Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Articole

Te ascunzi de vocea lui Dumnezeu?

Adam şi Eva s-au bucurat de părtăşie perfectă cu Dumnezeu în grădină. Auzeau vocea lui Dumnezeu şi vorbeau cu Dumnezeu în mod direct. Nu existau distrageri păcătoase care să-i împiedice să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. Vieţile lor se învârteau în jurul Cuvântului lui Dumnezeu.

Dar şarpele a şoptit la umărul Evei şi a strecurat prima minciună care încă îşi găseşte ecoul în zidurile inimii noastre: „Chiar a spus Dumnezeu?” A fost o sămânţă a înşelăciunii şi a fost adânc semănată în fiecare dintre noi.

Experienţa neîmpiedicată a vocii lui Dumnezeu care a caracterizat grădina s-a stricat într-un moment. Adam şi Eva au căutat în afara Cuvântului lui Dumnezeu adevărul. Ei au luat în serios întrebarea: „Chiar a spus Dumnezeu?”

Aceea şoaptă a înşelăciunii s-a rostogolit într-o inversare directă a imaginii originale: ascultarea iubitoare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu a devenit o frică exprimată la auzul vocii Sale. Acum, când Dumnezeu a vorbit, Adam şi Eva s-au cutremurat. S-au ascuns într-o nou aflată ruşine.

Ascunzându-se de Cuvântul lui Dumnezeu

Read more →

Cei mai buni lideri de multe ori trec neobservaţi

Robert Cleaver Chapman a încercat din răsputeri să fie uitat, dar Dumnezeu a intervenit în numele lui.

Un om neobişnuit de smerit, Chapman ar fi fost mulţumit dacă nu ai fi auzit de el – şi dacă majoritatea creştinilor nu ar fi auzit. Şi cu siguranţă ar fi protestat împotriva faptului că eu vă atrag atenţia cu privire la el. Dar o fac oricum ştiind că vei fi mai bogat cunoscându-l. Şi cred că nu s-ar mai supăra, fiind deja în cer de aproape 120 de ani.

Poate vei fi surprins să afli că el este unul din cei mai influenţi creştinii ai secolul 19 din Anglia. Mulţi lideri englezi proeminenţi ai acelei ere a căror nume le cunoşti, ca Charles Spurgeon, J.C. Ryle, Hudson Taylor, George Müller şi chiar Primul Ministru Gladstone, l-au ştiut, l-au iubit şi respectat pe Robert Chapman, căutându-i sfatul. De ce?

A devenit legendar în timpul său pentru metodele sale pline de har, răbdarea sa, bunătatea sa, judecata sa echilibrată, abilitatea sa de a împăca oamenii în conflict, fidelitatea sa absolută faţă de Scriptură şi grija sa pastorală iubitoare (Agape Leadership)

Pe scurt, modul frumos şi (din păcate) rar în care Chapman a iubit pe alţii a fost cel care a arătat în mod clar, tuturor, a cui ucenic era el (Ioan 13:35). Spurgeon l-a numit „cel mai sfânt om pe care l-am ştiut.”

De la naştere la Barnstaple

Read more →

Peste cadavrele noastre – costul avertizării celor pierduţi

Într-una din cele mai sumbre ocazii, el a căutat să-i mângâie pe cei ce plângeau. Sicriul rece împodobea un trup răcit în timp ce ochii familiei şi a prietenilor, apăsaţi de tristeţe, priveau înspre vorbitor. Acesta dorea să le aducă orice mângâiere ar fi putut. De aceea, a făcut ceea ce mulţi păstori bine intenţionaţi fac în această situaţie: a abandonat adevărul.

Mulţi pot simpatiza cu impulsul de a face aşa ceva. Femeia din faţa lui a trăit cât se poate de lumesc, L-a batjocorit pe Dumnezeu şi Cuvântul Lui ori decât ori avea ocazia. Cu toţi prieteni şi familia în jurul ei, nu părea timpul potrivit pentru a spune ceea ce Dumnezeu spune de fapt. De aceea, păstorul a proclamat că – undeva în adâncul sufletului – ea a fost o persoană bună şi acum este cu Domnul în Cer.

În acel moment, când toţi erau mulţumiţi de cuvintele păstorului, o tânără femeie a vorbit:

Este o minciună! Nu-l credeţi! Nu veţi fi toţi într-un loc mai bun! Această speranţă este falsă! Doar cei ce cred în Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a murit şi a înviat, vor fi mântuiţi! Doar cei care se pocăiesc, cred şi-L urmează până la sfârşit vor fi într-un loc mai bun. Mânia îi aşteaptă pe toţi cei ce mor în păcat! Vă rog, credeţi! El este gata să vă ierte!

Oamenii se holbau înspăimântaţi. Uşierul s-a apropiat de ea, invitând-o să plece. O persoană i-a spus furios să tacă odată din gură. Asta pentru că gura iadului era larg deschisă. În joc erau sufletele. Adevărul lui Dumnezeu a fost măcelărit. Ea a încercat, singură, să-i avertizeze pe cei dragi de calea înspre pieire.

Soţia mea a fost la această înmormântare în urmă cu zece ani. A fost martora cuvintelor sentimentale ale păstorului, a văzut abordarea uşierului şi a auzit limbajul dur adresat ei. Ea era aceea tânăra care, cu o voce tremurândă, a oferit tuturor celor ce ar asculta-o, har la poarta iadului.

Păcătoşi în mâini mânioase

Read more →

Slăbiciunea şi eşecul îţi vor zidi credinţa

Sunt multe lucruri pe care aş fi dorit ca cineva să mi le spună când aveam treizeci de ani, pentru că la treizeci de ani credeam că m-am realizat în viaţă.

Nu era adevărat.

Viaţa mi s-a întors pe dos foarte repede. Aş fi vrut ca cineva să-mi spună,

Te ţii de lucruri nesemnificative şi crezi în tine având motivaţii greşite. Nu-ţi mai judeca viaţa după realizările tale sau „binecuvântări,” fie materiale, relaţionale sau ce ţin de reputaţie, pentru că niciuna nu va dura. Ceea ce acum consideri binecuvântare îţi va fi luat şi când se va întâmpla asta vei descoperi că a fi binecuvântat are de-a face cu ceva mai profund şi mai de durată decât îţi poţi imagina.

Nu aveam cum să-mi pregătesc sinele de treizeci de ani pentru ceea ce mă aştepta. Cum te poţi pregăti pentru necunoscut? Mă bucur că nu ştiam ce va urma, dar aş fi vrut să ştiu că în timp ce Dumnezeu îmi lua comorile pământeşti, El îmi dădea ceva ce nu avea cum să-mi fie luat – mi s-a dăruit pe El însuşi.

Aş fi vrut să ştiu că a te încrede în Dumnezeu nu este niciodată o greşeală şi că va folosi fiecare picătură a durerii mele pentru binele meu şi gloria Sa. Şi aş fi vrut să ştiu că aceea viaţa în Cristos va fi din ce în ce mai bună, pentru că Isus întotdeauna păstrează cel mai bun vin pentru final.

Preţul pentru o carieră de succes

Read more →

Dacă Dumnezeu nu te vindecă

Săptămâni de chimioterapie au erodat straturile de piele ale gurii ei, i-a distrus sistemul imunitar şi a culminat într-o operaţie de câteva ore pentru a scoate o tumoare de mărimea unui grepfrut.

În tot acest timp, prietenii şi cei dragi au ridicat o singură rugăciune venită din inimă: Doamne, vindec-o. Ea s-a înfăşurat în cuvintele lor ca într-o armură. Mai apoi, ea a arătat înspre o linie din raportul patologic care descria celulele moarte din centrul tumorii, şi L-a lăudat pe Dumnezeu pentru mila Sa. Ea spunea că procesul de chimioterapie a omorât tumoarea înainte ca medicul să pună bisturiul pe piele, iar vindecarea pentru care se ruga era posibilă.

Dar acele celule moarte nu promiteau vindecarea. Mai degrabă, ele indicau un cancer atât de agresiv încât vasele de sânge nu puteau să-l străpungă în centru. Tumoarea creştea atât de repede încât nu putea să-şi susţină propriul nucleu. Câteva luni mai târziu, cancerul nu doar că s-a întors, dar s-a răspândit cuprinzându-i plămânii şi apăsându-i creierul.

Dezechilibrat de durere

Read more →

Dumnezeu este mai preţios în vale

David umbla prin pustia aridă a Iudeii atunci când a scris,

Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale. Te voi binecuvânta, dar, toată viaţa mea, şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile. (Psalmul 63:3-4)

Călătoria lui David prin pustie nu a fost o experienţă venită din dorinţa de a fi singur. El nu era într-o vacanţă spirituală în pustiu pentru a scăpa de aglomeraţia vieţii şi a se reconecta cu Dumnezeu. David fugea de oamenii care vroiau să-l omoare (Psalmul 63:9). Încă odată, între el şi moarte nu era decât un pas (1 Samuel 20:3) şi îi simţea respiraţia rece pe ceafă.

Deci, a-i spune lui Dumnezeu că bunătatea Sa este „mai mult decât viaţa” nu era pentru David o metaforă exagerată, romantică sau poetică. Era strigătul inimii sale în timp ce înfrunta realitatea dură a morţii. Faptul că nu mai avea parte de o siguranţă aparentă a accentuat simţul lui David faţă de dulceaţa a ceea ce Dumnezeu a promis că va fi pentru el. Aşadar, avem un alt exemplu al celui mai plăcut psalmist al lui Israel (2 Samuel 23:1) scriind unul din cele mai plăcuţi psalmi într-una din cele mai amare experienţe.

Darurile mai măreţe ale lui Dumnezeu

Read more →

Leacul pentru cele mai multe nefericiri ale noastre

Nivelul de zgomot din maşina mea era asurzitor. Cei cinci nepoţi ai mei vorbeau unul peste altul. Dar, apoi, peste acel zgomot am auzit vocea unei fetiţe micuţe. M-am uitat în oglinda retrovizoare şi mi-am văzut nepoţica de şapte ani acoperindu-şi urechile cu mâinile. Încercând să fie auzită peste verişorii ei gălăgioşi, ea repeta, cu un volum tot mai mare: „Am nevoie de căşti. Am nevoie de căşti. AM NEVOIE DE CĂŞTI!”

Nivelul zgomotului din viaţa noastră poate fi şi el asurzitor. Atât de multe voci, toate vorbind în acelaşi timp. Familia, prieteni, colegi şi poate cele mai gălăgioase, vocile digitale de pe TV şi reţelele de socializare. Mai apoi există şi dialogul nostru interior care merge pe fundal. Şi duşmanul sufletelor noastre profită de fiecare oportunitate pentru a-şi adăuga minciunile în tot acest zgomot. Este la fel ca şi cum ai fi în maşină cu verişorii tăi neastâmpăraţi. De unde pot să fac rost de nişte căşti?

Cauza celor mai multe nefericiri ale noastre

Read more →

Roagă-te rugăciuni mai scurte

Mare parte din viaţa mea, două din cele mai importante versete din Biblie despre rugăciune, mi-au scăpat din vedere. Posibil să fi fost distras de versetele mai faimoase despre rugăciune care urmau după acestea.

Câţi dintre noi ştim „Rugăciunea Domnească” pe de rost, din Matei 6:9-13, „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău…”? Dar înainte ca Isus să ne arate cum să ne rugăm, El ne învaţă ceva despre rugăciune în versetele anterioare. Iar două mii de ani de tradiţie şi repetiţie acumulată posibil să fii acoperit principiile clare ale lui Cristos care funcţionează în faimoasa Sa rugăciune-exemplu.

În mod ironic, cel puţin pentru mine, ceea ce Isus spune înainte de această rugăciune a fost înecat de o repetare mecanică pe care o dezaprobă atât de clar în preambul:

“Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.” (Matei 6:7-8)

Împotriva instinctelor noastre de păgâni

Read more →

Mare parte din viaţa noastră este o aşteptare

Îmi doresc ca cineva să-mi fi spus.

Uitându-mă în urmă, mi-aş fi dorit ca o doamnă mai învârstă să-mi spună, „Mare parte din viaţă implică aşteptarea, Jani. Învaţă să aştepţi cu speranţă, nu cu frică.”

Eu am crescut crezând o minciună – o minciună pe care am dus-o în viaţa mea de adult. Am crezut că fericirea va fi a mea atunci când visurile mele se vor împlini. Aşadar am lucrat din greu – foarte greu – ca să adun în jurul meu lucrurile după care inima mea tânjea.

Tirania fricii

Dar mai apoi, în timp ce îmi îndeplineam unele dorinţe, am început să mă tem că le voi pierde. Ce stăpân nemilos a fost frica! M-a paralizat în pânza îndoielii şi a preocupării de mine, lipsindu-mă de bucurie.

M-am temut de vulnerabilitatea căsătoriei şi m-am temut de durerea singurătăţii. M-am temut de presiunea succesului şi m-am temut de ruşinea falimentului. M-am temut de lipsa de fertilitate şi m-am temut de sarcină. M-am temut de responsabilitatea creşterii copiilor şi m-am temut de golul unei case fără copii. M-am temut de stresul unui loc de muncă şi m-am temut de izolarea rămânerii acasă. M-am temut să nu par imatură şi m-am temut de îmbătrânire. Care au fost lucrurile de care nu mă temeam? Foarte puţine.

Nu-mi plăcea să fiu atât de speriată. Nu-mi plăcea ceea ce acele frici mi-au făcut mie şi celor pe care-i iubeam. Am încercat să mi le scot din inimă şi să nu mai acţionez pe baza lor, lucru care m-a dus la acel semnal de avertizare înfricoşător dar strălucitor care în cele din urmă mi-a atras atenţia spunându-mi: „Jani, tu nu eşti în control. Şi niciodată nu vei fi.”

Read more →

Cum se autoperfecţionează creştinul?

Multe din hotărârile noastre luate de Anul Nou nu se împlinesc pentru că nu le luăm în numele lui Isus. Le luăm în propriul nostru nume – în puterea noastră, în termenii noştri, pentru câştigul şi beneficiul personal. Ele eşuează în februarie pentru că sunt atât de focalizate pe noi – pe eu-ul nostru.

Hotărârile de început de an sunt populare pentru că ating ceva fundamental din umanitate: noi suntem din natură iubitori de sine (2 Timotei 3:2). Fără o inimă nouă, ne petrecem toată viaţa în dragoste sau în afara ei, faţa de noi înşine – ne urâm pentru fiecare nesiguranţă şi faliment, şi totuşi căutăm orice motiv ca să ne scuzăm, să ne promovăm sau să ne lăudăm. Hotărârile acestea sunt foarte potrivite pentru ritualurile şi sacrificiile anuale aduse pe altarul Eu-ului.

Autoperfecţionarea aduce o atmosferă de veselie, speranţă, eliberare – cel puţin în teorie (sau în reclamele Nike). Dar hotărârile acestea pot deveni nişte plasturi pe care îi lipim ca să evităm o aprofundare adevărată a relaţiei noastre cu Isus. Ne simţim creştini mai buni, deşi nu suntem mai apropiaţi de Cristos şi astfel nu suntem mai aproape de a trata inima din spatele neliniştii, nesiguranţei şi vinovăţiei noastre.

Aşadar ce rol, dacă are vreun rol, joacă autoperfecţionarea în viaţa creştină? Există ceva distinctiv creştin cu privire la autoperfecţionare?

Praf în ochi

Read more →