Iată adevărul pe care diavolul nu doreşte ca tu să-l ştii: poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele (1 Ioan 5:3). Diavolul doreşte ca tu să crezi că poruncile lui Dumnezeu sunt la fel de grele ca nişte torturi şi sunt moartea fericirii tale. Diavolul vrea ca tu să crezi că Dumnezeu îţi refuză bucuria prin limitările pe care ţi le trasează.

Dar aceasta este o îndepărtare subtilă de la realitate. Poruncile lui Dumnezeu sunt doar eliberatoare, în mod special în limitările lor. Ceea ce diavolul ştie şi noi deseori nu vedem la început este că încălcarea limitelor pline de îndurare a lui Dumnezeu nu este libertatea auto-determinării – ci este propria noastră vânzare în sclavie. Oridecâteori ascultăm o poruncă a lui Dumnezeu prin credinţă, El ne eliberează şi ne ţine liberi de sclavia orbitoare, opresivă şi distructivă a păcatului şi ne creşte capacitatea de a ne bucura. Poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele; ele sunt poarta strâmtă înspre viaţă şi adevărata libertate (Matei 7:13-14; Ioan 8:32).

Şi cea mai mare poruncă a lui Dumnezeu dintre toate poruncile este să-L iubim cu toată fiinţa (Matei 22:37-38). Este cea mai mare poruncă pentru că este izvorul tuturor celorlalte porunci. Este tocmai inima celorlalte porunci producătoare de bucurie şi singura cale prin care putem asculta cu credincioşie de celelalte porunci (Matei 22:40).

Intrarea înspre dragoste

Oh, dar marea poruncă este mult mai mult decât atât! Ne deschide intrarea înspre o lume de o frumuseţe unică şi de neînchipuit. Pentru că cea mai măreaţă afecţiune pe care o putem experimenta este dragostea (1 Corinteni 13:13), şi cea mai măreaţă dragoste pe care o putem experimenta este dragostea lui Dumnezeu. Şi noi putem experimenta această măreaţă dragoste pentru că cel mai măreţ Iubitor ne-a iubit mai întâi cu o dragoste infinit de măreaţă (Ioan 15:13; 1 Ioan 4:19). Din fântâna dragostei lui Dumnezeu pentru noi şi dragostea noastră pentru El, curge capacitatea de a iubi pe oricine altcineva (1 Ioan 4:7; Matei 22:39).

Cea mai măreaţă dintre toate poruncile deschide uşa înspre cerul cerurilor – ceea ce Jonathan Edwards descria ca fiind „lumea dragostei” – unde experimentăm împlinirea celor mai profunde dorinţe: bucurii nespuse şi desfătări veşnice (Psalmul 16:11). În a păzi aceste porunci se găseşte cu adevărat o mare răsplată (Psalmul 19:11).

Este o decepţie oribilă, rea şi demonică dacă auzim în aceste porunci un Dumnezeu narcisist, nesigur, tiran care pur şi simplu insistă ca El să fie centrul sentimentelor noastre, iar dacă asta nu se întâmplă ne aruncă în iad. Cu siguranţă aşa îl vede diavolul pe Dumnezeu. Dar aceasta este propria inimă a diavolului proiectată pe Dumnezeu şi perspectiva distorsionată pe care el doreşte ca toţi să o creadă. Pentru că cei cu inima curată îl văd pe Dumnezeu tot având inima curată, dar cei răi – diavolul şi cei care îi urmează decepţia  îl – îl văd pe Dumnezeu fiind un tiran (Psalmul 18:26).

Da, iadul există. Dar nu este un Auschwitz cosmic şi sadic creat de un tiran divin. Este aceea jale mare şi dreaptă rezervată celor ce numesc cel mai măreţ bun cel mai măreţ rău, crezând că Dumnezeu este un tiran şi alegând astfel sclavia păcatului în locul „libertăţii slavei copiilor lui Dumnezeu” (Isaia 5:20; Romani 8:21).

Nu, când ne porunceşte ca să-L iubim cel mai mult, Dumnezeu ne invită să intrăm pe uşa cerului. El ne porunceşte cea mai măreaţă fericire! El ne porunceşte să primim şi să preţuim cea mai valoroasă Comoară, să experimentăm cea mai profundă satisfacţie în cea mai satisfăcătoare Persoană, să ne delectăm de Cel mai Delectabil, să ne încredem în Cel mai vrednic de încredere. Ce om cu mintea întreagă nu ar dori să asculte o astfel de poruncă?

Eliberaţi din nebunie

Astfel este nebunia şi tragedia păcatului. Toţi ne-am răzvrătit împotriva acestei porunci şi am refuzat cerul, am preferat decepţia goală şi distructivă a auto-determinării (Romani 3:23). Şi astfel, toţi am merita să fim condamnaţi la jalea mare şi groaznică de a fi aruncaţi din prezenţa cerului pentru totdeauna (2 Tesaloniceni 1:9).

Dar nu asta a dorit Dumnezeu. Dumnezeu a dorit ca îndurarea să triumfe asupra dreptăţii pentru noi (Iacov 2:13). Dumnezeu a dorit ca harul să triumfe asupra condamnării noastre (Efeseni 2:8; Romani 8:1). Dumnezeu a dorit ca dragostea să triumfe peste ura noastră (Romani 5:8). De aceea, Dumnezeu şi-a arătat dragostea pentru noi trimiţând „pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” pentru ca noi „să nu pierim ci să avem viaţă veşnică” (1 Ioan 4:10; Ioan 3:16). Asta este dragoste! Atât de mult te-a iubit. Fără cruce, cea mai mare poruncă ar fi o condamnare la moarte pentru noi. Nu putea decât să producă condamnarea groaznică. Pentru că păcătoşii nu pot niciodată să iubească Dumnezeul triunic cu toată fiinţa lor. Iadul ar fi fost destinul nostru. Dar prin crucea lui Isus, această poruncă devine cea mai bună veste pentru noi. Pentru că atunci când îl primim pe Cristos, dragostea Sa perfectă pentru Tatăl ne este acreditată şi nouă!

Iar asta înseamnă că cerul, aceea lume scumpă a dragostei, este deschis pentru noi. Noi primim mici anticipări a cerului acum într-o manieră crescândă pe măsură ce umblăm prin Duhul (Romani 8:4). Şi când Domnul Isus ne va vedea în sfârşit „în Împărăţia Lui cerească”, vom primi abilitatea de a împlini această poruncă şi să experimentăm toată gama de beneficii care împlinesc sufletul (2 Timotei 4:18).

Dumnezeu vrea dragostea ta

De asemenea este o veste bună pentru noi faptul că cea mai măreaţă poruncă a lui Dumnezeu nu ne cere performanţă, ci sentimente. Nu este lucrul acesta minunat? Dumnezeu este preocupat ca noi să experimentăm bucuria dragostei, nu ca noi să sărim peste obstacolele comportamentului nostru.

Secretul glorios al ascultării creştine, conspiraţia divină plină de milă, este că cu cât experimentăm mai mult această bucurie de a fi iubit de Dumnezeu şi de a-L iubi pe El, cu atât nu vom mai simţi greutatea poruncilor ce ţin de comportamentul nostru. Mai degrabă, ele vor deveni mijloace fericite prin care ne exprimăm dragostea faţă de Dumnezeu în timp ce El ne călăuzeşte cu milă prin poarta cea strâmtă.

De aceea Isus a spus, „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15). Acestea nu sunt cuvinte manipulative ale unui tată disfuncţional care doreşte să imprime vinovăţie în copii lui pentru a face ce doreşte el. Isus ne descoperea o realitate glorioasă: dragostea este singura motivaţie pentru ascultarea de ceea ce vrea Dumnezeu. Dumnezeu vrea să-L ascultăm din dragoste, nu de frica condamnării (1 Ioan 4:18). Pentru că El ştie că atunci când îl iubim, poruncile Sale nu sunt grele.

Auzi dragostea lui Dumnezeu în poruncile Sale

Diavolul nu doreşte ca tu să ştii sau să crezi asta. El vrea ca tu să auzi doar corvoadă, plictiseală şi robie în poruncile lui Dumnezeu, în mod special în cea mai măreaţă poruncă.

Dar Dumnezeu vrea să auzi dragostea Sa în poruncile Sale, în mod special în cea mai măreaţă poruncă. Dumnezeu vrea să auzi viaţa în poruncile Sale. Dumnezeu vrea ca tu să cunoşti că poruncile Sale, pe care Isus deja le-a împlinit perfect pentru tine, creează cărarea credinţei pentru paşii tăi prin valea umbrei înspre poarta cea strâmtă care duce la viaţă. Şi această poartă îţi va deschide intrarea în cea mai scumpă lume a bucuriei pe care o vei cunoaşte vreodată: cerul, lumea dragostei lui Dumnezeu.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/what-the-devil-doesn-t-want-you-to-know