Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

Isus

Am fost dependent de heroină – De ce Isus oferă mai multă satisfacţie

În urmă cu zece ani eram prins în convulsiile dependenţei de heroină. La fel ca natura dependenţei, viaţa mea era umplută cu tulburări de orice fel: trăire egoistă, furt frecvent, minciună obsesivă şi manipulare constantă. Eram în întuneric total.

Dar Dumnezeu. Dumnezeu a fost copleşitor de bun cu mine, m-a eliberat din domeniul întunericului şi m-a transferat în Împărăţia preaiubitului Său Fiu (Coloseni 1:13). Este pur şi simplu har faptul că mă pot bucura în cumpătare pentru că lanţurile dependenţei mele au fost descătuşate cu o putere divină.

De-a lungul anilor, am fost deseori întrebat cum am reuşit să rămân curat în tot acest timp şi să nu mă întorc la heroină. În timp ce cumpătarea a fost o muncă grea, răspunsul meu simplu este acesta: Isus este mult mai împlinitor. Ceea ce a realizat şi mi-a oferit Isus în Evanghelie este mult mai puternic şi mai desfătător decât orice senzaţie pe care heroina mi-a oferit-o.

Cum este Isus mai bun decât heroina

Dar ce vreau să spun prin asta? Cum este Isus mai împlinitor decât heroina?

  1. Heroina a amorţit păcatul meu; Isus a iertat păcatul meu.

Există un motiv pentru care doctorii prescriu opiu după operaţie: opiul amorţeşte durerea. În mod similar, heroina a amorţit durerea mea, cauzată atât de amărăciune cât şi de păcat. Am fost abuzat când eram mic şi am experimentat mâhnirea adâncă a păcatului comis împotriva mea. Vroiam o cale de scăpare şi eliberare. De asemenea am crescut într-o biserică unde am devenit conştient de propria mea depravare. Vroiam o cale de scăpare şi eliberare chiar şi de aici.

Read more →

Puterea vindecătoare a păcatului iertat

Trupul lui nu mai funcţiona.

De cât timp era cunoscut ca fiind „paralizatul”? De cât timp picioarele nu-l mai ascultau? De cât timp era ţinut prizonierul propriului său pat?

Dar oamenii spuneau că Mesia are să vină. Când paralizatul a auzit acest lucru, nu s-a putut împotrivi impulsului de a face ceea ce s-a temut să facă în ultima vreme: să spere.

Auzea povestire după povestire despre felul în care Isus l-ar putea vindeca. El a reuşit să ridice un slăbănog de pe patul lui, a reînviat membre căzute – dar ar putea şi acum? Aceste picioare? Renunţând la precauţie, paralizatul a cerut prietenilor lui să-l poarte înspre singura sa speranţă.

Casa era plină. Nu au putut intra pe uşă – dar a se întoarce acasă nu era o opţiune. S-au urcat pe acoperiş, au forat acoperişul, iar prietenii lui l-au coborât prin acoperiş. Deşi mulţi trăgeau de Cel ce făcea miracole, Isus, găsindu-şi plăcerea în credinţa lor, i-a spus paralizatului, „Îndrăzneşte, fiule…!”

În timp ce Mesia vorbea, ploaia a început să cadă peste pustiu; soarele atingea orizontul; speranţa şi prietenii lui înstrăinaţi se apropiau din nou. Lucru neştiut nici măcar de cei mai apropiaţi prieteni, anii aceştia l-au terminat. Sufletul său era aproape la fel de fără vlagă ca şi picioarele sale. Dar Isus i-a poruncit să îndrăznească. El ştia. Din toată aceea mulţime, Isus Însuşi l-a numit „fiule.” Cu siguranţă, vindecarea avea să urmeze.

„Îndrăzneşte, fiul; Păcatele îţi sunt iertate” (Matei 9:2). Iar apoi a venit aceea pauză care a părut o veşnicie pentru omul ce nu-şi putea folosi picioarele.

Imaginează-ţi că eşti acolo. Ai spart acoperişul pentru ca prietenul tău paralizat să ajungă la Isus. În timp ce fariseii protestează împotriva autorităţii Sale de a ierta păcatele, poate tu te întrebi, „Oare nu-l vede cum zace aici pe pat? Oare nu ştie scopul pentru care am bătut atâta drum? Nu poate să-l vindece? Oare prietenul nostru nu ar „îndrăzni” şi chiar s-ar simţi „fiul Lui” dacă Isus i-ar vindeca trupul bolnav şi să-i ierte şi păcatele? La ce bună iertarea dacă picioarele nu-ţi funcţionează?”

Oare de câte ori, în durerea noastră, am fost ispitiţi să ne întrebăm acelaşi lucru?

De ce cântă pasărea prinsă în cuşcă?

Read more →

Peste cadavrele noastre – costul avertizării celor pierduţi

Într-una din cele mai sumbre ocazii, el a căutat să-i mângâie pe cei ce plângeau. Sicriul rece împodobea un trup răcit în timp ce ochii familiei şi a prietenilor, apăsaţi de tristeţe, priveau înspre vorbitor. Acesta dorea să le aducă orice mângâiere ar fi putut. De aceea, a făcut ceea ce mulţi păstori bine intenţionaţi fac în această situaţie: a abandonat adevărul.

Mulţi pot simpatiza cu impulsul de a face aşa ceva. Femeia din faţa lui a trăit cât se poate de lumesc, L-a batjocorit pe Dumnezeu şi Cuvântul Lui ori decât ori avea ocazia. Cu toţi prieteni şi familia în jurul ei, nu părea timpul potrivit pentru a spune ceea ce Dumnezeu spune de fapt. De aceea, păstorul a proclamat că – undeva în adâncul sufletului – ea a fost o persoană bună şi acum este cu Domnul în Cer.

În acel moment, când toţi erau mulţumiţi de cuvintele păstorului, o tânără femeie a vorbit:

Este o minciună! Nu-l credeţi! Nu veţi fi toţi într-un loc mai bun! Această speranţă este falsă! Doar cei ce cred în Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a murit şi a înviat, vor fi mântuiţi! Doar cei care se pocăiesc, cred şi-L urmează până la sfârşit vor fi într-un loc mai bun. Mânia îi aşteaptă pe toţi cei ce mor în păcat! Vă rog, credeţi! El este gata să vă ierte!

Oamenii se holbau înspăimântaţi. Uşierul s-a apropiat de ea, invitând-o să plece. O persoană i-a spus furios să tacă odată din gură. Asta pentru că gura iadului era larg deschisă. În joc erau sufletele. Adevărul lui Dumnezeu a fost măcelărit. Ea a încercat, singură, să-i avertizeze pe cei dragi de calea înspre pieire.

Soţia mea a fost la această înmormântare în urmă cu zece ani. A fost martora cuvintelor sentimentale ale păstorului, a văzut abordarea uşierului şi a auzit limbajul dur adresat ei. Ea era aceea tânăra care, cu o voce tremurândă, a oferit tuturor celor ce ar asculta-o, har la poarta iadului.

Păcătoşi în mâini mânioase

Read more →

Roagă-te rugăciuni mai scurte

Mare parte din viaţa mea, două din cele mai importante versete din Biblie despre rugăciune, mi-au scăpat din vedere. Posibil să fi fost distras de versetele mai faimoase despre rugăciune care urmau după acestea.

Câţi dintre noi ştim „Rugăciunea Domnească” pe de rost, din Matei 6:9-13, „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău…”? Dar înainte ca Isus să ne arate cum să ne rugăm, El ne învaţă ceva despre rugăciune în versetele anterioare. Iar două mii de ani de tradiţie şi repetiţie acumulată posibil să fii acoperit principiile clare ale lui Cristos care funcţionează în faimoasa Sa rugăciune-exemplu.

În mod ironic, cel puţin pentru mine, ceea ce Isus spune înainte de această rugăciune a fost înecat de o repetare mecanică pe care o dezaprobă atât de clar în preambul:

“Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.” (Matei 6:7-8)

Împotriva instinctelor noastre de păgâni

Read more →

Cum devine evanghelizarea simplă pentru oricine

“Eu nu pot să fac ceea ce faci tu,” îmi spune fratele meu creştin, făcând câţiva paşi înapoi după o sesiune pregătitoare de evanghelizare. „Eu nu le am cu vorbitul.”

Întotdeauna mi se pare o mărturisire ciudată. De obicei vine după cinci minute de conversaţie extraordinară. Am discutat despre scorurile din sport, vreme, copii şi filme. Nu au fost pauze jenante, nici o încurcare a limbii, nimic care să-mi sugereze că persoana aceea are probleme cu înţelegerea sau comunicarea limbii pe care o vorbeşte. Dar, aparent, nu le are cu vorbitul.

Nu are această problemă când vorbim despre echipa sa favorită sau show-ul său favorit de televiziune. Dar problema apare atunci când subiectul discuţiei este credinţa. În rest, se pare că le are chiar bine cu vorbitul. Majoritatea oamenilor se descurcă cu vorbitul. Civilizaţia s-a clădit pe aşa ceva. Deci, care este problema?

Problema este frica. Nu ne este destul de frică.

Ceea ce-ţi capturează inima îţi mişcă limba

Read more →

Îl iubeşti pe Isus, dar nu biserica?

„Îl iubesc pe Isus. Dar pe creştini nu-i suport!”

Am auzit acest lucru (sau ceva de genul) folosit de către unii ca un argument decisiv în a-şi permite să evite interacţiunea în viaţa bisericii. Ce este în spatele acestui sentiment? Cred că este insulta Evangheliei despre care Søren Kierkegaard a scris în cartea sa Instruire în creştinism.

Biserica păgână

Kierkegaard a trăit în Copenhaga, Danemarca, la mijlocul secolului nouăsprezece. Dacă te-ai fi născut în acea vreme şi în acel loc, ai fi fost botezat şi astfel prin lege şi obicei, erai un „creştin.” Şi totuşi, puţini erau cu adevărat creştini. Aşa cum Kierkegaard scrie în cartea sa, un astfel de creştinism diabolic şi cultural a convertit creştinismul în păgânism.

Kierkegaard începe cartea Instruire în creştinism cu chemarea lui Cristos din Matei 11:28: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.” Dar cine este acest Isus care a rostit aceste cuvinte? Nu era Isus cel glorificat, ci Isus care era prea uman, prea smerit, prea lipsit de putere umană – Cristosul dispreţuit şi respins de oameni.

Şi astfel, pe loc, suntem confruntaţi cu insulta. Insulta este Cristos care „în starea sa umilă… a rostit aceste cuvinte; de pe tronul slavei Sale, El nu le-a rostit” (19). Adică, nu Cristos cel glorificat a spus aceste cuvinte – sau care le spune acum. Într-adevăr, toţi cei ce trăiesc după învierea lui Cristos cred prea repede că trebuie să fugim la Cristosul înviat şi glorificat, trecând cu vederea pe Cristosul care este „blând şi smerit cu inima” (Matei 11:29).

Read more →

Durerea nu va avea ultimul cuvânt

Durerea şi-a impus birul asupra mea – fizic, emoţional şi mintal. Dauna nu este întotdeauna vizibilă pe faţa mea sau în cuvintele mele, dar este întotdeauna acolo, ispitindu-mă să văd totul prin lentila unei inimi rănite şi a unui duh zdrobit.

Nimeni nu trăieşte această viaţă neatins. Cu toţii experimentăm zdrobirea şi fragilitatea acestei lumi într-un mod sau altul. Fie că înfruntăm dezamăgiri zilnice, un trup ce îmbătrâneşte, o boală ce ne schimbă viaţa, abuzuri, relaţii rupte sau pierderi, durerea pe care o experimentăm se împleteşte în ţesătura vieţii noastre. Ne schimbă, câteodată lăsând în urmă cicatrici sau un şchiopătat.

Cicatricile invizibile

Cunosc foarte bine cum suferinţa îşi lasă cicatricile. Unele sunt vizibile, în timp ce altele sunt ascunse în ţesătura fiinţei mele. Multiplele cicatrici de pe glezna mea îmi aduc aminte că nu mai pot, fizic, să fac atât de multe lucruri ce-mi plăceau să le fac. O altă cicatrice îmi va fi lăsată din cauza tubului cateterismului venos central pus în braţul meu pentru a-mi trata boala cronică. Dar cicatricea dinăuntru – aceea pe care nu o poate vedea nimeni – este cea care îmi ameninţă nădejdea şi bucuria cel mai mult.

Read more →

5 moduri în care Satan discreditează convertirile musulmanilor

Vreau să-ţi spun câteva veşti încurajatoare: în ciuda unor istorisiri fără suport şi a unor statistici exagerate, este adevărat că istoria nu a mai văzut atât de mulţi musulmani care îşi pleacă genunchiul înaintea Domnului Isus!

Ultimii 27 de ani de creştere a secerişului în mijlocul musulmanilor a fost remarcabil! Fiind unul din cei ce şi-a dedicat viaţa înţelegerii islamului şi împărtăşirii Evangheliei cu musulmanii, cred că avem toate motivele să fim bucuroşi, recunoscători şi plini de speranţă! Dumnezeu lucrează. Şi deşi este nevoie să se ajungă încă la marea majoritate a musulmanilor, Regele regilor nu-şi prinde mâinile sub barierele masive în calea atingerii lor.

La sfârşitul Bibliei, ni se spune că Isus va răscumpăra oameni din „orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam [grup etnic]” (Apocalipsa 5:9). Aşadar avem motive biblice şi observabile pentru a crede că vor fi zeci de mii de musulmani în acea mulţime ce I se închină Salvatorului! Dar de asemenea pot spune că este prea devreme să ne simţim biruitori sau satisfăcuţi cu răspunsul prezent. 98% din lumea musulmană – 24% din toţi bărbaţii, femeile şi copii de pe planetă – sunt încă sub înşelăciunea unui profet fals. Sufletele lor sunt în mare pericol. Satan încă îi ţine pe prea mulţi sub robie. Trebuie să ne rugăm, să planificăm şi să lucrăm pentru a vedea mai mulţi musulmani care îmbrăţişează Evanghelia şi vin la Isus.

Cinci manevre ale lui Satan

Read more →

Nu te încrede în propria ta mânie

Mânia nu primeşte atenţia cuvenită. De multe ori, păcatul sexual ne atrage atenţia; mânia, nu prea. Dar când apostolul Pavel face o listă cu păcate, el în mod intenţionat identifică dorinţele scăpate de sub control care se manifestă în senzualitate şi mânie, cu idolatria ca fiind firul comun dintre cele două.

Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. (Galateni 5:19-21)

Având în minte cât de serioasă este problema mâniei, iată câteva principii de bază care pot îmbunătăţii cunoştinţele noastre despre mânie.

Cu toţii ne mâniem în mod păcătos

Fără excepţie. Astăzi, în biserica ta, mânia este un distrugător – separă prieteni, distruge legăturile familiei, zdrobeşte copii. Poate avea diferite forme. Găseşti mânia în dezlănţuiri criminale, dar de asemenea o găseşti şi în murmurări şi cârtiri (Numeri 14:2, 11), sau într-o atitudine rece ori tăcută. Câteodată pur şi simplu întoarce spatele în loc să se dezlănţuie, dar este în noi toţi.

Read more →

El îţi va înviora sufletul

Regele David a scris Psalmul 22 şi Psalmul 23, dar dacă nu ni s-ar fi spus asta, nu am fi crezut. Aceste două cântări antice ale credinţei sunt cât se poate de diferite. Primele versete din ambii psalmi surprind tonul lor. Iată primele două versete din Psalmul 22:

Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele? Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi: strig şi noaptea, şi tot n-am odihnă. (Psalmul 22:1-2)

Acum, citeşte primele trei versete din Psalmul 23:

Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina numelui Său. (Psalmul 23:1-3)

În Psalmul 22, David se simte abandonat de un Dumnezeu ce nu răspunde. În Psalmul 23, David se simte păstorit de un Dumnezeu întotdeauna atent. În Psalmul 22, sufletul lui David este într-o agonie neliniştită. În Psalmul 23, sufletul lui David este înviorat într-o odihnă alimentată de încredere în grija Păstorului cel Bun.

Read more →