Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Month: December 2017

Trei cadouri de Crăciun

Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului… Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. (1 Ioan 3:7-8; 2:1-2)

Meditează la această realitate remarcabilă. Dacă Fiul lui Dumnezeu a venit ca să te ajute să nu mai păcătuieşti – să nimicească lucrările diavolului – şi dacă a venit să moară pentru ca, atunci când păcătuieşti, să existe o ispăşire, o îndepărtare a mâniei lui Dumnezeu, care este atunci implicaţia pentru viaţa ta?

Trei lucruri. Şi ar fi minunat să le ai. Ţi le prezint pe scurt ca nişte cadouri de Crăciun.

Cadoul nr.1. Un scop clar pentru viaţa ta

Prima implicaţie este că ai un scop clar pentru viaţa ta. Într-o formă negativă, sună aşa: Nu păcătui – nu fă ceva ce îl dezonorează pe Dumnezeu. „Vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi.” (1 Ioan 2:1) „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3:8).

Dacă întrebi: „Poţi să o pui într-o formă pozitivă, nu negativă?”, răspunsul este: Da, şi totul este concluzionat în 1 Ioan 3:23. Este o concluzie bună a ceea ce ne cere întreaga epistolă a lui Ioan. Observă că substantivul poruncă este la singular – „Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său, Isus Cristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a poruncit El.” Aceste două lucruri sunt atât de legate încât Ioan le vede ca o singură poruncă: crede în Isus şi iubeşte-i pe alţii. Acesta este scopul nostru. Aceasta este viaţa creştină. A te încrede în Isus, a iubi oamenii în felul în care Isus şi apostolii Săi ne-au învăţat să-i iubim. Încrede-te în Isus, iubeşte oamenii. Acesta este primul cadou: un scop pentru care să trăieşti.

Cadoul nr.2. Speranţa că falimentele noastre vor fi iertate

A doua implicaţie a adevărului dublu că Isus a venit să nimicească păcatele noastre şi să ne ierte păcatele este aceasta: noi progresăm în a birui păcatul nostru atunci când avem speranţa că falimentele noastre vor fi iertate. Dacă nu ai speranţa că Dumnezeu îţi va ierta falimentele, când vei începe să te lupţi cu păcatul, vei renunţa.

Mulţi dintre voi vă gândiţi la nişte schimbări în noul an, pentru că aţi căzut în nişte obiceiuri păcătoase şi vreţi să scăpaţi de ele. Vrei obiceiuri noi legate de mâncare. Noi obiceiuri legate de ceea ce-ţi face plăcere. Noi obiceiuri legate de generozitate. Noi obiceiuri în relaţia cu soţul/soţia. Noi obiceiuri pentru timpul devoţional al familiei. Noi obiceiuri în ceea ce priveşte odihna. Noi obiceiuri în evanghelizare. Dar te întrebi dacă are vreun rost. Ei bine, iată al doilea cadou de Crăciun: Cristos nu a venit doar să nimicească lucrările celui rău – păcătuirea noastră – El a venit şi să fie un apărător pentru noi din cauza falimentelor noastre în luptă.

De aceea, te rog, lasă ca adevărul că falimentele nu vor avea ultimul cuvânt, să-ţi dea speranţă pentru luptă. Dar fii atent! Dacă schimbi harul lui Dumnezeu în libertinaj şi spui, „Atunci, dacă nu pot falimenta şi nu contează, de ce să mă mai lupt?” – dacă spui asta cu adevărat şi acţionezi aşa, probabil nu eşti născut din nou şi ar trebui să te cutremuri.

Dar cei mai mulţi nu sunteţi în starea aceasta. Cei mai mulţi vreţi să vă luptaţi cu obiceiurile păcătoase din viaţa voastră. Iar Dumnezeu îţi spune aşa: Lasă ca ispăşirea păcatelor tale făcută de Cristos să-ţi de-a speranţă în luptă. „Vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Cristos.”

Cadoul nr.3. Cristos ne va ajuta.

În cele din urmă, a treia implicaţie a adevărului dublu că Isus a venit să nimicească păcătuirea noastră şi să ne ierte păcatele noastre este aceasta: Cristos chiar ne va ajuta în lupta noastră. El te va ajuta. El este de partea ta. El nu a venit să nimicească păcatul pentru că păcatul este ceva distractiv. El a venit să nimicească păcatul pentru că păcatul este mortal. Este o lucrare înşelătoare a celui rău şi ne va distruge dacă nu ne luptăm cu el. Cristos a venit să ne ajute, nu să ne rănească.

Deci, iată al treilea cadou de Crăciun: Cristos te va ajuta să biruieşti păcatul din tine. 1 Ioan 4:4 spune, „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” Isus este viu, Isus este atotputernic, Isus trăieşte în noi prin credinţă. Şi Isus este de partea noastră, nu împotriva noastră. El te va ajuta în lupta ta cu păcatul în anul următor. Încrede-te în El!

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/three-christmas-presents

Cele două scopuri ale Crăciunului

Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. (1 Ioan 3:7-8)

Când 1 Ioan 3:8 spune că motivul pentru care „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat este ca să nimicească lucrările diavolului”, care sunt „lucrările diavolului” pe care le are el în minte? Răspunsul este clar din context.

Prima dată, 1 Ioan 3:5 este o paralelă clară: „Să ştiţi că El s-a arătat ca să ia păcatele.” Fraza El s-a arătat apare în versetul 5 şi versetul 8. Deci cel mai probabil „lucrările diavolului” pe care Isus vine să le distrugă sunt păcatele. Prima parte a versetului 8 confirmă acest lucru: „Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început.” Problema în context este păcătuirea, nu boala sau maşini stricate sau programe date peste cap. Isus a venit în lume ca să ne facă în stare să nu mai păcătuim.

Vedem asta mai clar atunci când aşezăm acestea lângă adevărul din 1 Ioan 2:1: „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi.” Acesta este unul din scopurile măreţe ale Crăciunului – unul din scopurile măreţe ale întrupării (1 Ioan 3:8).

Dar există un alt scop pe care Ioan îl adaugă în 1 Ioan 2:1-2, „Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.”

Iată ce înseamnă: înseamnă că Isus s-a arătat în lume pentru două motive. A venit ca noi să nu mai păcătuim – adică, să distrugă lucrările diavolului (1 Ioan 3:8); şi a venit ca să fie ispăşire pentru păcatele noastre, dacă păcătuim. El a venit să fie jertfa înlocuitoare care îndepărtează mânia lui Dumnezeu apărută din cauza păcatelor noastre.

Deznodământul celui de-al doilea scop nu este să învingă primul scop. Iertarea nu este pentru permiterea păcătuirii. Scopul morţii lui Cristos pentru păcatele noastre nu este ca noi să ne relaxăm în bătălia noastră împotriva păcatului. Deznodământul acestor două scopuri ale Crăciunului, mai degrabă, este că plata făcută odată pentru totdeauna pentru toate păcatele noastre este libertatea şi puterea care ne ajută să ne luptăm împotriva păcatului nu în mod legalist, câştigându-ne salvarea şi nu din frică de a ne pierde salvarea, ci ca învingători care se aruncă în bătălia împotriva păcatului cu siguranţă şi bucurie, chiar dacă ne costă viaţa.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/the-son-of-god-appeared

Darul de nedescris al lui Dumnezeu

Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea. (Romani 5:10-11)

Cum primim în mod practic împăcarea şi ne bucurăm în Dumnezeu? O facem prin Isus Cristos. Ceea ce înseamnă, cel puţin, că facem din portretul lui Isus în Biblie – adică, lucrarea şi cuvintele lui Isus portretizate în Noul Testament – facem din acest portret conţinutul esenţial al bucuriei noastre în Dumnezeu. A te bucura în Dumnezeu fără Cristos, nu-L onorează pe Cristos. Şi unde Cristos nu este onorat, Dumnezeu nu este onorat

În 2 Corinteni 4:4-6, Pavel descrie convertirea în două feluri. În v.4, îi spune ca fiind a vedea „slava lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu.” Şi în v.6, el spune că este vorba de a vedea „slava lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos.” În ambele cazuri, vezi ideea. Îl avem pe Cristos, chipul lui Dumnezeu şi pe Dumnezeu pe faţa lui Cristos.

Pentru a ne bucura în Dumnezeu, noi ne bucurăm pe ceea ce vedem şi ştim despre Dumnezeu în portretul lui Isus Cristos. Iar aceasta o vom experimenta pe deplin când dragostea lui Dumnezeu este turnată în inima noastră de Duhul Sfânt, aşa cum spune Romani 5:5. Iar aceea experienţă a dragostei lui Dumnezeu dulce, oferită de Duhul Sfânt ne este oferită pe măsură ce medităm la realitatea istorică din v.6, „Căci pe când eram noi încă fără putere, Cristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi.”

Deci iată ideea Crăciunului. Nu doar că Dumnezeu ne-a obţinut împăcarea prin moartea Domnului Isus Cristos (Romani 5:10), şi nu doar că Dumnezeu ne-a ajutat să primim aceea împăcare prin Domnul Isus Cristos, dar acum ne bucurăm în Dumnezeu, ajutaţi de Duhul, prin Domnul nostru Isus Cristos (Romani 5:11).

Isus a obţinut împăcarea noastră. Isus ne-a ajutat să primim împăcarea şi să deschidem cadoul. Şi Isus însuşi străluceşte ca fiind darul de nedescris – Dumnezeu întrupat – şi stârneşte toată bucuria noastră în Dumnezeu.

Priveşte la Isus de acest Crăciun. Primeşte împăcarea pe care El a obţinut-o. Nu aşeza cadoul pe raft, fără să-l deschizi. Şi când îl deschizi, adu-ţi aminte că Dumnezeu însuşi este darul împăcării cu Dumnezeu.

Bucură-te în El. Experimentează-L fiind plăcerea ta. Cunoaşte-L în calitate de comoară a ta.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/god-s-indescribable-gift

Pentru ca voi să credeţi

Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui. (Ioan 20:30-31)

Cred cu tărie că pentru noi cei care am crescut în biserică şi care putem recita marile doctrine ale credinţei noastre în somn, şi care totuşi căscăm în timp ce recităm Crezul Apostolic – între noi trebuie făcut ceva ca să simţim din nou uimirea, frica, mirarea şi măreţia Fiului lui Dumnezeu, născut din Tatăl din veşnicie, reflectând toată gloria lui Dumnezeu, fiind chipul persoanei Lui, prin care toate lucrurile au fost create, susţinând universul prin cuvântul puterii Sale.

Poţi citi toate basmele scrise vreodată, fiecare istorisire misterioasă, fiecare poveste cu fantome şi nu vei găsi nimic mai şocant, ciudat, straniu ca istoria întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Cât de morţi eram! Cât de împietriţi şi insensibili faţă de gloria Ta şi istoria Ta, o, Dumnezeule! De câte ori a trebuit să mă pocăiesc şi să spun, „Doamne, îmi pare rău că basmele omeneşti au trezit în mine mai multe emoţii, uimire, mirare, admiraţie şi bucurie decât istoria Ta adevărată.”

Poate că filmele de acţiune galactice din zilele noastre pot face un lucru bun pentru noi: ne pot smerii şi aduce la pocăinţă, arătându-ne că suntem capabili de o anumită uimire, mirare şi uluire pe care rareori o mai simţim atunci când medităm la eternul Dumnezeul şi gloria cosmică a lui Cristos şi la contactul real şi plin e viaţă dintre toate acestea şi noi în Isus din Nazaret.

Când Isus a spus, „Pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume” (Ioan 18:37), El a spus o afirmaţie la fel de nebunească, ciudată, stranie şi înfricoşătoare ca orice altă afirmaţie din literatura ştiinţifico-fantastică pe care ai citit-o.

Oh, cum mă rog pentru revărsarea Duhului lui Dumnezeu peste mine şi peste tine; pentru ca Duhul Sfânt să pătrundă în experienţa mea într-un mod înfricoşător, ca să mă trezească faţă de realitatea inimaginabilă a lui Dumnezeu.

Într-una din aceste zile, fulgerele vor umple cerul de la răsăritul soarelui până la apusul său şi va apărea pe nori Fiul Omului cu îngerii Lui măreţi într-o foc strălucitor. Şi îl vom vedea clar. Şi fie din teroare sau din entuziasm, vom tremura şi ne vom minuna cum de am trăit aşa de mult cu un Cristos domesticit şi inofensiv.

Aceste lucruri au fost scrise – întreaga Biblie a fost scrisă – ca noi să credem – ca noi să fim uimiţi şi treziţi înspre minunea – că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu care a venit în lume.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/that-you-may-believe

În întuneric El a venit

În lumea noastră, într-o noapte ce nu prevestea nimic, într-o mică cetate obosită de asuprirea străină şi a secolelor de aşteptări profetice neîmplinite, într-un adăpost în care nimeni nu s-ar fi gândit să-L caute, în grija unor părinţi fără casă şi săraci, a venit Dumnezeu Fiul.

A fost întruparea Sa, dar nu începutul Său. El a existat mai dinainte de concepţia Sa. El a existat înainte de întreaga lume (Ioan 17:5). Tot ceea ce există, vizibil şi invizibil, a fost făcut prin El şi pentru El (Ioan 1:3; Coloseni 1:16), inclusiv,

  • Propriul Său ADN care a instruit fiecare celulă să-şi facă datoria în formarea unui trup şi a creierului
  • Sângele mamei Lui şi lichidul amniotic care i-a tamponat părul Său negru şi delicat
  • Reflexul de tresărire care îl va face să plângă
  • Bumbacul tors şi transformat în scutecele de înfăşat care i-au cuprins mâinile şi picioarele micuţe pentru a atenua reflexul de tresărire
  • Copacii din care s-a făcut lemnul pentru ieslea ce îl găzduia
  • Tânăra mamă obosită, în dureri, care dormea lângă El după ce i-a dat naştere
  • Obositul, atentul şi uimitul tânăr pe care-l va numi „Tată”, şi care acum făcea focul
  • Intrigaţii păstori care îşi făceau drumul prin câmp
  • Mulţimea de îngeri care au zguduit cerul Betleemului cu veşti bune ale unei mari bucurii
  • Şi ciudata stea care a atras pe acei ciudaţi astrologi persani ca să se închine Lui

Stând acolo, arătând la fel ca orice alt bebeluş iudeu care s-a născut în noaptea aceea, El era „chipul Dumnezeului nevăzut” (Coloseni 1:15). În timp ce natura Sa umană dormea ca un bebeluş, natura Sa divină ţinea toate lucrurile împreună în existenţă (Coloseni 1:17).

În întuneric a venit

Read more →

Naşterea Celui Veşnic

„Atunci un Împărat tot eşti!”, I-a zis Pilat. „Da”, a răspuns Isus. „Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” (Ioan 18:37)

Acesta este un extraordinar text de Crăciun deşi apare la sfârşitul vieţii pământeşti a lui Isus, nu la început.

Observă: Isus nu a spus doar că s-a născut, ci că „a venit în lume.” Unicitatea naşterii Sale este că El nu a îşi are începutul la naşterea Sa. El a existat înainte să fie născut în iesle. Persoana, caracterul şi personalitatea lui Isus din Nazaret au existat înainte ca omul Isus din Nazaret să se fi născut.

Cuvântul teologic care descrie acest mister nu este creaţie, ci întrupare. Persoana, nu trupul, ci esenţa persoanei lui Isus a existat înainte ca El să se nască în calitate de om. Naşterea Sa nu a fost venirea în existenţa a unei noi persoane, ci venirea în lume a unei persoane infinit de în vârstă.

Mica 5:2 zice cu 700 de înainte ca Isus să se nască:

„Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.”

Misterul naşterii lui Isus nu constă doar în faptul că s-a născut dintr-o fecioară. Miracolul a fost intenţionat de Dumnezeu să mărturisească un mister şi mai mare; şi anume, copilul născut de era o persoană care a existat „din vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.”

Şi, aşadar, naşterea Sa a avut un scop. Înainte să se fi născut El s-a gândit la naşterea Sa. Împreună cu Tatăl Său au făcut un plan. Şi parte din acest plan minunat ni l-a descoperit în ultima oră a vieţii Sale pe pământ: „Atunci un Împărat tot eşti!”, I-a zis Pilat. „Da”, a răspuns Isus. „Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” (Ioan 18:37)

El este Adevărul veşnic. El a vorbit numai adevărul. El a acţionat numai din cel mai măreţ adevăr al dragostei. Iar El strânge în familia Sa veşnică pe cei ce sunt născuţi din adevăr. Acesta a fost planul din zilele veşniciei.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/the-birth-of-the-ancient-of-days

Sindicatul Crăciunului

Fiul lui Dumnezeu s-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. (1 Ioan 3:8)

Linia de asamblare a lui Satan produce milioane de păcate în fiecare zi. Le încarcă în avioane imense de marfă, le lansează spre cer şi le împrăştie înaintea lui Dumnezeu, râzând, râzând şi iar râzând.

Unii oameni lucrează cu normă întreagă la această linie de asamblare. Alţii şi-au dat demisia de acolo şi se întorc doar din când în când.

Fiecare minut de muncă la linia de asamblare îl face pe Dumnezeu obiectul batjocorii lui Satan. Păcatul este afacerea lui Satan pentru că el urăşte lumina, frumuseţea, puritatea şi gloria lui Dumnezeu. Nimic nu îl mulţumeşte mai mult decât atunci când creaturile nu se încred şi nu ascultă de Creatorul lor.

Aşadar, Crăciunul este o veste bună pentru om şi o veste bună pentru Dumnezeu.

„O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi” (1 Timotei 1:15). Aceasta este o veste bună pentru noi. „Fiul lui Dumnezeu s-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3:8). Şi asta este o veste bună pentru Dumnezeu.

Crăciunul este o veste bună pentru Dumnezeu pentru că Isus a venit să conducă un atac împotriva fabricii de asamblare a lui Satan. El a pătruns în fabrică, a chemat sindicatul celor credincioşi şi a început o grevă masivă.

Crăciunul este chemarea de a intra în grevă în fabrica de asamblare a păcatului. Nici o negociere cu conducerea. Nici o discuţie de tratative. Doar o opoziţie determinată şi fermă faţă de produs. Nu vom mai lua parte la producţie.

Sindicatul Crăciunului îşi propune să aducă la sol toate avioanele de marfă. Nu va folosi forţa sau violenţa, dar cu o dedicare neobosită faţa de Adevăr, va expune condiţiile sub orice limită a vieţii din industria diavolului.

Sindicatul Crăciunului nu va renunţa până nu se va realiza o închidere totală.

Când păcatul va fi distrus, numele lui Dumnezeu va fi pe deplin exonerat. Nimeni nu va mai batjocori.

Dacă vrei să oferi un cadou lui Dumnezeu de acest Crăciun, pleacă din linia de asamblare a păcatului şi nu te mai întoarce vreodată. Ocupă-ţi locul în greva iubirii dincoace de intrarea în fabrică. Alătură-te Sindicatului Crăciunului până când numele maiestos al lui Dumnezeu este revendicat, iar El va sta glorios în mijlocul laudelor celor drepţi.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/christmas-solidarity–2

Nu eşti obligat să oferi cadouri anul acesta

Dăruirea cadourilor de Crăciun poate fi, şi ar trebui să fie, o experienţă minunată – dar de cele mai multe ori este plină de complicaţii relaţionale în locul surprinderii. Cu toţii am vrea ca dragostea să fie motivaţia din spatele darurilor, dar dacă suntem sinceri, alte motivaţii de multe ori tulbură apa.

De exemplu, aşteptările celorlalţi. De multe ori oferim cadouri pentru că ne temem să nu dezamăgim sau să nu jignim pe alţii. Ne simţim obligaţi să oferim unor anumiţi oameni, un anumit număr de cadouri, cu o anumită valoare materială. Astfel de motivaţii denaturează dăruirea cadourilor de Crăciun în ofrande de îmbunare.

Şi apoi, desigur, există propriile noastre aşteptări. Genul şi cantitatea de cadouri pe care le oferim altora şi pe care le aşteptăm de la alţii au mai mult de-a face cu noi decât cu ei. Poate folosim cadourile pentru a recăpăta experienţele nostalgice de Crăciun din trecut, sau pentru a urmări experienţele ideale de care nu am avut parte. Sau poate schimbul de cadouri are de-a face cu tradiţii moştenite, nu cu oamenii reali cu care interacţionăm. Sau poate credem în mod greşit că valorile noastre şi ale altora corespund cu cantitatea darurilor pe care le oferim sau le primim.

Aceste curente motivaţionale tulbură apele Crăciunului şi sunt foarte puternice în cultura noastră. Puternica economie a Crăciunului este, din ce suspectez eu, condusă mai mult de frică, obligaţie, manipulare şi preferinţe personale decât bunătate faţă de oameni.

Indiferent de gradul în care aceste lucruri sunt adevărate pentru noi, nu trebuie să rămână adevărate pentru noi. Pentru că Dumnezeu ne-a oferit o cale mult mai bună.

Dumnezeu ne învaţă cum să oferim cadouri

Read more →

Crăciunul aduce libertate

Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor. (Evrei 2:14-15)

Isus a devenit om pentru că exista nevoia morţii unui om care este mai mult decât om. Întruparea a arătat cum Dumnezeu s-a aşezat singur în linia morţii.

Cristos nu a riscat moartea. El a ales moartea. A îmbrăţişat-o. Tocmai de aceea a venit: „Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:45).

Nu-i de mirare că Satan a încercat să-L întoarcă pe Isus de pe drumul crucii – în pustie (Matei 4:1-11) şi prin gura lui Petru (Matei 16:21-23)! Crucea era distrugerea lui Satan. Cum l-a distrus Isus?

Evrei 2:14 spune că Satan are „puterea morţii.” Asta înseamnă că Satan are abilitatea de a face moartea înfricoşătoare. „Puterea morţii” este puterea care ţine oamenii în robie prin frica de moarte. Este puterea de a ţine oamenii în păcat aşa că moartea vine ca un lucru îngrozitor.

Dar Isus l-a dezbrăcat pe Satan de această putere. L-a dezarmat. A creat o platoşă a neprihănirii pentru noi care ne face imuni la condamnarea diavolului. Cum a făcut asta?

Prin moartea Sa, Isus ne-a şters toate păcatele. Iar o persoană fără păcat nu poate fi condamnată de Satan. Fiind iertaţi, suntem în sfârşit indestructibili. Planul lui Satan era de a distruge domnia lui Dumnezeu condamnând urmaşii lui Dumnezeu tocmai în curtea de judecată a lui Dumnezeu. Dar acum, în Cristos, nu mai este nici o osândire. Trădarea lui Satan a eşuat. Răzvrătirea sa cosmică a fost dejucată. Crucea a trecut peste el. Şi în curând îşi va da ultima suflare.

Crăciunul aduce libertate. Libertatea de frica morţii.

Isus a luat natura noastră în Betleem, a murit moartea noastră în Ierusalim – pentru ca noi să trăim fără frică în oraşul nostru, astăzi. Da, fără frică. Dacă cea mai mare ameninţare a bucuriei mele a trecut, atunci de ce să mă tem de cele mai mici ameninţări? Cum poţi spune (cu adevărat!), „Ei bine, nu îmi este frică de moarte dar îmi este frică să nu-mi pierd locul de muncă?” Nu. Nu. Gândeşte-te!

Dacă moartea (am zis, moartea! – să nu ai puls, eşti rece, ai plecat de aici!) dacă moartea nu mai este o temere, atunci suntem liberi, cu adevărat liberi. Liberi să ne asumăm orice risc sub soare pentru Cristos şi pentru dragoste. Nu mai există robie faţă de îngrijorare.

Dacă Fiul te-a făcut liber, atunci eşti cu adevărat liber!

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/christmas-is-for-freedom

Modelul Crăciunului pentru misiune

Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. (Ioan 17:18)

Crăciunul este un model pentru misiune. Misiunea este o oglindă a Crăciunului. Aşa cum Eu… aşa şi tu…

De exemplu, gândeşte-te la pericolul ce însoţeşte misiunea. Cristos a venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit. La fel şi pe tine. Ei au complotat împotriva Lui. La fel şi împotriva ta. El nu a avut o casă permanentă. Nici tu. Ai adus acuze false împotriva Lui. La fel şi împotriva ta. L-au bătut şi L-au batjocorit. La fel şi pe tine. A murit după trei ani de slujire. La fel şi tu.

Dar există un pericol mai mare decât toate acestea, de care Isus a scăpat. La fel şi tu! Undeva prin mijlocul secolului 16, misionarul Francis Xavier (1506 – 1552), a scris Părintelui Perez din Malacca (astăzi parte din Malaiezia) despre primejdiile misiunii sale în China. El spunea,

Pericolul tuturor pericolelor ar fi să pierzi credinţa şi încrederea în mila lui Dumnezeu… A nu te mai încrede în El ar fi un lucru mult mai teribil decât toate relele fizice pe care toţi duşmanii lui Dumnezeu le-ar aduce împreună împotriva noastră, pentru că fără permisiunea lui Dumnezeu nici dracii, nici slujitorii lor umani nu ne-ar putea deranja nici măcar puţin.

Cel mai mare pericol pe care un misionar îl înfruntă nu este moartea ci neîncrederea în mila lui Dumnezeu. Dacă pericolul acela este evitat, atunci toate celelalte pericole îşi pierd boldul.

În cele din urmă, Dumnezeu transformă orice pumnal într-un sceptru în mâinile noastre. Aşa cum J.W. Alexander spunea, „Fiecare clipă a muncii prezente va fi răsplătită prin har cu milioane de veacuri de glorie.”

Cristos a scăpat de acest pericol – pericolul neîncrederii în Dumnezeu. De aceea Dumnezeu L-a înălţat mai presus de orice! Aşa cum a făcut-o cu El, aşa o va face şi cu tine.

Nu uita de acest Advent că sărbătoarea naşterii Domnului Isus este un model pentru misiune. Aşa cum Eu, aşa şi tu. Iar misiunea presupune pericol. Cel mai mare pericol este neîncrederea în mila lui Dumnezeu. Dacă cazi în această ispită, totul este pierdut. Biruieşte această ispită şi nimic nu-ţi va face rău pentru milioane de veacuri.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/the-christmas-model-for-missions