Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Blog

Să ştii ce să nu spui

Creştinii ar trebui să fie cei mai atenţi vorbitori din lume. Ar trebui să fim caracterizaţi de două feluri de tremur atunci când vine vorba de cuvinte: ar trebui să tremurăm la cuvintele rostite de Dumnezeu şi ar trebui să tremurăm la cuvintele rostite de noi.

Ştim că trebuie să tremurăm la Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că El ne spune,

Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu. (Isaia 66:2)

Dar de ce ar trebui să tremurăm când noi vorbim? Pentru că Isus spune,

Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit. (Matei 12:36-37)

„Orice cuvânt nefolositor.” Asta ar trebui să ne mai frâneze. Ar trebui să ne provoace un tremur, gândindu-ne cât de multe cuvinte vorbim. Şi prin „vorbim” mă refer la fiecare cuvânt care iese din gura noastră, pixul nostru şi tastatura noastră. Vorbim mii de cuvinte în fiecare zi, uneori zeci de mii.

Când experimentăm aceste două genuri de tremur, ele apar din acelaşi motiv: îl iubim şi ne temem de Dumnezeu, nedorind să profanăm Cuvântul Său sfânt sau să profanăm sfinţenia Sa prin cuvintele noastre murdare. Astfel de tremur ne face să vorbim cu atenţie şi câteodată să nu vorbim deloc. Pentru că noi credem,

Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui… tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; (Eclesiastul 3:1, 7)

Tăcerea îşi are vremea ei

Read more →

Ce este în neregulă cu mine? – Cum Spurgeon s-a luptat cu depresia

Chiar şi după moartea sa în 1892, Charles Spurgeon continuă să influenţeze în mod profund biserica şi liderii ei. Astăzi, Spurgeon este unul din cei mai citiţi autori creştini, vii sau morţi. Alegând dintre volumele sale de predici, comentariile, meditaţiile şi cărţile sale, mulţi oameni ai lui Dumnezeu continuă să se desfete în roadele slujirii lui Spurgeon.

„Prinţul predicatorilor,” aşa cum a fost numit, a avut un impact deosebit asupra mea. El mi-a fost un mentor spiritual care de multe ori mi-a înviorat şi provocat sufletul. Nu sunt atras în mod principal de convingerile sale teologice sau de succesul său. Mai degrabă, sunt atras de suferinţele sale.

Prinţul scufundat

În ciuda multor binecuvântări şi biruinţe pe care Spurgeon le-a experimentat, el a şi suferit mult în viaţa şi slujirea sa. Una din suferinţele care l-au încercat a fost „depresia fără motiv.” A spus odată într-o predică, „Sufletul meu a fost scufundat aşa de adânc încât puteam să plâng o oră ca un copil şi totuşi nu ştiam de ce plâng” („Greutatea şi bucuria creştinilor”). Depresia fără cauză a chinuit chiar şi pe prinţul predicatorilor, de multe ori simţindu-se ruşinat că era vulnerabil în faţa unei astfel de mâhniri.

Mulţi creştini s-au luptat cu depresia şi, pentru mulţi, părea o lovitură fără motiv. Gândeşte-te la ce spunea David: „Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu?” (Psalmul 42:5). Cu alte cuvinte, „Ce este în neregulă cu mine? De ce mă simt aşa?” Dacă regele Israelului şi prinţul predicatorilor au experimentat o astfel de depresie, cu siguranţă noi nu suntem imuni. Chiar şi cei mai bucuroşi creştini pot cunoaşte nopţile negre şi inexplicabile ale depresiei.

Cum ne putem lupta prin aceste sezoane? Cum a împăcat Spurgeon lupta sa cu depresia şi perspectiva sa asupra unui Dumnezeu al harului? Deşi depresia este complexă, şi unele din remedii pot varia de la persoană la persoană, iată trei adevăruri care pot fi o lumină în întuneric.

Dătătorul paharului

Read more →

Ultima primă întâlnire a ta

A fost prima noastră întâlnire. Nu eram prea sigur că şi ea ştia că suntem la o întâlnire. Ne-am cunoscut la o nuntă şi am vorbit la telefon odată pe săptămână timp de două luni. Am întrebat-o dacă aş putea să o invit în oraş iar ea a fost de acord.

Am adus câteva jocuri, am luat câteva lipii cu taco şi am găsit o cafenea unde să stăm după prânz. Cafeaua arăta că sunt interesat şi serios, dar nu disperat. Jocurile arătau că ştiu să râd şi să mă distrez, dar am venit să câştig. Nu ştiu ce mesaj transmiteau lipiile cu taco, dar îmi plac.

A fost o întâlnire grozavă. Conversaţia a fost un amestec dulce de seriozitate şi distracţie, de poveşti şi întrebări interesante, toate acestea împachetate în dragostea noastră pentru Isus. Puţinele ore au trecut foarte repede. Simţindu-mă sigur pe mine, i-am spus ce simt pentru ea şi am întrebat-o dacă vrea să începem să ne întâlnim.

„Şi eu m-am simţit tare bine. Chiar m-am bucurat să te cunosc. Mi-au plăcut mult discuţiile noastre şi felul în care m-ai îndreptat înspre Isus… Asta era tot ce vroiam să aud. „Eşti o persoană foarte bună…” Stai, ce înseamnă asta? „… dar când mă gândesc la o relaţie, inima mea este rece.” A urmat o pauză lungă, jenantă şi inconfortabilă. „Rece?” „Da… rece.” „Rece gheaţă sau căldicel?” „Rece.”

Ce nu a mers bine? Ce trebuia să fac diferit? Totul părea atât de confortabil, entuziasmant, corect, sigur. Dar când ziua s-a încheiat, ea era mai rece decât o Coca Cola iar eu eram doar „o persoană foarte bună.” Începeam să cred că aceasta ar putea fi ultima primă întâlnire a mea. Desigur, cred că au mai fost primele întâlniri în care m-am simţit aşa. Oricum, am ajuns din nou de unde am plecat. Astfel de experienţe erau suficiente pentru a te face să renunţi la căsătorie.

Ultima primă întâlnire a ta

Read more →

O mamă mai bună este o mamă frântă

„Doamne, ajută-ne să dormim noaptea aceasta ca să putem fi părinţi buni mâine pentru fiica noastră.”

Am făcut această rugăciune des în ultima vreme. Nu cu mult timp în urmă, a venit primul nostru copil şi somnul a devenit o provocare. Dar nu doar somnul a fost dificil în zilele acestea: mi-e dor să fac un duş fierbinte fără să mă grăbesc, să citesc o carte fără să fiu întreruptă şi mi-e dor de o anumită rutină.

Pe scurt, vreau să fiu în control. Şi când lucrurile nu merg în direcţia mea, sunt zbuciumată. Sunt zbuciumată pentru că somnul mă face o mamă mai bună, nu-i aşa? Nu-i aşa? Chiar mă face?

Aceste obiceiuri – somnul, duşul, liniştea – cu siguranţă nu sunt rele în esenţă; ele sunt daruri bune de la un Tată care ştie precis când avem nevoie de ele. Ele sunt daruri pe care ar trebui să mi le doresc. Dar de multe ori mă gândesc că aceste daruri în esenţă mă vor face o mamă mai bună – o mamă mai puternică, mai fericită, mai sigură. Pentru fiica mea. Pentru soţul meu. Pentru Dumnezeu.

Dar Tatăl meu ceresc ştie că există ceva mai bun pentru mine în El însuşi: acel „mai bun” este egal cu frânt. Este egal cu smerenia. Pentru că a fi frânt – o inimă vulnerabilă, disperată dependentă de Isus – este ceea ce mă face să fiu o mamă mai bună.

Întreruperi pline de har

Read more →

Patru paşi pentru a reconstrui încrederea

Încrederea este esenţială.

Conform unui cercetător, încrederea este piatra de temelie a fiecărei relaţii. Dar cum devii un om de încredere? Şi cum poţi recâştiga încrederea în cineva atunci când ţi-a trădat încrederea?

Pe cât este de esenţială încrederea în relaţii sănătoase, pe atât de poate fi de complicată. În pregătirea mea pentru consiliere am fost învăţat că „Încrederea este rezultatul acţiunilor vrednice de încredere.” Aceasta este o descriere folositoare, dar are nevoie de nuanţare pentru a fi eficientă. Întrebarea evidentă este, „Care sunt acţiunile vrednice de încredere?” Răspunsul ar putea părea uşor la prima vedere, dar relaţiile de orice durată ne descoperă imediat că ceea ce o persoană este convinsă că sunt acţiuni vrednice de încredere, de multe ori trec neobservate sau neapreciate de celălalt.

John Gottman, profesor emerit la Universitatea din Washington, a făcut puţină cercetare pe acest subiect. Conform doctorului Gottman, încrederea este zidită atunci când observăm acţiuni ce ne arată că cealaltă persoană este de partea mea, chiar şi atunci când există un preţ. Observă cele două componente ale acestei descrieri: o persoană acţionează; cealaltă persoană recunoaşte. Ambele sunt egal necesare pentru a zidi sau rezidi încrederea. În schimb, când acestea lipsesc, lipsa de încredere începe să apară.

Putem schiţa procesul rezidirii încrederii în patru paşi: (1) recunoaşte şi pocăieşte-te, (2) defineşte şi arată acţiuni vrednice de încredere, (3) recunoaşte şi încurajează acţiunile vrednice de încredere şi (4) încrede-te în Dumnezeu.

Recuperarea încrederii

Read more →

Doamne, eliberează-mă de frică

Marţi seara, Petru i-a spus Celui ce ştia că este „Cristos, Fiul Dumnezeului celui Viu” (Matei 16:16), „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine!” (Matei 26:35). Apoi, în scurtele ore de vineri dimineaţa, Petru a spus câtorva slujitoare că nu îl ştie deloc, „Nu cunosc pe Omul acesta” (Matei 26:69-72).

Ce s-a putut întâmpla cu Petru de l-a împins să facă exact ceea ce s-a jurat că nu va face? Frica, asta s-a întâmpla cu Petru.

Apoi, după câteva săptămâni, Petru se găseşte în faţa Sanhedrinului – acelaşi Sanhedrin care l-a înspăimântat în noaptea procesului lui Isus – şi în schimbul lepădării, din gura lui au ieşit aceste cuvinte: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am* văzut şi am auzit.” (Fapte 4:19-20).

Ce s-a putut întâmpla cu Petru încât dintr-o dată a devenit atât de curajos? Credinţa, asta s-a întâmplat cu Petru.

La fel ca Petru, nu putem face faţă fricii care ne paralizează şi care ne prind atunci când stăm în faţa pericolului potenţial sau real, dacă privim lucrurile doar cu ochii pământeşti. De fapt, vom fi uşor intimidaţi de tot felul de lucruri. Dar dacă prin puterea Duhului Sfânt, privim cu ochii credinţei, vom vedea lucrurile aşa cum sunt şi temerile noastre se vor topi.

Puterea, care l-a eliberat pe Petru de frică şi i-a alimentat curajul, este disponibilă pentru fiecare creştin. O putem cere şi o putem primi.

O milă defectă

Read more →

Dumnezeu îşi doreşte mai multe pentru tine decât îţi doreşti tu

Dacă ianuarie este de obicei o lună a noilor începuturi, şansa unui dosar curat, gândindu-ne cu optimism că anul acesta va fi diferit, în următoarele luni ne lovim de un realism descurajant. De multe ori speranţele noastre umflate, legate de schimbare, explodează şi ne întoarcem din nou cu picioarele pe dificilul pământ pe care am fost încă de la început.

Euforia pe care o simţim atunci când luăm din nou tot felul de hotărâri noi nu are puterea să ne poarte peste terenul anevoios înspre ţara promisă a transformării.

Cu toţii suntem familiarizaţi cu acel sentiment euforic. Este un val de optimism pe care-l experimentăm atunci când vedem beneficiile pline de har de care ne putem bucura dacă atingem un anumit scop. Euforia ne inspiră să formulăm o nouă hotărâre pentru a urmări acel scop. Dacă este păstrat în perspectiva corectă, este de folos. Dumnezeu ne-a proiectat să experimentăm acel sentiment pentru a ne încuraja să ne luptăm cu frământarea urmăririi unei direcţii noi şi mai bună.

Dar Dumnezeu nu a proiectat ca euforia să ne poarte prin aceea luptă. El a intenţionat ca noi să luptăm cu o determinare scăldată în rugăciune, planificând, disciplinându-ne, perseverând, dând socoteală şi răbdând. Euforia este doar anticiparea harului viitor pe care-l dorim. Ne ajută să pornim în dificila călătorie de a-l obţine. Dar dacă confundăm euforia ca fiind acelaşi lucru cu hotărârea, atunci nu trebuie să fim surprinşi că „hotărârile” noastre se evaporă.

Pasiunea înflăcărată nu este suficientă

Read more →

Învăţătura biblică despre punerea mâinilor

Ce învaţă Biblia despre „punerea mâinilor,” şi cum ar trebui să funcţioneze (sau să nu funcţioneze) acest ritual antic în biserica de astăzi?

La fel ca şi ungerea cu untdelemn, există multă confuzie în jurul acestor semne exterioare despre care Noul Testament vorbeşte foarte puţin (deşi vorbeşte ceva).

La fel ca şi postul, punerea mâinilor şi ungerea cu untdelemn merg mână în mână cu rugăciunea. Datorită felului în care Dumnezeu a creat lumea şi ne-a proiectat inima, în anumite ocazii speciale avem nevoie de ceva tangibil, fizic şi vizibil pentru a completa sau a sluji ca un simbol lucrurilor care se întâmplă în mod invizibil şi a ceea ce noi cuprindem în cuvinte invizibile.

Înainte să vedem ce ne învaţă Noul Testament despre punerea mâinilor astăzi, haideţi să vedem mai întâi cum a apărut această practică, cum a funcţionat şi cum s-a dezvoltat de-a lungul istoriei poporului lui Dumnezeu.

Rădăcinile din primul legământ

Read more →

Încredinţând lui Dumnezeu durerea copiilor noştri

Am simţit un val de ameţeală care m-a lovit în creştetul capului în timp ce îl ţineam de mână pe băiatul meu de trei ani. Strigătele lui mi-au străpuns inima în timp ce se lupta cu asistenta care dorea să-i introducă cateterul venos central (PICC) pentru următoarele tratamente. Nu ştiu dacă mai pot trece prin aşa ceva, mă gândeam în timp ce am realizat că va trebui să trec încă de trei ori prin acest proces, într-o singură săptămână, cu celălalt copil.

Nu mi-am dorit niciodată aşa ceva pentru copii mei. De fapt, exact de asta mă temeam pentru ei. Îmi doream doar să le ofer o copilărie normală şi să-i protejez de realităţile dure ale vieţii trăite în această lume căzută, atât de mult cât aş fi putut. M-am luptat cu modul în care să înţeleg dorinţa mea de a-mi proteja copii de lucrurile pe care Dumnezeu alege să le îngăduie. Ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu pentru copii mei când ea se manifestă diferit decât o sănătate perfectă – sau măcar normală?

Focul plin de har al rafinatorului

Cum ar fi dacă tocmai lucrurile de care ne temem pentru copii noştri – şi pe care încercăm cu meticulozitate să le controlăm – se dovedesc a fi căile pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a le deschide ochii ca să-L vadă pe El? Dar dacă Dumnezeu foloseşte cele mai grele zile (pe care încercăm să le evităm) pentru a creşte caracterul lor şi pentru a-i aşeza pe o cale diferită, dar veşnic profitabilă decât cea pe care noi am alege-o pentru ei?

Dacă călătoreşti pe un drum greu împreună cu copilul tău sau eşti paralizat de frica a ceva ce s-ar putea să ameninţe confortul şi fericirea lor, vreau să te încurajez arătându-ţi câteva moduri în care L-am văzut pe Dumnezeu folosindu-se de suferinţă în viaţa copiilor mei şi a familiei mele. El a lucrat în noi în moduri pe care nu le-aş schimba nici dacă aş putea. Copii mei au fost atinşi de focul Rafinatorului şi învaţă lecţii preţioase în mijlocul focului.

Read more →

Cele mai dulci cuvinte pe care nu vrei să le auzi

Unele din cele mai dulci haruri de care m-am bucurat au avut la început un gust amar înainte ca ele să devină dulci pentru mine.

Oricine îl urmează pe Isus va experimenta „felurite încercări” (Iacov 1:2), dar acele haruri pe care le am în minte şi care prima dată sunt amare şi apoi dulci, sunt vremurile în care alţii m-au confruntat în timp ce rătăceam în păcat. Nu îmi aduc aminte de fiecare discuţie în parte sau de fiecare circumstanţă, dar îmi aduc aminte de acei oameni care m-au iubit suficient de mult ca să mă iubească bine în acele momente.

Ai astfel de prieteni? Ei sunt greu de găsit. Şi noi suntem în mod păcătos înclinaţi să-i îndepărtăm sau să-i ţinem la distanţă, atunci când îi găsim. Dar avem nevoie disperată de dragostea lor, indiferent cât de amar este gustul la început. Şi avem nevoie să-i iubim pe alţii cu un curaj smerit şi cu o îndrăzneală blândă, aşa cum primim şi noi de la prietenii noştri.

Pentru că am ajuns să preţuiesc conversaţiile dure care m-au împins mai aproape de Cristos, am ajuns să citesc începutul unei scrisori ale lui Pavel, mult mai lent.

(Nici un) har vouă

Read more →