Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

viata vesnica

Peste cadavrele noastre – costul avertizării celor pierduţi

Într-una din cele mai sumbre ocazii, el a căutat să-i mângâie pe cei ce plângeau. Sicriul rece împodobea un trup răcit în timp ce ochii familiei şi a prietenilor, apăsaţi de tristeţe, priveau înspre vorbitor. Acesta dorea să le aducă orice mângâiere ar fi putut. De aceea, a făcut ceea ce mulţi păstori bine intenţionaţi fac în această situaţie: a abandonat adevărul.

Mulţi pot simpatiza cu impulsul de a face aşa ceva. Femeia din faţa lui a trăit cât se poate de lumesc, L-a batjocorit pe Dumnezeu şi Cuvântul Lui ori decât ori avea ocazia. Cu toţi prieteni şi familia în jurul ei, nu părea timpul potrivit pentru a spune ceea ce Dumnezeu spune de fapt. De aceea, păstorul a proclamat că – undeva în adâncul sufletului – ea a fost o persoană bună şi acum este cu Domnul în Cer.

În acel moment, când toţi erau mulţumiţi de cuvintele păstorului, o tânără femeie a vorbit:

Este o minciună! Nu-l credeţi! Nu veţi fi toţi într-un loc mai bun! Această speranţă este falsă! Doar cei ce cred în Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a murit şi a înviat, vor fi mântuiţi! Doar cei care se pocăiesc, cred şi-L urmează până la sfârşit vor fi într-un loc mai bun. Mânia îi aşteaptă pe toţi cei ce mor în păcat! Vă rog, credeţi! El este gata să vă ierte!

Oamenii se holbau înspăimântaţi. Uşierul s-a apropiat de ea, invitând-o să plece. O persoană i-a spus furios să tacă odată din gură. Asta pentru că gura iadului era larg deschisă. În joc erau sufletele. Adevărul lui Dumnezeu a fost măcelărit. Ea a încercat, singură, să-i avertizeze pe cei dragi de calea înspre pieire.

Soţia mea a fost la această înmormântare în urmă cu zece ani. A fost martora cuvintelor sentimentale ale păstorului, a văzut abordarea uşierului şi a auzit limbajul dur adresat ei. Ea era aceea tânăra care, cu o voce tremurândă, a oferit tuturor celor ce ar asculta-o, har la poarta iadului.

Păcătoşi în mâini mânioase

Read more

În întuneric El a venit

În lumea noastră, într-o noapte ce nu prevestea nimic, într-o mică cetate obosită de asuprirea străină şi a secolelor de aşteptări profetice neîmplinite, într-un adăpost în care nimeni nu s-ar fi gândit să-L caute, în grija unor părinţi fără casă şi săraci, a venit Dumnezeu Fiul.

A fost întruparea Sa, dar nu începutul Său. El a existat mai dinainte de concepţia Sa. El a existat înainte de întreaga lume (Ioan 17:5). Tot ceea ce există, vizibil şi invizibil, a fost făcut prin El şi pentru El (Ioan 1:3; Coloseni 1:16), inclusiv,

  • Propriul Său ADN care a instruit fiecare celulă să-şi facă datoria în formarea unui trup şi a creierului
  • Sângele mamei Lui şi lichidul amniotic care i-a tamponat părul Său negru şi delicat
  • Reflexul de tresărire care îl va face să plângă
  • Bumbacul tors şi transformat în scutecele de înfăşat care i-au cuprins mâinile şi picioarele micuţe pentru a atenua reflexul de tresărire
  • Copacii din care s-a făcut lemnul pentru ieslea ce îl găzduia
  • Tânăra mamă obosită, în dureri, care dormea lângă El după ce i-a dat naştere
  • Obositul, atentul şi uimitul tânăr pe care-l va numi „Tată”, şi care acum făcea focul
  • Intrigaţii păstori care îşi făceau drumul prin câmp
  • Mulţimea de îngeri care au zguduit cerul Betleemului cu veşti bune ale unei mari bucurii
  • Şi ciudata stea care a atras pe acei ciudaţi astrologi persani ca să se închine Lui

Stând acolo, arătând la fel ca orice alt bebeluş iudeu care s-a născut în noaptea aceea, El era „chipul Dumnezeului nevăzut” (Coloseni 1:15). În timp ce natura Sa umană dormea ca un bebeluş, natura Sa divină ţinea toate lucrurile împreună în existenţă (Coloseni 1:17).

În întuneric a venit

Read more