Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Month: March 2018

Către fiicele ce provin din cămine falimentare

Lumea aceasta nu este completă. Acest adevăr mi-a fost rostit răspicat în căminul distrus în care am crescut – şi poate şi în al tău.

Părinţi care au împovărat umerii copilaşilor cu responsabilităţi ce erau dincolo de capacitatea lor de a le purta sănătos. Eram lăudaţi pentru că suntem „mai maturi decât vârsta noastră,” dar noi ştim secretul: noi nu ne-am trăit copilăria.

Unii băieţi au fost învăţaţi de bărbaţi mai învârstă că femeile sunt obiecte folosite pentru plăcere; unele fete au fost învăţate de femei mai învârstă că bărbaţii sunt nişte nemernici ce merită scuipaţi. Cămine în care membrii familiei au abuzat şi manipulat copii în mod fizic, verbal sau emoţional. Persoanele care trebuiau să protejeze, ne-au ignorat sau ne-au rănit. Încrederea a fost fracturată fundamental şi ne-am chinui să facem faţă. De unii singuri.

Părinţi care se ceartă cu violenţă. Taţi şi mame care se abandonează. Părinţi ce mor. Copii sunt învinovăţiţi pentru circumstanţe faţă de care nu au vreo vină. Noi devenim un burete pentru ruşine, dezgust, absorbind fiecare jignire şi lovitură.

Nu există alt stil de viaţă decât supravieţuirea.

Nimic nu este ascuns de Dumnezeu

Read more

Cine o poate găsi? – Regândind standardul femeii din Proverbe 31

Când căutăm în Cuvântul lui Dumnezeu călăuzire pentru a fi cea mai bună soţie şi mamă, nu putem trece peste Proverbe 31. Cine nu ar dori să fie la fel de talentată, eficientă, puternică, grijulie şi neînfricată ca această femeie?

Dar în calitate de fiinţe umane normale, multe dintre noi suntem mai predispuse să ne pitim atunci când această femeie aparent perfectă ne este pusă înainte ca exemplu. Cu adevărat, cine poate să o găsească? Nu toate avem un simţ bun al administrării sau a oportunităţilor. Multe nu avem darul şi creativitatea de a face haine pentru familie şi gospodărie. Nu ştiu dacă am văzut vreodată pe cineva care este eficientă atât dimineaţă cât şi noaptea aşa cum este această persoană.

Dacă femeia din Proverbe 31 stârneşte în noi doar vinovăţia că până şi în cea mai bună zi a noastră ne lipseşte abilitatea de a împlini standardul chemării noastre, ce ajutor este ea pentru femeia care se străduieşte să-L onoreze pe Dumnezeu?

Ce a făcut ea?

Read more

Doar omorârea păcatului nu te reînnoieşte

Dacă rezumăm viaţa creştină doar la a omorî păcatul, ne furăm pe noi înşine de cea mai profundă speranţă şi cele mai înalte bucurii.

Da, fiecare creştin adevărat îşi va omorî păcatul. Orice altă versiune sau distorsiune a creştinismului nu corespunde cu motivul pentru care Cristos a murit. „Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare” (Efeseni 4:22). „Dacă trăiţi după îndemnurile ei [ale firii], veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi” (Romani 8:13). Dacă nu omorâm păcatul, vom muri în păcatul nostru. Dar dacă purtăm război împotriva păcatului, în puterea Duhului, dovedim că Isus este viu în noi şi că noi nu vom muri vreodată.

A omorî păcatul este parte esenţială a vieţii creştine, dar nu este esenţa vieţii creştine. Când Cristos ne cheamă ca să ne lepădăm de noi înşine, să ne luăm crucea zilnic şi să-L urmăm – şi ne porunceşte să ne lepădăm de noi înşine – o face pentru ca „să avem viaţă, şi s-o avem din belşug” (Ioan 10:10). Ceea ce punem pe noi este mult mai măreţ decât orice dăm jos de pe noi sau lăsăm în urmă.

Noul tu

Dumnezeu ne-a dat liste a păcatelor pe care trebuie să le asasinăm. De exemplu, Coloseni 3:5, 8-9: „De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli…  Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură. Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui.” Nu îl putem urma pe Cristos fără să dăm jos ceva, dar asta nu înseamnă că a-L urma pe Cristos are de-a face doar cu ceea ce dăm jos.

Read more

Cea mai bună cale de a găsi voia lui Dumnezeu pentru darurile tale

Să ne imaginăm, de dragul ilustraţiei, că nu eşti foarte familiarizat cu peştele (poate nu trebuie să ne imaginăm). Şi ai fost de acord să participi într-un experiment în care eşti rugat să identifici orice este pus înaintea ta. Tu încă nu şti, dar ţi se aduc înainte părţile anatomice ale unui biban. Prima dată ţi se aduce o aripioară de pe piept cu acelor colorit verde translucid pe un vas Petri. Te uiţi la ea şi spui, „Este un fel de frunză?” Apoi urmează vezica înotătoare lipicioasă. „Ce scârbos! Cred că este intestinul unui animal mic sau ceva de genul.” Apoi ţi se aduce o bucată roşie din ţesutul branhiilor. „Habar n-am ce este aceasta!”

Acum, dacă ştiai că aceste părţi fac parte din trupul unui peşte, ai fi înţeles la un anumit nivel importanţa lor în a ajuta peştele să funcţioneze corect. Dar scoase din contextul trupului său, părţile acestea nu aveau sens. Ai nevoie de trupul peştelui pentru a înţelege funcţia unei părţi şi ai nevoie de toate părţile pentru ca peştele să funcţioneze.

„Tot aşa este şi Cristos” (1 Corinteni 12:12). Fiecare din noi suntem o parte a trupului lui Cristos şi avem o funcţie particulară. Dar ai nevoie de trupul lui Cristos pentru a înţelege funcţia unei părţi şi ai nevoie de toate părţile ca trupul să funcţioneze.

Proiectat să depinzi

Dacă te chinui să înţelegi cum vrea Dumnezeu să te folosească, o posibilitate este că tu te examinezi pe tine în afara contextului, izolat pe un vas Petri, ca să spun aşa.

Acesta este, în esenţă, modul în care noi, cei din Vest (în mod special în Statele Unite) suntem învăţaţi să ne vedem. Poate mai mult acum ca oricând în istorie, cultura noastră priveşte la indivizi ca la unităţi autonome în loc să le vadă ca părţi interdependente a unui organism social mai larg.

Astăzi, vedem interdependenţa de alţii ca fiind opţională, nu necesară – în mare parte din cauza valorii culturale aproape sacre a libertăţii individuale, şi în parte din cauza progresului tehnologic care ne ajută s-o urmărim în moduri fără precedent. Suntem liberi să ne asociem în mod voluntar şi suntem liberi să mergem înainte singuri. Interdependenţa de alţii este cu adevărat necesară doar la o scală mai mare, unde avem nevoie de sisteme de imense pentru a distribui lucruri ca mâncare, haine şi energie sau să facilităm lucruri ca şi comunicarea în masă, transportul în masă, conducere politică şi finanţe.

Read more

Ce este păcatul de neiertat? – Speranţă pentru cei ce simt că au mers prea departe

„Hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.”

Aceasta este una din cele mai enigmatice, controversate şi bântuitoare afirmaţii a lui Isus. În ultimele două milenii, multe suflete torturate s-au luptat cu acest avertisment. Oare am comis „păcatul de neiertat”? Când am adresat jignirea mea mânioasă către Dumnezeu, când am vorbit cu răzvrătire împotriva Lui, am comis oare blasfemia de neiertat? Sau, poate mai des, în mod special având în vedere epidemia pornografiei pe internet, „Pot fi salvat dacă mă întorc din nou la acelaşi păcat despre care am promis de atâtea ori că nu mă voi mai întoarce?”

În ciuda enigmei şi a controversei, avem o cale simplă înspre claritate. Afirmaţia lui Isus cu privire la „blasfemia împotriva Duhului” apare doar în Evangheliile Sinoptice (Matei, Marcu şi Luca). Dacă găsim un înţeles concret a ceea ce a intenţionat (sau nu) să spună aici, atunci suntem poziţionaţi bine pentru a înţelege ceea ce „păcatul de neiertat” ar putea (sau nu) însemna pentru noi astăzi.

Ce a spus de fapt Isus

Isus nu învăţa în public de mult timp atunci când ascultătorii Lui au început să-L compare cu învăţătorii lor, numiţi „cărturari,” parte a unui grup iudeu conservator cunoscut ca Farisei. Mulţimea tot mai mare era „uimită de învăţătura Lui, căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţa cărturari” (Marcu 1:22). Cărturarii au auzit comparaţia şi au simţit tensiunea, iar în curând aceasta a escaladat (Marcu 2:6, 16), pentru că învăţătorii Bibliei din aceea zi, cu multele lor tradiţii, au început să fie invidioşi şi apoi L-au urât pe Isus. Ameninţarea era aşa de mare încât aceşti conservatori erau gata să treacă de partea cealaltă şi să conspire cu rivalii lor libertini, ierodienii (Marcu 3:6).

Punctul culminant apare în Marcu 3:22-30 (Matei 12:22-32). Cărturarii au coborât din Ierusalim pentru a-i corecta pe săracii, înşelaţi oameni ai Galileei. „Este stăpânit de Beelzebul,” spuneau ei. „Scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor” (Marcu 3:22).

Isus răspunde cu calm la minciuna lor folosind o logică elementară (versetele 23-26) şi o transformă într-o afirmaţie despre domnia Sa (versetul 27). Apoi avertizează pe aceşti mincinoşi, care ştiau suficient de bine în adâncul lor, în ce pericol spiritual se află.

„Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta; dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.” Aceasta pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.’” (Marcu 3:28-30)

Este una să crezi că Isus şi-a ieşit din minţi (familia sa credea aşa ceva de la început, Marcu 3:21), dar este cu totul altceva să atribui lucrarea Duhului lui Dumnezeu diavolului – să observi puterea lui Dumnezeu desfăşurându-se în şi prin acest om, Isus, să fii urmărit de ea în inima ta insensibilă şi să încerci să-i înşeli pe alţii atribuind lucrarea Duhului Sfânt lui Satan. Aceasta este dovada unei împietriri aşa de mari a inimii acestor cărturari încât puteau să se teamă că sunt pe marginea ruinei veşnice – dacă nu cumva deja era prea târziu. Isus nu declară neapărat că aceşti cărturari erau deja condamnaţi, dar îi avertizează cu privire la grava lor poziţie precară.

Pe cine au blasfemiat cărturarii?

Înainte să ne întrebăm cu privire la păcatul nostru, de astăzi, hai să punem laolaltă piesele din Evanghelie. Învăţătorii poporului legământului lui Dumnezeu, în acest punct crucial şi unic din istoria răscumpărării, îl au pe însuşi Dumnezeu în mijlocul lor. Împărăţia mult anticipată răsare. „Dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi” (Matei 12:28). Tocmai ziua pentru care istoria lor, profeţii şi Scripturile i-au pregătit este descoperită înaintea lor, iar în inima lor împietrită şi nepocăită, ei o resping.

Şi nu doar că sunt reci faţă de ceea ce face Dumnezeu şi cârtesc unul faţă de celălalt, dar în calitate de învăţători ai poporului lui Dumnezeu, vorbesc acum pentru a distrage pe alţii de la adevăr. Fac lucrul acesta declarând că puterea ce lucrează în Isus, în mod clar de la Dumnezeu, este puterea lui Satan. Aici Isus îi avertizează, „Oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic” (Marcu 3:29) De ce-i aşa?

Matei adaugă un detaliu pe care nu-l avem în Marcu. „Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor” (Matei 12:32). A-L ataca pe Isus este una. El se numeşte „Fiul Omului” – Dumnezeu Însuşi în mijlocul poporului Său, dar încă nedescoperit complet în moartea şi învierea Sa. Atacă acest Fiu al Omului enigmatic, iar Duhul poate birui acest atac. Dar este cu totul altceva să vezi ce face Dumnezeu şi să ataci Duhul Său. Cine mai rămâne să-i ajute pe aceşti cărturari dacă se pornesc să atace Duhul lui Dumnezeu? Insultă, dezonorează şi fi duşmanul Duhului, dar cine rămâne să te aducă înapoi?

Motivul pentru care aceşti cărturari sunt periculos de aproape de a fi condamnaţi de „păcatul veşnic” este pentru că arată toate dovezile a unei inimi atât de împietrite – nu doar împotriva „Fiul Omului,” dar acum în mod explicit împotriva Duhului – încât inimile lor nu mai pot fi capabile de pocăinţă. Nu vorbim de faptul că ei se vor pocăi cu adevărat dar vor fi respinşi, ci ei „nu vor fi iertaţi vreodată” pentru că ei nu vor împlini simpla, nepreţioasa şi convingătoarea condiţie pentru iertare: pocăinţa.

Este cineva de neiertat astăzi?

Când Isus se adresa cărturarilor din ziua Lui, El se afla pe marginea unei schimbări seismice istorico-răscumpărătoare care a venit împreună cu viaţa şi slujirea Sa. Aşadar în ce sens ar putea fi avertismentul Său pentru cărturari cu privire la „blasfemia împotriva Duhului” ceva unic pentru vremea lui Isus, atunci când vechiul legământ urma să fie încheiat şi noul legământ inaugurat? Ar trebui aceste cuvinte să cadă la fel asupra urechilor noastre douăzeci de secole mai târziu?

Mergând mai departe în istorie, prin Fapte şi Epistole, nu mai găsim nimic care să fie numit „blasfemie împotriva Duhului.” Ceea ce semnalează nevoia noastră pentru a fi atenţi în a aplica acest termen precis astăzi. Cu toate acestea, găsim un concept similar „păcatului de neiertat,” chiar dacă termenii nu sunt exact la fel. Esenţa avertismentului lui Isus către cărturarii din ziua lui cade şi asupra noastră într-o anumită formă, chiar dacă nu în modul exact în care a fost pentru cărturari.

Efeseni 4:30 vorbeşte despre „întristarea Duhului Sfânt,” dar nu este la fel ca avertismentul Domnului Isus pentru cărturari. Celor care „întristează” Duhul li se aduce aminte de El că sunt „pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Cu toate acestea, Evrei 10:29 vorbeşte despre „batjocorirea Duhului harului,” şi Evrei 12:17 avertizează creştinii să nu fie ca Esau care „n-a găsit loc pentru pocăinţă” (NTR). La fel ca avertismentul Domnului Isus pentru cărturari, nu ni se spune că Esau a cerut iertarea dar nu a primit-o. Ci mai degrabă, El „n-a găsit loc pentru pocăinţă” – inima lui a devenit atât de insensibilă, încât nu mai era în stare să se pocăiască cu adevărat şi astfel să împlinească condiţiile ofertei libere de iertare.

De-a lungul scrisorii sale, autorul cărţii Evrei îşi avertizează audienţa cu privire la acest pericol. În trecut, ei au mărturisit credinţa în Isus şi au susţinut că L-au primit. Acum, din cauza presiunii persecuţiei din partea evreilor necredincioşi, sunt ispitiţi să-L abandoneze pe Isus ca să-şi restaureze pacea şi confortul. Ei au experimentat remarcabile măsuri ale harului prin asocierea lor cu poporului noului legământ al lui Dumnezeu (Evrei 6:4-5), dar acum sunt pe marginea îndepărtării de Cristos – iar cartea Evrei îi avertizează cu privire la acest pericol: cunoscând adevărul şi respingându-l, vor ajunge acum într-o stare de împietrire a inimii din care nu vor mai fi în stare să se pocăiască şi să astfel să fie iertaţi?

Noi, creştinii de astăzi, nu trebuie să ne temem de un anumit moment specific al păcatului, ci de aceea împietrire a inimii care îl va vedea pe Isus ca fiind adevărat şi totuşi să se îndepărteze – o stare de împietrire a inimii incapabilă de pocăinţă. Din nou, nu-i vorba că iertarea nu este oferită, ci că nu este căutată. Inima a devenit atât de recalcitrantă, atât de împotrivitoare Duhului lui Dumnezeu, încât a devenit incapabilă de pocăinţă autentică.

Speranţă pentru cei ce se simt „de neiertat”

Dacă te temi că ai comis un „păcat de neiertat,” sau că inima ta a ajuns într-o astfel de stare a împietririi, Dumnezeu îţi oferă speranţă. Dacă te îngrijorezi cu privire la păcatul de neiertat, este foarte probabil să nu-l fi făcut. Nu încă. Inimile cu o împietrire puternică faţă de Isus şi Duhul Său nu se îngrijorează de aşa ceva.

Este foarte uşor să te încurci în discuţii despre acest „păcat de neiertat” din Evanghelii şi să ratezi remarcabila expresie a Evangheliei văzută prin braţele deschise ale Domnului Isus care vine imediat după avertisment: „Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta” (Marcu 3:28). Toate păcatele. Orice hulă făcută. Prin credinţa în Isus. Acesta este locul în care toate relatările Evangheliei conduc: la cruce. Acest Fiu al Omului, aşa cum demonstrează progresiv în Evanghelii, este Dumnezeu însuşi şi Domnul universului. Şi El a devenit ca noi, a murit pentru păcatele noastre şi a înviat pentru a oferi iertare pe deplin celor care se pocăiesc şi îl primesc ca Domn, Salvator şi Comoară.

Dacă grijile tale cu privire la „păcatul de neiertat” au de-a face cu un tipar al păcatului şi cu nepocăinţa din viaţa ta, tocmai îngrijorările tale pot fi rezultatul lucrării Duhului lui Dumnezeu care te păzeşte de împietrirea inimii tale dincolo de orice stare a înmuierii. Nu dispera. Şi nu trata cu superficialitate. Duhul Sfânt îşi încurajează ascultătorii care sunt pe marginea prăpastiei, „Astăzi, dacă auziţi glasul Său, nu vă împietriţi inima” (Psalmul 95:7-8; Evrei 3:7-8). Nu ţi se garantează ziua de mâine. Dar ai ziua de astăzi. Nu este prea târziu, dacă te pocăieşti.

Mai multe veşti bune

Cu toate acestea, trebuie să fim atenţia ca enigma şi controversa asupra „păcatului de neiertat” să nu ne facă să ratăm realitatea principală de sub acest episod din Marcu 3 şi Matei 12. Ideea centrală a Domnului Isus nu este faptul că există un păcat numit „blasfemia împotriva Duhului,” ci faptul că există o persoană ca Duhul Sfânt! Ce minunat că Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri în suişurile şi coborâşurile vieţii. Aşa cum a făcut cu Fiul Său în toată umanitatea Sa, El ne face disponibilă puterea supranaturală a Duhului Său.

Cum a făcut Domnul Isus minunile, fiind om? Prin puterea Duhului. „Dar, dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu…” (Matei 12:28). Când Isus aude cărturarii spunând, „scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor,” El aude un atac nebun, nu asupra Lui, ci asupra Duhului. Ultimul cuvânt din această istorie explică tot: „Aceasta pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat” (Marcu 3:30).

Cât de uimitor este că acelaşi Duh ce L-a împuternicit pe Isus în viaţa Sa pământească şi pe drumul înspre moartea jertfitoare, ne-a fost dat nouă astăzi. Noi „avem Duhul” (Romani 8:9, 15, 23; 1 Corinteni 6:19). Ce dar am primit (Romani 5:5; 1 Corinteni 2:12; 2 Corinteni 5:5; 1 Ioan 3:24). Cât de mult subapreciem puterea care este disponibilă nouă (şi prin noi) având Duhul Sfânt?

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/what-is-the-unforgivable-sin

 

Învaţă să râzi când viaţa doare

În anii de după ce fiul meu, Jonah, a fost diagnosticat cu cancer, mulţi oameni m-au întrebat ce cărţi citesc pentru încurajare în acele zile grele din spital. Este o întrebare bună, dar am ezitat să răspund pentru că ştiu că ei caută resurse care să se adreseze direct problemei suferinţei creştinului. Nu astfel de cărţi am citit.

În timpul acelor lungi zile în care îmi priveam fiul atins de ace, operaţii şi medicamente toxice, lectura mea zilnică a cuprins în mare parte Biblia, în special Psalmii şi o carte veselă şi haioasă.

Motivul pentru care citeam Psalmii este evident. În mijlocul zilelor dificile, acele cuvinte mi-au ţinut credinţa ancorată în suveranitatea şi bunătatea lui Dumnezeu faţă de noi, în mod special în suferinţă. Dar când spun că am citit şi cărţi umoristice în acel timp, multora li se pare cam neserios şi nu suficient de pios pentru un creştin suferind. Cred că acest lucru este o greşeală.

Râsul îşi are vremea lui

Read more

Cum să scapi de sentimentele păcătoase

“Mamă, sunt prinsă într-un curent emoţional învolburat,” mi-a spus ieri fiica mea de zece ani – acesta este modul ei de a-mi spune că are nevoie de ajutor în a-şi înţelege sentimentele. Noi două de multe ori vorbim despre cum emoţiile se pot simţi ca nişte curente învolburate. Ele pândesc sub suprafaţă, ţâşnind în cele mai nepotrivite momente pentru a ne trage departe de mal la fel ca o maree puternică.

Ştii ce înseamnă asta, nu? O prietenă îţi spune veştile ei bune şi dintr-o dată eşti prinsă într-un curent mizerabil al invidiei. Soţul tău face un comentariu acid şi dintr-o dată te zvârcoleşti în curentul învolburat al mâniei. Un gând întâmplător loveşte sufletul tău, trezind sentimente de frică şi îngrijorare. Câteodată, viaţa ta emoţională se ridică şi cade în curentele învolburate ale disperări şi pare că nu-ţi mai găseşti scăparea. Chiar şi cel mai puternic creştin se poate simţi neputincios când este prins în strânsoarea unui curent emoţional învolburat.

Nu emoţiile sunt problema

Read more

Poţi câştiga războiul împotriva păcatului

Dacă eşti creştin, cunoşti ce înseamnă război. Războiul cu mândria ta, războiul cu pofta ta, războiul cu mânia ta. Război acasă, război la serviciu, război când eşti singur. Război în capul tău, război în inima ta, război în gura ta.

Omori un duşman şi altul îi ia locul. Îţi faci drum spre un deal şi când ajungi acolo mai apar încă zece din spatele lui. O oră de lipsă de veghere şi ai pierdut teren. Zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună, fără să poţi întrezări finalul.

Poate că în mijlocul bătăliei, când duşmanul din tine îl simţi fără milă, te întrebi, „Este normal? Este aceasta adevărata viaţă creştină – acest mers greoi, această veghere constantă, această lepădare dură a atâtor lucruri din mine?”

În astfel de momente, Cristos, comandantul nostru, vine împreună cu noi şi ne aduce aminte trei lucruri: războiul este normal, războiul se poate câştiga şi războiul se va sfârşi.

Războiul este normal

Read more

Încă caut să-l câştig – Scrisoare către o femeie căsătorită cu un necredincios

Dragă soţie ostenită,

Nu ne-am întâlnit niciodată, dar dacă aş putea, te-aş îmbrăţişa şi ţi-aş spune să nu renunţi şi să nu te laşi copleşită! Ştiu că este greu. Am trecut şi eu printr-o căsnicie de genul „chiar dacă…” timp de 24 de ani: „Soţiilor, chiar dacă soţii voştri nu cred, supuneţi-vă lor şi încercaţi să-i câştigaţi prin viaţa voastră evlavioasă! (parafrazarea mea). Eu eram ostenită. Mă trezeam simţind că nimic nu se va schimba vreodată în căsnicia mea. Eram descurajată. Mă uitam la uriaşii ce apăreau în relaţia noastră şi nu mai priveam la credincioşia lui Dumnezeu.

Ştiu cum este să mă trezesc duminică dimineaţa ca să mă pregătesc pentru biserică ştiind că soţul rămâne acasă şi că trebuie să-mi iau cei doi copii singură la biserică. Ştiu cum este să asculţi o predică despre căsătorie şi să simţi că jumătate nu se aplică, pentru că soţul tău nu este credincios şi nu se gândeşte la ce înseamnă să-ţi iubeşti soţia aşa cum Cristos a iubit biserica. Ştiu cum este să te rogi, să cânţi şi să plângi în baie cu uscătorul de păr pornit, pentru că dacă aş fi făcut-o de faţă cu el, şi-ar fi bătut joc de mine. Cunosc tensiunea constantă de a încerca să-ţi mulţumeşti soţul necredincios şi pe Cristos.

Dumnezeu ştie şi El. Prin Pavel, El spune, „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii?” (2 Corinteni 6:14-16). El ştie că există o diviziune reală şi constantă în căsătoria cu un necredincios. Deşi El a proiectat căsătoria ca să fie unirea într-un singur trup, noi simţim că suntem două animale aduse împreună de un jug greu, abraziv şi masiv. Dar Dumnezeu nu ne lasă fără speranţă.

Trei adevăruri care ne protejează de lipsa de speranţă

Read more

Am fost dependent de heroină – De ce Isus oferă mai multă satisfacţie

În urmă cu zece ani eram prins în convulsiile dependenţei de heroină. La fel ca natura dependenţei, viaţa mea era umplută cu tulburări de orice fel: trăire egoistă, furt frecvent, minciună obsesivă şi manipulare constantă. Eram în întuneric total.

Dar Dumnezeu. Dumnezeu a fost copleşitor de bun cu mine, m-a eliberat din domeniul întunericului şi m-a transferat în Împărăţia preaiubitului Său Fiu (Coloseni 1:13). Este pur şi simplu har faptul că mă pot bucura în cumpătare pentru că lanţurile dependenţei mele au fost descătuşate cu o putere divină.

De-a lungul anilor, am fost deseori întrebat cum am reuşit să rămân curat în tot acest timp şi să nu mă întorc la heroină. În timp ce cumpătarea a fost o muncă grea, răspunsul meu simplu este acesta: Isus este mult mai împlinitor. Ceea ce a realizat şi mi-a oferit Isus în Evanghelie este mult mai puternic şi mai desfătător decât orice senzaţie pe care heroina mi-a oferit-o.

Cum este Isus mai bun decât heroina

Dar ce vreau să spun prin asta? Cum este Isus mai împlinitor decât heroina?

  1. Heroina a amorţit păcatul meu; Isus a iertat păcatul meu.

Există un motiv pentru care doctorii prescriu opiu după operaţie: opiul amorţeşte durerea. În mod similar, heroina a amorţit durerea mea, cauzată atât de amărăciune cât şi de păcat. Am fost abuzat când eram mic şi am experimentat mâhnirea adâncă a păcatului comis împotriva mea. Vroiam o cale de scăpare şi eliberare. De asemenea am crescut într-o biserică unde am devenit conştient de propria mea depravare. Vroiam o cale de scăpare şi eliberare chiar şi de aici.

Read more