„Îl iubesc pe Isus. Dar pe creştini nu-i suport!”

Am auzit acest lucru (sau ceva de genul) folosit de către unii ca un argument decisiv în a-şi permite să evite interacţiunea în viaţa bisericii. Ce este în spatele acestui sentiment? Cred că este insulta Evangheliei despre care Søren Kierkegaard a scris în cartea sa Instruire în creştinism.

Biserica păgână

Kierkegaard a trăit în Copenhaga, Danemarca, la mijlocul secolului nouăsprezece. Dacă te-ai fi născut în acea vreme şi în acel loc, ai fi fost botezat şi astfel prin lege şi obicei, erai un „creştin.” Şi totuşi, puţini erau cu adevărat creştini. Aşa cum Kierkegaard scrie în cartea sa, un astfel de creştinism diabolic şi cultural a convertit creştinismul în păgânism.

Kierkegaard începe cartea Instruire în creştinism cu chemarea lui Cristos din Matei 11:28: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.” Dar cine este acest Isus care a rostit aceste cuvinte? Nu era Isus cel glorificat, ci Isus care era prea uman, prea smerit, prea lipsit de putere umană – Cristosul dispreţuit şi respins de oameni.

Şi astfel, pe loc, suntem confruntaţi cu insulta. Insulta este Cristos care „în starea sa umilă… a rostit aceste cuvinte; de pe tronul slavei Sale, El nu le-a rostit” (19). Adică, nu Cristos cel glorificat a spus aceste cuvinte – sau care le spune acum. Într-adevăr, toţi cei ce trăiesc după învierea lui Cristos cred prea repede că trebuie să fugim la Cristosul înviat şi glorificat, trecând cu vederea pe Cristosul care este „blând şi smerit cu inima” (Matei 11:29).

Read more →