Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime”

realitate

Doamne, eliberează-mă de frică

Marţi seara, Petru i-a spus Celui ce ştia că este „Cristos, Fiul Dumnezeului celui Viu” (Matei 16:16), „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine!” (Matei 26:35). Apoi, în scurtele ore de vineri dimineaţa, Petru a spus câtorva slujitoare că nu îl ştie deloc, „Nu cunosc pe Omul acesta” (Matei 26:69-72).

Ce s-a putut întâmpla cu Petru de l-a împins să facă exact ceea ce s-a jurat că nu va face? Frica, asta s-a întâmpla cu Petru.

Apoi, după câteva săptămâni, Petru se găseşte în faţa Sanhedrinului – acelaşi Sanhedrin care l-a înspăimântat în noaptea procesului lui Isus – şi în schimbul lepădării, din gura lui au ieşit aceste cuvinte: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am* văzut şi am auzit.” (Fapte 4:19-20).

Ce s-a putut întâmpla cu Petru încât dintr-o dată a devenit atât de curajos? Credinţa, asta s-a întâmplat cu Petru.

La fel ca Petru, nu putem face faţă fricii care ne paralizează şi care ne prind atunci când stăm în faţa pericolului potenţial sau real, dacă privim lucrurile doar cu ochii pământeşti. De fapt, vom fi uşor intimidaţi de tot felul de lucruri. Dar dacă prin puterea Duhului Sfânt, privim cu ochii credinţei, vom vedea lucrurile aşa cum sunt şi temerile noastre se vor topi.

Puterea, care l-a eliberat pe Petru de frică şi i-a alimentat curajul, este disponibilă pentru fiecare creştin. O putem cere şi o putem primi.

O milă defectă

Read more

Cea mai măreaţă salvare imaginabilă

Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou… (Ieremia 31:31)

Dumnezeu este drept, sfânt şi separat de păcătoşi ca noi. Aceasta este principala noastră problemă de Crăciun – şi oricând altcândva. Cum putem să stăm drepţi înaintea unui Dumnezeu drept şi sfânt?

Cu toate acestea, Dumnezeu este plin de milă şi a promis în Ieremia 31 (cu cinci sute de ani înainte de Cristos) că într-o zi, El va face ceva nou. El va înlocui umbra cu Realitatea lui Mesia. Şi va acţiona cu putere în viaţa noastră şi va scrie voia Sa pe inima noastră pentru ca să nu fim constrânşi din afară, ci de bunăvoie, dinlăuntrul, ca să-L iubim, să ne încredem în El şi să-L urmăm.

Aceasta ar fi cea mai măreaţă salvare imaginabilă – dacă Dumnezeu ne-ar oferi cea mai măreaţă Realitate în univers de care ne putem bucura şi apoi să aşeze în noi aceea Realitate în aşa fel încât să ne bucurăm de ea cu cea mai mare libertate şi plăcere posibilă. Despre un astfel de dar al Crăciunului se merită să cânţi.

Dar asta este, de fapt, ceea ce El a promis în Noul Legământ. Însă există un mare obstacol. Păcatul nostru. Separarea noastră de Dumnezeu din cauza nelegiuirilor noastre.

Cum se poate atunci ca un Dumnezeu sfânt şi drept să ne trateze pe noi, păcătoşii, cu atâta bunătate în cât să ne ofere cea mai măreaţă Realitate din univers (Fiul Său) pentru a ne bucura cu cea mai măreaţă, posibilă bucurie?

Răspunsul este că Dumnezeu a pus păcatele noastre pe Fiul Său şi le-a judecat acolo, pentru ca să nu le mai aibă în vedere şi astfel să ne trateze cu milă, dar să rămână drept şi sfânt în acelaşi timp. Evrei 9:28 spune că Isus Cristos „S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora”.

Cristos a purtat păcatele noastre în trupul Său când a murit (1 Petru 2:24). El a luat judecata noastră (Romani 8:3). El a anulat vina noastră (Romani 8:1). Şi asta înseamnă că păcatele noastre sunt iertate (Fapte 10:43). Ele nu mai sunt în vederea lui Dumnezeu ca o bază pentru condamnare. În acest sens, El „le uită” (Ieremia 31:34). Ele sunt ispăşite în moartea lui Cristos.

Ceea ce înseamnă că Dumnezeu este acum liber, în dreptatea Sa, să reverse peste noi toate promisiunile extraordinar de măreţe ale noului legământ. El ne oferă pe Cristos, cea mai mare realitate din Univers, pentru bucuria noastră. Şi El scrie propria Sa voie – inima Sa – pe inima noastră pentru ca să-L putem iubi pe Cristos, să ne încredem în Cristos şi să îl urmăm pe Cristos din interior înspre exterior, cu libertate şi bucurie.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/the-greatest-salvation-imaginable

Făcând Realitatea reală pentru ai Lui

Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune. (Evrei 8:6)

Cristos este mijlocitorul noului legământ, conform Evrei 8:6. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că sângele Său – sângele legământului (Luca 22:20; Evrei 13:20) – în mod final şi decisiv a obţinut şi asigurat împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu pentru noi.

Înseamnă că Dumnezeu, conform promisiunilor noului legământ, va realizat transformarea noastră interioară prin Duhul lui Cristos.

Şi asta înseamnă că Dumnezeu lucrează transformarea aceasta în noi prin credinţă – credinţa în tot ceea ce Dumnezeu este pentru noi în Cristos.

Noul legământ este obţinut prin sângele lui Cristos, realizat prin Duhul lui Cristos, şi însuşit prin credinţa în Cristos.

Cel mai bun loc în care vezi pe Cristos lucrând ca Mijlocitor al noului legământ este în Evrei 13:20-21:

Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.

Cuvintele „să lucreze în noi ce-I este plăcut” descrie ceea ce se întâmplă atunci când Dumnezeu scrie legea în inimile noastre conform noului legământ. Şi cuvintele „prin Isus Cristos” descriu pe Isus ca fiind Mijlocitorul a acestei lucrări a harului suveran.

Deci, semnificaţia Crăciunului nu este doar că Dumnezeu înlocuieşte umbra cu Realitatea, dar şi faptul că ia această Realitate şi o face reală pentru poporul Său. El o scrie pe inimile noastre. El nu îşi lasă darul de Crăciun al salvării şi transformării sub pom, ca să zic aşa, pentru ca tu să-l iei cu propria ta putere. El îl ia şi îl pune în inima şi mintea ta şi îţi oferă pecetea asigurării că eşti copil al lui Dumnezeu.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/making-it-real-for-his-people

Realitatea supremă este aici

Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. […] Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă Cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte.” (Evrei 8:1-2, 5)

Am privit şi ieri la acest text, dar mai se poate săpa. Crăciunul este înlocuirea umbrei cu adevărata realitate.

Evrei 8:1-2, 5 este un rezumat al acestei afirmaţii. Ideea este că singurul preot care stă între noi şi Dumnezeu, şi care ne îndreptăţeşte înaintea Lui, şi care se roagă pentru noi lui Dumnezeu nu este un preot obişnuit, slab, păcătos, muritor, aşa cum se întâmpla în zilele Vechiului Testament. El este Fiul lui Dumnezeu – puternic, fără păcat, cu o viaţă indestructibilă.

Nu doar că El nu slujeşte într-un cort al întâlnirii pământesc cu limitările locului şi a spaţiului, devenind tot mai uzat, mâncat de molii, ud, ars, rupt şi jefuit. Nu, Evrei 8:2 ne spune că Isus slujeşte pentru noi în „adevăratul Cort, care a fost ridicat nu de om, ci de Domnul.” Aceasta nu este umbra. Este realitatea din cer. Este realitatea care a format o umbră pe Muntele Sinai pentru ca Moise să o copieze.

Conform Evrei 8:1, un alt lucru uimitor despre realitatea care este mai măreaţă decât umbra este că Marele nostru Preot s-a aşezat la dreapta Majestăţii în cer. Nici un preot din Vechiul Testament nu a putut spune aşa ceva. Isus vorbeşte direct cu Dumnezeu Tatăl. El are un loc de onoare lângă Dumnezeu. El este iubit şi respectat în mod infinit de Dumnezeu. El este tot timpul cu Dumnezeu. Aceasta nu este o umbră la fel ca perdelele, bolurile, mesele, lumânările, robele, ciucurii, oile, caprele şi porumbeii. Aceasta este realitatea finală şi supremă: Dumnezeu şi Fiul Său interacţionează în dragoste şi sfinţenie pentru salvarea noastră veşnică.

Realitatea finală sunt Persoanele Dumnezeirii în părtăşie, interacţionând Unul cu Celălalt pentru a vedea cum majestatea, sfinţenia, dragostea, dreptatea, evlavia şi adevărul pot fi manifestate în poporul răscumpărat.

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/the-final-reality-is-here