnerabilitatea căsătoriei şi m-am temut de durerea singurătăţii. M-am temut de presiunea succesului şi m-am temut de ruşinea falimentului. M-am temut de lipsa de fertilitate şi m-am temut de sarcină. M-am temut de responsabilitatea creşterii copiilor şi m-am temut de golul unei case fără copii. M-am temut de stresul unui loc de muncă şi m-am temut de izolarea rămânerii acasă. M-am temut să nu par imatură şi m-am temut de îmbătrânire. Care au fost lucrurile de care nu mă temeam? Foarte puţine.

Nu-mi plăcea să fiu atât de speriată. Nu-mi plăcea ceea ce acele frici mi-au făcut mie şi celor pe care-i iubeam. Am încercat să mi le scot din inimă şi să nu mai acţionez pe baza lor, lucru care m-a dus la acel semnal de avertizare înfricoşător dar strălucitor care în cele din urmă mi-a atras atenţia spunându-mi: „Jani, tu nu eşti în control. Şi niciodată nu vei fi.”

Read more

Noi nu pricepem ceea ce Dumnezeu realizează

Ai stat vreodată să te gândeşti cât de ciudat a fost tot ce s-a întâmplat în jurul naşterii lui Isus? Orice şi-ar fi imaginat oamenii că s-ar întâmpla la venirea lui Mesia, nimeni nu şi-a imaginat că va arăta aşa.

În tot ceea ce ne-a descoperit nouă despre acel prim Crăciun straniu, Dumnezeu ne spune nişte lucruri foarte importante cu privire la felul în care vrea ca noi să vedem experienţele tulburătoare, glorioase, frustrante, înfricoşătoare, dureroase, neaşteptate, dezamăgitoare sau chiar tragice din viaţa noastră. Nimeni nu a priceput pe deplin ce se întâmplă în timp ce Fiul lui Dumnezeu intra în lumea noastră. Nimeni nu a văzut toată imaginea – nimeni, afară de Dumnezeu.

Un Mesia neaşteptat

Read more