Să ne imaginăm, de dragul ilustraţiei, că nu eşti foarte familiarizat cu peştele (poate nu trebuie să ne imaginăm). Şi ai fost de acord să participi într-un experiment în care eşti rugat să identifici orice este pus înaintea ta. Tu încă nu şti, dar ţi se aduc înainte părţile anatomice ale unui biban. Prima dată ţi se aduce o aripioară de pe piept cu acelor colorit verde translucid pe un vas Petri. Te uiţi la ea şi spui, „Este un fel de frunză?” Apoi urmează vezica înotătoare lipicioasă. „Ce scârbos! Cred că este intestinul unui animal mic sau ceva de genul.” Apoi ţi se aduce o bucată roşie din ţesutul branhiilor. „Habar n-am ce este aceasta!”

Acum, dacă ştiai că aceste părţi fac parte din trupul unui peşte, ai fi înţeles la un anumit nivel importanţa lor în a ajuta peştele să funcţioneze corect. Dar scoase din contextul trupului său, părţile acestea nu aveau sens. Ai nevoie de trupul peştelui pentru a înţelege funcţia unei părţi şi ai nevoie de toate părţile pentru ca peştele să funcţioneze.

„Tot aşa este şi Cristos” (1 Corinteni 12:12). Fiecare din noi suntem o parte a trupului lui Cristos şi avem o funcţie particulară. Dar ai nevoie de trupul lui Cristos pentru a înţelege funcţia unei părţi şi ai nevoie de toate părţile ca trupul să funcţioneze.

Proiectat să depinzi

Dacă te chinui să înţelegi cum vrea Dumnezeu să te folosească, o posibilitate este că tu te examinezi pe tine în afara contextului, izolat pe un vas Petri, ca să spun aşa.

Acesta este, în esenţă, modul în care noi, cei din Vest (în mod special în Statele Unite) suntem învăţaţi să ne vedem. Poate mai mult acum ca oricând în istorie, cultura noastră priveşte la indivizi ca la unităţi autonome în loc să le vadă ca părţi interdependente a unui organism social mai larg.

Astăzi, vedem interdependenţa de alţii ca fiind opţională, nu necesară – în mare parte din cauza valorii culturale aproape sacre a libertăţii individuale, şi în parte din cauza progresului tehnologic care ne ajută s-o urmărim în moduri fără precedent. Suntem liberi să ne asociem în mod voluntar şi suntem liberi să mergem înainte singuri. Interdependenţa de alţii este cu adevărat necesară doar la o scală mai mare, unde avem nevoie de sisteme de imense pentru a distribui lucruri ca mâncare, haine şi energie sau să facilităm lucruri ca şi comunicarea în masă, transportul în masă, conducere politică şi finanţe.

Ca rezultat, când trebuie să determinăm cum să ne folosim timpul, abilităţile, resursele şi rezultatele noastre, în primul rând le evaluăm bazându-ne pe modul în care aceste lucruri vor avansa scopurile şi visele noastre individuale sau cum ne satisfac preferinţele individuale. În teorie, noi credem că a lucra pentru binele comun este un lucru bun. Dar în viaţa reală de zi cu zi, ne vedem ca trupuri independente, autonome iar astfel bunul individual este cel mai bun lucru.

Dar este o problemă: noi nu am fost proiectaţi să fim miliarde de trupuri independente şi autonome care în primul rând să ne vedem de treaba noastră. Dumnezeu ne-a proiectat să fim părţi interdependente ale trupului care contribuie la sănătoasa funcţionare a unui trup social mai mare.

Deci dacă înţelegem scopul vieţii noastre ca fiind în primul rând o căutare individuală a fericirii, nu-i de mirare că locul în care Dumnezeu doreşte să ne investim viaţa ne pare a fi ceva iluzoriu şi confuz. Este ca şi cum aripioara peştelui, vezica înotătoare sau ţesutul din branhie încearcă să afle pe masa de expoziţie ce ar trebui să facă. Părţile trupului nu au logică, nici nu funcţionează corect, în afara trupului.

Locul unde viaţa ta este menită să aibă sens

Despre asta vorbeşte 1 Corinteni 12 (şi 13 şi 14). Pavel scrie,

„Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.” (1 Corinteni 12:12)

Noi nu suntem fiecare trupuri individuale ale lui Cristos. Noi împreună „suntem trupul lui Cristos şi fiecare, în parte, mădularele lui” (1 Corinteni 12:27). Vieţile noastre sunt menite să aibă sens în contextul trupului lui Cristos pentru că fiecare din noi are o funcţie oferită de Dumnezeu pe care s-o întreprindă – o funcţie care este interdependentă de alte părţi funcţionabile.

Trupul lui Cristos este contextul principal în care Dumnezeu intenţionează ca darurile noastre unice şi chemarea Împărăţiei să fie descoperite, modelate şi folosite. Iar ceea ce Pavel are în minte prin „trupul lui Cristos” în 1 Corinteni 12 este biserica noastră locală.

Cu sute de ani înainte de a exista teste ce ne descoperă personalitatea, care ne comunică punctele forte sau care identifică darurile spirituale, era biserica locală, unde fiecărui membru „i se dă arătarea Duhului spre folosul altora” (1 Corinteni 12:7). Pentru acest lucru sunt darurile spirituale – atât cele supranaturale (ca miracolele şi vindecarea) cât şi darurile constituţionale (ca administrarea şi ajutorul) – binele comun al trupului lui Cristos de care aparţinem.

Dumnezeu ne cheamă până la urmă pe unii dintre noi să slujim în porţiuni mai largi ale trupului lui Cristos în diferite căi. Şi ne cheamă pe alţii în situaţii izolate cum ar fi plantarea de biserici, misiunea transfrontalieră sau în închisoare – unde „viaţa trupului,” pentru o vreme cel puţin, nu arată sau nu se simte ca o viaţa obişnuită. Dar la fel ca Pavel şi biserica din Antiohia, astfel de chemări sunt menite să fie confirmate, trimise şi raportate la trupul bisericii locale, cât de mult posibil.

La fel care orice alt lucru în lumea noastră imperfectă, există excepţii – biserici locale bolnave care nu facilitează un trup sănătos format din membre interdependente. Câteodată Dumnezeu ne cheamă să fim agenţi ai unei convalescenţe într-o astfel de biserică, iar alteori ne direcţionează să găsim un trup mai sănătos.

Desigur, nici o biserică nu are o „viaţă a trupului” perfectă pentru că toate sunt compuse din oameni imperfecţi. Dar cu toate acestea, biserica locală este purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru noi, contextul unde vieţile noastre sunt menite să-şi găsească sensul.

Unde cauţi direcţia dată de Dumnezeu?

Înţelegându-ne pe noi înşine şi pe alţii ca membrii interdependenţi a unui trup comun este foarte diferit de ceea ce învăţăm din cultura noastră. Şi chiar dacă suntem familiarizaţi cu 1 Corinteni 12 şi în teorie admirăm analogia „trupului” făcută de Pavel ca şi concept teologic, nu înseamnă că am internalizat adevărul şi că acesta ne modelează şi ne guvernează.

Putem spune ce fel de înţelegere a noastră şi a altora ne modelează şi ne guvernează răspunzând la această întrebare: Unde căutăm direcţia dată de Dumnezeu pentru felul în care ar trebui să ne folosim darurile? Vedem aceasta ca fiind o căutare în primul rând individuală pentru un auto-progres, sau o căutăm în contextul trupului lui Cristos în timp ce împlinim şi nevoile altora? Majoritatea dintre noi, gravităm în jurul primei opţiuni şi trebuie să reînvăţăm să o căutăm pe a doua.

Şi nu există o formulă simplă şi rapidă. Nu este repede, ca un test. Se întâmplă în mijlocul dezordinii din viaţa trupului. Dar dacă ne fixăm mai puţin pe partea noastră particulară şi mai mult pe binele altora şi binele comun al întregului trup, Dumnezeu ne va arăta cu credincioşie ce fel de membrii suntem. Acesta este proiectul lui Dumnezeu. Caută dragostea (1 Corinteni 14:1), şi vom descoperi voia Sa pentru noi. Caută mai întâi de toată Împărăţia, şi tot ce ai nevoie îţi va fi dat (Matei 6:33).

Ai nevoie de trupul lui Cristos pentru a înţelege funcţia unei părţi şi ai nevoie de toate părţile pentru ca trupul să funcţioneze.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/the-best-way-to-find-gods-will-for-your-gifts