Întrebarea fundamentală la care religiile lumii încearcă să dea un răspuns este “Cum putem fi mântuiți?”. Chiar dacă întrebarea nu folosește aceste cuvinte în toate situațiile, conceptul de mântuire este prezent. Iar religia își găsește rolul tocmai în a da răspuns la această întrebare. Mântuirea se definește ca fiind izbăvire, scoatere din condiția de păcătos. Este adevărat că secularismul neagă condiția păcătoasă, și în consecință și mântuirea, însă vedem chiar și aici forme de izbăvire promovate. 

Există un aspect fundamental în ideea de a fi mântuit și acesta este justificarea. Observăm că oamenii simt nevoia să se justifice în acțiunile lor, fie că fac bine, fie că fac rău. În permanență emitem judecăți cu privire la acțiunile altora, fie îi justificăm, fie îi condamnăm pentru faptele săvârșite. Această noțiune de justificare are legătură cu un standard la care ne supunem toți sau, cel puțin, prin care încercăm să-i măsurăm pe toți, iar acest standard este dreptatea. Dreptatea, la rândul ei, nu poate fi obiectivă și statornică, decât dacă se bazează pe dreptatea lui Dumnezeu. Așa cum afirma cunoscutul apologet Ravi Zacharias, moralitatea nu își are temeiul decât pe existența lui Dumnezeu, mai cu seamă pe dreptatea lui Dumnezeu. 

Dar dacă păcatul este o încălcare a Legii lui Dumnezeu (întipărită în conștiință sau în Scriptură), și dacă Dumnezeu este drept, atunci este nevoie de justificare. Și mântuirea nu poate avea loc fără justificare. De ce? Pentru că Dumnezeu este drept. Iată aici câteva comentarii iluminatoare ale teologului Charles Hodge:

Este evident că, dacă Dumnezeu nu ar poseda atribultul dreptății, dacă ceea ce noi numim dreptatea Lui nu constă decât în bunăvoința Lui, atunci întrebarea nu mai are nici o relevanță: omului nu i se cere să fie drept pentru a fi mântuit. Nu există nici o cerință a dreptății care trebuie satisfăcută. Pocăința este tot ceea ce s-ar cere drept condiție a restaurării în favoarea lui Dumnezeu. Sau, orice declarație didactică sau manifestare a dezaprobării puternice a păcatului de către Dumnezeu ar deschide calea pentru iertarea sigură a păcătoșilor. Ori, dacă cerințele justiției ar fi ușor satisfăcute, dacă ascultarea parțială, imperfectă sau mustrările părintești ori penitențele auto-impuse ar fi suficiente pentru satisfacerea cerințelor, atunci păcătosul nu are nevoie să fie drept înaintea lui Dumnezeu, pentru a fi mântuit. Dar sufletul omului cunoaște intuitiv că acestea sunt refugii ale minciunii. El știe că există un astfel de atribut – al dreptății – la Dumnezeu. Cunoaște că cerințele dreptății nu pot fi înduplecate pentru că ele sunt drepte. Știe că nu poate fi mântuit până când nu este justificat, și că nu poate fi declarat drept câtă vreme cerințele dreptății nu sunt satisfăcute pe deplin. Orice perspective inferioare acesteia cu privire la răutatea păcatului și cu privire la dreptatea lui Dumnezeu stau la baza tuturor vederilor false cu privire la această măreață doctrină.” (Charles Hodge, “Justificarea este un act legal,” Vestitorul Evangheliei Harului,  nr. 1)

Dacă Dumnezeu nu ar fi drept, ci doar bun, ar fi suficientă pocăința. Dar pentru că Dumnezeu este drept, noi suntem considerați vinovați înaintea Lui și nimic nu poate schimba aceasta, nici ascultarea noastră imperfectă, nici pocăința noastră. Pentru că a fi drept înseamnă în cele din urmă a fi lipsit de păcat. 

Mesajul Evangheliei constă în faptul că Dumnezeu a găsit o cale să îl justifice pe cel păcătos, nu pe baza caracterului său sau a performanțelor sale, ci pe baza harului și a răscumpărării care se găsește în Isus Cristos, care a fost rânduit de Dumnezeu să fie o jertfă de ispășire, ca dovadă a dreptății Sale, în așa fel încât El să fie drept și să-l justice totodată pe cel ce are credință în Isus (parafrazare Romani 3:24-26). 

În baza morții și învierii lui Isus Cristos pentru păcătoși, Dumnezeu ne poruncește să ne pocăim și să ne încredem în Isus Cristos, iar “orice mărturisire cu penitență a păcatelor, orice apel la îndurarea lui Dumnezeu reprezintă o renunțare la orice fel de merit personal, o declarație că speranța celui penitent nu se poate bizui pe nimic din ce el poate face”.  

Iar dacă ești justificat, ești mântuit!

Pastor Betuel Vararu