Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Month: December 2017

Cea mai măreaţă salvare imaginabilă

Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou… (Ieremia 31:31)

Dumnezeu este drept, sfânt şi separat de păcătoşi ca noi. Aceasta este principala noastră problemă de Crăciun – şi oricând altcândva. Cum putem să stăm drepţi înaintea unui Dumnezeu drept şi sfânt?

Cu toate acestea, Dumnezeu este plin de milă şi a promis în Ieremia 31 (cu cinci sute de ani înainte de Cristos) că într-o zi, El va face ceva nou. El va înlocui umbra cu Realitatea lui Mesia. Şi va acţiona cu putere în viaţa noastră şi va scrie voia Sa pe inima noastră pentru ca să nu fim constrânşi din afară, ci de bunăvoie, dinlăuntrul, ca să-L iubim, să ne încredem în El şi să-L urmăm.

Aceasta ar fi cea mai măreaţă salvare imaginabilă – dacă Dumnezeu ne-ar oferi cea mai măreaţă Realitate în univers de care ne putem bucura şi apoi să aşeze în noi aceea Realitate în aşa fel încât să ne bucurăm de ea cu cea mai mare libertate şi plăcere posibilă. Despre un astfel de dar al Crăciunului se merită să cânţi.

Dar asta este, de fapt, ceea ce El a promis în Noul Legământ. Însă există un mare obstacol. Păcatul nostru. Separarea noastră de Dumnezeu din cauza nelegiuirilor noastre.

Cum se poate atunci ca un Dumnezeu sfânt şi drept să ne trateze pe noi, păcătoşii, cu atâta bunătate în cât să ne ofere cea mai măreaţă Realitate din univers (Fiul Său) pentru a ne bucura cu cea mai măreaţă, posibilă bucurie?

Răspunsul este că Dumnezeu a pus păcatele noastre pe Fiul Său şi le-a judecat acolo, pentru ca să nu le mai aibă în vedere şi astfel să ne trateze cu milă, dar să rămână drept şi sfânt în acelaşi timp. Evrei 9:28 spune că Isus Cristos „S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora”.

Cristos a purtat păcatele noastre în trupul Său când a murit (1 Petru 2:24). El a luat judecata noastră (Romani 8:3). El a anulat vina noastră (Romani 8:1). Şi asta înseamnă că păcatele noastre sunt iertate (Fapte 10:43). Ele nu mai sunt în vederea lui Dumnezeu ca o bază pentru condamnare. În acest sens, El „le uită” (Ieremia 31:34). Ele sunt ispăşite în moartea lui Cristos.

Ceea ce înseamnă că Dumnezeu este acum liber, în dreptatea Sa, să reverse peste noi toate promisiunile extraordinar de măreţe ale noului legământ. El ne oferă pe Cristos, cea mai mare realitate din Univers, pentru bucuria noastră. Şi El scrie propria Sa voie – inima Sa – pe inima noastră pentru ca să-L putem iubi pe Cristos, să ne încredem în Cristos şi să îl urmăm pe Cristos din interior înspre exterior, cu libertate şi bucurie.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/the-greatest-salvation-imaginable

Cel mai de succes „pas dat înapoi” al lui Dumnezeu

De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. (Filipeni 2:9-11)

Crăciunul marchează începutul celui mai de succes „pas dat înapoi” al lui Dumnezeu. Întotdeauna I-a plăcut să-şi arate puterea prin aparente înfrângeri. El face retrageri tactice pentru a câştiga victorii strategice.

În Vechiul Testament, lui Iosif, unul din cei doisprezece fii ai lui Iacov, i s-a promis glorie şi putere în visul său (Geneza 37:5-11). Dar pentru a obţine aceea victorie, el trebuia să devină sclav în Egipt. Şi, ca şi cum acest lucru nu ar fi fost suficient, când condiţiile sale s-au îmbunătăţit datorită integrităţii sale, a ajuns mai rău decât un sclav: un prizonier.

Dar totul a fost planificat. Planificat de Dumnezeu pentru binele său şi pentru binele familiei sale, şi eventual pentru binele întregii lumi! Pentru că acolo în închisoare el a întâlnit pe servitorul lui Faraon, care până la urmă l-a dus înaintea lui Faraon, cel ce l-a pus peste tot Egiptul. Până la urmă, visul a devenit realitate. Fraţii său s-au închinat înaintea lui şi el i-a salvat de la foamete. Ce rută neobişnuită înspre glorie!

Dar aceasta este calea lui Dumnezeu – chiar şi pentru Fiul Său. El s-a dezbrăcat de Sine şi a luat chipul unui rob. Mai rău decât un rob – un prizonier – şi a fost executat. Dar la fel ca Iosif, El şi-a păstrat integritatea. „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi” (Filipeni 2:9-10).

Şi aceasta este calea lui Dumnezeu şi pentru noi. Nouă ni s-a promis glorie – dacă vom suferi împreună cu El aşa cum spune în Romani 8:17. Calea în sus este în jos. Calea înainte este înapoi. Calea înspre succes este prin paşi daţi înapoi programaţi în mod divin. Ei întotdeauna vor apărea şi se vor simţi ca un eşec.

Dar dacă Iosif şi Isus ne învaţă ceva de acest Crăciun, acest lucru este următorul: Ceea ce Satan şi oamenii păcătoşi au intenţionat pentru rău, dar „Dumnezeu a schimbat răul în bine!” (Gen. 50:20).

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/god-s-most-successful-setback

Viaţă şi moarte de Crăciun

Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. (Ioan 10:10)

Tocmai când începusem să scriu acest devoţional, am primit vestea că Marion Newstrum a murit. Marion şi soţul ei, Elmer, s-au alăturat bisericii noastre când majoritatea membrilor noştri nici nu erau în viaţă. Ea a avut 87 de ani. Au fost căsătoriţi 64 de ani.

Când am vorbit cu Elmer şi i-am spus să fie tare în Domnul şi să nu-şi piardă speranţa, el a spus: „El a fost un prieten adevărat.” Mă rog ca toţi creştinii să fie în stare să spună la sfârşitul vieţii, „Cristos a fost un prieten adevărat.”

De fiecare Advent îmi reamintesc de moartea mamei mele. A trecut la Domnul când a avut 56 de ani într-un accident de autobuz în Israel. Era 16 decembrie 1974. Acele evenimente sunt incredibil de reale pentru mine chiar şi astăzi. Dacă mă las dus de sentimente, foarte uşor încep să plâng – de exemplu, gândindu-mă că fii mei nu au cunoscut-o niciodată. Am înmormântat-o după Crăciun. Ce Crăciun preţios a fost acela!

Mulţi dintre voi, de acest Crăciun, veţi simţi pierderile pe care le-aţi suferit mai tare decât înainte. Nu blocaţi acele sentimente. Lăsaţi-le să vină. Simţiţi-le. Pentru ce este dragostea, dacă nu să intensifice sentimentele noastre – atât în viaţă cât şi în moarte? Dar, oh, nu fi plin de amărăciune. Te distrugi în mod tragic dacă devii amărât.

Isus a venit de Crăciun ca noi să avem viaţă veşnică. „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10). Elmer şi Marion au discutat unde îşi vor petrece ultimii ani de viaţă. Elmer spunea, „Eu şi cu Marion suntem de acord că ultima casă va fi cu Domnul.”

Îţi este dor de casă? Familia mea vine de sărbători acasă. Mă simt bine. Mă gândesc că motivul cel mai profund pentru care mă simt bine este că atât eu şi ei suntem destinaţi în adâncul fiinţei noastre pentru o reuniune de familie finală. Toate celelalte reuniuni de familie sunt degustări. Şi degustările sunt bune.

Sunt bune atâta vreme cât nu înlocuiesc realitatea. Oh, nu lăsa ca lucrurile dulci ale acestei sărbători să înlocuiască Dulceaţa finală, măreaţă şi atot-satisfăcătoare. Lasă ca fiecare pierdere şi fiecare delectare să facă inima să tânjească după Cer.

Crăciunul. Ce altceva ar avea în vedere decât: Eu am venit ca ei să aibă viaţă? Marion Newstrum, Ruth Piper, tu şi cu mine – ca noi să avem Viaţa, acum şi veşnic.

Fă ca Crăciunul de Acum să fie mai bogat şi mai profund gustând din fântâna lui pentru totdeauna. Este aşa de aproape.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/life-and-death-at-christmas–2

Nu „suntem trei crai din Răsărit”

De obicei primesc roluri secundare în scenetele de Crăciun. Îmbrăcaţi cu halate de baie prea largi şi coroane din staniol, ei aduc cutii de pantofi păpuşii bebeluş ce stă într-o iesle. În apropiere sunt vite care mugesc, îngeri şi păstoraşi prea mici pentru a-şi spune rolul.

Aceştia sunt „înţelepţii.” Imortalizaţi în Matei 2:1-12 şi impregnaţi în conştiinţa noastră colectivă de cântarea „Suntem trei crai din răsărit,” aceste personaje n-au lipsit în repovestirile naşterii lui Isus timp de secole.

Dar ce ştim de fapt despre aceşti oameni? Înfloriturile narative au avut tendinţa de a sufoca importanţa lor profundă din Evanghelia după Matei. Totuşi privind din nou la aceste lucruri – ce nu sunt ei şi ce sunt ei – putem aprecia mai bine rolul lor în proclamarea Evangheliei.

Într-adevăr, Dumnezeu poate folosi astrologi păgâni pentru a inaugura închinarea faţă de Regele divin al lumii.

Imaginaţia mentală a istoriilor biblice poate să o ia înaintea Scripturii. De aceea, haideţi mai întâi să recalibrăm câteva lucruri despre aceşti „trei regi din Apus” răspunzând la şase întrebări specifice.

  1. Câţi erau ei?

Read more →

Făcând Realitatea reală pentru ai Lui

Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune. (Evrei 8:6)

Cristos este mijlocitorul noului legământ, conform Evrei 8:6. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că sângele Său – sângele legământului (Luca 22:20; Evrei 13:20) – în mod final şi decisiv a obţinut şi asigurat împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu pentru noi.

Înseamnă că Dumnezeu, conform promisiunilor noului legământ, va realizat transformarea noastră interioară prin Duhul lui Cristos.

Şi asta înseamnă că Dumnezeu lucrează transformarea aceasta în noi prin credinţă – credinţa în tot ceea ce Dumnezeu este pentru noi în Cristos.

Noul legământ este obţinut prin sângele lui Cristos, realizat prin Duhul lui Cristos, şi însuşit prin credinţa în Cristos.

Cel mai bun loc în care vezi pe Cristos lucrând ca Mijlocitor al noului legământ este în Evrei 13:20-21:

Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.

Cuvintele „să lucreze în noi ce-I este plăcut” descrie ceea ce se întâmplă atunci când Dumnezeu scrie legea în inimile noastre conform noului legământ. Şi cuvintele „prin Isus Cristos” descriu pe Isus ca fiind Mijlocitorul a acestei lucrări a harului suveran.

Deci, semnificaţia Crăciunului nu este doar că Dumnezeu înlocuieşte umbra cu Realitatea, dar şi faptul că ia această Realitate şi o face reală pentru poporul Său. El o scrie pe inimile noastre. El nu îşi lasă darul de Crăciun al salvării şi transformării sub pom, ca să zic aşa, pentru ca tu să-l iei cu propria ta putere. El îl ia şi îl pune în inima şi mintea ta şi îţi oferă pecetea asigurării că eşti copil al lui Dumnezeu.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/making-it-real-for-his-people

Cuvintele sunt cele mai măreţe cadouri

Cuvintele sunt secretul Crăciunului. Chiar mai importante decât darurile pe care le cumpărăm, cutiile pe care le împachetăm, sunt scrisorile pe care le scriem, silabele pe care le exprimăm. Şi odată ce ai descoperit secretul, s-ar putea să petreci chiar mai puţin timp bătându-ţi capul cu ce să cumperi şi să oferi mai multă energie pentru a ciopli cuvintele pe care să le spui.

Cuvintele Domnului Isus ar trebui să ne oprească şi să ne pună pe gânduri cu privire la puterea cuvintelor la Crăciun, şi apoi în restul anului. În Ioan 15:11, El spune ucenicilor Săi, „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.”

Este un lucru bun să te simţi fericit pentru un moment ce zboară. Dar este cu totul altceva să ai însăşi bucuria Domnului Isus arzând în tine – nu doar să guşti bucuria, ci să experimentezi plinătatea bucuriei. Cum se întâmplă acest lucru? Cum devine însăşi bucuria Domnului Isus – ce este în El, ce îl împuterniceşte, ce îi umple sufletul – a noastră? Cum ajunge bucuria Sa să locuiască, să ne împuternicească şi să ne umple pe noi?

Read more →

Realitatea supremă este aici

Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. […] Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă Cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte.” (Evrei 8:1-2, 5)

Am privit şi ieri la acest text, dar mai se poate săpa. Crăciunul este înlocuirea umbrei cu adevărata realitate.

Evrei 8:1-2, 5 este un rezumat al acestei afirmaţii. Ideea este că singurul preot care stă între noi şi Dumnezeu, şi care ne îndreptăţeşte înaintea Lui, şi care se roagă pentru noi lui Dumnezeu nu este un preot obişnuit, slab, păcătos, muritor, aşa cum se întâmpla în zilele Vechiului Testament. El este Fiul lui Dumnezeu – puternic, fără păcat, cu o viaţă indestructibilă.

Nu doar că El nu slujeşte într-un cort al întâlnirii pământesc cu limitările locului şi a spaţiului, devenind tot mai uzat, mâncat de molii, ud, ars, rupt şi jefuit. Nu, Evrei 8:2 ne spune că Isus slujeşte pentru noi în „adevăratul Cort, care a fost ridicat nu de om, ci de Domnul.” Aceasta nu este umbra. Este realitatea din cer. Este realitatea care a format o umbră pe Muntele Sinai pentru ca Moise să o copieze.

Conform Evrei 8:1, un alt lucru uimitor despre realitatea care este mai măreaţă decât umbra este că Marele nostru Preot s-a aşezat la dreapta Majestăţii în cer. Nici un preot din Vechiul Testament nu a putut spune aşa ceva. Isus vorbeşte direct cu Dumnezeu Tatăl. El are un loc de onoare lângă Dumnezeu. El este iubit şi respectat în mod infinit de Dumnezeu. El este tot timpul cu Dumnezeu. Aceasta nu este o umbră la fel ca perdelele, bolurile, mesele, lumânările, robele, ciucurii, oile, caprele şi porumbeii. Aceasta este realitatea finală şi supremă: Dumnezeu şi Fiul Său interacţionează în dragoste şi sfinţenie pentru salvarea noastră veşnică.

Realitatea finală sunt Persoanele Dumnezeirii în părtăşie, interacţionând Unul cu Celălalt pentru a vedea cum majestatea, sfinţenia, dragostea, dreptatea, evlavia şi adevărul pot fi manifestate în poporul răscumpărat.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/the-final-reality-is-here

Înlocuind umbra

Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. (Evrei 8:1-2)

Ideea cărţii Evrei este că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, nu a venit doar ca să se încadreze în sistemul pământesc de slujire preoţească, în calitate preotul uman suprem şi cel mai bun, dar a venit ca să împlinească şi să încheie acest sistem, şi să ne orienteze toată atenţia noastră pe El, slujind pentru noi prima dată pe Calvar ca jertfa finală şi apoi în cer ca Preotul suprem.

Cortul întâlnirii din Vechiul Testament, preoţii şi sacrificiile au fost umbre. Acum, a venit realitatea şi umbrele au dispărut.

Iată o ilustraţie de Advent pentru copii – iar cei care am fost copii, ne aducem aminte cum a fost. Să zicem că te pierzi de mama într-un magazin şi începi să te sperii, intri în panică şi nu ştii încotro să o iei, fugi până la capătul unui raion şi chiar înainte să începi să plângi, vezi o umbră pe podea la capătul raionului care seamănă cu mama. Asta te face plin de speranţă. Dar ce este mai bine? Speranţa pe care o ai pentru că vezi umbra sau chiar mama ta care vine de după colţ şi este cu adevărat ea?

La fel este şi atunci când Domnul Isus vine să fie Marele nostru Preot. Despre asta este vorba la Crăciun. Crăciunul este înlocuirea umbrei cu lucrul real: mama venind de după colţul raionului şi toată bucuria şi liniştea pe care o oferă copilaşului.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/replacing-the-shadows

De ce a venit Isus?

Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor. (Evrei 2:14-15)

Acesta este, cred, textul meu favorit de Advent pentru că nu ştiu un altul care să exprime atât de clar legătura dintre începutul şi sfârşitul vieţii pământeşti a Domnului Isus – între întrupare şi crucificare. Aceste două versete ne spun clar de ce a venit Domnul Isus; şi anume, să moară. Le poţi folosi foarte bine pentru un prieten necredincios sau un membru din familie în a prezenta pas cu pas perspectiva ta creştină asupra Crăciunului. Ai putea merge aşa, luând pe rând câte o frază:

Astfel, dar, deoarece copii sunt părtaşi sângelui şi cărnii…

Read more →

Aur, smirnă şi tămâie

Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. (Matei 2:10-11)

Dumnezeu nu este slujit de mâini omeneşti ca şi când ar avea nevoie de ceva (Fapte 17:25). Darurile magilor nu sunt oferite ca un ajutor sau ca împlinirea unei nevoi. Ar fi o ofensă pentru un monarh dacă nişte vizitatori străini ar veni cu ajutoare regale. În acelaşi timp, aceste daruri nu sunt mită. Deuteronom 10:17 spune că Dumnezeu nu primeşte mită. Atunci, care este semnificaţia lor? În ce fel sunt parte a închinării?

Darurile oferite oamenilor bogaţi, care au tot ce le trebuie sunt ecouri şi intensificări ale dorinţei dăruitorului de a arăta cât de minunată este aceea persoană. Într-un sens, a oferi daruri lui Cristos este asemănător cu postul – a te lipsi de ceva pentru a arăta că Isus este  mai preţios decât acel lucru de care te lipseşti.

Când oferi un astfel de dar lui Cristos, de fapt spui: „Bucuria pe care o urmăresc (observă Matei 2:10! „Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie”) – bucuria pe care o urmăresc nu este speranţa de a mă îmbogăţi făcând troc cu Tine sau negociind vreo plată. Nu am venit la Tine pentru lucrurile Tale, ci pentru Tine. Iar această dorinţă o intensific şi o demonstrez renunţând la aceste lucruri, în speranţa de a mă bucura mai mult de Tine, nu de ce primesc de la Tine. Oferindu-Ţi ceea ce Tu nu ai nevoie, dar lucruri de care m-aş putea bucura, spun în mod sincer şi autentic, `Tu eşti comoara mea, nu aceste lucruri.`

Cred că asta înseamnă să te închini lui Dumnezeu prin daruri de aur, smirnă şi tămâie. Sau orice altceva am vrea să-I oferim lui Dumnezeu.

Fie ca Dumnezeu să trezească în noi o dorinţă pentru Cristos Însuşi. Fie ca noi să zicem din inimă, „Doamne Isus, Tu eşti Mesia, Regele lui Israel. Toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta. Dumnezeu doreşte ca lumea să vadă că Ţie ţi se aduce închinare. De aceea, indiferent de împotrivirea pe care o voi găsi, cu bucurie îţi voi recunoaşte autoritatea şi demnitatea, şi îţi voi aduce darurile mele pentru a arăta că doar Tu îmi satisfaci inima, nu aceste daruri.”

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/gold-frankincense-and-myrrh