Deci, ceea ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Cristos. 1 Ioan 1:3

Termenul de „părtășie” nu se cunoaște prea mult, poate prea puțin chiar și pentru membrii bisericii. Mă refer în mod special la semnificația termenului, nu la uzanța lui, care este arhicunoscută. Spunem că avem părtășie când ne adunăm ca biserică, dar se poate să nu vorbim cu nimeni, să ne ridicăm repede înainte de finalul serviciului de închinare pentru a nu da mâna cu cineva și a întreba de sănătate. Strângerea laolaltă nu înseamnă în mod necesar părtășie. A te întâlni în același loc nu înseamnă neapărat părtășie. Părtășia e mai mult. Părtășie (gr. koinonia) înseamnă a avea lucrurile cele mai prețioase împreună. Părtășie este atunci când există unitate și dragoste frățească. Se întâmplă când abia aștepți să te întâlnești cu frații pentru a te bucura de Cuvântul lui Cristos.

Sunt câteva piedici sau păcate în calea părtășiei:

• Materialismul. Disponibilitatea pentru investirea în relații și preocuparea pentru întâmpinarea nevoilor sunt tot mai scăzute, în principiu din cauza timpului aglomerat al membrilor care lucrează. Timpul disponibil pentru întâlniri, slujire și misiune a scăzut considerabil. Ajutorul financiar și material care a venit din afară pentru membri bisericii, pe lângă beneficiile aduse, adesea a produs invidie, suspiciune și lipsa transparenței, ceea ce a condus la afectarea părtășiei.
• Individualismul. Odată cu trecerea la o piață capitalistă și la o mentalitate tot mai occidentală, individualismul și autonomia și-au făcut loc și în mentalitatea bisericii. Tot mai puțini credincioși înțeleg importanța vieții creștine în comunitate, și mai puțini răspund oportunităților de slujire comună și implicării în lucrarea de facere de ucenici. Mântuirea în dimensiunea ei personală, a fost înțeleasă în detrimentul înțelegerii că persoana mântuită nu poate supraviețui și nu se poate dezvolta în mod individual, ci numai în comunitate (cf. cu 1 Corinteni 12:3).
• Consumerismul. Mentalitatea de a consuma numai ceea ce face plăcere a afectat și gândirea oamenilor care participă la întâlnirile de biserică. Foarte mulți participă la serviciul de închinare dorind mai degrabă să primească decât să ofere, să judece calitatea serviciilor și să participe în funcție de opțiuni. Nivelul de ucenicie și implicare în slujire a scăzut considerabil, lăsând ca viața comunității să se manifeste în principal în cadrul serviciului de închinare de duminică dimineața, participarea la celelalte servicii fiind redusă. Atitudinea de a critica fără o implicare activă și constantă face ca părtășia bisericii să își diminueze profunzimea și bucuria.
• Formalismul. Poate că acest element pare la suprafață inocent, și pare că se datorează în primul rând obișnuinței oamenilor, dar de fapt formalismul ascunde o dragoste mai mare pentru formă decât pentru esență. El există când biserica nu este dispusă să își schimbe forma pentru ca esența să se manifeste mai deplin. Probabil este factorul cel mai inhibitor al dinamicii relațiilor din cadrul bisericii locale. Se întâmplă atunci când membrii sunt preocupați excesiv cu aparența lor de teama de a nu fi criticați, nemaiavând curajul să își deschidă inima pentru o părtășie adevărată.

În următoarea perioadă vom studia împreună cu biserica Prima Epistolă a lui Ioan care are ca temă principală părtășia creștină, mai specific „părtășia creștină se clădește pe credința în Evanghelie, credință dovedită în neprihănire și dragoste”. Apostolul Ioan era preocupat ca relațiile din cadrul bisericii lui Cristos să fie sănătoase, curate și pline de dragoste. Această părtășie demonstrează realitatea credinței membrilor bisericii.

Te invităm cu toată dragostea să redescoperim această epistolă și să ne lăsăm transformați de harul lui Dumnezeu pentru ca, în cele din urmă, să redescoperim părtășia cu Dumnezeu și unii cu alții.

Pastor Betuel Vararu