Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

suferinta

Învaţă să râzi când viaţa doare

În anii de după ce fiul meu, Jonah, a fost diagnosticat cu cancer, mulţi oameni m-au întrebat ce cărţi citesc pentru încurajare în acele zile grele din spital. Este o întrebare bună, dar am ezitat să răspund pentru că ştiu că ei caută resurse care să se adreseze direct problemei suferinţei creştinului. Nu astfel de cărţi am citit.

În timpul acelor lungi zile în care îmi priveam fiul atins de ace, operaţii şi medicamente toxice, lectura mea zilnică a cuprins în mare parte Biblia, în special Psalmii şi o carte veselă şi haioasă.

Motivul pentru care citeam Psalmii este evident. În mijlocul zilelor dificile, acele cuvinte mi-au ţinut credinţa ancorată în suveranitatea şi bunătatea lui Dumnezeu faţă de noi, în mod special în suferinţă. Dar când spun că am citit şi cărţi umoristice în acel timp, multora li se pare cam neserios şi nu suficient de pios pentru un creştin suferind. Cred că acest lucru este o greşeală.

Râsul îşi are vremea lui

Read more

Ce este în neregulă cu mine? – Cum Spurgeon s-a luptat cu depresia

Chiar şi după moartea sa în 1892, Charles Spurgeon continuă să influenţeze în mod profund biserica şi liderii ei. Astăzi, Spurgeon este unul din cei mai citiţi autori creştini, vii sau morţi. Alegând dintre volumele sale de predici, comentariile, meditaţiile şi cărţile sale, mulţi oameni ai lui Dumnezeu continuă să se desfete în roadele slujirii lui Spurgeon.

„Prinţul predicatorilor,” aşa cum a fost numit, a avut un impact deosebit asupra mea. El mi-a fost un mentor spiritual care de multe ori mi-a înviorat şi provocat sufletul. Nu sunt atras în mod principal de convingerile sale teologice sau de succesul său. Mai degrabă, sunt atras de suferinţele sale.

Prinţul scufundat

În ciuda multor binecuvântări şi biruinţe pe care Spurgeon le-a experimentat, el a şi suferit mult în viaţa şi slujirea sa. Una din suferinţele care l-au încercat a fost „depresia fără motiv.” A spus odată într-o predică, „Sufletul meu a fost scufundat aşa de adânc încât puteam să plâng o oră ca un copil şi totuşi nu ştiam de ce plâng” („Greutatea şi bucuria creştinilor”). Depresia fără cauză a chinuit chiar şi pe prinţul predicatorilor, de multe ori simţindu-se ruşinat că era vulnerabil în faţa unei astfel de mâhniri.

Mulţi creştini s-au luptat cu depresia şi, pentru mulţi, părea o lovitură fără motiv. Gândeşte-te la ce spunea David: „Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu?” (Psalmul 42:5). Cu alte cuvinte, „Ce este în neregulă cu mine? De ce mă simt aşa?” Dacă regele Israelului şi prinţul predicatorilor au experimentat o astfel de depresie, cu siguranţă noi nu suntem imuni. Chiar şi cei mai bucuroşi creştini pot cunoaşte nopţile negre şi inexplicabile ale depresiei.

Cum ne putem lupta prin aceste sezoane? Cum a împăcat Spurgeon lupta sa cu depresia şi perspectiva sa asupra unui Dumnezeu al harului? Deşi depresia este complexă, şi unele din remedii pot varia de la persoană la persoană, iată trei adevăruri care pot fi o lumină în întuneric.

Dătătorul paharului

Read more

Încredinţând lui Dumnezeu durerea copiilor noştri

Am simţit un val de ameţeală care m-a lovit în creştetul capului în timp ce îl ţineam de mână pe băiatul meu de trei ani. Strigătele lui mi-au străpuns inima în timp ce se lupta cu asistenta care dorea să-i introducă cateterul venos central (PICC) pentru următoarele tratamente. Nu ştiu dacă mai pot trece prin aşa ceva, mă gândeam în timp ce am realizat că va trebui să trec încă de trei ori prin acest proces, într-o singură săptămână, cu celălalt copil.

Nu mi-am dorit niciodată aşa ceva pentru copii mei. De fapt, exact de asta mă temeam pentru ei. Îmi doream doar să le ofer o copilărie normală şi să-i protejez de realităţile dure ale vieţii trăite în această lume căzută, atât de mult cât aş fi putut. M-am luptat cu modul în care să înţeleg dorinţa mea de a-mi proteja copii de lucrurile pe care Dumnezeu alege să le îngăduie. Ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu pentru copii mei când ea se manifestă diferit decât o sănătate perfectă – sau măcar normală?

Focul plin de har al rafinatorului

Cum ar fi dacă tocmai lucrurile de care ne temem pentru copii noştri – şi pe care încercăm cu meticulozitate să le controlăm – se dovedesc a fi căile pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a le deschide ochii ca să-L vadă pe El? Dar dacă Dumnezeu foloseşte cele mai grele zile (pe care încercăm să le evităm) pentru a creşte caracterul lor şi pentru a-i aşeza pe o cale diferită, dar veşnic profitabilă decât cea pe care noi am alege-o pentru ei?

Dacă călătoreşti pe un drum greu împreună cu copilul tău sau eşti paralizat de frica a ceva ce s-ar putea să ameninţe confortul şi fericirea lor, vreau să te încurajez arătându-ţi câteva moduri în care L-am văzut pe Dumnezeu folosindu-se de suferinţă în viaţa copiilor mei şi a familiei mele. El a lucrat în noi în moduri pe care nu le-aş schimba nici dacă aş putea. Copii mei au fost atinşi de focul Rafinatorului şi învaţă lecţii preţioase în mijlocul focului.

Read more

Dumnezeul bun din spatele veştilor rele

Recent am primit o serie de veşti tragice care au întors rugăciunile mele normale pline de credinţă şi speranţă în strigăte de plâns pline de chin şi aporie.

Fiica preadolescentă a unui prieten apropiat a căzut dintr-o dată şi inexplicabil în întunericul unei boli mintale, împingându-şi părinţii dezorientaţi în lumea confuză a sistemului de sănătate mintală.

Fiul unui alt prieten bun şi nora lui şi-au pierdut a treia fetiţă din cauza unei tulburări genetice.

Micuţa fetiţă a unui păstor a contractat E.coli la un târg de ţară şi acum se confruntă cu mari provocări de sănătate.

Toate acestea au agravat durerea noastră cu privire la pierderea fiicei noastre adoptive, care a ales să-şi înceapă viaţa împreună cu fiica ei, fără nici un loc în care să poată sta, în Philadelphia, în loc să vină acasă în familia noastră.

De ce, Doamne?

Read more

Durerea nu va avea ultimul cuvânt

Durerea şi-a impus birul asupra mea – fizic, emoţional şi mintal. Dauna nu este întotdeauna vizibilă pe faţa mea sau în cuvintele mele, dar este întotdeauna acolo, ispitindu-mă să văd totul prin lentila unei inimi rănite şi a unui duh zdrobit.

Nimeni nu trăieşte această viaţă neatins. Cu toţii experimentăm zdrobirea şi fragilitatea acestei lumi într-un mod sau altul. Fie că înfruntăm dezamăgiri zilnice, un trup ce îmbătrâneşte, o boală ce ne schimbă viaţa, abuzuri, relaţii rupte sau pierderi, durerea pe care o experimentăm se împleteşte în ţesătura vieţii noastre. Ne schimbă, câteodată lăsând în urmă cicatrici sau un şchiopătat.

Cicatricile invizibile

Cunosc foarte bine cum suferinţa îşi lasă cicatricile. Unele sunt vizibile, în timp ce altele sunt ascunse în ţesătura fiinţei mele. Multiplele cicatrici de pe glezna mea îmi aduc aminte că nu mai pot, fizic, să fac atât de multe lucruri ce-mi plăceau să le fac. O altă cicatrice îmi va fi lăsată din cauza tubului cateterismului venos central pus în braţul meu pentru a-mi trata boala cronică. Dar cicatricea dinăuntru – aceea pe care nu o poate vedea nimeni – este cea care îmi ameninţă nădejdea şi bucuria cel mai mult.

Read more

Nici o abatere de la Calvar

Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. (Luca 2:6-7)

Te-ai gândi că dacă Dumnezeu conduce lumea în aşa fel încât să folosească un recensământ cu impact în tot imperiul, numai pentru a-i aduce pe Maria şi Iosif la Betleem, cu siguranţă ar fi putut rezerva o cameră în casa de poposire pentru ei.

Da, ar fi putut face asta. Cu siguranţă! Şi Isus putea să se nască într-o familie bogată. El ar fi putut să transforme pietrele în pâini când era în pustie. Ar fi putut să cheme 10.000 de îngeri ca să-L ajute în Ghetsimani. Ar fi putut să se dea jos de pe cruce şi să se salveze. Întrebarea nu este ce poate Dumnezeu, ci ce doreşte Dumnezeu să facă.

Voia lui Dumnezeu a fost ca deşi Cristos era bogat, de dragul tău să devină sărac. Semnul „Ocupat” de pe toate motelurile din Betleem au fost de dragul tău. „S-a făcut sărac pentru voi” (2 Cor. 8:9). Dumnezeu conduce toate lucrurile – chiar şi locurile disponibile dintr-un hotel – de dragul copiilor Lui. Drumul spre Calvar a început cu semnul „Ocupat” în Betleem şi se încheie cu scuipături şi batjocuri la cruce în Ierusalim.

Nu trebuie să uităm că El a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze” (Luca 9:23).

Noi ne alăturăm Lui pe drumul Calvarului şi îl auzim spunând: „Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: Robul nu este mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15:20).

Celui care strigă entuziasmat: „Te voi urma oriunde vei merge!”, Domnul Isus îi răspunde: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde-Şi odihni capul” (Luca 9:57-58).

Da, Dumnezeu putea să-I rezerve Domnului Isus o cameră la naşterea Sa. Dar acest lucru ar fi fost o abatere de la drumul Calvarului.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/no-detour-from-calvary