Te-au ajutat smartphone-urile şi reţelele de socializare ca să-ţi întăreşti mai mult cele mai importante relaţii?

Experienţa ta poate nu este a mea (sigur pentru mulţi nu este), dar îmi dau seama că recentele progrese în tehnologie nu m-au ajutat să am o comunicare mai semnificativă cu familia şi prietenii mei cei mai apropiaţi. Mai degrabă au diluat din urgenţa şi intenţionalitatea acestor relaţii – m-au distanţat pe mine din aceste relaţii.

Noile tehnologii oferă un potenţial uimitor pentru cei ce au maturitatea, disciplina şi plăcerea să le folosească bine. Mesajele scrise ne ajută să câştigăm secunde în a face schimb de notiţe şi a ne încuraja unii pe ceilalţi. Apelurile video ne ajută să vedem persoana cu care vorbim în timp real, făcând acel apel de telefon mult mai personal. Şi desigur, smartphone-urile şi reţelele de socializare imediat ne lărgesc reţeaua de relaţii, oferindu-ne ocazia să „fim la zi” cu cei mai vechi prieteni în timp ce ne prezintă oameni noi.

Dar cred că, deşi, noile tehnologii au făcut posibile multe lucruri noi şi mai accesibile multe lucruri vechi, ele nu au dus la relaţii mai profunde şi intime, aşa cum ne-am fi aşteptat. Oare toată tehnologia care a adus lumea întreagă mai aproape, nu ne-a îndepărtat mai mult de cei pe care-i iubim?

Învăţând din scrisorile de dragoste

Toate cele treisprezece scrisori ale apostolului Pavel au fost scrise către credincioşi reali, într-un loc real, într-o perioadă reală a istoriei. Scrisorile sale erau personale – scrise unor oameni pe care i-a iubit cu adevărat, de multe ori atunci când erau dificili de iubit.

Un refren din scrisorile sale mi-a atras recent atenţia în timp ce mă gândeam la intenţionalitatea şi comunicarea din relaţiile noastre: „Doresc să vă văd.” Îşi exprimă această dorinţă în Romani, Filipeni, Tesaloniceni şi Timotei. Pavel credea în mod clar că scrisorile sale – tehnologia de ultimă oră din secolul întâi – sunt limitate în a oferi dragoste. În gândirea sa, a fi faţă în faţă facilitează dragostea adevărată într-un mod în care tehnologia nu o poate înlocui.

Dar oare aparatura noastră nu a rezolvat problema lui Pavel – oferindu-ne şansa să vedem pe cineva care este de partea cealaltă a globului printr-o simplă conexiune Wi-Fi? Nu, cred că Pavel ar fi scris (ar fi postat) acelaşi lucru şi astăzi. În timp ce abilitatea de a vedea pe cineva în Cincinnati, Winston-Salem sau Los Angeles – sau Camerun, India ori Filipine – este un dar remarcabil de la Dumnezeu, nu înlocuieşte şi nu poate înlocui puterea timpului petrecut împreună, în aceeaşi cameră.

Ceea ce aud în tânjirea lui Pavel este la fel de real în zilele iPhone-ului ca şi în zilele sale când nu era vreun telefon.

De ce faţă în faţă?

Spune Pavel ceva despre puterea interacţiunii faţă în faţă? Când îşi începe scrisoarea sa către credincioşii romani, el spune, „Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră, sau mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa pe care o avem împreună, şi voi şi eu” (Romani 1:11-12).

De ce dorea să-i vadă faţă-n faţă? „… ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră.” Dar nu acesta era rolul scrisorii sale? Până la urmă, cuvintele sale nu sunt pline doar de afecţiune şi încurajare spirituală pentru romani, ci erau inspirate de însuşi Dumnezeu (2 Timotei 3:16). Pavel crede că atunci când îi va vedea se va întâmpla ceva ce nu se va întâmpla în acelaşi fel sau la acelaşi nivel prin scrisoarea sa (în acest caz, fără îndoială cea mai măreaţă scrisoare scrisă din istorie).

Care este răsplata interacţiunii faţă-n faţă într-o relaţie? Un dar spiritual unic care oferă o putere spirituală unică (Romani 1:11-12).

Pentru întărire şi încurajare

Pavel spune, „Doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc” – presupunem că este vorba de un dar spiritual pe care nu-l putea oferi în scrisoarea aceasta. Nu ştim care dar spiritual l-a avut Pavel în minte, dar ştim că prezenţa sa ar fi „întărit” pe credincioşii din Roma, şi că atât Pavel cât şi cititorii săi ar fi fost „îmbărbătaţi” într-un mod care nu s-ar fi întâmplat altfel.

Pavel foloseşte aceeaşi pereche de cuvinte în greacă atunci când scrie tesalonicenilor, „şi v-am trimis pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Cristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră” (1 Tesaloniceni 3:2). La fel spune „zi şi noapte Îl rugăm nespus să vă putem vedea faţa şi să putem împlini ce mai lipseşte credinţei voastre” (1 Tesaloniceni 3:10) – aceea lipsă de întărire şi încurajare care nu poate fi oferită printr-o scrisoare (sau mesaj scris, sau e-mail sau chiar apel video).

Prezenţa fizică oferea posibilitatea lui Pavel şi Timotei – mie şi ţie – de a întări şi îmbărbăta, a provoca şi încuraja în moduri în care nu putem prin media, oricât de avansat ar fi acel mijloc media. Pavel a făcut eforturi extraordinare de a fi cu ceilalţi credincioşi pentru că ştia potenţialul extraordinar de a fi faţă-n faţă cu oamenii. El ştia bucuria potenţială de a fi cu adevărat împreună (2 Timotei 1:4; Filipieni 2:28).

Mai mult decât a vedea

Contactul vizual este una din cele mai bogate comori a prezenţei fizice. Dar chiar dacă Apple a făcut posibil să ne privim unii pe alţii direct în ochi la kilometrii distanţă, distanţa totuşi va face diferenţa. Pur şi simplu nu suntem captivaţi unul de celălalt în acelaşi fel când ne întâlnim virtual. Nu ne „vedem” unul pe celălalt în modul în care Pavel dorea să-i vadă pe cei dragi. Atâta vreme cât tu şi cu mine ne întâlnim online, întotdeauna sunt la un click distanţă să fiu departe din nou de tine, ceea ce înseamnă că nu sunt într-un mod deplin şi inevitabil cu tine.

Deşi contactul vizual este preţios în orice conversaţie intimă sau importantă, interacţiunea profundă trece dincolo de vedere. Pavel spune filipenilor, „ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi” (Filipeni 4:9). Observă toate dimensiunile relaţiei lor – mai mult decât ceea ce o simplă scrisoare ar fi putut realiza vreodată. Este o legătură trăită în carne şi sânge, spaţiu şi timp – un fenomen offline unic al dragostei.

Putem să ne oferim cu adevărat pe noi înşine – în toate cele cinci simţuri (şi probabil mai emoţional şi mai spiritual) – când ne oferim pe noi înşine în acelaşi spaţiu cu altcineva.

Fă-ţi timp să fii împreună

În loc să ne ofere mai mult timp important împreună, telefoanele şi calculatoarele noastre de cele mai multe ori au scăzut iniţiativele noastre de a fi împreună, distanţându-ne de ceilalţi când suntem cu ei.

Cu toţi ştim, instinctiv, că tehnologia nu poate înlocui interacţiunea faţă în faţă. Ţi-ai cere în căsătorie prietena printr-un apel video (sau ai accepta o cerere în căsătorie printr-un apel video)? Dacă tu şi părinţii tăi aveţi o relaţie frumoasă şi trăiţi la zece minute distanţă, ai fi fericit să-i vezi doar pe Facebook? Dacă o femeie din biserica ta şi-a pierdut soţul după cincizeci de ani de căsătorie, i-ai trimite doar un e-mail? Nu, cu toţi ştim că anumite conversaţii trebuie, dacă este posibil, să fie faţă în faţă, ochi către ochi, în aceeaşi cameră.

Când alegem să mediem astfel de momente de care ne-am putea bucura şi faţă în faţă – le diminuăm – renunţăm la puţin din profunzimea şi bucuria pe care am fi putut-o experimenta. Şi telefoanele noastre devin steagurile albe ale prezenţei noastre fizice.

Coboară steagurile de renunţare ale telefonului tău mai des, şi oridecâteori este posibil, caută bucuria mai profundă şi mai semnificativă de a vedea – a vedea cu adevărat – pe cei pe care-i iubeşti.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/i-long-to-see-you