Atestată documentar din 1368 și ocupată de turci între 1538 și 1829, Brăila a devenit  un oraș cosmopolit, prin stabilirea multor germani, maghiari, evrei, armeni, bulgari, greci, ruși etc.

Prin 1909-1910, au venit aici Adam și Lydia Sezonov. Cumpărarea unei Biblii i-a schimbat viața tatălui lui Adam, care și-a mutat familia la Tulcea, din Bugeac, în 1880, pentru a evita persecuția religioasă. În Tulcea, mezinul Adam a fost botezat de Vasile Pavlov, lider marcant al baptiștilor ruși. La Brăila, Adam s-a dedicat afacerilor, înființând o fabrică de ulei. Ioan Bunaciu amintește de o călătorie a lui Mihai Cornea la Brăila. Posibil ca Adam să-l fi adus pe Cornea, undeva între 1910 și 1914, înaintea războiului, dar conflagrația mondială a fost un obstacol major pentru inițierea unei lucrări.

În 1918, la fabrica de ulei s-au angajat Dobre Costache și Neculai Petrescu, doi baptiști români, originari din Dobrogea. Petrescu auzise Cuvântul în locuința părintească, unde Radu Tașcă înființase o biserică de casă, fiind botezat însă în America.

În a doua jumătate a anului 1918, cei trei au pus bazele bisericii, întrunindu-se în casa familiei Sezonov, de pe str. Transilvaniei. Brăila devine al doilea oraș mare al Vechiului Regat, unde baptiștii români erau prezenți. Pe 7/20 mai 1919, biserica brăileană îl împuternicea pe Constantin Adorian să reprezinte baptiștii regățeni la formarea Uniunii Baptiste.

Cu Adorian ca pastor girant în primii doi ani, începutul a fost viguros, existând deja 19 credincioși în 1919. Un prim botez la Dunăre, efectuat de Adorian, pe 6 iunie 1920, a fost urmat de cel puțin alte trei botezuri, în același an.

Primul lucrător a fost Neculai Petrescu, el reprezentând biserica la Congresul Uniunii, desfășurat la Buteni în 1920. Pentru impulsionarea lucrării, Adam l-a adus pe Pantelimon Andrișan, dar n-a rămas mult. A urmat între 1921 – 1923 Ștefan Stuparu. Tot atunci a locuit în Brăila Jean Staneschi, un tânăr polivalent, înzestrat muzical, capabil să dea învățătură și să predice. Prezența lui a dinamizat lucrarea locală, organizând corul, consolidând lucrarea tinerilor, Școala Duminicală, biblioteca și activitatea de colportaj.

În 1920, creșterea numerică a impus închirierea „camerei de sus”, undeva pe Bulevardul Carol, apoi a localului Bisericii Calvine. Ulterior, Adam a achiziționat un teren pe str. Dianei, unde a construit o clădire pentru biserică. Lucrările, demarate în primăvara anului 1923, s-au finalizat în toamnă, sub supravegherea unui bătrân diacon al bisericii din Tulcea, Georg Fischer. Tâmplăria și mobilierul au fost confecționate benevol de Nichita Nazarov, inaugurarea fiind pe 23 Septembrie 1923.

Între 1923-1928 a slujit Ioan Bododea, din prima promoție a Seminarului Teologic Baptist, botezurile dese marcând progresia lucrării și misiunea în zonă, la Galați, Cioara-Doicești, Făurei, Piua Petrii, Pralea, Comănești etc.

Vizitînd biserica în 1927, președintele Uniunii, pastorul Ioan Popa, constata că numărul membrilor era de aproape 100. Foarte activă era Societatea  «Tabita», care se ocupa de edificarea și implicarea femeilor. Periodic erau licitate lucruri brodate de membrele societății. Banii erau folosiți pentru misiune, pentru orfani, pentru săraci și pentru pușcăriași.

Creșterea s-a frânt între 1928-1930, când atât Bododea, cât și cel care l-a înlocuit, Vasile Gașpar, au trecut la penticostali, rupând biserica. Abia aducerea lui Simion Voia a restabilit echilibrul, consemnându-se periodic botezuri cu 10-15 candidați.

Până la război, Adam a rămas unul dintre stâlpii lucrării locale și naționale. Foarte generos, a finanțat construirea bisericilor din Brăila, Chișinău, Constanța și Tătărăști, în Basarabia. Când Uniunea sau «Farul Mântuirii» aveau dificultăți, răspundea prompt. Cu alți lideri ai Uniunii, a fost în audiență la Carol al II-lea, solicitând libertate religioasă. Adam a participat la mai multe congrese internaționale, inclusiv la Congresul Alianței Mondiale Baptiste, de la Berlin.

Simion Voia a revigorat biserica, crescând-o numeric. Corul număra 35 de coriști, existând și o orchestră. Voia a rămas alături de credincioși și când bisericile au fost închise de regimul Antonescu. A plecat la Timișoara în 1946, fiind urmat de Vasile Asiev, până în 1957.

După instaurarea comunismului, a existat o răsturnare de situație. Oamenii de bază au murit, printre ei numărându-se Adam și Lydia Sezonov, sau au fost nevoiți să plece din oraș, ori au fost confruntați cu probleme existențiale majore. Alți membri au căzut pradă conflictelor, încetând a mai frecventa biserica. Pe ansamblu au fost ani grei, cei mai dificili din istoria bisericii. La un moment dat, Asiev rămăsese singur în față, el predica, el dirija corul, el făcea totul. În ciuda condițiilor teribile, în acea perioadă a existat o schimbare de generații. Au venit tineri noi și au ajuns la maturitate unii dintre copiii membrilor. Alții s-au mutat din alte părți. Toți aceștia au suplinit pierderile grele anterioare.

Din 1957, biserica nu a avut pastor. În 1959 a sosit Ioan Trif, forțat de autorități să plece din Iași. El a fost un păstor înțelept, care a rezolvat stările conflictuale, repunând biserica pe o pantă ascendentă. În cei 14 ani, el a îngrijit și biserica din Galați, ocupându-se și de Bărăganu, Gropeni, Vulturu, Racovița, Custura etc. Trif nu a fost omul care să se opună pe față regimului, însă a știut să ocolească abil și creativ obstrucționările. Au rămas memorabile întrunirile din serile de duminică, din Parcul Monument. De la mic la mare, „la trei stejari”, credincioșii aveau părtășie, cântau, se rugau, practicau jocuri sau sporturi de echipă, într-o atmosferă autentică de familie.

Tot Trif l-a invitat pe Moise Scânteie să instruiască copiii și tinerii, formând o orchestră de mandoline, viori și chitare. Dirijată și dezvoltată de Virgil Sezonov, Dora Ciucă și Daniel Cojocaru, orchestra a fost un catalizator de coeziune și un focar de ucenicie, nu doar în domeniul muzical, ci și întru credincioșie și dedicare, fiind invitată adesea la București, Oradea, Iași, Galați etc.

În August 1974, biserica a fost preluată de Iosif Ștefănuți. Pe 6 Octombrie, el a organizat un prim botez, cu 31 de candidați, ignorând opoziția „împuternicitului”. Au urmat ani de luptă, organizând frecvent săptămâni de evanghelizare, cu predicatori incomozi autorităților, precum Pascu Geabou, Vasile Taloș, Liviu Olah, Paul Negruț, Petru Dugulescu, Nick Gheorghiță, Samuel Kamaleson și Daniel Mercaldo. Nici intimidările, nici anchetele Securității, nici perchezițiile și nici procesul intentat pentru distribuire de Biblii nu l-au domolit pe Ștefănuți, în zilele Revoluției fiind arestat în mod „preventiv”. Încurajată, biserica a crescut masiv. La un moment dat, în doar 18 luni, au fost botezate 117 persoane, un palmares nemaiînregistrat local.

După Revoluție, a organizat evanghelizări pe stadion, Sala Polivalentă, Clubul Progresul etc. Memorabil a fost un concert de Crăciun cu corul Madrigal. Lansarea revistei și almanahurilor «Mesaj», înființarea Comunității de Brăila, inaugurarea noii biserici în 1997 și înființarea Clinicii Medicale Diaconia și a «Căminului Speranței» , în parteneriat cu I.A.P. Spokane, sunt doar câteva dintre realizările viziunii lui. Cu ajutorul «Serving Him», «Diaconia» a obținut o clădire modernă în 2007. În acești ani, biserica a fost slujită și de Ionică Vasiliu, Marius Mezin și Cristi Chivu. Pensionat în 2009, Ștefănuți a sfârșit alergarea în 2010. Câțiva ani mai devreme, o parte dintre membri, coordonați de Marius Mezin, au format o nouă biserică.

A urmat o perioadă de interimat, sub conducerea lui Cornel Boingeanu ca pastor girant și lui Ben Boingeanu, în prezent biserica fiind slujită de doi pastori tineri și bine pregătiți: Betuel Vararu și Iosua Faur, a căror provocare majoră este de a ajuta biserica să discearnă lucrurile bune pe care Dumnezeu le are pregătite pentru generația actuală, cât și pentru cea de mâine.

Apropiindu-ne de centenarul bisericii, nu putem fi decât recunoscători pentru înaintașii noștri, mulțumitori pentru exemplul și sacrificiile lor, mândri dar și smeriți că facem parte din istoria Lui din aceste locuri, cu încredințarea că Dumnezeu ne va ajuta să jucăm un rol binecuvântat pentru cei care vor veni după noi.

Articol semnat de Mihai Ciucă