„Hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.”

Aceasta este una din cele mai enigmatice, controversate şi bântuitoare afirmaţii a lui Isus. În ultimele două milenii, multe suflete torturate s-au luptat cu acest avertisment. Oare am comis „păcatul de neiertat”? Când am adresat jignirea mea mânioasă către Dumnezeu, când am vorbit cu răzvrătire împotriva Lui, am comis oare blasfemia de neiertat? Sau, poate mai des, în mod special având în vedere epidemia pornografiei pe internet, „Pot fi salvat dacă mă întorc din nou la acelaşi păcat despre care am promis de atâtea ori că nu mă voi mai întoarce?”

În ciuda enigmei şi a controversei, avem o cale simplă înspre claritate. Afirmaţia lui Isus cu privire la „blasfemia împotriva Duhului” apare doar în Evangheliile Sinoptice (Matei, Marcu şi Luca). Dacă găsim un înţeles concret a ceea ce a intenţionat (sau nu) să spună aici, atunci suntem poziţionaţi bine pentru a înţelege ceea ce „păcatul de neiertat” ar putea (sau nu) însemna pentru noi astăzi.

Ce a spus de fapt Isus

Isus nu învăţa în public de mult timp atunci când ascultătorii Lui au început să-L compare cu învăţătorii lor, numiţi „cărturari,” parte a unui grup iudeu conservator cunoscut ca Farisei. Mulţimea tot mai mare era „uimită de învăţătura Lui, căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţa cărturari” (Marcu 1:22). Cărturarii au auzit comparaţia şi au simţit tensiunea, iar în curând aceasta a escaladat (Marcu 2:6, 16), pentru că învăţătorii Bibliei din aceea zi, cu multele lor tradiţii, au început să fie invidioşi şi apoi L-au urât pe Isus. Ameninţarea era aşa de mare încât aceşti conservatori erau gata să treacă de partea cealaltă şi să conspire cu rivalii lor libertini, ierodienii (Marcu 3:6).

Punctul culminant apare în Marcu 3:22-30 (Matei 12:22-32). Cărturarii au coborât din Ierusalim pentru a-i corecta pe săracii, înşelaţi oameni ai Galileei. „Este stăpânit de Beelzebul,” spuneau ei. „Scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor” (Marcu 3:22).

Isus răspunde cu calm la minciuna lor folosind o logică elementară (versetele 23-26) şi o transformă într-o afirmaţie despre domnia Sa (versetul 27). Apoi avertizează pe aceşti mincinoşi, care ştiau suficient de bine în adâncul lor, în ce pericol spiritual se află.

„Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta; dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.” Aceasta pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.’” (Marcu 3:28-30)

Este una să crezi că Isus şi-a ieşit din minţi (familia sa credea aşa ceva de la început, Marcu 3:21), dar este cu totul altceva să atribui lucrarea Duhului lui Dumnezeu diavolului – să observi puterea lui Dumnezeu desfăşurându-se în şi prin acest om, Isus, să fii urmărit de ea în inima ta insensibilă şi să încerci să-i înşeli pe alţii atribuind lucrarea Duhului Sfânt lui Satan. Aceasta este dovada unei împietriri aşa de mari a inimii acestor cărturari încât puteau să se teamă că sunt pe marginea ruinei veşnice – dacă nu cumva deja era prea târziu. Isus nu declară neapărat că aceşti cărturari erau deja condamnaţi, dar îi avertizează cu privire la grava lor poziţie precară.

Pe cine au blasfemiat cărturarii?

Înainte să ne întrebăm cu privire la păcatul nostru, de astăzi, hai să punem laolaltă piesele din Evanghelie. Învăţătorii poporului legământului lui Dumnezeu, în acest punct crucial şi unic din istoria răscumpărării, îl au pe însuşi Dumnezeu în mijlocul lor. Împărăţia mult anticipată răsare. „Dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi” (Matei 12:28). Tocmai ziua pentru care istoria lor, profeţii şi Scripturile i-au pregătit este descoperită înaintea lor, iar în inima lor împietrită şi nepocăită, ei o resping.

Şi nu doar că sunt reci faţă de ceea ce face Dumnezeu şi cârtesc unul faţă de celălalt, dar în calitate de învăţători ai poporului lui Dumnezeu, vorbesc acum pentru a distrage pe alţii de la adevăr. Fac lucrul acesta declarând că puterea ce lucrează în Isus, în mod clar de la Dumnezeu, este puterea lui Satan. Aici Isus îi avertizează, „Oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic” (Marcu 3:29) De ce-i aşa?

Matei adaugă un detaliu pe care nu-l avem în Marcu. „Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor” (Matei 12:32). A-L ataca pe Isus este una. El se numeşte „Fiul Omului” – Dumnezeu Însuşi în mijlocul poporului Său, dar încă nedescoperit complet în moartea şi învierea Sa. Atacă acest Fiu al Omului enigmatic, iar Duhul poate birui acest atac. Dar este cu totul altceva să vezi ce face Dumnezeu şi să ataci Duhul Său. Cine mai rămâne să-i ajute pe aceşti cărturari dacă se pornesc să atace Duhul lui Dumnezeu? Insultă, dezonorează şi fi duşmanul Duhului, dar cine rămâne să te aducă înapoi?

Motivul pentru care aceşti cărturari sunt periculos de aproape de a fi condamnaţi de „păcatul veşnic” este pentru că arată toate dovezile a unei inimi atât de împietrite – nu doar împotriva „Fiul Omului,” dar acum în mod explicit împotriva Duhului – încât inimile lor nu mai pot fi capabile de pocăinţă. Nu vorbim de faptul că ei se vor pocăi cu adevărat dar vor fi respinşi, ci ei „nu vor fi iertaţi vreodată” pentru că ei nu vor împlini simpla, nepreţioasa şi convingătoarea condiţie pentru iertare: pocăinţa.

Este cineva de neiertat astăzi?

Când Isus se adresa cărturarilor din ziua Lui, El se afla pe marginea unei schimbări seismice istorico-răscumpărătoare care a venit împreună cu viaţa şi slujirea Sa. Aşadar în ce sens ar putea fi avertismentul Său pentru cărturari cu privire la „blasfemia împotriva Duhului” ceva unic pentru vremea lui Isus, atunci când vechiul legământ urma să fie încheiat şi noul legământ inaugurat? Ar trebui aceste cuvinte să cadă la fel asupra urechilor noastre douăzeci de secole mai târziu?

Mergând mai departe în istorie, prin Fapte şi Epistole, nu mai găsim nimic care să fie numit „blasfemie împotriva Duhului.” Ceea ce semnalează nevoia noastră pentru a fi atenţi în a aplica acest termen precis astăzi. Cu toate acestea, găsim un concept similar „păcatului de neiertat,” chiar dacă termenii nu sunt exact la fel. Esenţa avertismentului lui Isus către cărturarii din ziua lui cade şi asupra noastră într-o anumită formă, chiar dacă nu în modul exact în care a fost pentru cărturari.

Efeseni 4:30 vorbeşte despre „întristarea Duhului Sfânt,” dar nu este la fel ca avertismentul Domnului Isus pentru cărturari. Celor care „întristează” Duhul li se aduce aminte de El că sunt „pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Cu toate acestea, Evrei 10:29 vorbeşte despre „batjocorirea Duhului harului,” şi Evrei 12:17 avertizează creştinii să nu fie ca Esau care „n-a găsit loc pentru pocăinţă” (NTR). La fel ca avertismentul Domnului Isus pentru cărturari, nu ni se spune că Esau a cerut iertarea dar nu a primit-o. Ci mai degrabă, El „n-a găsit loc pentru pocăinţă” – inima lui a devenit atât de insensibilă, încât nu mai era în stare să se pocăiască cu adevărat şi astfel să împlinească condiţiile ofertei libere de iertare.

De-a lungul scrisorii sale, autorul cărţii Evrei îşi avertizează audienţa cu privire la acest pericol. În trecut, ei au mărturisit credinţa în Isus şi au susţinut că L-au primit. Acum, din cauza presiunii persecuţiei din partea evreilor necredincioşi, sunt ispitiţi să-L abandoneze pe Isus ca să-şi restaureze pacea şi confortul. Ei au experimentat remarcabile măsuri ale harului prin asocierea lor cu poporului noului legământ al lui Dumnezeu (Evrei 6:4-5), dar acum sunt pe marginea îndepărtării de Cristos – iar cartea Evrei îi avertizează cu privire la acest pericol: cunoscând adevărul şi respingându-l, vor ajunge acum într-o stare de împietrire a inimii din care nu vor mai fi în stare să se pocăiască şi să astfel să fie iertaţi?

Noi, creştinii de astăzi, nu trebuie să ne temem de un anumit moment specific al păcatului, ci de aceea împietrire a inimii care îl va vedea pe Isus ca fiind adevărat şi totuşi să se îndepărteze – o stare de împietrire a inimii incapabilă de pocăinţă. Din nou, nu-i vorba că iertarea nu este oferită, ci că nu este căutată. Inima a devenit atât de recalcitrantă, atât de împotrivitoare Duhului lui Dumnezeu, încât a devenit incapabilă de pocăinţă autentică.

Speranţă pentru cei ce se simt „de neiertat”

Dacă te temi că ai comis un „păcat de neiertat,” sau că inima ta a ajuns într-o astfel de stare a împietririi, Dumnezeu îţi oferă speranţă. Dacă te îngrijorezi cu privire la păcatul de neiertat, este foarte probabil să nu-l fi făcut. Nu încă. Inimile cu o împietrire puternică faţă de Isus şi Duhul Său nu se îngrijorează de aşa ceva.

Este foarte uşor să te încurci în discuţii despre acest „păcat de neiertat” din Evanghelii şi să ratezi remarcabila expresie a Evangheliei văzută prin braţele deschise ale Domnului Isus care vine imediat după avertisment: „Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta” (Marcu 3:28). Toate păcatele. Orice hulă făcută. Prin credinţa în Isus. Acesta este locul în care toate relatările Evangheliei conduc: la cruce. Acest Fiu al Omului, aşa cum demonstrează progresiv în Evanghelii, este Dumnezeu însuşi şi Domnul universului. Şi El a devenit ca noi, a murit pentru păcatele noastre şi a înviat pentru a oferi iertare pe deplin celor care se pocăiesc şi îl primesc ca Domn, Salvator şi Comoară.

Dacă grijile tale cu privire la „păcatul de neiertat” au de-a face cu un tipar al păcatului şi cu nepocăinţa din viaţa ta, tocmai îngrijorările tale pot fi rezultatul lucrării Duhului lui Dumnezeu care te păzeşte de împietrirea inimii tale dincolo de orice stare a înmuierii. Nu dispera. Şi nu trata cu superficialitate. Duhul Sfânt îşi încurajează ascultătorii care sunt pe marginea prăpastiei, „Astăzi, dacă auziţi glasul Său, nu vă împietriţi inima” (Psalmul 95:7-8; Evrei 3:7-8). Nu ţi se garantează ziua de mâine. Dar ai ziua de astăzi. Nu este prea târziu, dacă te pocăieşti.

Mai multe veşti bune

Cu toate acestea, trebuie să fim atenţia ca enigma şi controversa asupra „păcatului de neiertat” să nu ne facă să ratăm realitatea principală de sub acest episod din Marcu 3 şi Matei 12. Ideea centrală a Domnului Isus nu este faptul că există un păcat numit „blasfemia împotriva Duhului,” ci faptul că există o persoană ca Duhul Sfânt! Ce minunat că Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri în suişurile şi coborâşurile vieţii. Aşa cum a făcut cu Fiul Său în toată umanitatea Sa, El ne face disponibilă puterea supranaturală a Duhului Său.

Cum a făcut Domnul Isus minunile, fiind om? Prin puterea Duhului. „Dar, dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu…” (Matei 12:28). Când Isus aude cărturarii spunând, „scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor,” El aude un atac nebun, nu asupra Lui, ci asupra Duhului. Ultimul cuvânt din această istorie explică tot: „Aceasta pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat” (Marcu 3:30).

Cât de uimitor este că acelaşi Duh ce L-a împuternicit pe Isus în viaţa Sa pământească şi pe drumul înspre moartea jertfitoare, ne-a fost dat nouă astăzi. Noi „avem Duhul” (Romani 8:9, 15, 23; 1 Corinteni 6:19). Ce dar am primit (Romani 5:5; 1 Corinteni 2:12; 2 Corinteni 5:5; 1 Ioan 3:24). Cât de mult subapreciem puterea care este disponibilă nouă (şi prin noi) având Duhul Sfânt?

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/what-is-the-unforgivable-sin