Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Blog

Poţi câştiga războiul împotriva păcatului

Dacă eşti creştin, cunoşti ce înseamnă război. Războiul cu mândria ta, războiul cu pofta ta, războiul cu mânia ta. Război acasă, război la serviciu, război când eşti singur. Război în capul tău, război în inima ta, război în gura ta.

Omori un duşman şi altul îi ia locul. Îţi faci drum spre un deal şi când ajungi acolo mai apar încă zece din spatele lui. O oră de lipsă de veghere şi ai pierdut teren. Zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună, fără să poţi întrezări finalul.

Poate că în mijlocul bătăliei, când duşmanul din tine îl simţi fără milă, te întrebi, „Este normal? Este aceasta adevărata viaţă creştină – acest mers greoi, această veghere constantă, această lepădare dură a atâtor lucruri din mine?”

În astfel de momente, Cristos, comandantul nostru, vine împreună cu noi şi ne aduce aminte trei lucruri: războiul este normal, războiul se poate câştiga şi războiul se va sfârşi.

Războiul este normal

Gândeşte-te la condiţia inimii tale înainte ca Dumnezeu să te salveze: mort în greşeli şi păcate (Efeseni 2:1), captiv faţă de tot felul de pofte şi plăceri (Tit 3:3), orbit faţă de frumuseţea lui Cristos (2 Corinteni 4:4), umblând în prăpăd şi pustiire (Romani 3:16). Inima ta era Muntele Doom al lui Sauron (personaj negativ din Stăpânul Inelelor – n.trad.), iarna Vrăjitoarei Albe (personaj negativ din Cronicele din Narnia – n.trad.), cetăţuia Babilonului. Poate că ai cunoscut pacea, dar era pacea cu duşmanii lui Dumnezeu.

Dar apoi Duhul Sfânt a zdrobit porţile inimii tale şi a îndepărtat păcatul de pe tron. Acum, îşi ia armata prin toate colţurile vieţii tale. Până nu va anihila fiecare strajă duşmană, vei fi un bărbat sau o femei în stare de război (Galateni 5:17).

De aceea nu fi surprins dacă te trezeşti în război. Nu fi surprins dacă câteodată simţi moartea înlăuntrul tău, ca şi cum tot ceea ce ai iubit trebuie îngropat în mormânt. Nu fi surprins dacă descoperi urme de întuneric în firea ta la care niciodată nu ai fi visat că sunt posibile.

În schimb, îmbărbătează-te. Războiul este normal. Mai mult decât atât, războiul este esenţial. Lupta este un semn indispensabil al celor care au declarat răzvrătire pe faţă împotriva păcatului şi a lui Satan. Aşa cum J.C. Ryle scria, „În mod clar nu suntem prieteni ai lui Satan. La fel ca regii acestei lumi, el nu se războieşte cu proprii supuşi. Simplul fapt că ne atacă, ar trebui să umple mintea noastră cu speranţă” (Sfinţenia, 76).

Războiul se poate câştiga

În agonia luptei, poţi simţi povara mai grea decât puterea ta, ca şi cum singurul deznodământ este înfrângerea. Poţi simţi că-ţi vine să renunţi.

Am fi avut toate motivele să ne predăm acestor sentimente dacă războiul era al nostru. În propriile noastre puteri, suntem nişte bebeluşi care se luptă cu dragoni. Dar lupta nu ne aparţine până la urmă – aparţine lui Cristos, căpitanul nostru. Şi asta face războiul să poată fi câştigat.

Când Dumnezeu te salvează, el nu îţi trimite un mesaj prin radio în celula închisorii tale, poruncindu-ţi să te ridici şi să lupţi. Nu, Isus însuşi a intrat în închisoarea ta, ţi-a pus în mână o sabie şi a spus, „Urmează-Mă. Stai lângă Mine. Eu te voi conduce.” Astfel, aşa cum Richard Sibbes scrie, „Hai să nu mai privim aşa mult la cine este duşmanul nostru ci la cine este judecătorul şi căpitanul nostru, nu la ameninţările lor ci la promisiunile Sale” (The Bruised Reed, 122). Şi ce ne promite El?

  • El va fi cu noi în fiecare bătălie (Matei 28:20).
  • El te va ţine cu mâna Sa cea dreaptă (Isaia 41:10).
  • El te va sfinţi pe deplin (1 Tesaloniceni 5:23).

Stai lângă Cristos şi păcatul nu va avea stăpânire peste tine. Mândria se risipeşte sub majestatea Sa. Pofta fuge de frumuseţea Sa. Mânia tremură atunci când îl vede. Poate câştigi doar centimetri de teren şi poate bătălia va dura o viaţă, dar prezenţa şi promisiunile lui Isus îţi garantează progresul. El te va conduce spre casă.

Deci nu dispera, indiferent cât de slab te simţi astăzi. Războiul se poate câştiga. Cu ajutorul lui Dumnezeu, tu poţi rezista. Tu poţi cuceri terenul duşmanului şi să transformi tufişurile spinoase în grădini. Isus ţi-a promis ajutorul Său în fiecare luptă pe care o ai de dus astăzi. Te vei încrede în El?

Războiul se va termina

Dumnezeu nu te-a salvat ca să duci un război veşnic. Străzile Noului Ierusalim nu vor fi împânzite de rangurile soldaţilor. Războiul, plin de tranşee aşa cum este acum, nu este decât un prolog al păcii veşnice.

Într-o zi, în curând, tumultul bătăliei va fi înlocuit de strigăte de Aleluia. Războiul civil din interiorul tău se va termina sub domnia lui Dumnezeu. Nici un gând tulburător nu te va mai deranja; nici o poftă hoaţă nu te va mai stresa; nici o ispită supărătoare nu te va mai chinui.

„După ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi” (1 Petru 5:10). Acest război de cincizeci, şaizeci sau şaptezeci de ani, aşa de nesfârşit cum pare, este doar pentru „puţină vreme” din perspectiva veşniciei. Mai luptă-te puţin, mai rezistă puţin, mai leapădă-te de tine puţin şi te vei bucura o veşnicie.

Deci nu renunţa. Războiul se va termina. Isus deja a câştigat victoria decisivă (Coloseni 2:15). Duşmanul ştie că timpul lui este scurt (Apocalipsa 12:12). Deznodământul luptei nu este nesigur. Dumnezeu va zdrobi în curând fiecare duşman al tău sub picioarele Sale (Mica 7:19; Romani 16:20).

Zi după zi

Dacă o viaţă de război pare copleşitoare, focalizează-te pe bătălia de azi. Lucrează să omori nemulţumirea de azi, invidia de azi, plângerea de milă de azi. Şi fă-o luând în mână armele de azi – promisiunile de azi ale lui Dumnezeu, oportunităţile de azi pentru rugăciune, camarazii de azi în bătălie.

Zi după zi, comandantul tău îţi va oferi puterea de care ai nevoie pentru a-ţi birui duşmanii şi iertarea de care ai nevoie pentru fiecare înfrângere. Deci nu te opri din a lupta. „Nimeni nu este aici biruit decât cel care nu se luptă,” scria Sibbes (The Bruised Reed, 122).

Războiul este normal, războiul se poate câştiga şi războiul se va termina. Iar apoi va urma bucurie veşnică şi nespusă.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/you-can-win-the-war-against-sin

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *