Duminică dimineaţa, 5 august 1855, Charles Haddon Spurgeon în vârstă de 21 de ani, s-a urcat în spatele amvonului din Capela New Park Street pentru a-şi provoca congregaţia în a urma exemplul unui sfânt care a inspirat lucrarea sa, apostolul Pavel. „Ca un predicator al Cuvântului,” spunea Spurgeon despre Pavel, „el se evidenţiază în mod proeminent în calitate de prinţ al predicatorilor şi predicator în faţa regilor.”

Descrierea făcută lui Pavel de către tânărul Spurgeon a fost profetică faţă de propria sa lucrare viitoare. După puţini ani din aceea duminică dimineaţă, Spurgeon şi-a câştigat titlul de „prinţul predicatorilor” proclamând Cuvântul lui Dumnezeu membrilor din fiecare pătură a societăţii. Băiatul predicator cu origini umile a devenit chiar „predicator în faţa regilor” pentru că membrii din familia regală britanică stăteau în rândurile bisericii sale.

Am auzit prima dată de numele „Spurgeon” când eram doar un băiat în Scoţia. Cu toate acestea, când am crescut şi am început să-i citesc predicile şi scrierile, l-am îndrăgit şi mai mult. Astăzi, fiind şi eu un slujitor, găsesc în lucrarea şi viaţa sa un exemplu minunat a ceea ce înseamnă să fii un predicator al Evangheliei.

1. Predică Cuvântul

Când Spurgeon stătea în faţa congregaţiei Capelei New Park Street, în aceeaşi duminică de august pentru a discuta ce înseamnă să predici Cuvântul, el şi-a îndreptat ascultătorii înspre veridicitatea şi suficienţa Scripturii. „Trebuie eu să iau Biblia lui Dumnezeu, s-o rup şi să spun: ‚Asta este pleavă şi asta este grâu?’” Spurgeon a spus, „Voi arunca eu unul din adevărurile de aici şi voi spune, ‚Nu îndrăznesc să-l predic’? Nu – Doamne fereşte!”

De-a lungul lucrării sale, Charles Spurgeon a menţinut o dedicare de nestrămutat faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. În timp s-a văzut clar că indiferent dacă predica în Crystal Palace, în faţa miilor de oameni din Tabernacolul Metropolitan sau în faţa studenţilor, Spurgeon a fost un om integru. Cu toate acestea, integritatea lui s-a extins dincolo de viaţa personală cuprinzând preocuparea sa faţă de Evanghelie şi teologie. Predicarea sa era întotdeauna foarte clară şi centrată în Isus – calităţi care m-au urmărit de-a lungul coridorului timpului pentru a mă face, fără nici o ruşine, un simpatizant al lui Spurgeon.

2. Cultivă o inimă de păstor

Urmând exemplul Bunului său Păstor, Spurgeon a fost plin de compasiune pentru păcătoşi şi tânjea să-i vadă întorşi în siguranţă în turma lui Dumnezeu. Spurgeon a crezut cu fermitate că Dumnezeu iubea să salveze pe cei pierduţi. A fost convingerea care i-a alimentat lucrarea. Dorinţa sa extraordinară de a vedea bărbaţi şi femei care răspund ofertei Evangheliei a fost egalată doar de intoleranţa sa faţă de cei ce pătau Evanghelia harului cu capcana faptelor bune. „Văd că foarte mulţi predicatori predică acest gen de învăţătură,” spunea Spurgeon. „Ei zic unui amărât păcătos cercetat, ‚Trebuie să mergi acasă, să te rogi şi să citeşti Scriptura; trebuie să faci parte din lucrare.’ Fapte, fapte, fapte – în loc să spună, ‚Datorită harului eşti mântuit prin credinţă’” (vezi Efeseni 2:8).

Spurgeon s-a dedicat şi grijii atente faţă de turma sa. Deşi a avut foarte puţină educaţie formală, omul a fost un geniu. El a citit sursele primare ale lucrărilor teologice şi apoi a luat acele concepte incredibil de complexe, le-a simplificat în aşa măsură încât şi cea mai tânără şi cea mai needucată persoană din sală să le înţeleagă. Predicile sale clare şi simple sunt un exemplu strălucitor pe care toţi predicatorii moderni ar trebui să-l urmeze.

3. Caută mai mult a fi evlavios decât a fi talentat

Spurgeon a fost o senzaţie absolută a timpului său, predicând la peste zece milioane de oameni. În timpul fiecărui serviciu, stenografii consemnau mesajele sale. La final, predica era trimisă la imprimare pentru a fi vândută în magazine şi gări, a doua zi dimineaţă. Totuşi, în ciuda tuturor darurilor sale şi a influenţei, Spurgeon a fost un om smerit.

Nu exista nimic superficial sau mândru în el. Se apropia de Biblie pe genunchi. Părea că are un simţ profund al faptului că a fost chemat de harul lui Dumnezeu şi că acelaşi har l-a împuternicit şi l-a echipat pentru privilegiul lucrării. Această smerenie autentică a inimii i-a dat voie să realizeze că el putea semăna şi uda, dar Dumnezeu făcea să crească. „Nu uitaţi,” îşi sfătuia Spurgeon biserica din Capela New Park Street, „atât mistria cât şi mortarul vin de la Dumnezeu. Viaţa, vocea, talentul, imaginaţia şi elocvenţa – toate sunt darurile lui Dumnezeu!”

Spurgeon a fost convins că periculosul păcat al mândriei îl putea găsi oriunde, chiar şi la amvon. Poate că slujitorii de astăzi sunt mult mai vulnerabil în faţa mândriei decât în zilele lui Spurgeon. Odată cu sosirea mediei sociale în care „like”-urile şi „urmăritorii” sunt baza pentru succes, este foarte uşor ca un păstor să piardă din vedere viaţa de sacrificiu la care a fost chemat.

În calitate de păstori ai poporului lui Dumnezeu, noi trebuie să ne oferim rugăciunii şi lucrării Cuvântului, dar este mult mai uşor să petreci cinci ore în pregătirea unei predici decât să dedici cinci minute în rugăciune pentru cei din biserică. Noi credem că biserica are nevoie de talentele noastre, dar adevărul este că ei au nevoie de evlavia noastră.

Dumnezeu ne-a chemat să fim slujitori, nu celebrităţi. Este important pentru noi ca să fim în spital vizitând bolnavii şi la capătul patului celor care stau în faţa morţii. Când îngăduim ca „buruiana mândriei” să prindă rădăcină în slujirea noastră, murdărim reputaţia Evangheliei îmbrăţişând o dublă masură care ne îngăduie să proclamăm anumite adevăruri fără să trăim în lumina tocmai a acelui mesaj pe care-l proclamăm. Să nu ne păcălim. Important nu este ceea ce spun oamenii despre noi sau ceea ce spunem noi despre noi, ci important este ceea ce spune Dumnezeu despre noi.

Isus este marele Păstor; noi suntem păstori sub conducerea Lui. Acest model de slujire l-a exemplificat Spurgeon înaintea mea. Îmi doresc ca eu, împreună cu toţi slujitorii lui Dumnezeu, să mă dedic predicării Evangheliei, să mă ţin de modelul adus înaintea noastră, împlinind chemarea noastră de a sluji cu reverenţă sfântă. Fie ca toţi să spunem împreună cu apostolul Pavel şi cu Spurgeon: „Vai de noi dacă nu predicăm Evanghelia!”

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/preachers-are-servants-not-celebrities