Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

viata

Dumnezeu este mai preţios în vale

David umbla prin pustia aridă a Iudeii atunci când a scris,

Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale. Te voi binecuvânta, dar, toată viaţa mea, şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile. (Psalmul 63:3-4)

Călătoria lui David prin pustie nu a fost o experienţă venită din dorinţa de a fi singur. El nu era într-o vacanţă spirituală în pustiu pentru a scăpa de aglomeraţia vieţii şi a se reconecta cu Dumnezeu. David fugea de oamenii care vroiau să-l omoare (Psalmul 63:9). Încă odată, între el şi moarte nu era decât un pas (1 Samuel 20:3) şi îi simţea respiraţia rece pe ceafă.

Deci, a-i spune lui Dumnezeu că bunătatea Sa este „mai mult decât viaţa” nu era pentru David o metaforă exagerată, romantică sau poetică. Era strigătul inimii sale în timp ce înfrunta realitatea dură a morţii. Faptul că nu mai avea parte de o siguranţă aparentă a accentuat simţul lui David faţă de dulceaţa a ceea ce Dumnezeu a promis că va fi pentru el. Aşadar, avem un alt exemplu al celui mai plăcut psalmist al lui Israel (2 Samuel 23:1) scriind unul din cele mai plăcuţi psalmi într-una din cele mai amare experienţe.

Darurile mai măreţe ale lui Dumnezeu

Read more

Lasă moartea să te înveţe cum să trăieşti

Unele din cele mai frumoase daruri ale vieţii se găsesc în cele mai ciudate locuri.

Alex Zanardi a câştigat aurul în proba de ciclism de mână la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro din 2016. Cincisprezece ani mai devreme, fiind şofer de Formula Una, şi-a pierdut ambele picioare într-un accident în Germania, din cauza vitezei. Când a primit medalia de aur la Rio, Zanardi a spus, „Simt că viaţa mea este un privilegiu continuu… Chiar şi accidentul, ceea ce mi s-a întâmplat, a devenit cea mai mare oportunitate a vieţii mele.”

Sunt foarte atent atunci când cineva ca Zanardi vorbeşte. Întotdeauna există ceva frumos – şi derutant – în a găsi un dar acolo unde credem că vom găsi doar tragedie.

Cuvintele lui Zanardi sunt ecoul perspectivei asupra vieţii a uneia din cele mai neobişnuite cărţi din Scriptura Vechiului Testament: Eclesiastul. Mulţi sunt derutaţi de refrenul care se repetă, „Deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune” (Eclesiastul 1:2), şi despre modurile discordante în care această parte a Cuvântului lui Dumnezeu pare să vorbească despre viaţa din lumea aceasta. Dar strălucirea cărţii Eclesiastul este să ne descopere daruri în cel mai îngrozitor, ciudat şi aspru loc care poate exista: moartea.

Read more

Cele două scopuri ale Crăciunului

Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. (1 Ioan 3:7-8)

Când 1 Ioan 3:8 spune că motivul pentru care „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat este ca să nimicească lucrările diavolului”, care sunt „lucrările diavolului” pe care le are el în minte? Răspunsul este clar din context.

Prima dată, 1 Ioan 3:5 este o paralelă clară: „Să ştiţi că El s-a arătat ca să ia păcatele.” Fraza El s-a arătat apare în versetul 5 şi versetul 8. Deci cel mai probabil „lucrările diavolului” pe care Isus vine să le distrugă sunt păcatele. Prima parte a versetului 8 confirmă acest lucru: „Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început.” Problema în context este păcătuirea, nu boala sau maşini stricate sau programe date peste cap. Isus a venit în lume ca să ne facă în stare să nu mai păcătuim.

Vedem asta mai clar atunci când aşezăm acestea lângă adevărul din 1 Ioan 2:1: „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi.” Acesta este unul din scopurile măreţe ale Crăciunului – unul din scopurile măreţe ale întrupării (1 Ioan 3:8).

Dar există un alt scop pe care Ioan îl adaugă în 1 Ioan 2:1-2, „Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.”

Iată ce înseamnă: înseamnă că Isus s-a arătat în lume pentru două motive. A venit ca noi să nu mai păcătuim – adică, să distrugă lucrările diavolului (1 Ioan 3:8); şi a venit ca să fie ispăşire pentru păcatele noastre, dacă păcătuim. El a venit să fie jertfa înlocuitoare care îndepărtează mânia lui Dumnezeu apărută din cauza păcatelor noastre.

Deznodământul celui de-al doilea scop nu este să învingă primul scop. Iertarea nu este pentru permiterea păcătuirii. Scopul morţii lui Cristos pentru păcatele noastre nu este ca noi să ne relaxăm în bătălia noastră împotriva păcatului. Deznodământul acestor două scopuri ale Crăciunului, mai degrabă, este că plata făcută odată pentru totdeauna pentru toate păcatele noastre este libertatea şi puterea care ne ajută să ne luptăm împotriva păcatului nu în mod legalist, câştigându-ne salvarea şi nu din frică de a ne pierde salvarea, ci ca învingători care se aruncă în bătălia împotriva păcatului cu siguranţă şi bucurie, chiar dacă ne costă viaţa.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/the-son-of-god-appeared

Viaţă şi moarte de Crăciun

Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. (Ioan 10:10)

Tocmai când începusem să scriu acest devoţional, am primit vestea că Marion Newstrum a murit. Marion şi soţul ei, Elmer, s-au alăturat bisericii noastre când majoritatea membrilor noştri nici nu erau în viaţă. Ea a avut 87 de ani. Au fost căsătoriţi 64 de ani.

Când am vorbit cu Elmer şi i-am spus să fie tare în Domnul şi să nu-şi piardă speranţa, el a spus: „El a fost un prieten adevărat.” Mă rog ca toţi creştinii să fie în stare să spună la sfârşitul vieţii, „Cristos a fost un prieten adevărat.”

De fiecare Advent îmi reamintesc de moartea mamei mele. A trecut la Domnul când a avut 56 de ani într-un accident de autobuz în Israel. Era 16 decembrie 1974. Acele evenimente sunt incredibil de reale pentru mine chiar şi astăzi. Dacă mă las dus de sentimente, foarte uşor încep să plâng – de exemplu, gândindu-mă că fii mei nu au cunoscut-o niciodată. Am înmormântat-o după Crăciun. Ce Crăciun preţios a fost acela!

Mulţi dintre voi, de acest Crăciun, veţi simţi pierderile pe care le-aţi suferit mai tare decât înainte. Nu blocaţi acele sentimente. Lăsaţi-le să vină. Simţiţi-le. Pentru ce este dragostea, dacă nu să intensifice sentimentele noastre – atât în viaţă cât şi în moarte? Dar, oh, nu fi plin de amărăciune. Te distrugi în mod tragic dacă devii amărât.

Isus a venit de Crăciun ca noi să avem viaţă veşnică. „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10). Elmer şi Marion au discutat unde îşi vor petrece ultimii ani de viaţă. Elmer spunea, „Eu şi cu Marion suntem de acord că ultima casă va fi cu Domnul.”

Îţi este dor de casă? Familia mea vine de sărbători acasă. Mă simt bine. Mă gândesc că motivul cel mai profund pentru care mă simt bine este că atât eu şi ei suntem destinaţi în adâncul fiinţei noastre pentru o reuniune de familie finală. Toate celelalte reuniuni de familie sunt degustări. Şi degustările sunt bune.

Sunt bune atâta vreme cât nu înlocuiesc realitatea. Oh, nu lăsa ca lucrurile dulci ale acestei sărbători să înlocuiască Dulceaţa finală, măreaţă şi atot-satisfăcătoare. Lasă ca fiecare pierdere şi fiecare delectare să facă inima să tânjească după Cer.

Crăciunul. Ce altceva ar avea în vedere decât: Eu am venit ca ei să aibă viaţă? Marion Newstrum, Ruth Piper, tu şi cu mine – ca noi să avem Viaţa, acum şi veşnic.

Fă ca Crăciunul de Acum să fie mai bogat şi mai profund gustând din fântâna lui pentru totdeauna. Este aşa de aproape.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/life-and-death-at-christmas–2