Lumea aceasta nu este completă. Acest adevăr mi-a fost rostit răspicat în căminul distrus în care am crescut – şi poate şi în al tău.

Părinţi care au împovărat umerii copilaşilor cu responsabilităţi ce erau dincolo de capacitatea lor de a le purta sănătos. Eram lăudaţi pentru că suntem „mai maturi decât vârsta noastră,” dar noi ştim secretul: noi nu ne-am trăit copilăria.

Unii băieţi au fost învăţaţi de bărbaţi mai învârstă că femeile sunt obiecte folosite pentru plăcere; unele fete au fost învăţate de femei mai învârstă că bărbaţii sunt nişte nemernici ce merită scuipaţi. Cămine în care membrii familiei au abuzat şi manipulat copii în mod fizic, verbal sau emoţional. Persoanele care trebuiau să protejeze, ne-au ignorat sau ne-au rănit. Încrederea a fost fracturată fundamental şi ne-am chinui să facem faţă. De unii singuri.

Părinţi care se ceartă cu violenţă. Taţi şi mame care se abandonează. Părinţi ce mor. Copii sunt învinovăţiţi pentru circumstanţe faţă de care nu au vreo vină. Noi devenim un burete pentru ruşine, dezgust, absorbind fiecare jignire şi lovitură.

Nu există alt stil de viaţă decât supravieţuirea.

Nimic nu este ascuns de Dumnezeu

Astfel de realităţi zdrobitoare prin care trec fiicele unei familii îşi lasă urmele. Dar Dumnezeu este atât de familiar cu fiecare moment din trecutul nostru – atât cu păcatele noastre cât şi cu modul în care alţii au păcătuit împotriva noastră. Nimic nu este ascuns de privirea Sa – nici o tânjire plină de frământări, nici groaza din timpul nopţii.

Din cauza trecutului nostru, de multe ori ne simţim ca nişte „bunuri avariate.” Nu mai funcţionăm după carte. Nu am avut educaţia „adecvată” sau nu am participat la grupul de tineri „adecvat” sau nu am avut şansa de a dezvolta abilităţile sau manierele „adecvate.”

Versetele biblice care sunt menite să ne întărească ne fac să ne simţim nesigure pe noi: „O soţie virtuoasă este coroana soţului ei, dar cea care-i aduce ruşine este ca putrezirea în oasele lui” (Proverbe 12:4). Dar dacă nu ai doi părinţi (sau niciunul)? Satan îţi şopteşte că excelenţa înseamnă familia adecvată, statutul adecvat şi trecutul adecvat.

Surorilor, când Satan vine să vă mintă, vorbeşte-i despre Rut.

Aminteşte-ţi de Rut

Dacă identitatea şi valoarea unei femei se bazau pe familia şi trecutul ei, Boaz nu ar fi luat niciodată în considerare o femeie dintr-o cultură păgână, în mod special una aşa de săracă. Dar ar fi ratat un diamant. În schimb, el a privit la credincioşia ei, inima de slujitoare faţă de mama ei soacră (faţa de care, tehnic vorbind, nu avea vreo obligaţie), şi etica ei de muncă perseverentă. Ea a fost excelentă în evlavie.

Printr-un act care era o umbră a aromei lui Isus, Boaz a văzut o fată săracă care cu siguranţă s-a închinat idolilor în timpul tinereţii ei, într-o ţară păgână şi care nu îi putea oferi multe în calitate de mireasă, decât dedicarea ei faţa de Domnul.

În schimbul dezgustului, vedem har şi preocupare. Îl vedem cum o îmbracă şi o răscumpără cu onoare în timp ce-i devine soţ. Îl vedem pe Cristos făcând acelaşi lucru cu o biserică care nu-şi putea găsi sau construi sau lucra sau face fapte bune pentru a ajunge la El, de aceea El a venit după ea şi a îmbrăcat-o.

Surorile mele, nu vă negaţi trauma. Este în regulă să recunoşti durerea. Dar nu este în regulă să te bălăceşti în rănile tale atunci când ai fost vindecată de Salvatorul tău.

Nu nega lacrimile pe care le-ai vărsat în tăcere, noaptea, ca nimeni să nu te audă. Nu nega frustrarea de a nu-ţi aduce aminte cum este să te simţi în siguranţă sau să fii asigurată de dragoste şi protecţie. Dar neagă ideea că poverile pe care le porţi biruiesc cuvintele Salvatorului, „S-a isprăvit” (Ioan 19:30).

Nu eşti mai prejos

Dragostea lui Dumnezeu nu este ca dragostea umană, dragă soră (Romani 8:38-39). El vede rănile noastre mai clar decât le vedem noi. Şi doreşte să extragă din rănile noastre otrava neîncrederii, a ruşinii şi a fricii, care de multe ori ne doare – câteodată extrem de mult.

Singurul de care să ne temem este Domnul care poate distruge atât trupul cât şi sufletul (Matei 10:28), nu percepţiile oamenilor (chiar a credincioşilor) sau a inimii noastre. Dacă „frica de Domnul” este cu adevărat începutul înţelepciunii şi frumuseţii noastre (Proverbe 9:10; 31:30), şi dacă Dumnezeu este credincios, atunci noi cei care am crescut în cămine distruse, dar ne temem de Domnul, îl iubim şi-L căutăm, vom fi îngrijiţi de Duhul Său acolo unde părinţii noştri au falimentat.

Căminele creştine nu asigură ca rezultat creştini buni; bunul nostru Dumnezeu face din oameni morţi oameni vii. Nimeni, fie că vine dintr-un cămin falimentar sau unul credincios, nu este născut din nou fără El.

Dragă soră, nu crede nici măcar o clipă că eşti mai prejos în Cristos din cauza trecutului tău. Toţi suntem creaţii noi, indiferent de trecut (2 Corinteni 5:17). Eşti văzută. Eşti iubită. Eşti preţuită. Într-o zi, toate lucrurile care au cauzat lacrimile tale vor părea nişte suferinţe uşoare de purtat şi temporare (2 Corinteni 4:17). Într-o zi, vei fi completă – la fel ca El şi împreună cu El.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/to-daughters-from-broken-homes