Recent am primit o serie de veşti tragice care au întors rugăciunile mele normale pline de credinţă şi speranţă în strigăte de plâns pline de chin şi aporie.

Fiica preadolescentă a unui prieten apropiat a căzut dintr-o dată şi inexplicabil în întunericul unei boli mintale, împingându-şi părinţii dezorientaţi în lumea confuză a sistemului de sănătate mintală.

Fiul unui alt prieten bun şi nora lui şi-au pierdut a treia fetiţă din cauza unei tulburări genetice.

Micuţa fetiţă a unui păstor a contractat E.coli la un târg de ţară şi acum se confruntă cu mari provocări de sănătate.

Toate acestea au agravat durerea noastră cu privire la pierderea fiicei noastre adoptive, care a ales să-şi înceapă viaţa împreună cu fiica ei, fără nici un loc în care să poată sta, în Philadelphia, în loc să vină acasă în familia noastră.

De ce, Doamne?

Pentru prima dată în viaţă m-am rugat, printre dinţii încleştaţi, „Voia Ta să se facă.” Cum, Doamne, am scâncit, sunt acestea bune pentru împărăţie?

De ce, Tată, ai trimite un copil frumos al unei familii care te-a slujit cu credincioşie toată viaţa, într-o instituţie de psihiatrie? Cum se poate ca pierderea unui alt copil al unei familii cu credinţa slabă, să îi facă să se încreadă în Tine? Ce bine poate veni din a provoca durere şi deteriorări permanente, chiar în timp ce tatăl ei păstoreşte poporul Tău?

De ce, Doamne, ai adus-o pe fiica noastră acum zece ani doar ca să o vedem plecând în felul acesta?

Nu am simţit amărăciune în plângerea mea, doar întrebări sincere ce veneau dintr-o inimă zdrobită. Totuşi, m-am întrebat dacă nu cumva am mers într-un teritoriu periculos. Am fost eu ca soţia lui Iov? L-am blestemat pe Dumnezeu (Iov 2:9)?

Unde eşti Tu, Dumnezeule?

Când problemele şi durerile vin peste copii lui Dumnezeu, vrem să ştim de ce. Şi nu suntem singurii, ci suntem într-o companie excelentă. „De ce m-ai părăsit?” întreba David, şi mai târziu, citându-l, Domnul Isus (Psalmul 22:1; Marcu 15:34). Habacuc se întreba, „Pentru ce mă laşi să văd nelegiuirea, şi Te uiţi la nedreptate?” (Habacuc 1:3). Iar mai apoi îl avem pe Iov, care după ce şi-a exprimat dorinţa de a fi murit la naştere, se plânge,

Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu din toate părţile? Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa. De ce mă tem, aceea mi se întâmplă; de ce mi-e frică, de aceea am parte! N-am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.” (Iov 3:23-26)

Dumnezeu îngăduie, chiar încurajează, plângerile pline de credinţă şi întrebările ce vin de la poporul Său. Statutul nostru de copii (Ioan 1:12) şi moştenitori (Romani 8:17) ne îngăduie să venim înaintea Lui cu încredere şi cu întrebări ce au o altă perspectivă. Cu toate acestea, trebuie să avem grijă ca nu cumva să depăşim linia ca dintr-o plângere plină de credinţă să ajungem în a pune la îndoială bunătatea lui Dumnezeu.

Lăudându-L pe Dumnezeu în durere

Satan nu ar dori nimic mai mult decât ca noi să punem la îndoială caracterul şi bunăvoinţa lui Dumnezeu. El foloseşte inimile noastre zdrobite pentru a ne împinge să dăm vina pe Dumnezeu în problemele noastre. Slavă Domnului că, în providenţa Sa, avem asigurată o apărare sigură împotriva ispitirii de a nega voia bună a lui Dumnezeu.

Când îi cerem lui Dumnezeu eliberare din durere şi nu primim ceea ce cerem, ne întrebăm dacă Dumnezeu ne-a părăsit. Dar câteodată nu îl vedem în cererile noastre pentru că El nu este acolo. Dumnezeu nu locuieşte în petiţiile noastre. El „locuieşte în mijlocul laudelor” poporului Său (Psalmul 22:3).

Eşti în durere? Laudă-L. Pui la îndoială voia Sa? Laudă-L. Eşti îngrijorat din cauza petelor întunecate din această lume? Laudă-L.

Sunetul închinării în suferinţă

Alătură-te psalmistului care proclama,

Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea. Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociţi şi să se bucure. Înălţaţi pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui! Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele. (Psalmul 34:1-4)

Gândeşte-te la Psalmul 22, unde în versetele 16-18 psalmistul sumarizează necazul său spunând,

Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele: toate oasele aş putea să mi le număr. Ei însă pândesc şi mă privesc; îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa mea.

Această suferinţă anticipa agonia de neimaginat ce avea să vină asupra Alesului lui Dumnezeu. Dar patru versete mai târziu, psalmistul îşi aduce aminte de bunătatea lui Dumnezeu şi jubilează,

Voi vesti Numele Tău fraţilor mei şi Te voi lăuda în mijlocul adunării. Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L! Voi toţi, sămânţa lui Iacov, slăviţi-L! Cutremuraţi-vă înaintea Lui, voi toţi, sămânţa lui Israel! Căci El nici nu dispreţuieşte, nici nu urăşte necazurile celui nenorocit şi nu-Şi ascunde faţa de el. (Psalmul 22:22-24)

Suferinţa noastră nu este detestată de Dumnezeu! Durerea noastră este cunoscută de El în timp ce ascultă vocea rugăciunilor noastre (Psalmul 66:19). Găsim mângâiere în braţele iubitoare ale Tatălui cel bun şi plin de har, care aude strigătul plângerii noastre. Care este adevărul pe care-l descoperim din nou şi din nou în Psalmi – compus mai mult din plângeri decât din imnuri de laudă? „Domnul este bun.”

Credinţa străluceşte mai puternic în întuneric

Durerea – fizică, emoţională, mintală şi spirituală – este ţesută în materialul acestei lumi căzute. Suferinţa bolii, a pierderii unui copil, a infidelităţii partenerului cu siguranţă nu sunt bune pentru trupurile noastre fragile sau trecătoare pentru mintea noastră mioapă (2 Corinteni 4:17). Dar adevărata, profunda şi autentica credinţă în Isus Cristos străluceşte glorios, chiar şi în cele mai întunecate circumstanţe, asupra gloriei şi mângâierii care nu se va sfârşi vreodată.

Nu trebuie să experimentăm viaţa de pe pământ fără speranţă, chiar în timp ce suntem surprinşi „de încercarea de foc din mijlocul nostru” (1 Petru 4:12), pentru că împreună cu Cristos există un viitor sigur fără durere. Aşadar, îl lăudăm pe Dumnezeu pentru harul Său glorios, pentru darul gratuit pe care-l avem în Fiul Său drag (Efeseni 1:5).

Ne putem încrede în Dumnezeu cu durerea noastră, în întrebările noastre şi în nesiguranţa noastră. El niciodată nu se va ascunde de un copil care aleargă înspre El cu laudă.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/the-good-god-behind-terrible-news