În 1677, Henry Scougal, la 27 de ani, îi scria unui prieten: “Valoarea şi excelenţa unui suflet este măsurată de obiectul dragostei sale” (Viaţa lui Dumnezeu în sufletul omului). Este una din cele mai pătrunzătoare propoziţii în limba engleză (sau orice altă limbă).

Este o propoziţie devastatoare. Ne lasă pur şi simplu descoperiţi. Pentru că, aşa cum spunea John Piper,

Sufletul este măsurat de zborurile sale

Unele joase, unele înalte

Inima este cunoscută prin bucuriile sale

Pentru că plăcerile niciodată nu mint. (Plăcerile lui Dumnezeu)

Plăcerile niciodată nu mint. Putem să ne înşelăm pe noi şi pe alţii în multe feluri, dar plăcerea este denunţătorul inimii, pentru că plăcerea este indicatorul comorii noastre. Ştim că ceea ce preţuim cu adevărat este ceea ce iubim cu adevărat pentru că Isus a spus, „unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră” (Matei 6:21). Deci „ceea ce descoperă excelenţa sau răutatea noastră nu este lucrul pe care ni-l dorim din datorie ci lucrul pe care îl dorim din pasiune” (Plăcerile lui Dumnezeu, 4). Plăcerea este bucuria pe care o experimentăm cu privire la o bogăţie pe care o iubim şi care ne face să vindem totul doar ca s-o avem (Matei 13:44).

Henry Scougal a avut dreptate într-un mod minunat, devastator şi biblic: obiectul dragostei noastre, comoara pe care ne-o dorim cu pasiune, măsoară valoarea şi excelenţa sufletului nostru.

Cercetează-mă, Dumnezeule

Dacă suntem de acord cu Scougal, propoziţia sa pătrunzătoare ne forţează să ne cercetăm sufletul. Ce ne spun cu adevărat plăcerile noastre cu privire la ceea ce iubim? Ce ne spun iubirile noastre despre condiţia sufletului nostru? Ce ne dorim cu pasiune?

Acestea sunt întrebări necesare, dar adevărul este că propria noastră introspecţie şi evaluare nu este suficientă. De obicei suntem nişte diagnosticieni slabi pentru sufletul nostru, deseori ratând să vedem cauza de la rădăcină sau să vedem clar simptomele. Noi sărim din extrema în care avem o părere prea înaltă la extrema în care ne înjunghiem cu condamnare.

Lucrul de care avem nevoie cu adevărat este să lăsăm – să invităm – pe Isus ca să ne cerceteze sufletul. Avem nevoie de diagnosticul şi tratamentul dat de Marele Doctor. Trebuie să venim la El şi să spunem împreună cu David, Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei! (Psalmul 139:23-24)

Ce ne cere Isus

Isus este maestru în cercetarea sufletului. Asta a făcut cu Petru la acel mic dejun pe malul mării de după înviere (Ioan 21:15-19). Câteva zile înainte, Petru în mod tragic a eşuat să-L iubească pe Isus, negând de trei ori că îl ştie pe Isus. Şi astfel, în aceea dimineaţă, după ce plin de dragoste i-a servit cu mâncare pe plajă, Isus l-a întrebat pe Petru, „Mă iubeşti?” I-a pus întrebarea aceasta de trei ori.

Isus a realizat atât de multe în această discuţie scurtă dar care a schimbat o viaţă. Vedem cum îl ridică, îi dă o misiune şi face o profeţie despre Petru. Dar de asemenea vedem cum îl expune pe Petru. Negările lui Petru au fost nişte falimente reale şi oribile. Prin faptul că Isus repetă întrebarea Sa de trei ori nu doar că îi dă posibilitatea lui Petru să-şi afirme dragostea tot de atâtea ori cât l-a negat. De asemenea sonda adânc în sufletul lui Petru, în locul acela dureros al ruşinii şi a aşezat acolo o dragoste mai puternică decât cea de dinainte, una care avea să îndure oportunitatea viitoare ca Petru să-şi împlinească făgăduinţa de a-şi da viaţa pentru Isus (Ioan 13:37). Cred că întristarea lui Petru de după a treia întrebare este dovada faptului că Isus a atins punctul sensibil (Ioan 21:17).

Ne-am pierdut prima dragoste?

Şi noi, la fel ca Petru, am eşuat în a-L iubi pe Isus. Poate că de multe ori L-am negat public. Cu siguranţă L-am negat de mii de ori în privat, alegând să urmărim alte comori pentru că am crezut că ele ne vor da plăceri mai mari. Aceste eşecuri sunt reale şi oribile – mai rele decât ne-am putea imagina.

Întrebarea este: cât de adevărat îi acest lucru acum? Trăim în eşec, permiţând ca grijile acestei lumi şi înşelăciunea păcatului să sufoce dragostea noastră pentru Isus (Matei 13:22; Evrei 3:13)? Ne-am obişnuit să vorbim într-un mod abstract şi dintr-un simţ al datoriei despre dragostea faţă de Isus în timp ce ne dorim cu pasiune şi căutăm alte lucruri? Ne-am lăsat să credem că lipsa dragostei noastre pentru Isus este normală pentru că şi alţi creştini trăiesc aşa?

Dacă acesta este cazul, dacă plăcerile noastre ne spun că inima noastră nu este încântată de Isus, că nu îl iubim în mod suprem, atunci este timpul să venim la El, să ne pocăim, să-L invităm să ne cerceteze inima şi El să ne întrebe, „Mă iubeşti?”

Tot ce este nevoie, Doamne

Lucrul minunat este faptul că nu trebuie să ne temem, pentru că Isus ştie exact unde suntem, aşa cum a ştiut despre Petru. Ştie falimentele noastre în a-L iubi. Ştie că acestea sunt păcate. Dar de asemenea ştie că moartea şi învierea Sa au procurat iertarea completă pentru acele păcate şi ne-a oferit puterea ca să fim schimbaţi din oameni căldicei în oameni îndrăgostiţi de Dumnezeu. Şi asta îşi doreşte de la noi – abia aşteaptă să ne ofere acest dar!

Domnul nostru Isus,

Îţi mărturisim falimentele noastre oribile în a te iubi. Plăcerile noastre nu au minţit şi ele descoperă că nu te-am căutat pe tine, Dumnezeu, ca fiind comoara noastră supremă. Nu vrem să mai treacă zile în care să lăsăm ca dragostea noastră pentru Tine să lâncezească în inima noastră.

De aceea te rugăm, Marele nostru Doctor, să ne cercetezi sufletul, să ne cunoşti inima. O aducem înaintea Ta, scoate afară orice cale care este greşită. Pune-ne acele întrebări de cercetare. Nu vom ascunde nimic de Tine. Fă tot ce este nevoie ca să ne trezeşti dragostea pentru Tine! Nu vream să ne odihnim sufletul până ce nu eşti din nou prima noastră dragoste (Apocalipsa 2:4).

Vrem lucrul acesta mai mult ca orice: să te iubim pe Tine, Dumnezeule, cu toată inima, sufletul, mintea şi puterea (Matei 22:37). Credem că cea mai măreaţă afecţiune este dragostea, şi credem că Tu eşti cel mai măreţ obiect al dragostei noastre (1 Corinteni 13:13). Şi credem că niciodată nu vom fi mai fericiţi şi excelenţa şi valoarea sufletului nostru nu va fi mai mare decât atunci când te iubim numai pe Tine. Pentru că Tu eşti izvorul adevăratei vieţi (1 Timotei 6:19; Ioan 14:6).

Aşadar îţi cerem să trezeşti dragostea noastră pentru Tine, o, Doamne, făcând tot ce este nevoie. Şi îţi cerem acestea în numele Tău, Isus şi pentru slava Ta, Amin!

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/lord-revive-my-first-love