Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Blog

Am fost dependent de heroină – De ce Isus oferă mai multă satisfacţie

În urmă cu zece ani eram prins în convulsiile dependenţei de heroină. La fel ca natura dependenţei, viaţa mea era umplută cu tulburări de orice fel: trăire egoistă, furt frecvent, minciună obsesivă şi manipulare constantă. Eram în întuneric total.

Dar Dumnezeu. Dumnezeu a fost copleşitor de bun cu mine, m-a eliberat din domeniul întunericului şi m-a transferat în Împărăţia preaiubitului Său Fiu (Coloseni 1:13). Este pur şi simplu har faptul că mă pot bucura în cumpătare pentru că lanţurile dependenţei mele au fost descătuşate cu o putere divină.

De-a lungul anilor, am fost deseori întrebat cum am reuşit să rămân curat în tot acest timp şi să nu mă întorc la heroină. În timp ce cumpătarea a fost o muncă grea, răspunsul meu simplu este acesta: Isus este mult mai împlinitor. Ceea ce a realizat şi mi-a oferit Isus în Evanghelie este mult mai puternic şi mai desfătător decât orice senzaţie pe care heroina mi-a oferit-o.

Cum este Isus mai bun decât heroina

Dar ce vreau să spun prin asta? Cum este Isus mai împlinitor decât heroina?

  1. Heroina a amorţit păcatul meu; Isus a iertat păcatul meu.

Există un motiv pentru care doctorii prescriu opiu după operaţie: opiul amorţeşte durerea. În mod similar, heroina a amorţit durerea mea, cauzată atât de amărăciune cât şi de păcat. Am fost abuzat când eram mic şi am experimentat mâhnirea adâncă a păcatului comis împotriva mea. Vroiam o cale de scăpare şi eliberare. De asemenea am crescut într-o biserică unde am devenit conştient de propria mea depravare. Vroiam o cale de scăpare şi eliberare chiar şi de aici.

Îmi aduc aminte prima dată când m-am drogat. Euforia se simţea ca şi cum am scăpat de tot ceea ce este rău în lume. Dar heroina este o uşurare înşelătoare. A amorţit durerea amărăciunii şi păcatului, dar numai atât poate face. De fiecare dată când am folosit-o, amorţirea dispărea în câteva ore scurte şi durerea se întorcea. Heroina promitea să îndepărteze efectele amărăciunii şi păcatului meu, dar minţea. Indiferent cât de multă heroină injectam în trupul meu, durerea revenea la suprafaţă.

În cele din urmă, am intrat într-un program creştin de tratament şi am început să aud din nou Evanghelia. Într-o zi, Dumnezeu mi-a dat urechi să aud Evanghelia în Romani 8:1: „Acum, dar, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus.”

Am mai citit acest verset înainte şi mă frustra pentru că mă simţeam condamnat pentru tot ce făceam în dependenţa mea. Dependenţii în mod normal experimentează o creştere în ruşine pentru că au încercat să-şi rezolve păcatul păcătuind şi mai mult. Este o logică nebună – ca şi cum ai încerca să rezolvi cancerul privind la pornografie. S-ar putea să simţi puţină eliberare în timp ce o faci, dar mai târziu te vei simţi chiar mai rău pentru că ai cancer şi ai şi ruşinea uitării la pornografie. A trăi anii cu o creştere în ruşine faţă de păcatul meu, m-a făcut să cred că sunt imposibil de iubit şi în cele din urmă condamnat de Dumnezeu.

Dar în aceea zi am văzut Romani 8:1 diferit. Am văzut expresia „în Cristos.” În Cristos nu mai este nici o osândire. Am văzut sacrificiul glorios al lui Cristos pentru păcatul meu, incluzând viaţa mea întunecată de dependenţă. Cristos era adăpostul pe care-L căutam de atâta timp. M-am încrezut în El din toată inima şi am experimentat pentru prima dată harul iertării. Iar aceea iertare nu s-a oprit de când am renunţat la heroină. Cristos iartă toate păcatele pe care le-am comis vreodată prin lucrarea deplină făcută pe cruce.

Nu cunosc o mai mare bucurie sau satisfacţie decât a şti că păcatele mele sunt iertate înaintea lui Dumnezeu – de a-L avea din nou pe Dumnezeu, în ciuda a ceea ce am făcut. Sunt de acord cu Octavius Winslow care spunea, „Religia lui Cristos este religia bucuriei. Cristos a venit să ne ia păcatele, să îndepărteze blestemul, să ne desfacă lanţurile, să ne deschidă casa închisorii, să ne anuleze datoria… nu este aceasta bucurie?” Şi bucuria de a fi iertat m-a făcut în stare să-i iert pe cei ce au păcătuit împotriva mea.

În dependenţa mea, îmi străpungeam braţul cu un ac în căutarea nebună de a-mi rezolva păcatul. Pe cruce, Cristos a fost străpuns de cuie şi a ispăşit mânia pentru a-mi rezolva păcatul. Primirea acestei iertări este mult mai satisfăcătoare decât acul heroinei.

  1. Heroina te înrobeşte; Isus te eliberează.

Dar Isus a făcut mai mult decât să mă ierte; El mi-a transformat complet viaţa. Dependenţa mea era robia mea, una în care am intrat de bunăvoie. Heroina era dumnezeul meu şi îmi sacrificam lui dorinţele mele egoiste. Furam pentru el. Minţeam pentru el. Îmi ofeream viaţa ca o jertfă vie pentru heroină. Şi în timp ce făceam asta, mi-am sacrificat şi familia şi prietenii pe altarul dependenţei.

Dar Isus m-a eliberat din robia dependenţei şi mi-a îndreptat ambiţiile înspre un scop mult mai înalt, mai satisfăcător decât doar cel de a mă ţine departe de droguri: gloria lui Cristos. Îmi doresc să nu mă apropii de droguri, dar nu în mod ultim doar pentru că viaţa mea va fi mai bună, ci pentru că eu cred din toată inima că Isus este glorificat prin mine atunci când o fac. Cristos mi-a transformat dorinţele.

Nu spun că viaţa a fost uşoară de când Cristos m-a eliberat. Deşi sunt iertat de păcat şi eliberat de sub puterea păcatului, prezenţa păcatului încă rămâne. Asta înseamnă că trebuie să mă bazez pe harul lui Dumnezeu în a spune nu ispitei. El îmi oferă tot harul de care am nevoie pentru a spune nu ispite şi de fiecare dată când spunem nu, Cristos este glorificat şi bucuria noastră creşte. În 1 Corinteni 10:13, Pavel ne oferă o promisiune a lui Dumnezeu câştigată cu sânge, promisiune de care dependenţii se pot agăţa: Prin harul lui Dumnezeu există o scăpare din ispită. Şi de fiecare dată când spunem nu ispitei, spunem da lui Isus, ceea ce înseamnă că spunem da bucuriei.

  1. Heroina oferă plăceri trecătoare; Isus oferă plăceri veşnice.

Nu doar că am experimentat bucuria de a fi iertat şi bucuria libertăţii în Cristos, ci am experimentat o bucurie crescândă care nu are să se termine. Euforia trecătoare a dependenţei nu se compară cu plăcerile tot mai mari pe care le vom avea în Cristos pentru veşnicie (Psalmul 16:11)!

În Cristos, vedem adevărata faţă mincinoasă a heroinei. La fel ca fiul rătăcitor din pilda Domnului Isus a cărui viaţă nesocotită şi-a arătat adevăratele culori atunci când banii s-au terminat (Luca 15:11-32), la fel şi heroina, când euforia dispare, îşi arată adevăratele culori. Heroina promite bucurie de durată, dar plăcerile ei sunt trecătoare şi în cele din urmă fură dependentul de bucurie.

Dar Isus chiar oferă plăceri adevărate, substanţiale şi de durată ce conduc la o bucurie nespusă. Şi deşi nu se simte totdeauna astfel, Dumnezeu ne-a promis în Cuvântul Său că viaţa în Cristos este calea înspre plăcerile nesfârşite şi bucuria completă. Isus Cristos este lumina care străluceşte glorios asupra celor ce trăiesc în întuneric, oferindu-le iertare, libertate şi bucurie prin harul Său. Deci astăzi aleg adevărata bucurie în Cristos în schimbul bucuriei false a heroinei şi aş implora pe oricine prins într-o dependenţă să facă la fel.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/i-was-addicted-to-heroin

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *