Creştinii ar trebui să fie cei mai atenţi vorbitori din lume. Ar trebui să fim caracterizaţi de două feluri de tremur atunci când vine vorba de cuvinte: ar trebui să tremurăm la cuvintele rostite de Dumnezeu şi ar trebui să tremurăm la cuvintele rostite de noi.
Ştim că trebuie să tremurăm la Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că El ne spune,
Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu. (Isaia 66:2)
Dar de ce ar trebui să tremurăm când noi vorbim? Pentru că Isus spune,
Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit. (Matei 12:36-37)
„Orice cuvânt nefolositor.” Asta ar trebui să ne mai frâneze. Ar trebui să ne provoace un tremur, gândindu-ne cât de multe cuvinte vorbim. Şi prin „vorbim” mă refer la fiecare cuvânt care iese din gura noastră, pixul nostru şi tastatura noastră. Vorbim mii de cuvinte în fiecare zi, uneori zeci de mii.
Când experimentăm aceste două genuri de tremur, ele apar din acelaşi motiv: îl iubim şi ne temem de Dumnezeu, nedorind să profanăm Cuvântul Său sfânt sau să profanăm sfinţenia Sa prin cuvintele noastre murdare. Astfel de tremur ne face să vorbim cu atenţie şi câteodată să nu vorbim deloc. Pentru că noi credem,
Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui… tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; (Eclesiastul 3:1, 7)
Tăcerea îşi are vremea ei
Recent Comments