În vara anului 2016, fiica noastră de doi ani a fost diagnosticată cu cancer. Din aceea zi până acum, am experimentat mai mult ca niciodată ce înseamnă ca familia bisericii să-ţi poarte de grijă în mijlocul încercării.

Putem spune despre biserica noastră locală ceea ce Pavel a spus despre biserica din Tesalonic: când vine vorba de dragostea frăţească, nu mai au nevoie de învăţătură, pentru că au fost învăţaţi de Dumnezeu să-i iubească pe alţii (1 Tesaloniceni 4:9).

Dumnezeu a promis că El ne va da har şi că va fi cu noi când valurile suferinţei se vor ridica (Isaia 43:2). Dar câteodată uităm că El de multe ori se delectează să-şi arate prezenţa, confortul şi ajutorul prin oamenii Săi.

Nu eşti singur

Numele fiicei noastre este Agatha. Noi o strigăm Aggie. În timp ce se luptă cu cancerul, câteodată o strigăm Aggie Curajoasa. Am dus-o la spital în aceea vară pentru că avea probleme cu respiraţia şi avea mai mulţi noduli umflaţi pe gât şi unul pe piept.

Când şeful secţiei de oncologie a venit şi ne-a spus că fiica noastră are cancer, întunericul părea imposibil de suportat. În 48 de ore, doctorii au putut să ne ofere diagnosticul tipului de cancer numit Leucemie Limfocitară acută cu celule T (ALL). Am petrecut următoarele trei săptămâni în spital împreună cu Aggie, în timp ce doctorii şi asistentele încercau să-i salveze viaţa şi aflând tot mai multe despre cancer.

În momente ca acelea am simţit binecuvântarea de a aparţine unei biserici. Iacov 5:14 spune că atunci când suntem bolnavi, ar trebui „să chemăm pe prezbiterii bisericii” pentru a veni şi a se ruga. Prea mulţi creştini nu au prezbiteri pe care să-i cheme, pentru că nu s-au alăturat unei biserici locale. În cazul nostru, prezbiterii şi prietenii apropiaţi din familia bisericii noastre au fost cu noi. Aceiaşi oameni care s-au bucurat cu noi în momentele de fericire acum erau prezenţi pentru a „plânge cu cei ce plâng” (Romani 12:15). Grija lor s-a văzut nu doar în a ne spune adevărul biblic, ci în a fi prezenţi, a suferi cu noi, a ne îmbrăţişa, a se ruga cu noi şi pentru fetiţa noastră şi prin a fi o amintire tangibilă a faptului că nu suntem singuri.

Un perete al confortului

Întreaga biserică a fost informată de vestea tristă în următoarea duminică şi sute de fraţi şi surori au început să se roage. Mulţi oameni ne-au spus că s-au rugat pentru Aggie în fiecare zi.

Pe lângă rugăciune, familia bisericii noastre ne-a reamintit adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. În mijlocul lacrimilor, temerilor şi a nopţilor nedormite, Cuvântul lui Dumnezeu ne-a înrădăcinat în scopurile Sale suverane şi în dragostea Sa statornică.

În timp ce primeam versete prin mesaje sau e-mail-uri, noi le scriam pe un bileţele şi le lipeam pe peretele spitalului, împreună cu numele prietenului care a trimis acel verset.

• Jace ne-a scris Psalmul 121:1-2: „Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul?Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.”
• Când Bethany ne-a vizitat, ea a scris Psalmul 55:22: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.”
• David a scris într-un mesaj Deuteronom 33:27: „Dumnezeul cel Veşnic este un loc de adăpost, şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare.”

Aceste bileţele au fost reamintirile adevărului lui Dumnezeu şi a caracterului Său, dar şi reamintirile comunităţii care era în jurul nostru, care ne-au iubit profund şi au plâns împreună cu noi. Acestea au fost un balsam pentru inimile noastre suferinde.

Cel mai drag loc de pe pământ

În zilele ce au urmat după diagnosticarea cu cancer al lui Aggie, nevoile practice ale familiei noastre au fost multe. Cum puteam să avem grijă de ceilalţi cinci copii mai mari şi în acelaşi timp să ne achităm de toate responsabilităţile de acasă, de la muncă şi să fim şi cu Aggie? Cum puteam face ceva din toate acestea când eram copleşiţi de întristare cu privire la suferinţa fiicei noastre preţioase?

Dar şi aici dragostea bisericii locale a strălucit cu putere. Nici o biserică nu este perfectă, dar citatul cunoscut al lui Charles Spurgeon cu privire la biserică s-a dovedit a fi adevărat în experienţa noastră: „Totuşi, aşa imperfectă cum este, biserica este cel mai drag loc de pe pământ.”

Ofertele pentru a purta de grijă copiilor şi pentru a ne asigura mâncarea au curs, aşadar prietena noastră Paula şi-a luat rolul de a coordona această dorinţă de a fi aluri. Pentru aproape nouă luni, membrii bisericii ne-au făcut cumpărăturile, au curăţat casa, ne-au adus mâncare, ne-au ajutat cu şcoala copiilor acasă, au îngrijit de curte şi au asigurat transportul şi îngrijirea copiilor noştri. Ceilalţi păstori şi-au asumat mai multe responsabilităţi pentru ca eu (Jared) să port de grijă familiei mele. Multe luni, membrii din biserică au stat acasă cu Aggie, duminica, ca noi să ne putem bucura de întâlnirea cu sfinţii şi să auzim predicarea Cuvântului.

Am avut binecuvântarea de nedescris de a face parte dintr-o familie a bisericii care trăieşte chemarea din Galateni 6:2: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.”

Mesageri ai harului

Mărturia noastră prin această călătorie a fost faptul că deşi de multe ori eram slabi şi temători, Cristos ne-a ţinut cu putere. Şi a făcut lucrul acesta prin iubitoarea comunitate de credincioşi din Biserica Covenant Fellowship.

De multe ori am spus că fără dragostea şi sprijinul familiei bisericii noastre, această încercare ne-ar fi dărâmat de mult. Şi asta nu pentru că Isus Cristos nu este suficient; ci pentru că El ne-a făcut în aşa fel încât avem nevoie unul de celălalt şi avem nevoie să trăim împreună într-o comunitate. Harul lui Dumnezeu este întotdeauna suficient, dar de multe ori El intenţionează ca harul să vină la noi prin oamenii Săi – ceilalţi credincioşi care s-au dedicat să umble alături de noi în biserică prin bucuriile şi suferinţele vieţii.

Toată gloria aparţine lui Isus Cristos, pentru că El este Domnul Bisericii pe care a proiectat-o ca să poarte de grijă sfinţilor Lui în suferinţă prin darul poporului Său. Lăudat să fie Dumnezeu pentru harul care vine prin aceşti oameni răscumpăraţi şi care ne susţine în mijlocul suferinţei. În bunătatea Sa, istoria fetiţei noastre curajoase este de asemenea şi istoria familiei noastre iubitoare a bisericii.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/our-little-girl-has-cancer